vineri, 31 decembrie 2010

Breaking News! Demisia lui Sarko?

Ia vedeţi ce filmuleţ am primit chiar acum pe e-mail de la un prieten de pe alte meleaguri. Aveţi aici un link spre ziarul italian l'Unita, care a preluat un film provenind de la Partidul Comunist Francez. Se pare că filmul a fost interzis deja în Franţa!
Priviţi!
:))

Valuri de şampanie şi un an nou-nouţ

Şampania însoţeşte aproape obligatoriu trecerea dintr-un an în altul, dar, tovarăşi, nu pentru asta o iubim. De ce iubim şampania, această băutură a clasei muncitoare, băută prin reprezentanţii ei?
De ce iubim şampania? Are ea ceva festiv şi vesel, e uşoară şi simpatică, dă o stare euforică fără efecte neplăcute şi ne spune o poveste un pic acidă, un pic frivolă, pe care ne place s-o auzim iar şi iar...

Dar hai să fim puţin serioşi, adică să lăsăm şampania (numai pînă se răceşte o nouă sticlă) şi să facem un bilanţ. 2010 a fost, profesional şi personal, un an bun pentru mine. Sper că şi pentru mulţi dintre voi. Pentru România a fost un an prost, aş zice cum nu se poate mai prost, dar mă tem că se poate şi mai prost. A fost anul în care Parlamentul României a devenit o speluncă în care se se trişează la joc, anul în care practic toate instituţiile statului au fost golite de conţinut. Golite au fost şi buzunarele noastre. Dar trăim bine şi chiar ne dăm cu ruj şi cu rimel.
A fost anul în care cenzura şi-a arătat colţii în forme dintre cele mai perverse, anul în care cei care protestează sunt declaraţi nebuni, anul în care din ce în ce mai mulţi români au început să se simtă ca înainte de 1989. E o senzaţie de sufocare, de greaţă cum n-am mai avut în ultimii 20 de ani.

Ce să-mi doresc? Îmi doresc un an 2011 la fel de bun, profesional şi personal, ca 2010. Să fac ce-mi place – adică să scriu, în primul rînd – şi să vă pot oferi cel puţin o carte. Poate şi o piesă.
Ce să-mi mai doresc? Sănătate şi bucurii, ceea ce vă doresc şi vouă tuturor. Şi cît mai multe întîlniri online şi offline.
Aş vrea ca viaţa politică să nu mă mai oblige la provizii de emetiral şi metoclopramid, aş vrea ca democraţia să însemne nu numai dreptul de a vota din cînd în cînd, aş vrea ca România să devină o ţară normală. Ştiu, pare o utopie. Dar poate, totuşi...
Gata, e sărbătoare, ajunge atîta seriozitate. Să vină şampania!
Să trăiţi, să înfloriţi, etc.
Ah, da, să nu uit. Concursul „Blog de blog” revine în viaţa noastră. Vor mai fi şi nişte surprize... Foarte curînd. Pregătiţi-vă!
Eu mă pregătesc să beau şampanie.
La mulţi ani!

vineri, 24 decembrie 2010

joi, 23 decembrie 2010

Repetabila scenă a balconului

Am folosit tilul unei piese a regretatului dramaturg Dumitru Solomon pentru că acesta e adevărul. Scena balconului revine, iar şi iar, în viaţa noastră...






Nesimţire portocalie

Un om s-a aruncat de la balconul Parlamentului. Nu de prea mult trăit bine.
Şi care a fost grija portocaliilor?
Păi, prima lor grijă a fost ca incidentul să nu fie exploatat politic de opoziţie. Dacă sub şocul acestui incident se vota moţiunea de cenzură? Dacă gestul disperat al unui om ar fi dus la căderea guvernului? Aşa că, în trap vioi, au continuat procedura de votare şi şi-au mai salvat o dată preţioasele piei. Iar bocul face apeluri la "raţionalitate". Ah, da, şi el e şocat!
Aştept să apară matrozul să spună că este vina opoziţiei. Şi a mogulilor, desigur.
Mi-e greaţă!

miercuri, 15 decembrie 2010

Ziua scriitorilor bucureşteni - cu update şi poze

Joi, 16 decembrie, este sărbătoarea scriitorilor bucureşteni, ziua ASB, în cadrul manifestărilor organizate de Uniunea Scriitorilor din România sub genericul Zilele Scriitorilor Români. În Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, cu începere de la ora 11, mai mulţi scriitori bucureşteni vor citi din operele lor recente. Iată cîteva nume: Constantin Abăluță, Lucia Verona, Liviu Ioan Stoiciu, Doina Ruști, Nicolae Prelipceanu, Cornelia Maria Savu, Ioana Drăgan, Lucian Vasilescu, Floarea Țuţuianu, Stoian G. Bogdan, Horia Gârbea. Şi alţii.
Va fi frumos.
UPDATE: A fost chiar excelent, o manifestare de excepţie, cum spune şi Horia Gârbea pe blogul lui. Am constatat - fără surprindere, dar cu mare bucurie - că se scrie foarte bine în România. A fost însă o surpriză pentru o parte a publicului- un grup de elevi cam de 14 ani de la liceul Ferdinand 1, însoţiţi de profesoara lor, doamna Violeta Dascălu. Reacţia copiilor la poemele şi bucăţile de proză citite de noi a fost extraordinară! Dar şi cei trecuţi de vîrsta copilăriei ne-au aplaudat cu entuziasm.
Iată cîteva poze:

vineri, 10 decembrie 2010

ZILELE SCRIITORILOR ROMÂNI (postarea nr.1111)

În perioada 13-16 decembrie, Uniunea Scriitorilor din România organizează ZILELE SCRIITORILOR ROMÂNI, în cadrul cărora vor avea loc întîlniri cu scriitori, lansări de carte, expoziţii, conferinţe, lecturi.
Programul îl găsiţi pe afişul alăturat.
Voi publica, după definitivare, şi programul detaliat al lecturilor din ultima zi - Ziua Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Curiozitate deloc dezinteresată

Am citit azi dimineaţă o postare a Chinezului şi m-am întrebat, apropo de relaţia online-offline, oare cîţi dintre cititorii blogului meu şi cîţi dintre prietenii mei de pe Facebook au citit romanul "Crima de la jubileu", apărut fix acum două luni la Crime Scene. Chiar sunt foarte curioasă. În ce măsură prezenţa online influenţează piaţa de carte? În ce măsură prezenţa mea online îmi aduce cititori offline?
Iar ca să aflu, m-am gîndit să fac un minuscul sondaj printre bloggeri şi feisbuchişti. Aşa că, vă rog frumos, deplasaţi-vă în colţul din dreapta sus al paginii şi votaţi. Cu da sau nu, ca la referendum. Şi, vă rog (tot frumos), nu votaţi de mai multe ori, că nu e vorba de europarlamentare sau prezidenţiale şi nu vă dau nici bani, nici găleţi, nici alte bunuri de larg consum.
Nu vă cer să-mi spuneţi dacă v-a plăcut sau nu. Bucuria mea este s-o citiţi, aşa cum bucuria editorului este s-o cumpăraţi.
Dacă bloggerii sunt obişnuiţi cu sondajele pe diferite teme, îmi dau seama însă că pentru feisbuchişti efortul e mai mare - trebuie să dea click, să intre pe blog... ştiu că e greu. Dar prietenul (de pe FB) la nevoie se cunoaşte.
Iar celor care încă nu au cumpărat/găsit/primit/furat/obţinut prin orice altă metodă cartea mea le dau o veste bună: foarte curînd o vor putea comanda de pe site-ul editurii Tritonic.
Vă mulţumesc.

joi, 2 decembrie 2010

Diletantul

Nu am să comentez absenţa lui Băsescu de la sărbătoarea de 1 Decembrie, nici cele petrecute la Arcul de Triumf. Toată lumea ştie, toată lumea comentează.
Pe mine mă interesează cum a dormit la OSCE. O fi visat ceva?
Dar, la urma urmei:
Cît de important e summit-ul OSCE din Kazahstan? Atît de important că Sarkozy nu s-a dus şi l-a trimis pe bocul premierul Fillon.
Cît de interesant e summitul OSCE din Kazahstan? Atît de interesant că Băsescu a adormit în sală.
Vreau să vă spun că treaba asta m-a deranjat cel mai mult. Să adoarmă în timpul unei reuniuni la nivel înalt este inimaginabil.  Asta nu se face.
După 20 de ani în politică, din care 6 ca preşedinte, nu mă aşteptam la o asemenea demonstraţie de diletantism. Mai ales că, recent, într-un moment dureros pentru el, a ştiut să se poarte ca un profesionist.

Ceva nu e în ordine. Un profesionist în politică, mai ales unul cu responsabilităţi în politica externă,  trebuie să fie în stare să rămînă treaz şi atent indiferent de cîte fuse orare a parcurs. Este elementar. Un preşedinte de stat ar trebui să aibă o echipă (de profesionişti, desigur) care să-i asigure o bună formă fizică şi psihică. Sau nu mai are nici un fel de echipă?

Nu este prima ciudăţenie a acestui preşedinte "atipic", dar este poate cea mai jenantă.




.

Sărbătoarea luminii

Hanuka Sameah!
Şi un link spre un foarte simpatic site timişorean unde puteţi afla multe despre Hanuka, sărbătoarea luminii, dar şi o interesantă reţetă de Anul Nou. Nu cea din imagine!

miercuri, 1 decembrie 2010

Vega Club (3)

MArk descărcă informaţiile de pe stick în propriul lui laptop. Hm, fata are un fişier cu toate ID-urile şi parolele. Nu prea inteligent din partea ei. E drept, fişierul era şi el parolat, dar lui Mark nu-i luă prea mult timp să-l deschidă. Celelalte fişiere aveau titlul „Jurnal”. Jurnal 1, Jurnal 2, Jurnal 3. Mark le luă cronologic.

