Ştirile pe scurt

Pentru că n-am mai scris de peste două săptămîni, vreau să recuperez acum, în ultima oră a ultimei zile de martie:
- Salonul de Carte de la Paris a fost mai mult decît un pretext de excursie. Nu că aş avea prea mare nevoie de pretexte, ştiţi prea bine.
Dar să vorbim puţin despre Salon şi despre invitata de onoare - literatura română. Pavilionul românesc, organizat de ICR, a fost tot timpul plin de lume, de români din Franţa şi de francezi. Am participat la două dezbateri, una despre thriller, moderată de Horia Gârbea, alta despre teatru, moderată de Matei Vişniec. De fiecare dată, un public numeros şi atent. Aşa a fost la toate dezbaterile şi au fost cîteva zeci, uneori cîte două la aceeaşi oră, în locuri diferite. N-a fost totul perfect - microfoanele oboseau mai repede decît vorbitorii, dar  asta s-a rezolvat prin schimbarea bateriilor. În prima zi unii dintre scriitorii invitaţi nu şi-au văzut cărţile expuse, pentru că librarii (Fnac și Cărtureşti) nu reuşiseră să despacheteze toate cutiile pînă la ora inaugurării Salonului. Şi asta s-a rezolvat pînă a doua zi.
- Au fost la Salon zeci de scriitori români, de toate vîrstele, din toate găştile şi din afara găştilor. S-au vîndut şi s-au dăruit cărţi, s-au împărţit cărţi de vizită.
- Joi, la inaugurare, cînd curgeau valuri de Fetească Neagră şi setea de cultură atrăgea sute de vizitatori spre pavilionul românesc, l-am auzit pe un distins om politic român spunînd în glumă: "Ar trebui să dăm un telefon la Bucureşti, să vină un TIR cu vin, să avem public tot timpul Salonului." Chiar şi fără vin, aglomeraţia s-a menţinut la pavilionul României pînă în ultima zi.
- La momentul pitoresc de protest nu am fost de faţă, dacă doriţi, puteţi citi ce a scris Horia Gârbea pe această temă. Am apucat s-o văd doar pe dansatoarea orientală de care vorbeşte Horia, avea faţa vopsită în alb şi purta un fel de caftan lung, galben-auriu. Cînd am plecat eu, fata tocmai se aşezase comod pe masă. În poziţie de lotus sau de altă floare. Şi o concluzie a organizatorilor: mocheta bej nu se potriveşte cu vinul roşu.
- Dar dezbaterile şi vînzarea de carte reprezintă doar partea vizibilă a acestui aisberg care este Salon du Livre. Editorii români aflaţi acolo au avut prilejul să discute cu potenţiali parteneri francezi sau din alte ţări. Sper să vă pot da în curînd veşti bune.
- În prima zi oficială de tîrg, după dezbaterea despre thriller, am plecat în goană, cu metroul 12, spre celălalt capăt al Parisului, unde, la teatrul Le Funambule din Montmartre, am avut lansarea colecţiei de teatru în limbi străine a editurii Tritonic (mulţumiri lui Bogdan Hrib!), cu trei volume, unul de Horia Gârbea, unul de Dinu Grigorescu şi unul al meu. Trei actori francezi, Éloïse Beaune, Lucien Jérôme şi Julia Lou Beaune au citit fragmente din piesele noastre în faţa unui public avizat. Pentru că acesta este scopul colecţiei - să facem cunoscută dramaturgia română contemporană oamenilor de teatru din alte ţări, în speranţa că se va găsi cineva interesat să pună în scenă creaţiile noastre. Colecţia continuă, cît de curînd, cu piese traduse în engleză.
- Sigur că m-am şi plimbat, am stat la cafenea şi am băut şampanie. N-am ajuns nici la expoziţia Dali de la Centre Pompidou, nici la inaugurarea noilor clopote de la Notre Dame. Dar nu sufăr prea tare din cauza asta.
- Altceva nu s-a întîmplat, în afară de o gripă sau răceală sau viroză sau influenţă sau ce-o fi, care s-a abătut în forţă asupra mea a doua zi după sosirea la Bucureşti şi m-a scos temporar din circulaţie. N-am fost în stare să scriu nimic, şi nici măcar să descarc pozele din aparat. Dar azi am reuşit.
Aşa că reveniţi, voi pune poze multe.

