Vega Club (2)

Mark compară fotografia din paşaport cu cele din dosarul poliţiei. Ea era! Dar fata pe care o vedea de două zile în restaurantul hotelului semăna doar foarte vag cu fotografiile. În primul rînd, era cu cel puţin 30 de kilograme mai grasă. În al doilea rînd, era brunetă, dar asta nu conta prea mult. În al treilea rînd, părea cu zece ani mai în vîrstă decît la data cînd cînd fuseseră făcute fotografiile. Îşi făcuse paşaportul în ziua cînd împlinise 18 ani. O săptămînă mai tîrziu dispăruse. Mai erau o mulţime de rînduri, dar un amănunt care îi scăpase la prima lectură a documentelor îl izbi acum: din relatările părinţilor şi prietenilor reieşea că fata era vegetariană. Cum se potriveşte asta cu apetitul ei exagerat pentru carne, constatat chiar de Mark?
Porni în căutarea fetei. Dispărea între mese, dar nu stătea în cameră, cheia atîrna cuminte în cuiul ei de la recepţie. Pe unde-o fi hoinărind? Mark începu să investigheze sistematic hotelul şi împrejurimile. Mica localitate montană trăia graţie pîrtiei de schi care aducea iarna mii de turişti. Vara însă nu vedeai nimic deosebit, nici măcar peisajul nu-ţi tăia răsuflarea. Un cazino, singurul din regiune, părea, teoretic, un punct de atracţie în orice anotimp. Dar, după două sinucideri, un hold-up, o crimă purtînd semnătura Mafiei şi mai ales după ce managerul fugise cu soţia unui client şi cu numerele de cont, amatorii de cîştiguri la masa verde începură să ocolească acest loc care, ziceau gurile rele, aducea ghinion. Din cele patru hoteluri, unul singur funcţiona, celelalte se deschideau doar în sezonul de schi. E drept că acesta, Majestic, era cel mai mare şi mai modern dintre toate, cu piscină, saună, sală de gimnastică utilată cu tot felul de aparate, cinematograf, club, magazine, trei restaurante, cinci baruri şi suspomenitul cazino, cu intrarea gratuită pentru clienţii hotelului.
O găsi în sala de fitness, pedalînd pe o bicicletă ergonomică. Avea aceeaşi îndîrjire, aceeaşi privire concentrată ca atunci cînd mînca. Mark alergă preţ de zece minute pe o bandă, apoi trecu pe la două aparate de forţă. Abia după o jumătate de oră, fata termină cu bicicleta şi trecu la aparate pentru musculatura umerilor şi a braţelor. Ridica haltere din ce în ce mai grele, era toată transpirată, dar continua, vizibil cu eforturi uriaşe. După o jumătate de oră de chin, fata se opri şi, după o pauză de nici cinci minute, începu să alerge pe bandă. Mark o privea, fără ca ea să-l observe, din micul bar cu sucuri proaspete dintr-un colţ al sălii. Deci fata se îndopa cu carne şi îşi întărea muşchii. Care-o fi logica? Un program de slăbire? Cam ciudat, deşi...
A doua zi scenariul se repetă. Era exact ce-şi dorea Mark. Cum o văzu pe bicicletă, se întoarse în camera lui, apoi se furişă în camera pe care o ocupa fata, cu un etaj mai jos. În cameră nu găsi mare lucru – doar haine, destul de puţine şi obiecte de toaletă banale. Prelevă, pentru orice eventualitate, amprente de pe tubul de pastă de dinţi şi luă din pieptenele de pe policioara din baie cîteva fire de păr, pentru analiza ADN. În dulap, ascuns sub o grămăjoară de lenjerie, găsi un laptop. Îl deschise, era aproape gol, avea doar cîteva documente. Nu avea timp să le citească, mai ales că erau parolate. Transferă pe un stick de memorie tot conţinutul laptopului şi îl puse cu grijă la loc. Remarcă o carte pe noptieră, după ştampila de pe copertă luată din biblioteca hotelului, era un volum de Jonathan Swift, deschis la celebrul eseu satiric „A modest proposal”. Mai multe pasaje erau subliniate. Un marker galben aflat pe noptieră părea să indice că sublinierile erau recente. Fluieră a mirare, lăsă cartea aşa cum o găsise şi se întoarse neobservat în camera lui.
(Desigur, va urma)