Dragul meu jurnal, numai ţie pot să-ţi povestesc ce mi s-a întîmplat. Geo m-a părăsit. Pur şi simplu, azi dimineaţă mi-a spus, la micul dejun: „Sper că n-ai să mi-o iei în nume de rău, de azi nu ne mai vedem. A fost bine, a fost frumos, dar s-a terminat”. N-am fost în stare să scot nici o vorbă, de uluire şi cred că nici n-am înţeles exact ce voia să spună. Am izbucnit în plîns, şedeam cu ceaşca de cafea în mînă şi plîngeam. El şi-a mîncat omleta cu şuncă, apoi s-a ridicat şi a plecat. Înainte de a ieşi pe uşă mi-a mai spus: „Nu mai plînge. Ai să mă uiţi repede.” Cum să-l uit? Şi cum a putut să mă părăsească, după tot ce-am făcut pentru el? I-am dăruit tot, m-am dăruit toată, a fost primul meu iubit şi singurul, da, singurul, nu va mai fi nimeni, pentru că eu nu voi mai exista, nu voi putea supravieţui.
*
Viaţa tot nu are sens, dar cred că am găsit un modus vivendi. Mia, colega mea de clasă, m-a invitat la Vega Club. Credeam că e ceva cu astronomie, dar e de fapt o adunare de vegani, un fel de vegetarieni care nu mănîncă nimic de origine animală. Mia e vegană, mai demult rîdeam de ea la şcoală, cu salatele ei insipide şi sandvişurile ei cu soia. Dar m-am dus. E frumos acolo. Şi are sens ce spun ei, cu lupta impotriva cruzimii faţă de animale, cu o viaţă curată... Iar Jim, coordonatorul clubului arată... Wow! Şi ce deştept e! Pe mine m-a convins. Am început să nu mai mănînc carne, peşte, lapte şi ouă. A fost greu în primele zile, mai ales că nici prăjituri sau cozonac nu e voie, dar mă simt bine. Abia aştept următoarea reuniune.

*
Încă o lună de chin şi împlinesc 18 ani. Voi putea pleca de acasă, voi scăpa de pisălogeala părinţilor, de lipsa lor de înţelegere. Şi ce dacă nu vreau să mănînc carne? Nu pot să mă oblige. Nici să mă convingă. Auzi, cică am nevoie de proteine. Jim ne-a explicat foarte bine că asta e o prejudecată. Are perfectă dreptate. Aşa scrie şi în broşurile pe care trebuie să le distribui în oraş. Mi-e dor de Mia, a plecat într-o tabără a clubului cum a început vacanţa. Dar ea a împlinit 18 ani de luni de zile şi are paşaport. Eu mai am de aşteptat o lună, o lună întreagă!
*
Mai sunt doar cîteva zile! Încerc să mă port cît mai frumos cu ai mei, să nu-i contrazic prea violent. Nu trebuie să bănuiască nimic. Dora, care i-a luat locul lui Jim, e foarte mulţumită de progresele mele şi zice că am mari şanse să plec în tabără, imediat cum am paşaportul. Am întrebat unde, mi-a spus că pe o insulă. Ca şi Mia? Da, ca şi ea. Oare de ce nu-mi scrie Mia? Am primit de la ea o singură vedere, cu nişte palmieri. Scria doar atît: „E super aici, pup”. Nici pe mess n-a mai intrat. Să nu aibă conexiune acolo? L-am întrebat pe Jim, mi-a promis că se interesează, dar n-a mai apucat. A doua zi în locul lui a venit Dora. E drăguţă, dar nu e ca Jim...
*
Am fost cea mai bună la distribuit pateul vegetal, am vîndut toate cutiile în cîteva ore! Dora m-a lăudat şi mi-a spus că mi-a şi făcut rezervare la avion. Mîine împlinesc 18 ani şi mă duc la poliţie să fac cerere de paşaport.
Mark îşi aminti o întîmplare din urmă cu cîţiva ani... Era la Paris şi pe platoul de la Fontaine des Innocents, aproape de Hale, era un tîrg de produse „de terroir”, inclusiv un minunat paté de foie gras, dacă luai o tartină cu paté, primeai şi un pahar cu vin. Dejunase în acest fel cu o zi înainte şi acum voia să mai cumpere două cutii de paté, de fapt trei, revenea mai ieftin dacă luai trei, de ce nu, la urma urmei e ceva bun şi poate fi dăruit oricui. Deseori, invitat la o aniversare sau pur şi simplu la masă, nu ştia ce cadou să cumpere, aşa că nu strica să aibă în casă o mică provizie. Dar ajunsese prea devreme lîngă Fontaine des Innocents. Tîrgul încă nu se deschisese, se vedea mişcare, se pregăteau etalaje. Aştepta. Deodată, se pomenise cu o tinerică:
- Nu doriţi să gustaţi un paté vegetal? îl îmbiase ea.
Curios din fire, acceptase o tartină. Gustul nu era rău… dar nici bun. Îi spuse cu sinceritate:
- Patéul de foie gras e mai bun.
Fata încercase atunci să-l convertească la vegetarianism. Mark răspunsese că detestă ipocrizia, că mai văzuse vegetarieni militanţi care purtau pantofi din piele. Tînăra îl asigurase cu seriozitate că nu era cazul ei. „Vai, domnişoară, ce trebuie să-ţi pută picioarele”, îi venise să-i spună, dar ea îi dădea înainte, plină de milă faţă de animale, mai ales de vacă şi de porc, bietele mamifere persecutate. Încercase să-i spună că şi o lăptucă e fiinţă, dar ea o ţinea morţiş cu mamiferele. „Dar sunt ca noi!”, mă asigură ea.
- Dar văd că sunteţi rasistă, îi spusese el, lăsînd-o cu gura căscată. Adică putem mînca liniştiţi orice sau pe oricine e altfel?

Primul fişier se termina brusc: „Mîine plec!”
Al doilea fişier începea pe un ton cam dezamăgit: „Călătoria cu avionul a durat doar trei ore, însă după aterizare ne-au urcat într-un autocar şi am mai mers vreo două ore. Era noapte, aşa că n-am văzut marea. Încă n-am văzut-o, deşi au trecut trei zile. Tabăra e în mijlocul unui parc imens. E frumos aici, dar disciplina e mai strictă decît mi-am imaginat. În fiecare zi avem 8 ore de studiu. Nutriţie, sociologie, oratorie. Mai e şi un curs de „scopuri şi obiective”, despre principiile şi idealurile Clubului Vega Universal. Cei mai buni vor fi atestaţi drept coordonatori ai cluburilor Vega din întreaga lume. Participăm şi la un mare studiu de nutriţie. Ne-au împărţit pe grupe. Fiecare grupă primeşte alt tip de mîncare, desigur, numai vegană. Foarte tare! Cartofi prăjiţi, salată de vinete, mălai dulce cu sirop de zmeură, tăiţei cu miere şi nuci, banane, struguri, ciocolată neagră. Wow! Ne cîntăresc în fiecare zi. Am şi pus aproape un kilogram.
Ne-au luat laptopurile şi telefoanele mobile. Le vom primi la plecare, ni s-a zis. Internet nu există pe insulă. Avem acces la nişte calculatoare, dar n-am nici un CD, nici un stick USB...
Azi am văzut-o pe Mia. OMG, în ce hal s-a îngrăşat! Era să n-o recunosc. Spunea că în curînd va pleca. Părea foarte fericită. Toată lumea e fericită aici. Şi eu sunt fericită, mai ales că l-am văzut şi pe Jim. El ţine cursul de oratorie, ne învaţă cum să vorbim, cum să fim cît mai convingători. L-am întrebat de Internet, s-a făcut că nu aude, dar azi mi-a strecurat un stick USB.”
Mark trecu repede peste următoarele pagini. Îi căzu privirea pe o frază scrisă cu majuscule: MÎNCAREA ESTE HRANĂ!
A treia săptămînă de tabără. Iar ne-au schimbat regimul alimentar. Iahnie de cartofi, sote de morcovi şi ca desert mălai dulce. Ce de bunătăţi! Plus suplimente alimentare. Betacaroten, Omega 3, vitamine. Eseul meu „MÎNCAREA ESTE HRANĂ” a luat cea mai mare notă. Adevărul este că nu trăim ca să mîncăm ci mîncăm ca să trăim, mîncarea e doar un combustibil, deci nu contează ce mănînci, cu condiţia să fie hrană sănătoasă, vegană, desigur.
Mia a plecat săptămîna trecută. Am condus-o la autocar. Părea deprimată şi vorbea cam fără sens. „Îmi pare rău că te-am făcut să vii aici, mi-a zis, apoi, după ce s-a asigurat că nu e nimeni împrejur, mi-a şoptit: Nimeni nu pleacă de aici”. N-am înţeles nimic. Eu sunt foarte fericită aici, nici nu vreau să plec...
După plecarea Miei şi dispariţia lui Jim (ni s-a povestit că a fost accidentat de o maşină), nu mai e atît de plăcut aici. Săptămîna asta am slăbit puţin, ceea ce mi-a adus o notă proastă şi am fost chemată la conducere.
Nu mai fusesem în partea aceea a taberei. În general, mişcarea nu era recomandată. Puteam să ne plimbăm în parcul din jurul pavilionului, dar nu aveam voie să alergăm sau să facem gimnastică. „Se schimbă parametrii”, ni s-a spus chiar din prima zi.
Aşa că am ajuns la birouri leşinată de oboseală, abia mai aveam suflu. Nu era nimeni în anticameră, m-am aşezat cuminte într-un fotoliu, aşteptînd să fiu chemată. Cred că am aţipit. La un moment dat am auzit un telefon, o voce de femeie – desigur, secretara -, apoi o voce de bărbat. Mi-am dat seama că uşa spre cabinetul directorului era întredeschisă. Somnoroasă cum eram, n-am auzit toată conversaţia:
- ... desigur, numai pentru adevăraţii gourmet... nu, nici vorbă, puteţi avea toată încrederea... da, cea mai bună calitate... Cum, încă n-aţi gustat? Vai, nici nu ştiţi ce pierdeţi... o frăgezime, o savoare cum nici nu vă imaginaţi. Da, sigur, puteţi comanda acum pachetul promoţional...
N-am înţeles nimic, habar nu aveam ce se producea acolo, în afară de pădure n-am văzut decît lanuri de porumb, asta trebuia să fie. Dar mi-am dat seama că n-ar fi trebuit să aud discuţia, aşa că m-am ridicat din fotoliu, m-am dus tiptil la uşă şi am trîntit-o, ca şi cum abia aş fi intrat.
Din biroul directorului a ieşit o femeie înaltă, cu ochelari, slabă ca un ţîr. Mi-a făcut semn să intru. Directorul m-a primit cam încruntat. Era un tip mărunţel, îmi ajungea pînă la umăr, blonziu, de vreo 45 de ani. În birou mirosea ciudat sau mi se părea mie că simt o vagă aromă de friptură? Probabil că mi se părea.
M-a certat că am slăbit, eu am promis că am să mănînc suplimentar şi m-a lăsat să plec. A fost amabil, chiar mi-a oferit maşina lui ca să nu obosesc pînă la pavilion. La despărţire mi-a spus:
- Ai grijă ce faci, mi-ar părea rău să ne despărţim prematur.