O dedicaţie (culinară) pentru Adi Hădean

Săptămîna trecută Adi m-a invitat la un ceai. Nu ceai ca pe vremuri, dacă ţineţi voi minte ceaiurile de odinioară, ci ceai verde, Lipton de felul lui. În grădina unei case din centrul Bucureştiului am băut ice tea din ceai verde cu conţinut redus de zahăr şi un ceai cald, excelent, venit din Indonezia. Am făcut cunoştinţă cu o mulţime de amatori şi amatoare de ceai, l-am ascultat pe profesorul Mencicovschi vorbind despre binefacerile ceaiului şi am mai discutat de una, alta.
La un moment dat i-am povestit lui Adi despre ceva foaaaaaaarte bun, millefeuille de foie gras a la poire pochée au vin rouge. Am mîncat bunătatea asta la Paris, într-un mic restaurant în care presimt că mă voi întoarce. Şi am preparat-o acasă, la Bucureşti, spre bucuria prietenei mele Elena, venită în vizită într-o duminică.

În loc de reţetă, iată poza care face, cum se ştie, mai mult decît o mie de cuvinte. De aceea nici nu scriu atîtea, doar trei sau patru: miere, scorţişoară,  ghimbir. Am mai pus în vin şi o picătură de sos de soia, în încercarea de a recompune gustul mîncării de  la Paris. Am reuşit.

Așa am fost întîmpinată. Corespondență de la fața locului

Unde? Vedeți și voi. Sper că observați curcubeul pe cerul înnorat. 

Iar dacă asta nu ajunge, iată încă două peisaje, mai ușor de recunoscut :)))))

E clar, da?

Sosirea mea coincide (absolut întîmplător, vă rog să mă credeți) cu alte două evenimente, fără legătură între ele, dar unul mai epocal decît altul: Gaddafi a fost ucis, iar Carla Bruni a născut o fetiță, spre bucuria lui Sarko, pînă în prezent tată de băieți. 

Atît deocamdată, diseară mă duc la un vernisaj. 

Despre noile metode ale concetățenilor noștri aflați pe aceste meleaguri, într-o corespondență viitoare.

Le jour de gloire est arrivé !

Versiunea Gainsbourg - cu scandal!

Liberté, égalité … austérité

Sîmbătă, înainte să ajung eu acolo, a fost o furtună puternică în regiunea pariziană şi un coup de foudre (adică un trăsnet, nu un amor subit) a lovit un "caténaire" din banlieue, drept urmare circulaţia trenurilor în Gare d'Austerlitz a fost paralizată vreo două zile. Nu s-a putut constata dacă există vreo legătură cu trecerea lui Cody prin aceeaşi gară, exact cu o lună în urmă.

Subiectul principal al ştirilor şi bîrfelor este Liliane Bettencourt, doamna cu L'Oreal-ul, cea mai bogată femeie din Europa. Are sau n-are voie, la vîrsta ei (s-a născut în 1922), să aibă un amant prieten şi să-i dea şi bani? Familia ei este împotrivă, desigur. Eu zic că are voie orice îi face plăcere. Pentru că merită :)) Se pare că suma ar fi 1 miliard de euro. Ei, şi? Doamna mai are 20. De miliarde. Sigur, se vorbeşte şi de "afacerea Bettencourt" (evaziune fiscală, bani pentru partid, adică UMP, corupţie, conflict de interese, înregistrări ilegale). Ei, şi?

Doi secretari de stat şi-au dat azi demisia, unul pentru că a închiriat un avion particular pentru o deplasare oficială în Martinica şi a obţinut un permis ilegal de construcţie pentru a-şi mări vila din Saint Tropez, iar celălalt pentru că a cumpărat ţigări de foi cubaneze în valoare de 12000 de Euro din bani publici. Unii susţin că demisia celor doi e doar o perdea de fum, pentru a ascunde afacerile mai mari ale unor membri marcanţi ai guvernului. Tot ce se poate.

Un subiect care-i cam irită pe francezi este politica de austeritate a lui Sarkozy. De aici şi titlul postării, pe care l-am şterpelit de la The Guardian. Este vorba de reduceri drastice la cheltuielile de protocol, anularea celebrului garden-party cu 5000 de invitaţi din 14 iulie de la palatul Elysee,  solicitarea ca miniştrii să-şi reducă sever cheltuielile. Dar nici o vorbă despre propriul lui salariu, abia mărit cu 170%!

Pe de altă parte, am constatat că s-a cam terminat criza - Parisul e din nou plin de turişti. Cozi lungi la intrările muzeelor şi monumentelor. Şi magazinele sunt pline de lume, dar asta e normal, e perioada soldurilor.

