De fapt, extraordinar de importantă, asta voiam să spun. Mîine, adică miercuri, la ora 13,30 la Casa Scriitorilor. Membrii fondatori şi bloggerii susţinători ai Premiilor Lili vor lua în discuţie cîteva probleme legate de buna desfăşurare a celui de-al doilea eveniment al Festivalului Lili, programat duminică 14 iunie la Ogrezeni. Întîlnirea este deschisă, şi alţi bloggeri sunt invitaţi să participe.
UPDATE: După cum puteţi vedea mai jos, am eliminat comentariul unui anonim. Era scris pe un ton perfect civilizat, voia doar să ştie ceva despre Casa Scriitorilor. L-am eliminat însă - deşi cu regret - pentru că am stabilit această regulă şi nu vreau să încurajez alte persoane care vor să comenteze anonim.
Deci, dragi anonimi şi anonime, găsiţi-vă un pseudonim, nişte iniţiale, orice, nu mă deranjează că postaţi sub acoperire, nu vreau să vă identific cu nume, adresă şi CNP. Dar un anonim riscă să fie confundat cu alt anonim şi vreau să evit acest lucru.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAnonim
RăspundețiȘtergereRăspunsul este da.
Iar acum va trebui să şterg comentariul, nu accept anonimi pe acest blog.