Mark se opri din citit. Înţelesese tot. Înţelesese şi că fata era în pericol, în mare pericol. Închise laptopul şi porni în căutarea ei.
O găsi în sala de fitness, fără suflare. Una din halterele grele cu care se antrena îi căzuse pe cap.
(poate va mai urma)

marți, 30 noiembrie 2010

Interludiu dulce

Înainte de a posta partea a treia a povestirii VEGA CLUB, vreau să vă povestesc cum mi-am petrecut o parte din ziua de azi. Nu, n-am ieşit din casă. Nici n-am scris. Ca să mă autocitez, am ieşit din depresie şi am intrat în bucătărie. Pentru că e sfîrşitul lui noiembrie - momentul din an cînd compun checul englezesc de crăciun. Christmas Cake. Reţeta o găsiţi într-o postare de anul trecut. Christmas Cake. O poveste dulce. Dulce şi cu multe poze, ca să vedeţi cum arată în diferite stadii ale procesului de creaţie. Aveţi aici doar rezultatul final:
Ah, da, anul ăsta n-am uitat să iau cireşe glasate, va arăta şi mai bine.
Poate încercaţi şi voi!

luni, 29 noiembrie 2010

Vega Club (2)

Mark compară fotografia din paşaport cu cele din dosarul poliţiei. Ea era! Dar fata pe care o vedea de două zile în restaurantul hotelului semăna doar foarte vag cu fotografiile. În primul rînd, era cu cel puţin 30 de kilograme mai grasă. În al doilea rînd, era brunetă, dar asta nu conta prea mult. În al treilea rînd, părea cu zece ani mai în vîrstă decît la data cînd cînd fuseseră făcute fotografiile. Îşi făcuse paşaportul în ziua cînd împlinise 18 ani. O săptămînă mai tîrziu dispăruse. Mai erau o mulţime de rînduri, dar un amănunt care îi scăpase la prima lectură a documentelor îl izbi acum: din relatările părinţilor şi prietenilor reieşea că fata era vegetariană. Cum se potriveşte asta cu apetitul ei exagerat pentru carne, constatat chiar de Mark?
Porni în căutarea fetei. Dispărea între mese, dar nu stătea în cameră, cheia atîrna cuminte în cuiul ei de la recepţie. Pe unde-o fi hoinărind? Mark începu să investigheze sistematic hotelul şi împrejurimile. Mica localitate montană trăia graţie pîrtiei de schi care aducea iarna mii de turişti. Vara însă nu vedeai nimic deosebit, nici măcar peisajul nu-ţi tăia răsuflarea. Un cazino, singurul din regiune, părea, teoretic, un punct de atracţie în orice anotimp. Dar, după două sinucideri, un hold-up, o crimă purtînd semnătura Mafiei şi mai ales după ce managerul fugise cu soţia unui client şi cu numerele de cont, amatorii de cîştiguri la masa verde începură să ocolească acest loc care, ziceau gurile rele, aducea ghinion. Din cele patru hoteluri, unul singur funcţiona, celelalte se deschideau doar în sezonul de schi. E drept că acesta, Majestic, era cel mai mare şi mai modern dintre toate, cu piscină, saună, sală de gimnastică utilată cu tot felul de aparate, cinematograf, club, magazine, trei restaurante, cinci baruri şi suspomenitul cazino, cu intrarea gratuită pentru clienţii hotelului.
O găsi în sala de fitness, pedalînd pe o bicicletă ergonomică. Avea aceeaşi îndîrjire, aceeaşi privire concentrată ca atunci cînd mînca. Mark alergă preţ de zece minute pe o bandă, apoi trecu pe la două aparate de forţă. Abia după o jumătate de oră, fata termină cu bicicleta şi trecu la aparate pentru musculatura umerilor şi a braţelor. Ridica haltere din ce în ce mai grele, era toată transpirată, dar continua, vizibil cu eforturi uriaşe. După o jumătate de oră de chin, fata se opri şi, după o pauză de nici cinci minute, începu să alerge pe bandă. Mark o privea, fără ca ea să-l observe, din micul bar cu sucuri proaspete dintr-un colţ al sălii. Deci fata se îndopa cu carne şi îşi întărea muşchii. Care-o fi logica? Un program de slăbire? Cam ciudat, deşi...
A doua zi scenariul se repetă. Era exact ce-şi dorea Mark. Cum o văzu pe bicicletă, se întoarse în camera lui, apoi se furişă în camera pe care o ocupa fata, cu un etaj mai jos. În cameră nu găsi mare lucru – doar haine, destul de puţine şi obiecte de toaletă banale. Prelevă, pentru orice eventualitate, amprente de pe tubul de pastă de dinţi şi luă din pieptenele de pe policioara din baie cîteva fire de păr, pentru analiza ADN. În dulap, ascuns sub o grămăjoară de lenjerie, găsi un laptop. Îl deschise, era aproape gol, avea doar cîteva documente. Nu avea timp să le citească, mai ales că erau parolate. Transferă pe un stick de memorie tot conţinutul laptopului şi îl puse cu grijă la loc. Remarcă o carte pe noptieră, după ştampila de pe copertă luată din biblioteca hotelului, era un volum de Jonathan Swift, deschis la celebrul eseu satiric „A modest proposal”. Mai multe pasaje erau subliniate. Un marker galben aflat pe noptieră părea să indice că sublinierile erau recente. Fluieră a mirare, lăsă cartea aşa cum o găsise şi se întoarse neobservat în camera lui.
(Desigur, va urma)

Vega Club (1)

Azi n-am chef de scris. Dar poate aveţi voi chef de citit. Iată aici o povestire, publicată deja pe Suspans.ro. Dacă n-aţi citit-o, aveţi acum ocazia.

Vega Club

Fata mînca fără să-l privească. Nu privea pe nimeni, se uita doar în farfuria din faţa ei. Mînca foarte repede, înfigîndu-şi în carne dinţii albi, egali, cu excepţia unui canin crescut strîmb care-i dădea, atunci cînd zîmbea, o expresie ştrengărească. Numai că acum nu zîmbea. Mînca. Mesteca foarte repede, apoi îşi înfigea din nou dinţii în carne. Era evident preocupată de mîncare şi, mai mult ca sigur, lihnită de foame. Tocmai terminase friptura de pui, o pulpă mare, rumenă şi mai cerea una. A patra!
O observa de două zile, de cînd stătea la acest hotel de lux, cinci stele, unde nimerise prin voia întîmplării şi a unei fundaţii care-i finanţa un voiaj prin mai multe ţări europene. Era fascinat de această tînără şi abia aştepta un prilej să intre în vorbă cu ea. Nu mai văzuse, nu mai întîlnise în viaţa lui o fiinţă umană atît de carnivoră. Dimineaţa, la prînz şi seara, mînca numai carne. Dar nu orice fel de carne, ci numai pasăre şi peşte, nu vită, nu porc, nici un fel de tocături sau mezeluri. La micul dejun mîncase un ou fiert. De băut nu bea decît apă. Apă minerală, apă plată, eventual apă tonică. Şi cafea, multă cafea. Deşi părea hămesită şi mînca la fiecare masă cît trei, era manierată, decupa carnea şi peştele cu furculiţa şi cuţitul frumos, de parcă ar fi urmat vreun pension de pe vremuri, dar foarte repede şi fără să dea impresia că-i place mîncarea. Se hrănea, pur şi simplu.
- Nu doriţi o salată? o întrebase chelnerul la prînz.
- Nu! - venise răspunsul, mai degrabă un mormăit, dar cu o ciudată nuanţă de agresivitate.
Acum chelnerul îi aducea încă o pulpă de pui, frumos rumenită, pe o farfurie mare. Friptura era ornată cu o foaie de salată şi o felie de roşie. Aşeză farfuria în faţa fetei. Aceasta luă furculiţa şi, deodată, începu să ţipe cît o ţinea gura:
- Asasinilor! Canibalilor! Luaţi salata de aici!
“E nebună!” îşi spuse Mark. “Ce-o fi apucat-o?”
Chelnerul voi să ia repede farfuria, dar fata o prinse cu mîna dreaptă, în timp ce cu furculiţa pe care o ţinea, după bunele maniere, cu stînga, luă ornamentele vegetale şi i le aruncă în faţă. Apoi începu să mănînce calmă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Chelnerul, ca într-o comedie, începu să culeagă rămăşiţele bombardamentului de pe bărbie, nas şi de pe plastronul alb, scrobit, pe care-l purta la frac. Era un restaurant elegant şi ţinuta chelnerilor trebuia să fie ireproşabilă.
- A, văd că ţineţi regimul Atkins, i se adresă fetei o doamnă care stătea şi ea în hotel.
- Nu, doamnă, nu ţin nici un regim, răspunse fata cu un efort vizibil de a rămîne politicoasă.
- Dar văd că mîncaţi doar…
- Mănînc doar ce am eu chef. Aveţi ceva împotrivă? se răsti fata, iar doamna se retrase. E drept, curiozitatea ei se dovedise mai mare decît discreţia, dar oroarea de scandal depăşea curiozitatea. Să ridici vocea în public! Unde va ajunge omenirea în felul acesta?