Pe Boulevard Saint Michel am văzut cu bucurie că librăriile sunt la locul lor, Sorbona la fel, în schimb a dispărut un McDonald's, înlocuit cu un Monoprix. În locul altui fast-food a apărut o patiserie franţuzească. Nu ştiu dacă e din cauza crizei, dar îmi pare bine.

Încolo, la Paris e anormal de cald şi frumos.

Impresii...

Pentru că mi s-au solicitat impresii de călătorie, m-am grăbit să răspund cu această postare. Sper că va fi pe gustul vostru :)



Ah, scuzaţi-mă, am uitat să trec una din impresii!

Ticketless & Wireless

Cu ani în urmă, am văzut piesa lui Jean Anouilh "Călător fără bagaje". Asta, recunosc, încă n-am reuşit. Dar fără bilet, da. Şi, ca să-i răspund şi aici lui GS, nu m-a prins controlorul :D
Ticketless înseamnă, e inutil să vă spun, fără bilet. Ce înseamnă asta? Cei care au zburat vreodată cu avioane low-cost ştiu. Îţi tipăreşti acasă rezervarea, o arăţi la ghişeu şi primeşti talonul de îmbarcare. La fel e şi la Thalys, acest elegant tren al navetiştilor europeni. Mai demult, adică acum patru sau cinci ani, făceai rezervarea online, apoi îţi luai biletul de la o agenţie din Paris, Bruxelles, Amsterdam, Köln sau chiar din gară, înainte de plecare. Sau, dacă voiai, puteai să-ţi printezi singur biletul. Dar era un bilet ca toate biletele. Acum s-au schimbat lucrurile, e mult mai cocofifi! Călătoreşti Ticketless. Fără bilet. Dar asta nu înseamnă că te urci în tren şi spui "Eu călătoresc fără bilet". A, nu, ca să dovedeşti că ai voie să călătoreşti fără bilet trebuie să printezi o foaie A4 sau chiar două. Ce scrie pe foaie? Că e un bilet de călător fără bilet. Sau o confirmare că ai voie să călătoreşti fără bilet. Cu o sumedenie de elemente pentru identificarea călătorului fără bilet, inclusiv un cod de bare. Şi atunci de zice că nu e bilet?


Apropo, vă aduceţi aminte de vremea cînd biletul de tren era din carton galben sau verde şi avea dimensiunile unui bilet de tramvai?

M-a obosit povestea asta cu ticketless. Cu wireless n-am ce să explic, mai bine trec la ceea ce este într-adevăr important.

NO BĂSESCU DAY

Azi e ziua apelului simultan lansat pentru susţinerea proiectului "Mişcarea violet. NO Băsescu Day -02.04.2010". Despre proiect citiţi pe blogul violet.
Lucrurile mi se par clare. Cum am mai spus cu altă ocazie:

La movuri, cetăţeni!

Şi o poză, ca să vedeţi că avem susţinători şi la Paris:

Epidemia de gripă porcină s-a terminat

În Franţa.
S-a anunţat oficial că numărul cazurilor de gripă A (aşa i se spune aici gripei porcine) a scăzut sub pragul epidemic în ultimele două săptămîni. Dar virusul continuă să circule şi nu se ştie dacă nu va izbucni un nou val epidemic, avertizează medicii, care insistă pentru vaccinare. Însă francezii nu prea se lasă vaccinaţi.
Ei, şi cum s-a terminat epidemia de gripă, a început cea de gastroenterită. În ultimele două săptămîni, 557000 de francezi, adică peste jumătate de milion, au fost la medic cu cazuri de diaree acută, mult peste pragul epidemic. (După părerea mea, multe din aceste cazuri nu sunt decît banale toxiinfecţii alimentare şi indigestii aproape fireşti în perioada sărbătorilor, dar e doar o părere).
Singurul sfat al medicilor: Spălaţi-vă pe mîini! Da, se pare că există un vaccin în farmacii, dar...

Vă întrebaţi ce va  fi la noi cînd se va termina gripa porcină?
Spălaţi-vă pe mîini! :D

Complexul Desdemonei

Nu ştiu dacă a fost descris de psihologi, dar el există. Ce-a păţit sărmana Desdemona din cauza batistei ştim prea bine. Cei mai apropiaţi de vîrsta mea îşi amintesc desigur cîntecelul "Am pierdut o batistuţă"... Iar la şcoală, învăţătoarea ne controla dacă aveam batiste curate la noi.
Vremurile s-au schimbat, puţini mai sunt cei care spală, calcă şi poartă batiste de pînză. Batistele de hîrtie, de unică folosinţă, sunt mult mai igienice şi mai practice.
Dar iată că o prietenă (cititoare de bloguri) m-a rugat să-i aduc de la Paris nişte batiste. Violete. Batiste violete? Da, violete, mov sau liliachii, să le fluture pe sub nasul portocaliilor. Un scop nobil, deci.
Şi am pornit pe străzile Oraşului Lumină, în căutare de batiste.
N-am găsit.
Nu mai există.
Nici la Printemps, nici la Galeries Lafayette n-am găsit batiste de damă. Totuşi, la Galeries Lafayette mi s-a spus că au batiste bărbăteşti. O fi şi asta un soi de discriminare?
În concluzie, n-am găsit batiste. Nici liliachii, nici de altă culoare.
În schimb, în vitrina unui magazin din rue du Faubourg Saint Honoré, am găsit tee-shirt-uri pentru căţei. La 270 de euro bucata.Îmi sunt dragi cîinii, dar...

Zile pariziene

Nu prea am timp de scris - nici chef, recunosc. Iar dacă este adevărat ce spun unii că o imagine face cît o mie de cuvinte, aveţi mai jos cîteva mii de cuvinte condensate sub formă de poze. Dacă vreţi vederi din Paris, le găsiţi în altă parte, e plin Internetul. Eu am fostografiat fix ce m-a interesat. Sper să vă intereseze şi pe voi.

 

 

 

 

 

Peisaj de iarnă

Prea mult de scris n-ar fi la titlul ăsta. Am ales cîteva fotografii făcute din trenul Thalys sau la Paris. La unele am dat şi explicaţii, altele au rămas fără cuvinte, pentru că mi s-a părut inutil să explic inexplicabilul. Dacă nu înţelegeţi rostul vreunei poze, întrebaţi! :))

Iarna europeană

Coadă la supă. Nu încetez să mă mir. Hotelul unde stau se află într-o zonă împînzită de restaurante japoneze, cambodgiene, coreene. Dar mai ales japoneze. Vreo 10, cred. Şi totuşi, la unul singur e coadă şi la prînz şi seara, pe orice vreme. Da, au o supă bună, dar nu chiar atît de bună încît să stai o oră în frig pentru ea.

Sine qua non.

Am mîncat la un restaurant indian din rue d'Orsel, în Montmartre

Am făcut poza asta şi următoarele de la fereastra camerei de hotel. Stau la etajul 4.

Recunoaşteţi personajul?

Paris est toujours Paris

Cei care şi-au imaginat că, odată ajunsă la Paris, mă voi repezi la Luvru sau la Centre Pompidou nu mă cunosc deloc. După ce-am lăsat bagajul la hotel a m pornit spre cu totul altge destinaţii...

Nu am reuşit să le fotografiez pe toate...

Bujor Nedelcovici la Ogrezeni

După cum am mai spus într-o postare anterioară (citiţi şi ce-a scris Lilick), scriitorul Bujor Nedelcovici a fost invitatul special al celei de-a treia întîlniri din cadrul Festivalului Premiile Lili, duminică 19 iulie 2009, la Ogrezeni. Iată ce ne-a spus cu acest prilej:

Prima parte

Partea a doua

Partea a treia

Partea a patra


Mulţumiri, reverenţe, nominalizări la Oscar lui George Şerban, care a realizat şi ne-a pus la dispoziţie această înregistrare-document.

Premiile Lili 3 cu UPDATE

Ce-mi place mie cel mai mult la Festivalul Premiile Lili este faptul că nicio întîlnire nu seamănă cu celelalte, fiecare are ceva special şi de fiecare dată avem alte surprize. Chiar şi celebra salată creată de Eszti este mereu alta.
Faptul că eu am ajuns la Ogrezeni după ce unii dintre participanţi reuşiseră deja să culeagă primele roşii-cherry din grădină n-a fost chiar o surpriză, s-a mai întîmplat, chiar la prima ediţie, să nu sosesc prima. E drept că atunci încă nu erau roşii.
De dimineaţă, consultasem prognoza meteo. Accuweather anunţa pentru Ogrezeni 32 de grade, cer parţial înnorat şi ploaie între orele 13 şi 14, după care urma să se însenineze. Le-am povestit celorlalţi despre prognoză şi au rîs. De unde să ştie Internetul/satelitul chiar aşa de exact cînd va ploua?
La ora 13 şi 10 minute au căzut primele picături de ploaie. O ploaie de vară, caldă, cu stropi mari şi rari, care nu ne-a deranjat prea mult; unii s-au adăpostit sub pomi, sub streaşina casei sau sub umbrela de soare, alţii au preferat să ignore ploaia veselă şi repede trecătoare.
Au fost prezenţi