Mark încercă să facă un rezumat al situaţiei, atîta cît putea din puţinele date pe care le deţinea. Primul şi cel mai important fapt, cel care declanşase acţiunea în care se trezise implicat, era dispariţia unor oameni. Desigur, în orice ţară şi întotdeauna au existat cazuri de dispariţie. Uneori, asta însemna dispariţia definitivă, alteori doar fuga de acasă (a soţului, soţiei, a unui copil sau a unui părinte). Existau şi cazuri mai complicate. Dar niciodată nu se aglomeraseră atîtea dispariţii neelucidate într-un timp atît de scurt. În trei ani, dispăruseră fără urmă cîteva mii de persoane şi poliţia nu reuşise să afle mai nimic. Singurul numitor comun, - se stabilise după un timp – era vîrsta. Toţi erau tineri, aveau maximum douăzeci şi cinci de ani.
Dacă asta s-ar fi întîmplat cu mai mulţi ani în urmă, cînd curentul hippie îi făcea pe tineri să-şi abandoneze nu numai familia, ci şi stilul de viaţă şi să trăiască în comunităţi proprii, dispariţiile ar fi avut, poate, o explicaţie.
Dar nu mai erau acele vremuri şi singura presupunere cît de cît logică era existenţa unei mari reţele de trafic de carne vie, mai ales că majoritatea persoanelor dispărute erau fete. Poate că tinerele dispărute fuseseră răpite şi apoi obligate să se prostitueze. Dar nu existau argumente, informaţii, dovezi concrete. Putea să fie o sectă care racola tineri în cine ştie ce scop. Nici pentru această teorie nu existau dovezi. Sau încă nimeni nu le găsise, ceea ce era aproape acelaşi lucru.
Iar acum trei zile fusese semnalată apariţia uneia din persoanele dispărute. Mai precis, paşaportul uneia dintre tinerele de pe lista de dispariţii fusese prezentat la recepţia unui hotel.
Mark (vom continua să-i spunem astfel, cu toate că, aşa cum a ghicit cititorul, îl chema cu totul altfel) fusese invitat într-un anumit birou şi îi fusese prezentat cazul, ca şi planul pentru dezlegarea misterului. Un bruion, o ciornă, o schiţă de plan. Prea puţine date, zise Mark. Va trebui să improvizeze, era bun la asta. După o oră, se urca în avion.
(va urma)

vineri, 26 noiembrie 2010

Omul şi opera

Adi Hădean la Riviera



Joi, la restaurantul Riviera din Bucureşti, Adi Hădean a gătit, aşa cum numai el ştie, în cadrul acţiunii umanitare DIN INIMĂ, PENTRU COPII!, iniţiată şi coordonată de Simona Ionescu.
Mîncarea a fost fabuloasă. Chinezu cu Adina lui, Matilda şi alţi bloggeri au participat cu toate papilele gustative din dotare.
M-am bucurat că era destul de multă lume în restaurant, sper că se vor strînge banii necesari pentru ca Bogdănel să primească o mînă bionică.

luni, 22 noiembrie 2010

Poate acum veţi înţelege vorbele Casandrei

Cu aproape o jumătate de an în urmă, am publicat un guest-post de la Casandra. Nu s-a prea comentat. De ce? Nu părea important? Mai bine să zicem că era vară şi căldură mare.
Postez din nou acest text, în speranţa că de această dată vorbele Casandrei vor fi bine înţelese.

Poftiţi la ceai DeMentă!

Pentru că zilele acestea voi fi mai mult offline, am invitat-o pe Casandra să scrie pe blogul meu, dacă tot nu găseşte timp să-şi facă blogul ei propriu şi pesonal. Iar Casandra vă invită la ceai. DeMentă!




Ei, ce ziceţi, seamănă?






Tinere sunt, iubite sunt (de fani, ce credeaţi?), de nimeni nu depandă (aproape de nimeni...).
Bruneta este noua vedetă a Tea Party.

Blonda este vedetă veche, dar se poate oricând prezenta drept noua vedetă a variantei locale a Tea Party.
Nu avem variantă locală? Dar ce, vă luaţi neapărat după nume? Ce le-ar spune românilor o mişcare politică cu referire la ceai? La noi, ceaiul nu are valoare istorică, nicio faptă recentă de eroism nu se raportează la ceai, cel mult la whiskey.
Dar dacă "stelele" patriei o vor, se va declara şi pe la noi o mişcare politică radicală de dreapta, care să ceară aproape violent simplificarea sistemului fiscal şi impozite mici de tot pentru veniturile mari şi pentru câştigurile de capital, să respingă orice politică ecologică (Roşia Montană vă spune ceva?), să distrugă pospaiul de protecţie socială, să impună bugete publice pipernicite, să implore legiferarea cotei unice de impozitare.

Cum, toate astea se întâmplă deja? Ei, vedeţi?! Partida Ceaiului DeMentă (ascuns sub cârpa portocalie a guvernării) a luat-o înaintea Tea Party Nation. Cotă unică de impozitare avem. Buget public de rahat avem. Stat în comă avem.
Brunetă nu avem. Dar avem blondă-blondă.
Iar cum miş-maşul politic portocaliu este împins la "reformă internă", să nu vă plângeţi că începe să vă frigă "ceaiul". Degeaba mai suflaţi acum. Este târziu.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Poze mişcate cu poeţi şi LIT. Şi Lili

Aşa sunt ele, pozele.N-am ce face.
Emoţii mari la Gaudeamus, aerobiciclete, bere şi zîne, negru de fum dincolo de oglindă, premiile Lili, poeţii marilor oraşe, aurora economică română, aer cu diamante...

joi, 18 noiembrie 2010

GAUDEAMUS. Să ne bucurăm!

Să ne bucurăm că apar cărţi, să ne bucurăm că oamenii citesc, să ne bucurăm că scriitori, editori şi cititori se vor întîlni din nou. Începe tîrgul internaţional Gaudeamus - carte de învăţătură. A 17-a ediţie. Din 1994. Şi povestea continuă...
Din 1994, Gaudeamus rămîne, aşa cum spunea regretatul prozator Mircea Nedelciu, unul dintre organizatorii primei ediţii, acelaşi "...târg cu o formulă mai caldă, un fel de spectacol continuu al cărţii".
Programul tîrgului îl găsiţi pe site.

Iar eu vă invit la două lansări de poezie - vineri la ora 17, "Aerobiciclete" de Bogdan. O. Popescu (editura Brumar) şi, la  ora 18,30, "Aer cu diamante" (autori Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, ilustraţii de Tudor Jebeleanu), ediţia a doua, după 30 de ani (editura Humanitas) şi la o întîlnire cu prozatorul Bujor Nedelcovici, prilejuită de apariţia volumului "Cine sunteţi, Bujor Nedelcovici?", duminică la ora 11, în sala Cupola.
Şi, desigur, la lansarea antologiei "Premiile Lili", vineri, 19 noiembrie la ora 19, la Tritonic. Tot acolo, la aceeaşi oră, dar sîmbătă, lansarea romanului "Crima de la jubileu".
Programul lansărilor de la editura Tritonic îl puteţi vedea la Oana, care are şi ea lansare vineri la ora 19, cu romanul "Crime perfecte. Dincolo de oglindă".
Să ne bucurăm! Gaudeamus!

luni, 15 noiembrie 2010

No news, good news

Al treilea război mondial trebuia să izbucnească într-o joi. Joia trecută, 11 noiembrie 2010. A fost prevestit de mari prevestitori, iar cei care se ocupă cu informarea (publicului, desigur) au informat. Înainte de joi. După aceea n-am mai auzit nimic.
Azi dimineaţă, ştirea era conferinţa de presă de la NASA, în care urma să se anunţe descoperirea unui "obiect excepţional"  în apropierea Pămîntului. A fost conferinţa, iar obiectul s-a dovedit a fi o gaură neagră. Ce-i drept, o tînără gaură neagră (a young black hole), formată acum 30 de ani. Şi observată, cercetată de 30 de ani. Deci, care e ştirea?

E clar, nu se mai întîmplă nimic în lume.
No news, good news.

Carnet de bal. De la Giurgiu la Gaudeamus, via Riviera

O săptămînă încărcată, de luni pînă duminică, nici o zi fără ceva (important) de făcut. Am început-o cu un text care apare chiar diseară pe Suspans.ro. Dacă aveţi chef de citit.
La Giurgiu, începe de azi Festivalul Teatrelor Dunărene, cu mai multe spectacole ale teatrelor din Brăila, Galaţi, Giurgiu, Viena. În cadrul festivalului, mîine va avea loc o dezbatere pe tema dramatugiei româneşti contemporane, de la care nu pot să lipsesc.
Joi, Careul de Dame are în program un desant (sau un raid?) la restaurantul Riviera, la invitaţia Simonei Ionescu, în cadrul acţiunii umanitare DIN INIMĂ, PENTRU COPII!
Vineri dimineaţa se desfăşoară festivitatea decernării permiilor ASB.

Restul e Gaudeamus.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Libertatea de expresie şi murăturile

Am mai spus - şi dacă nu, o repet! -, nu mă mai uit la ştiri şi la tocşouri. Am un soi de alergie - cum văd anumite fiinţe aşa-zis umane, cum îmi vine să sparg televizorul.
Prefer posturile care dau filme poliţiste. Oricît de proaste ar fi, au o mare calitate - în final ticăloşii sunt întotdeauna lichidaţi sau măcar arestaţi, ceea ce în tocşouri se întîmplă mult mai rar.
Ieri însă am vrut să mă uit (măcar în pauzele publicitare ale filmelor) pe posturile de ştiri pentru că a fost - sau promitea să fie - o zi specială. Doi jurnalişti de la un post de televiziune au protestat în faţa sediului CNA, împotriva abuzurilor CNA.  S-au adunat destul de mulţi susţinători. Oameni pentru care libertatea de expresie contează. Asta îmi dă un pic de optimism.
Am sperat că, pe toate posturile de televiziune, se va dezbate serios subiectul. Aşa ar fi fost normal. Dar se pare că libertatea de expresie nu este agreată de unii telespectatori. Aşa că, prin cel mai înalt reprezentant al lor, telespectatorii respectivi au trecut la bruiaj. Un bruiaj foarte eficient, la nivel înalt. Primul telespectator al ţării s-a trezit brusc că vrea să vorbească în Parlament. Fix ieri, fix în timpul acţiunii de protest a jurnaliştilor. A spus fix nimic plus ceva despre fe.me.i şi a cerut murături. Mă rog, moratoriu. Tot aia. Televiziunile, ca la (tele)comandă, au schimbat subiectul. Şi toată seara, pe toate posturile, s-a discutat despre ce-şi imagina fiecare vorbitor că a vrut să spună primul telespectator al ţării. După care toţi s-au dezmeticit că rămîne ca în tren.
Dar dezbaterea despre libertatea cuvîntului n-a mai avut loc.

P:S. Aşa am înţeles eu ziua de ieri. Dacă nu s-a întîmplat aşa, înseamnă că măcar unul dintre filmele poliţiste a fost într-adevăr captivant. Poate îmi spuneţi ce-am pierdut.

marți, 9 noiembrie 2010

Din surse sigure: antologia Premiile Lili e la tipar

Ieri dimineaţă am primit antologia Premiile Lili paginată, ne-am mai uitat (cu Ştefania şi Mădălina) să nu fi rămas prea multe greşeli... Ca să nu mai lungesc povestea, îl citez pe Bogdan Hrib, care azi pe la prînz a anunţat pe Facebook: "Intrăm în tipar acum". Ce vreţi mai sigur de-atît?

În imagine aveţi trofeul PREMIILE LILI, realizat de Traian T.Coşovei. Trofeul va apărea şi pe coperta volumului, pe care o veţi putea admira peste o zi sau două.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

De mortuis... sine ira et studio

Întîi, ascultaţi muzica.
Asta.

Şi asta.

Frumos, nu-i aşa?
Daţi-mi voie să vă reamintesc că autorii celor două piese muzicale nu au fost oameni prea drăguţi. Gesualdo era un criminal, rămas nepedepsit numai pentru că era duce, iar Wagner, chiar dacă nu a ucis pe nimeni, a făcut destule lucruri urîte la viaţa lui. Şi ce dacă? Muzica lor trăieşte, ne place şi azi.

*

Adrian Păunescu nu era un om perfect, departe de asta. Să vă spun un secret: în general, scriitorii nu sunt oameni perfecţi. Spre deosebire de cititori, critici, bloggeri, jurnalişti şi feisbuchişti, care sunt perfecţi.
De foarte mulţi ani, am convingerea că biografiile artiştilor ar trebui interzise, pentru că numai opera lor contează. Am şi scris despre asta, cam sumar, e drept, în "Labirint obligatoriu": "În secolul 30 nici la şcoală nu se mai studiau biografiile scriitorilor. Se ajunsese, cu vreo trei secole în urmă, la decizia, de mult aşteptată, de a se judeca operele de artă numai pe criterii artistice, iar biografiile le citeau doar istoricii". Ce facem, aşteptăm pînă în secolul 27?
Urmaşii urmaşilor noştri care vor trăi atunci habar nu vor avea de Cenaclul Flacăra sau de alte aspecte controversate ale vieţii lui Adrian Păunescu. Dar în bibliotecile lor vor exista poeziile lui. Le vor citi, le vor învăţa la şcoală. Asta, în caz că vor mai exista biblioteci şi şcoli. Eu sunt optimistă.

P.S. Pentru că m-am săturat în egală măsură de înjurături şi osanale, nu voi permite comentarii la această postare.

joi, 4 noiembrie 2010

O carte cu 10 autori

Volumul care cuprinde cele mai bune texte citite în festivalul de literatură Premiile Lili, ediţia I, 2009 are 10 autori. Unii au luat premii, alţii au fost foarte aproape de a le lua. Dar intenţia noastră nu a fost de a stabili ierarhii, ci de a descoperi autori talentaţi şi de a le oferi o şansă.

Iată-i, în ordinea în care apar în carte:
POEZIE
Alexandra-Emilia Bucur
Carmen Nicoară
Traian Rotărescu
Ştefan Alexandru Ciobanu
Octavian Perpelea
PROZĂ
Renata Carageani
Mălina Aniţoaei
Adrian Voicu
Adrian Socaciu
DRAMATURGIE
Oana Stoica-Mujea

Unii dintre ei au cîte un volum publicat, poate chiar mai multe. Alţii îşi vor vedea prima dată numele tipărit. Şi unii şi ceilalţi au emoţii.
Mult succes tuturor!

PS: Recunosc că şi eu am emoţii! :)

miercuri, 3 noiembrie 2010

Premiile Lili la Gaudeamus

Dragii mei, vă anunţ cu mare bucurie că vineri, 19 noiembrie, ora 18,30, la standul editurii Tritonic va avea loc lansarea cărţii care cuprinde cele mai bune texte citite la prima ediţie a Premiilor Lili.
Sunt invitaţi, desigur, autorii prezenţi în antologie, scriitorii care au făcut parte din juriu, bloggerii susţinători şi, în general, toţi iubitorii de literatură.
Vreau să mulţumesc celor care au lucrat efectiv la această carte:
Mădălina Ionescu şi Ştefania Coşovei (redactare)
Ioana Diaconescu (selecţia textelor)
Bogdan Hrib, datorită căruia această carte apare la editura Tritonic.

Vă aşteptăm la lansare!

Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti

În ziua de 2 noiembrie 2010, Juriul pentru decernarea Premiilor Asociației Scriitorilor București, filială a Uniunii Scriitorilor din România, compus din: Eugen Simion, Ioana Ieronim, Octavian Soviany, Tudorel Urian şi Radu Voinescu, a hotărât acordarea premiilor anuale ale ASB următoarelor volume apărute în 2009:


PROZĂ
Ioana Drăgan – Mafalda – Ed. Allfa
Şerban Tomșa – Ghețarul, Ed. Cartea Românească

POEZIE
Lucian Vasilescu – Aproape. Atât de departe. Close.so far away. Ed. Vinea
Constantin Abăluţă – Iov în funicular – Ed. Limes

DRAMATURGIE
Olga Delia Mateescu – Miere şi canapea – Ed Palimpsest

CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ, ESEU
Gelu Negrea – Dicţionarul subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale – Ed. Cartea Românească

PREMIUL SPECIAL - alte genuri –
D. Vatamaniuc – pentru contribuția remarcabilă la realizarea ediţiilor critice din clasicii literaturii române

DEBUT, premiu acordat de revista „Săptămîna financiară”
Laurenţiu Hanganu – „Memoria” ecoului, Studii şi articole de istorie literară şi literatură comparată, Ed. Saeculum I.O.

LITERATURĂ PENTRU COPII ŞI TINERET
Nu se acordă

TRADUCERI
Nu se acordă

PRIMĂRIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI, ÎN CONSENS CU JURIUL ASB, ACORDĂ PREMIUL „OPERA OMNIA”

Doamnei Gabriela Adameșteanu

Premiile sînt acordate cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 București și al revistei Săptămîna Financiară.

luni, 1 noiembrie 2010

Modelul brazilian

Dilma Rousseff are studii economice, a făcut din tinereţe politică de stînga, în anii 1960-70 a făcut parte din guerilla urbană, a fost arestată, apoi a lucrat la Institutul de studii sociale şi politice din Porto Alegre, mai tîrziu a devenit de mai multe ori ministru în guverne locale, ministru al energiei în guvernul federal, autoarea programului "Luz para Todos" (Lumină pentru toţi), de electrificare a 2000000 de gospodării din zonele sărace ale ţării, apoi şefa cancelariei preşedintelui Luiz Inácio Lula da Silva. De ieri este prima femeie aleasă preşedinte al Braziliei.
"Pragmatică, obiectivă, dovedeşte că are un dialog fluid cu lumea afacerilor", spunea despre ea un adversar politic în timpul administraţiei Cardoso.

Din cîte ştiu, n-a fost manechin, n-a fost fotomodel, n-a fost miss.

P.S. În 2009, Brazilia a oferit Fondului Monetar Internaţional un împrumut de 10 miliarde de dolari.
Noi de ce alegem modelul argentinian?

vineri, 29 octombrie 2010

Moş Crăciun îmi citeşte blogul!

Da, da, da!
Azi dimineaţă am primit prin e-mail o scrisoare de la Moş Crăciun. Uite ce zice:
Draga mea, Lucia, 
Iti mai citesc din cand in cand articolele de pe blog, vad ca ai succes si ma bucur tare 
mult pentru tine. 
...si pentru ca anul asta ai fost o fata cuminte am pentru tine (dar si pentru cititorii 
tai) o surpriza...
Surpriza este un concurs de scrisori pentru Moş Crăciun, ceea ce mă lasă rece. Mai ales că eu n-am avut niciodată relaţii cu Moş Crăciun. Pe vremea mea se deghizase în Moş Gerilă şi, ca să parafrazez o minunată anecdotă a lui Amin Maalouf,  "noi nu credeam în el".
În schimb finalul scrisorii mă face să cred că Moş Crăciun chiar are anumite sentimente pentru mine:
Te imbratisez cu drag, 
Mos Craciun de la Polul Nord
În aceste condiţii, mă gîndesc să-i cer ceva Moşului. Dar ce? Nu, nu miliardele lui Bill Gates. Nici traficul Chinezului sau primul loc în Zelist.
A, gata, ştiu.
Am să-i cer lui Moş Crăciun ca toţi cei care se roagă la icoana de alături (şterpelită de la Constantin Gheorghe) şi toţi care o pupă şi pe faţă şi pe dos să devină brusc atei. Să nu se mai roage şi să nu mai pupe.
Şi-am să-i mai cer lui Moş Crăciun să scoată culoarea portocalie din spectru. Din cel politic, că în cel solar poate să stea bine mersi.

Sper că Moş Crăciun va aprecia modestia mea (n-am cerut nimic personal) şi-mi va aduce darul cerut.

miercuri, 27 octombrie 2010

Trece sau nu trece? Eu o susţin!