• Ştefania Coşovei, Denis Dinulescu, Rodica Buzdugan. Şi eu (fondatori)
• Lilick, George Şerban (bloggeri susţinători)
• Anda Dumitrescu, Renata Friedenberg, Gina Eftimie, Adrian Socaciu şi Eszti (susţinători fără blog)
• Renata Carageani, Cristi Giambaşu (proză), Ştefan Ciobanu, Traian Rotărescu (poezie) - autori care au citit, mai mult sau mai puţin emoţionaţi, din creaţiile lor. A fost cu noi, chiar dacă nu fizic, ci în lectura lui Denis Dinulescu, şi prozatoarea Aida B.
• Marea surpriză a zilei, Special Guest Star, prozatorul Bujor Nedelcovici, venit de la Paris. Nu, n-a venit special pentru Festivalul Lili, a venit în vacanţă, dar participarea la întîlnirea de azi o avea notată în agendă.

Momentul culminant al întîlnirii a fost cînd Bujor Nedelcovici a vorbit despre textele tinerilor autori şi despre ce înseamnă a scrie proză, a scrie în general.
Iată şi albumul întîlnirii de azi:

Update: Un film cu Renata Carageani şi Bujor Nedelcovici, realizator George Şerban . Mulţumirile noastre şi o nominalizare la Oscar!

Şi pozele făcute de tînărul poet Ştefan Ciobanu:

Vă place Brahms? /2

După Francoise Sagan. 1961. Cu Ingrid Bergman, Yves Montand, Anthony Perkins

Îmi completez siviul

A, pardon, se scrie CV. De la Curriculum Vitae. Şi atunci de ce i se zice sivi? Complicat. KISS :)
Deci, ziceam că-mi completez CV-ul. Trebuie, adică e "A Must". Am văzut că diverse persoane care candidează şi-au trecut în CV facultăţi de prestigiu pe care le-ar fi absolvit. EBa, Duda... Mda, Principele Duda. Aşa zice pe HotNews. E drept, cînd presa a început să se intereseze pe la înaltele şcoli, CV-urile au fost aduse mai aproape de adevăr. Dar eu am reţinut că în viaţă e bine să ai un CV cît mai bogat în realizări academice, aşa că vreau să adaug cîteva informaţii pe care pînă acum le-am omis din CV, privind universităţile mele, pardon, studiile mele la:
- Conservatorul din Viena (Wiener Hochschule fur Musik)
- Oxford, New College (de fapt, cel mai vechi, de pe la 1200)
- Universitatea din Padova (cea mai veche din Europa)
- Jussieu, Sorbonne 6, Paris
- Universitatea Bucureşti, (Litere, Geologie)
- Facultatea de Medicină din Bucureşti

Cred că n-am uitat nimic. V-am impresionat, nu? Excelent, chiar ăsta era scopul. Mi-ar fi plăcut să adaug şi Harvard pe listă, se poartă, dar nu pot să mint, n-am fost acolo, n-am trecut încă Atlanticul.
La cererea geneală pot pune şi poze, de asemenea pot preciza obiectul, durata şi nivelul studiilor.
Nu-mi fac griji, nimeni nu va controla, pentru că eu nu candidez la euroalegeri. Nici la alegerile prezidenţiale. Deocamdată. Dar dacă-mi vine ideea?

La cantatrice chauve

2009 este anul centenarului Eugène Ionesco.
Tocmai în acest an, fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, interzice reprezentarea în limba română a pieselor tatălui ei.

Absurd? A spus cineva absurd?

Salon. Salon du Livre

Faptul că deschiderea a avut loc într-o zi de vineri, 13, nu i-a împiedicat pe iubitorii de carte să asalteze pavilionul de 50 000 mp de la Porte de Versailles, devenit pentru cîteva zile cea mai mare librărie din Franţa. Au fost, la această veritabilă sărbătoare a cărţii, aproape 200 000 de vizitatori. Mai precis 198 150. Cu 20 la sută mai mulţi decît la ediţia din 2008.

Dacă vreţi să aflaţi ce-am mai scris despre Salon du Livre, citiţi pe Tamada.ro, apoi mai "convorbim" aici.