Toată lumea se întreabă dacă moţiunea de cenzură va trece sau nu. Cum numără Miss R.A. voturile, chiar şi fără abţinerea forţată a partidelor guvernamentale, nu m-ar mira să iasă mai multe voturi împotriva moţiunii decît numărul total al parlamentarilor din ultimii douăzeci de ani. Dar cred că nici măcar nu contează foarte tare dacă moţiunea trece sau nu.
Nu ştiu dacă vor fi 100000 de manifestanţi. Poate că mulţi se vor lăsa intimidaţi, pe alţii îi vor opri frigul, ploaia sau poliţia rutieră. Dar de data asta oamenii vor să participe, vor să protesteze, vor să fie acolo, la Palatul Parlamentului, vor să-i oblige pe portocalii să părăsească puterea.
Populaţia e pe cale să devină popor. Oamenii devin cetăţeni. Îşi dau seama că dreptul cel mai important cucerit în decembrie 1989 este dreptul de a-şi cere drepturile.
Iar puterea se teme. Cred că pentru prima dată în aceşti douăzeci de ani.

vineri, 22 octombrie 2010

Invitaţie la Clubul de proză

Marţi, 26 octombrie, la ora 17, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, voi citi cîteva pagini din volumul "Fără canguri" la Clubul de proză "La formarea ideilor". Moderator: Costi Stan, preşedintele secţiei de proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Coordonator: Ştefania Coşovei.

Piteşti: misiune îndeplinită

A fost. Am fost. Citiţi relatări la Ada, Ivona şi Geocer. Şi Valive. Şi Ema. Şi Oana, ovcors.
Acum ştiţi tot.
Uite şi o poză făcută de Geocer. Dacă vă uitaţi bine, vedeţi că aveam pistolul pe masă.

Muzica zilei de azi

Beethoven. Karajan.

marți, 19 octombrie 2010

Literatura viitorului

Sub acest titlu postez aici un text al lui Mircea Ghiţulescu (1945-2010). Miercuri, prieteni şi colegi, îl vom conduce pe ultimul său drum...

"În adolescenţă descoperim, citind un roman, că nu facem altceva decât să căutăm cu frenezie paginile de dialog. Citim în diagonală, şi chiar cu o stare de nervozitate, explicaţiile autorului, descrierile de personaje, de interioare şi peisaje şi mărim viteza lecturii pentru a atinge aceeaşi ţintă: paginile de dialog. Comprimată, eliptică, bună de ascultat, literatura în dialog (drama, piesa de teatru) pare singura specie literară aptă să se adreseze unui public ce pierde treptat sensul “cărţii”. Dramaturgia este literatură de un tip aparte. Fiind scrisă, ca şi poezia, pentru a fi rostită, pare că tresaltă în rafturile bibliotecilor, în aşteptarea rostirii. Fiind scrisă pentru a fi rostită şi, prin urmare, ascultată, piesa de teatru a exprimat de-a lungul timpului capacitatea omului de a asculta, totdeauna invers proporţională cu evoluţia civilizaţiei. În zilele noastre, o piesă de teatru care depăşeşte două ore, cu pauză cu tot, îl nelinişteşte pe spectatorul contemporan. Bănuind neliniştea spectatorului pe care l-ar putea pierde la pauză, regizorii de teatru au desfiinţat pauza. Secolul grăbit, al XX-lea, a inventat piesa scurtă, drama într-un act.
Faţă de drama shakespeariană, hugoliană, ibseniană, drama modernă a pierdut cincizeci la sută din cuvinte, fără a pierde din intensitate: Furtuna de Shakespeare este de zece ori mai lungă decât Regele moare de Ionesco. Din explicit şi locvace, textul dramatic a devenit implicit şi eliptic. Implicit pentru că imită conversaţia fără a fi o simplă conversaţie, aşa cum roata imită mersul fără a semăna cu piciorul. Dar, mai ales, eliptic pentru că păstrează dintr-o conversaţie elemente disparate: nu este conversaţie reală ci „epură” a acesteia. Între replicile unei drame sunt incluse evenimente ipotetice sau virtuale ce transformă, adesea, textul într-o şaradă care te sileşti să ghiceşti ceea ce nu este explicit în destinele „vorbite” ale personajelor. Astfel că dramaturgia oferă o lectură mai dificilă dar mai intensă, mai „pură” decât alte genuri literare tocmai pentru că este „incompletă”, punându-te în situaţia, intelectual confortabilă, de a adăuga perspicacitate, fantezie şi cultură pentru a adăuga „ceea ce lipseşte”."

luni, 18 octombrie 2010

Congresul PSD - cîteva păreri subiective

Au trecut mai bine de 18 ani de cînd n-am mai fost la un congres de partid. Era aprilie 1992, era la Sala Polivalentă şi purta numele de "convenţie". Trecuseră doar doi ani de la revoluţie şi exista încă un soi de jenă, de stinghereală în a folosi cuvinte şi clădiri care aminteau de "epoca de aur". Atunci, în aprilie 1992, a fost un congres dramatic, se luptau trei moţiuni, trei echipe pentru conducerea FSN. Mulţi oameni erau bulversaţi, nu înţelegeau de ce trebuie să aleagă între două echipe (a treia nu avea nici o şansă), între doi oameni, între Iliescu şi Roman. Atunci s-a rupt FSN. (Precizare: după ruptură, partidul lui Petre Roman a "moştenit" titulatura FSN, care a rămas un timp chiar şi după schimbarea denumirii prin fuziunea cu Partidul Democrat. Era PD (FSN). Acum e PD-L. Sau PDL 
*
Dacă în 1992 a fost un congres al rupturii, cel de acum a fost un congres, cum am mai spus, de "rassemblement", de adunare a forţelor democratice. Vorbitorii invitaţi - lideri ai unor partide, primarul general al Capitalei şi lideri sindicali -, dincolo de micile înţepături fireşti, au avut acelaşi mesaj, de conlucrare pentru (re)instaurarea democraţiei în România, pentru ieşirea din haos şi din criză.
În acelaşi sens merge şi programul PSD, "România corectă - România socială". Este, în mod evident, un program de deschidere, un program care ţine seama şi (sau în primul rînd) de agenda populaţiei, dar şi de situaţia concretă, de necesitatea de a colabora cu alte partide şi mai ales cu PNL. În acest context, măsurile propuse nu sunt foarte de stînga (evident, nu sunt nici de dreapta), ele se încadrează în viziunea pe care Adrian Năstase, în discursul de la congres, a definit-o astfel: "Să încercăm să găsim o formulă nouă, nici formula statului asistenţial, nici formula statului minimal – cea pe care o propun liberalii. Este o formulă pe care putem să o găsim împreună. Este statul optimal, statul care orientează resursele în comunitate.
*
Programul propune impozitare diferenţiată (este exact sintagma folosită şi de Gerhard Schroeder în conferinţa sa de vineri), nu neapărat progresivă. Iar cota unică de 16% se păstrează în cazul impozitului pe profit.
*
Corecte şi realiste sunt şi măsurile pentru stimularea creării de locuri de muncă şi împotriva muncii la negru.
*
Numele programului mi se pare sugestiv pentru realismul său. E vorba de o Românie corectă, echitabilă, normală, nu de un utopic paradis terestru. Rîurile de lapte şi miere nu vor începe să curgă prea repede şi românii ştiu asta.
*
Foarte interesante mi s-au părut propunerile privind cultura şi arta - consistente şi bine ţintite (mă bucur că nu a fost ocolită chestiunea drepturilor de autor), chiar dacă, după părerea mea (aici sunt clar subiectivă), cele în domeniul literaturii sunt insuficiente sau insuficient precizate.  "Stimularea activităţii editurilor şi scriitorilor prin acordarea de subvenţii" (pag.269) nu sună rău, dar nu spune foarte mult. Subvenţii se dau de 20 de ani. Ce trebuie schimbat este mecanismul de acordare a subvenţiilor, în aşa fel încît editorii să fie interesaţi să şi vîndă cărţile autorilor români (şi să-i plătească pe autori), nu doar să le tipărească.
*
Ce să mai spun despre congres? N-au fost balonaşe colorate şi focuri de artificii. N-a fost scandal, n-au căzut capete, n-a curs sînge pe pereţi. Asta i-a dezamăgit vizibil pe unii gazetari şi comentatori. Într-adevăr, nu a fost un congres spectaculos. A fost un congres serios. Nu s-a făcut politichie. S-a făcut politică.

Aşteptăm rezultatele.

duminică, 17 octombrie 2010

PSD 2.0 văzut din lojă

Nu i-am numărat pe bloggerii care au participat, ca invitaţi, la congresul PSD. Ceea ce ştiu sigur este că încă trei bloggeri ar fi putut pretinde cîte un loc în "loja bloggerilor": preşedintele Ion Iliescu, blogger cu experienţă (să nu uităm, a fost primul care a invitat bloggeri la reuniuni importante, cele ale "Clubului de la Bucureşti"),  Victor Ponta, blogger începător, dar cu un ton destul de personal şi Adrian Năstase, cel mai blogger dintre politicieni şi cel care a avut ideea "lojei bloggerilor".
O idee excelentă. E adevărat, televiziunile au audienţă mai mare, dar transmisiile live ale bloggerilor sau comentariile lor ulterioare au o calitate pe care presa scrisă şi audiovizuală nu o au: bloggerii, indiferent de simpatiile sau antipatiile politice, au reacţii sincere, dezinteresate şi ne-mediate, îşi spun părerile fără a avea în spate un redactor-şef (sau eventual un mogul, nu-i aşa?). Invitarea bloggerilor înseamnă, deci, un feed back foarte interesant şi aici nu mă refer numai la postările propriu-zise, ci şi la comentarii.
De aceea, reiau linkurile spre relatările despre congresul PSD de ieri. Atîtea cîte am găsit.
OanaSibillaIonuţ Iancu, Nenea Lars, Theodora, Popa Ţeapă, Fragmentarium politic. Poate voi mai adăuga şi altele. Iată şi relatarea Ancăi Chiser. Şi o chinezărie.
Dar invitarea bloggerilor înseamnă nu numai recunoaşterea dreptului fiecăruia de a-şi spune părerea, ci şi recunoaşterea unei categorii, a unui statut social. Nu e puţin.

P.S. Nu întîmplător am vorbit despre PSD 2.0. Am citit, ieri şi azi, programul "România corectă - România socială". Foarte multe dintre măsurile preconizate au în vedere utilizarea posibilităţilor oferite de Internet. PSD se dovedeşte, (şi) prin asta, un partid modern, un partid al secolului 21.
P.P.S. Vreau să mulţumesc Anei State şi lui Cristian Gănescu, organizatorii "lojii bloggerilor". Şi, evident, lui Adrian Năstase, care ne-a invitat.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Live blogging de la PSD cu update

M-am conectat. Am ecuson, stau în loja bloggerilor cu Ionuţ Iancu şi Nenea Lars şi tocmai ne-a vizitat Adrian Năstase. Sala e aproape plină, a venit şi Oana Stoica-Mujea. Sunt aici şi Sibilla şi Theodora şi alţi bloggeri. Nu-i cunosc pe toţi.
Acum a venit peste noi o televiziune. Voi reveni.
Am revenit. E şi Chinezu cu noi.
Imn. Aplauze. Începe.
Victor Ponta prezintă raportul de activitate.Înainte de asta, în mare viteză, au fost votate ordinea de zi şi structurile de lucru. Primul punct: cuvîntul invitaţilor. Primul e preşedintele aliatului PC. Apoi liderii altor partide, din opoziţie sau nu. Primit cu ovaţii, Sorin Oprescu. O mare surpriză, preşedintele PNTCD, Radu Sârbu, cu o replică memorabilă: "Un partid fără doctrină este o gaşcă infracţională". Apeluri la reconciliere naţională.
Ponta după discursul lui Codrin Ştefănescu (PRM): "PSD creşte politifcieni extraordinari şi pentru partidul nostru şi pentru alte partide".
Vorbesc şi liderii centralelor sindicale.
Prezenţa unor lideri politici de cele mai diverse tendinţe şi tonul luărilor la cuvînt îmi dau impresia unui congres de "rassemblement", cum ar spune francezii. De adunare a forţelor care doresc să lupte împreună pentru reinstaurarea democraţiei în viaţa publică românească.
Aplauze pentru Lucian Bute.
Aplauze pentru Cristiana Anghel, profesoara aflată în greva foamei. Solidaritate cu toţi profesorii, cu toţi bugetarii.
Fine del primo tempo.
Urmează Ponta, Dragnea, Năstase. Vă ţin la curent.
Mai citiţi ce-au scris OanaSibilla şi Ionuţ Iancu. Vedeţi şi la Nenea Lars ce s-a mai ciripit twitterit în loja bloggerilor.
Şi cîteva poze:



















joi, 14 octombrie 2010

Piteşteni, vi se pregăteşte ceva!

Un careu de dame!
Joi, 21 octombrie 2010, ora 15, la Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu", va avea loc un eveniment cu autografe şi surprize. Voi participa, alături de Oana Stoica-Mujea, Ivona Boitan şi Monica Ramirez. Va fi prezent şi Stelian Munteanu.
Am aflat, pe surse, că Iolanda Ştireanu şi  Anastassia Marinescu îşi vor face şi ele apariţia. Am mai aflat că va veni şi... Dar nu, nu vă mai spun nimic, v-am promis surprize, le veţi avea!

miercuri, 13 octombrie 2010

Ziua mîniei

Dies Irae. Verdi, Recviem. Cu Abbado.
Iar dacă v-aţi gîndit la altceva cînd aţi citit titlul, să ştiţi că la acelaşi lucru m-am gîndit şi eu. Dar azi muzica mi se pare mai elocventă decît cuvintele.

luni, 11 octombrie 2010

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Diva zboară cu KLM

- Thriller publicitar -

La aeroportul Otopeni, Stella trecu repede de toate formalităţile şi ajunse în dreptul porţii nr. 4. Se aşeză şi îşi puse poşeta voluminoasă pe scaunul alăturat. Ce nebunie! Să fie chemată la telefon în toiul nopţii şi rugată, implorată, somată să meargă a doua zi la Amsterdam, pentru un spectacol cu "Flautul fermecat", deoarece soprana care trebuia să cînte rolul Reginei Nopţii dispăruse. Cum adică dispăruse? Pur şi simplu, dispăruse de la hotel şi nimeni nu ştia nimic de ea.
După o oarecare ezitare, Stella acceptase. Îi plăcea Amsterdamul, cu casele lui vechi de-a lungul canalelor pe care pluteau lebede, raţe şi vaporaşe încărcate cu turişti.
Cu biletul a fost simplu de rezolvat. Online, desigur. Chiar în dimineaţa aceea primise un newsletter de la KLM cu "oferte pentru destinaţii picante". Ei, da, Amsterdam era o destinaţie picantă, cu al său "Red light district", acum lăsat în umbră de mai noul "Green light district", dar şi cu o sumedenie de restaurante mai mult sau mai puţin exotice.
Acum aştepta îmbarcarea. Scoase din poşetă un roman poliţist şi începu să citească. Nu voia să se gîndească la soprana dispărută. Crimele din romane erau mult mai plăcute decît cele reale. Abia citise cîteva pagini că sună telefonul. Vestea pe care o primi o făcu să rîdă melodios:
- Ahahahahaha!
La cîţiva paşi de ea, un chinez înalt, cu părul cîrlionţat, într-un tricou pe care scria ENGLAND, întoarse capul, surprins. Şi el vorbea la telefon, cu accent maramureşean:
-  Da, mă duc la New York prin Amsterdam, cu KLM, că le-am făcut un experimet blogosferic....
Diva nici nu se miră. După crimele pe care abia le rezolvase şi soprana dispărută de la Amsterdam, un chinez cu accent maramureşean i se părea ceva normal. Se scufundă în lectură şi nu mai auzi continuarea convorbirii. Tresări cînd se trezi cu chinezu în faţa ei, zîmbind cu gura pînă la urechi:
- Sunteţi Stella Marian-Harrington, nu-i aşa? Cîntăreaţa detectivă. V-am recunoscut imediat, v-a descris şefa în carte de foioioioioi!
În clipa aceea se auzi o voce amplificată:
- Pasagerii pentru cursa KLM în direcţia Amsterdam sunt invitaţi la avion.
(va urma)

vineri, 8 octombrie 2010

English Today - învăţaţi engleza!

Săptămâna Financiară şi Editura Litera vă oferă posibilitatea de a învăţa limba engleză în doar 22 de săptămâni. Din 11 octombrie, în fiecare luni, revista Săptămâna Financiară vă oferă un pachet multimedia, ENGLISH TODAY, format dintr-un suport de curs în format tipărit, un CD şI un DVD.
Dacă vreţi să vă testaţi cunoştinţele acumulate, o puteţi face săptămânal, rezolvând testul de pe site-ul www.sfin.ro. La sfârşitul cursului,  vă aşteaptă premii atrăgătoare, de la o excursie la Londra la înscrierea gratuită la examenele Cambridge/IELTS administrate de British Council. Acestea sunt atestate internaţionale de cunoaşterea limbii engleze, cu ajutorul cărora puteţi studia sau lucra oriunde în lume.

Cursul multimedia are cinci nivele de învăţare: începător (4 apariţii), elementar (4 apariţii), intermediar 1 (4 apariţii), intermediar 2 (5 apariţii), avansat (5 apariţii) şi este accesibil deopotrivă elevilor şi studenţilor, precum şi adulţilor care doresc să înveţe limba engleză.

Primul pachet, care include suportul de curs, CD şi DVD, vă este oferit luni, 11 octombrie, la un preţ promoţional de 9,9 lei.

Llosa

Mario Vargas Llosa. Omul mi se pare infatuat şi mi-e antipatic. Scriitorul îmi place între moderat şi foarte mult.
Dar de la el am învăţat că, pentru un scriitor, nu există experienţe bune şi experienţe rele, ci doar experienţe utile pentru scris.
Unii spun că s-a făcut dreptate. Sunt cei pe care i-a supărat Premiul Nobel primit de Herta Müller. Sau cei care s-au supărat cînd a luat Nobelul Elfriede Jelinek. Sau Harold Pinter. Sau Dario Fo. Sau Winston Churchill. Sau...
Vezi, Doamne, în sfîrşit, Nobelul s-a dat pe criterii literare. Pur literare. Strict literare.
Nu.
Premiul Nobel nu s-a dat niciodată pe criterii strict literare. Probabil că acum era rîndul unui scriitor din America Latină. Sau aşa s-au aliniat planetele.
Să nu înţelegeţi de aici că, după părerea mea, Mario Vargas Llosa n-ar merita Premiul Nobel. Chiar mă bucur pentru el, e un mare scriitor şi îl aştepta de mult.
Vreau doar să spun că nu e treaba noastră să dăm note juriului Nobel. Nu e treaba nimănui. Oricum, ar fi inutil.

joi, 7 octombrie 2010

China e pe primul loc

Asta în caz că n-aţi aflat chiar de la Chinezu. Primul loc în Zelist.
Nu întîmplător i-am dat Marele Premiu la concursul Blog de blog, ştiam eu ce ştiam! Am mînă bună sau fler sau ce-o fi. Deci, ţineţi aproape, vor mai fi concursuri...

Cristi, felicitări!

miercuri, 6 octombrie 2010

Lansarea a fost frumoasă, zice autoarea, modestă cum o ştiţi. Alţii spun că a fost "super"!

Aseară scriam pe Facebook că lansarea a fost frumoasă, iar unul dintre personajele reale din roman, George Şerban, m-a corectat. Trebuia să spun "super"! Bine, spun. A fost o lansare "super", o lansare excelentă. I-a plăcut şi Chinezului, care a remarcat şi declaraţia serii, aparţinînd lui Alex Ştefănescu, alt personaj real al cărţii mele: "de cînd am blog, nu mai scriu, ci postez".
Vremea ne-a fost potrivnică. Nu ştiu de ce mi se întîmplă mie la toate lansările să plouă sau să ningă. Probabil mă persecută meteorologii. Sau o fi vreun complot, o conspiraţie, ceva. Dar ploaia n-a oprit-o pe Oana să vină de la Piteşti. Trebuie să vă spun - ar fi trebuit să spun ieri, la lansare, dar am uitat, scuză-mă, Oana! - trebuie să vă spun că Oana a fost prima care a citit romanul meu şi mi l-a promovat cu entuziasm pe bloguri şi pe Facebook. Mulţumesc!
Cine a mai venit din lumea 2.0, în afară de cei deja menţionaţi? Lilick (chiar de ziua ei de naştere, la mulţi ani, Lilick, florile astea sunt pentru tine), Matilda, Cody, Tanti Jeni, Ştefania... Am uitat pe cineva? A, da, desigur, Candice. Mai e cineva?
N-am să înşir acum numele celorlalţi prieteni şi colegi, scriitori, ziarişti şi alţi oameni de bine veniţi la lansare. Lista ar fi prea lungă.
E cazul să spun că a fost Bogdan Hrib? Normal, doar el a editat CRIMA DE LA JUBILEU. A venit, ceea ce mi-a făcut mare plăcere, şi George Arion, a cărui părere despre cartea mea o puteţi citi în cronica apărută în Jurnalul Naţional de duminică.
Am lăsat la urmă gazdele, minunaţii, generoşii prieteni de la Teatrul de Comedie: excepţionalul actor George Mihăiţă, directorul teatrului, nu mai puţin excepţionala actriţă Virginia Mirea, a cărei lectură din cartea mea a entuziasmat publicul şi, să nu uit, Traian Petrescu, care ne-a creat excelente condiţii pentru această lansare.
Vreau să mulţumesc tuturor celor prezenţi la lansare, a fost o mare bucurie pentru mine. Le mulţumesc şi prietenilor care, din varii motive, n-au putut veni.
Şi acum, cîteva poze făcute de Lilick (şi de alte persoane, rămase neidentificate) la lansarea din foaierul Teatrului de Comedie şi, după lansare, în cafeneaua LA COMEDIE.