Tot binele spre rău

Fragment din romanul "French Lover", încă în lucru

Se auzeau strigăte, urale, chiar şi fără să se uite la televizor îşi dădea seama că Franţa a cîştigat. Ei, şi? Ce avea ea din asta? Îşi turnă un pahar de vin. „Allez les bleus”! De o lună nu mai aude altceva. Pe stradă, la birou, la magazin, chiar şi acasă la ea, cînd venea Dominique s-o vadă, o dată pe săptămînă. Îl rugase să ducă maşina la service, ceva nu era în ordine cu frînele, desigur, maşina nu mai era nouă, dar bună, nemţii fac maşini bune, întotdeauna se simţise în siguranţă în maşina asta. Dar acum... O amînase pînă după finală. „Je n’peux pas, maman, je suis débordé”. Nu avea timp pentru mama lui, dar pentru meciuri găsea timp. Ar trebui să se culce. Era aproape miezul nopţii şi vacarmul de pe stradă nu înceta. Dacă la ea, la marginea Parisului, se auzea aşa, vai de cei care locuiesc în centru. Ar trebui să se interzică gălăgia asta, ce face poliţia... Să ia mai bine o pastilă, migrena nu vrea să treacă de la sine... ce viaţă nenorocită! Ar fi trebuit să vadă un psi, dar de unde să-l ia, al ei e un salaud, şi-a luat concediu tocmai acum. Oricum nu e nimic de capul lui, degeaba i-l lăudase Solange. O tot întreba de copilărie. Cum Dumenzeu să-şi amintească ea ce făcea în copilărie, de atunci a trecut prin multe, oricum, a avut o copilărie normală, cu părinţi normali, tatăl ei n-o violase, mama nu era excesiv de autoritară, nimic deosebit, nici o materie primă pentru şarlatanul ăsta care a plecat la Saint Juan şi i-a spus, în stilul lui de merde: „Madame, ţineţi-vă bine, ne vedem cînd se termină această orgie fotbalistică!” Aici a nimerit-o, orgie e bine zis, noroc că s-a terminat, doar urletele aste mai sfîşie noaptea, îi sfîşie creierul... Deşi, dacă ar fi să gîndim logic, este o noapte mare pentru Franţa. Hai să gîndim logic. Au venit din toate ţările să ne bată şi i-am bătut noi pe toţi. Allez la France! Iar acum s-a terminat, deci de mîine va fi linişte. Logic? Logic. Îşi mai turnă un pahar de vin. Ce viaţă de merde! Nici de la balcon nu se poate arunca. Din acest punct de vedere era mai bună garsoniera din rue des Petits Champs, etajul şapte fără lift, cu o scară în spirală care mirosea a pipi de pisică. Infinit mai bună. Cum să te arunci de la balcon aici, din acest pavillon pe care-l cumpărase pe credit în urmă cu douăzeci de ani, o construcţie meschină şi de proastă calitate, dar la vremea respectivă se bucura că fiul ei va creşte într-o zonă verde, la aer curat, nu duhoarea din centrul Parisului. Şi aici au rămas, adică a rămas ea, Dominique şi-a luat o cameră în Paris, nu mai vine pe-acasă cu săptămînile. Migrena asta nu vrea să treacă. Să mai ia ceva? Poate medicamentul nou, pe care i-l prescrisese doctorul săptămîna trecută pentru depresie. „E bun şi pentru migrene”, o asigurase farmacista. Îi era lene să se ridice, să-şi toarne un pahar cu apă. Înghiţi pastila cu o gură de vin, rău nu poate să facă. Ar trebui să ia un pic de aer. Să iasă la plimbare? Unde să se plimbe, la ora asta, cănd toată lumea, în loc să doarmă, petrece? „Vive la France!”. Bine. O să iasă la plimbare, poate la aer curat îi trece migrena. Se ridică în picioare, făcu doi paşi. Se clătina pe picioare. Ameţeala o făcu să se aşeze din nou. Se ridică aproape imediat. Ce-ar fi să ia maşina şi să meargă pînă în Paris, să se plimbe pe acolo, e frumos, e lumină... Dacă tot nu poate să doarmă din cauza vacarmului, cel puţin să prindă ceva din bucuria care se revărsa pe toate străzile. Se urcă în maşină fără să se mai gîndească la frîne şi porni. Nu avea nici o ţintă precisă, va intra pe periferic şi va ieşi unde va avea chef.