P.S. În mod firesc, ca la orice lansare, s-a vorbit de bine despre mine şi cartea mea. Chiar de foarte bine. M-au lăudat atît de mult încît încep să cred şi eu că am scris o carte bună! :))

luni, 4 octombrie 2010

Nu uitaţi, vă aştept la lansare!

Marţi, 5 octombrie, ora 17, la Teatrul de Comedie.
Ştiţi deja, presupun, e vorba de lansarea romanului meu CRIMA DE LA JUBILEU, apărut la CrimeScene şi distribuit împreună cu revista FLACĂRA.
Nu ştiţi cine sunt cei care vor vorbi despre mine şi cartea mea. Veţi afla mîine, dacă veniţi la lansare. Tot ce pot să vă spun este că am primit, din partea celor doi bloggeri care apar ca personaje în carte, promisiuni ferme că vor fi de faţă.
Asta-mi aminteşte de concurs. Crina a fost singura care a ghicit ambele nume, dar cum nu poate veni mîine, probabil va trebui să mă duc la Satu Mare să-i duc premiul.

Din inimă pentru copii

Am fost joi la restaurantul Riviera, la o cină din cele zece organizate de Simona Ionescu şi echipa ei de la "Click" în cadrul campaniei umanitare DIN INIMĂ PENTRU COPII. Vedeta serii, Dana Nălbaru, a fost foarte drăguţă, caldă, a luat comenzi, a servit la mese, a stat de vorbă cu cei veniţi să mănînce. Şi nu erau puţini, pentru o seară din mijlocul săptămînii. 10 % din încasările serii plus bacşişurile Danei şi cîteva donaţii directe îl apropie pe micul Robert Mihăilă, bolnav de talasemie majoră, de operaţia care l-ar putea salva: transplantul de celule stem.
Excelentă această campanie a Simonei. Mai ales că ea nu se mulţumeşte să strîngă bani, ci urmăreşte în continuare evoluţia cazurilor. Ceea ce se întîmplă foarte rar.
În multe cazuri - poate cele mai multe - se face o campanie pentru colectarea fondurilor, apoi vine altă campanie,  apoi alta... Anul trecut am participat la o asemenea campanie pe bloguri, am scris articole, am pus banner, am donat bani... Suma necesară s-a adunat. Şi apoi? Nu mai ştiu nimic. Sigur, pot să caut pe Google şi aflu. Sau, de cele mai multe ori, nu.
Dar asta mă deranjează mai puţin decît faptul că toate aceste campanii au drept primă cauză starea catastrofală a sistemului sanitar. Cele mai multe cazuri ar trebui, conform legii, să fie tratate gratuit. Dar cînd spitalele cer bolnavilor internaţi sau rudelor lor să cumpere medicamente de la farmaciile din oraş, ce să mai spunem de un transplant de celule stem?
Pe de altă parte, chiar cînd actele normative prevăd gratuitatea, accesul la tratament/analize/medicamente este dificil, prea puţini medici îşi informează pacienţii că o analiză sau alta poate fi decontată de Casa de asigurări sau de Ministerul Sănătăţii. Nici formularul E112 nu este cunoscut de toţi. Dar, veţi spune, e pe site-ul CNAS. Este. Dar cîţi dintre asiguraţi au acces la internet? Conform Eurostat, în 2009 numai 38% dintre gospodăriile din România erau conectate la internet.
Pînă cînd autorităţile îşi vor face datoria şi nivelul de trai al populaţiei va creşte substanţial, campaniile umanitare vor fi încă necesare. Iar demersul Simonei este unul dintre cele mai serioase de acest gen. Vă puteţi convinge în fiecare joi, la restaurantul Riviera.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Nu vreau să mă laud, dar...

...n-am încotro. Trebuie să mă laud.
CRIMA DE LA JUBILEU abia a apărut pe piaţă, încă nu s-a lansat, dar are deja o cronică excepţională, scrisă de Horia Gârbea..
Citiţi, veţi vedea că am toate motivele să mă laud! :p
Later edit:
După profesionistul Horia Gârbea, iat-o şi pe Ada Pavel, la cei 17 ani ai ei, spunîndu-şi părerea despre CRIMA DE LA JUBILEU.

vineri, 1 octombrie 2010

Ziua internaţională a muzicii

Simfonia a III-a de Beethoven, partea a IV-a, într-o interpretare foarte interesantă.



Iar acum Prokofiev, "Romeo şi Julieta" cu Abbado.

Lovitura de stat?

N-am avut timp şi chef, zilele acestea, să mă uit la tocşouri. Am înţeles, totuşi, că se pregăteau sau se pregătesc nişte lovituri de stat, de care ar fi vinovată opoziţia unită, în frunte cu Ion Iliescu, plus, evident, mogulii cei răi. Şi Vasile Blaga, cel demis şi pupat, ar fi încercat, se zice, o lovitură de stat. Dar, fără îndoială, cei mai lovitori de stat, cei mai hotărîţi, cei mai periculoşi rămîn bugetarii şi pensionarii.
În acelaşi timp, Elena Udrea şi Gabriel Oprea au intrat în Forbes, în topul miliardarilor. Pe ei nimeni nu-i acuză de lovitură de stat.

La amiază... şi seara

La amiază, cu (în ordine alfabetică) Doina Ruşti, Cornelia Maria Savu şi Oana Stoica Mujea la ASB.

Iar seara, cu Simona Ionescu la restaurantul Riviera, la evenimentul organizat în cadrul campaniei "Din inimă pentru copii".

miercuri, 29 septembrie 2010

Doamnelor şi domnilor, stimaţi bloggeri, vă invit la lansare!

Vă invit cu mare drag la lansarea romanului meu CRIMA DE LA JUBILEU, apărut foarte recent la CrimeScene.
Evenimentul va avea loc marţi, 5 octombrie, ora 17, la cafeneaua LA COMEDIE de lîngă Teatrul de Comedie.
Vor participa scriitori, actori, bloggeri, prieteni din online şi offline, un numeros public. Vor veni şi cei doi bloggeri care apar ca personaje în cartea mea. Tot n-aţi ghicit numele lor?!
Aş fi vrut să vă spun că am comandat vreme frumoasă şi că după lansare vom sta pe terasă, dar deocamdată site-urile de specialitate n-au răspuns favorabil. Poate pînă marţi să avem veşti mai bune.

marți, 28 septembrie 2010

Colegi noi la ASB

În urma votului de vineri 24 septembrie 2010 al Consiliului Uniunii Scriitorilor, avem 27 de colegi noi în Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. Mă bucur pentru ei, îi felicit şi le urez succes!

Cine are carte...

Iat-o, a apărut, cred că de mîine e şi în chioşcuri. Nu uitaţi, se distribuie împreună cu revista FLACĂRA. Adică 2 în 1!
Lansarea va fi marţi 5 octombrie la ora 5 p.m. (post meridiem, desigur, nu vă gîndiţi la prim-ministru sau şi mai rău) la Centrul Calderon, aproape de Scala - am să vă dau în timp util adresa exactă, cu o hartă ataşată, ca să nu vă rătăciţi. cafeneaua LA COMEDIE.
A, uitasem să vă reamintesc de concurs! Primul care ghiceşte numele celor doi bloggeri care apar ca personaje în romanul meu primeşte un exemplar cu autograf.

luni, 27 septembrie 2010

Furt şi nesimţire

O minusculă agenţie de ştiri, zisă Amos News, a furat de pe net un text al lui Mordechai, publicat pe blogul lui la 6 august. Este acea scrisoare către Băsescu pe care bănuiesc că o ştiţi. A circulat în lung şi-n lat pe internet, cu (sau mai adesea fără) link către sursă. Incompetenţii de la agenţie i-au atribuit textul lui CTP, care, fireşte, a protestat. Drept care amosniusiştii i-au cerut scuze (lui CTP) şi, dînd ca sursă a textului blogul lui Mordechai, au scris că ar fi o contrafacere, un fals. Cîtă nesimţire!
Îl citez aici pe Mordechai: "Că nu cunoşti autorul sau că nu te duce mintea să îl afli, mai treacă-meargă. Dar să vii apoi şi, tocmai pe adevăratul autor, să-l acuzi de fals, contrafacere şi alte porcării, e deja mult prea mult."
În mod normal, Mordechai ar trebui să-i dea în judecată pe amosniusişti. Să-i oblige la scuze publice şi daune morale. Aşa ar trebui, în mod normal. Dar mai e ceva normal?

vineri, 24 septembrie 2010

CRIMA DE LA JUBILEU

A apărut la Crime Scene. Am să postez şi coperta, cînd mi-o trimite Bogdan. Later edit: a venit coperta!

Cartea se distribuie împreună cu revista FLACĂRA. Cu începere de săptămîna viitoare.
N-am să vă spun despre ce este vorba, dar am să fac, aici şi acum, o mică dezvăluire: două dintre personajele cărţii sunt bloggeri. Să vedem dacă ghiciţi cine! Un indiciu: îi găsiţi în blogroll la mine pe amîndoi.

Primul care ghiceşte ambele nume primeşte cartea cu autograf.

Click pe poză!