Klimt 150

Gustav Klimt: armonie, aur și erotism rafinat. O inimitabilă combinație figurativ-decorativ-abstract . 
Ce m-a apucat? Păi așa, că e sîmbătă, cînd am deschis calculatorul am dat de Klimt, așa că azi av vrea să uit de politică, de referendum, de campanie. Să vedem căt mă ține. :)

Originea lumii la Bucureşti?

Renata mi-a dedicat o postare pe care vă invit s-o citiţi. Subiectul e simplu: ce s-ar întîmpla dacă ar fi expus în Bucureşti tabloul lui Gustave Courbet "L'origine du monde"? Ideea i-a venit citind comentariile la postarea mea de luni, despre statuia lui Traian.
Nu sunt întru totul de acord cu ce spune Renata. După părerea ei,dacă tabloul ar fi expus pe o simeză, într-o galerie de artă, nu s-ar întîmpla nimic. Am serioase dubii. Tot ar apărea, cel puţin pe Facebook, dar probabil şi în presă, lamentări ipocrite, glume proaste şi acuzaţii de pornografie fără frontiere.
Nu ar fi prima dată în istoria acestui tablou, care a stat mai mult ascuns decît la vedere. Chiar şi în cabinetul celebrului psihanalist Jacques Lacan, ultimul proprietar al tabloului, "L'origine du monde" era ascuns sub un alt tablou, într-o ramă dublă. Abia din 1995, după ce a intrat în patrimoniul statului francez, tabloul, expus la Musée d'Orsay, poate fi văzut de toată lumea. Şi pe net, desigur. Dar, atenţie, nu pe Facebook, care, dintr-o pudibonderie pe care n-o înţeleg, pune semnul egalităţii între nuditate şi pornografie şi şterge conturile celor care îndrăznesc să afişeze celebrul tablou.

Pentru cei care nu cunosc tabloul, iată pagina muzeului d'Orsay, cu o reproducere şi un scurt comentariu.

Servitoarea stăpînă

Un fragment din "La serva padrona" de Giovanni Battista Pergolesi. O înregistrare din 1958 cu Anna Moffo.
Este prima operă bufă din istoria genului, scrisă cînd Pergolesi avea 23 de ani (cum scriam în postarea precedentă, s-a stins la doar 26 de ani).
Ascultaţi şi vă minunaţi!

Trei invitaţii

- Vă invit la lansarea cărţii "Poveştile unui mizantrop" de Daniel Octavian Bejan, apărută la editura Tracus Arte. Miercuri 19 mai la ora 17, la Muzeul Naţional al Literaturii.

- Vă invit la un spectacol-lectura in cadrul festCO. Mircea M. Ionescu a luat Marele Premiu la concursul de comedie romaneasca din cadrul festCO 2010. Spectacol-lectura cu piesa premiata, "Leopardul Mistreţ", joi 20 mai ora 17, in foaierul Teatrului de Comedie. Cu George Mihăiţă şi Virginia Mirea.
- Vă invit la Teatrul Act, tot joi, 20 mai, la ora 19, la spectacolul "Alice - o piesă neterminată", adaptare după piesa “Călătorii cu Alice” de Iosif Naghiu.
Cu: Silvia Codreanu.
Scenariul şi regia: Petru Ionescu

Kommunikat (cu precizări)

Din motive pe cît de personale, pe-atît de diverse, programul meu va fi cam aglomerat în zilele următoare. De aceea iau cîteva măsuri şi greutăţi:

1. Vă anunţ de pe acum că miercuri vom avea o nouă întîlnire între scriitori şi bloggeri. La Uniunea Scriitorilor, în restaurant, între orele 12:30 şi 14:30. Sunt invitaţi mai ales laureaţii concursului "Blog de blog - cele mai bune bloguri din 2009" care n-au primit încă premiile. Desigur, pot veni şi alţi bloggeri, premiaţi sau nu. 
2. Cu ocazia întîlnirii de miercuri va avea loc şi o şedinţă de lucru a Comitetului pentru statua lui Traian. Pînă atunci, vă atrag atenţia asupra unei lucrări monumentale a cărei reproducere o găsiţi la Constantin Gheorghe.
3. Pentru că alle guten Dinge sind drei, vă mai anunţ că în aceeaşi zi se va reuni şi comitetul Premiilor Lili, pentru a discuta despre editarea antologiei cu textele premianţilor de la prima ediţie şi despre startul celei de-a doua ediţii. 

Deocamdată, atît.

Prieteni, la mulţi ani!

Vă doresc (şi îmi doresc) ca 2010 să fie un an minunat, mai bun decît 2009. Va fi anul în care se încheie primul deceniu al secolului 21, vă daţi seama? Va fi anul în care, în ciuda crizei mondiale şi a crizelor locale, sper că ne va merge mai bine, că vom fi sănătoşi şi că toate dorinţele ni se vor împlini. De un lucru sunt sigură: în 2010 vom fi la fel de buni prieteni ca în 2009. Asta, pentru mine, contează foarte mult.
Şi-acum, să vină şampania!

LA MULŢI ANI!

Comitetul pentru statuia lui Traian

După o pauză de cîteva săptămîni, comitetul pentru statua lui Traian îşi reia activitatea. Membrii comitetului sunt convocaţi pentru miercuri 25 noiembrie, ora 13,30 spre 14, la aceeaşi masă. Sunt invitaţi şi alţi scriitori şi bloggeri, simpatizanţi, iubitori de artă monumentală, rude şi prieteni.

Statuia lui Traian - un proiect de actualitate - update - Ultima oră!

Comitetul pentru statua lui Traian este convocat pentru miercuri, 28 octombrie, ora 13,30, la Casa Scriitorilor. Reuniunea are caracter de urgenţă, din motive evidente.

După cum se ştie, surse bine informate şi blonde au dezvăluit anumite informaţii în legătură cu urmaşii lui Traian. Puteţi vedea la George Şerban filmul complet al evenimentelor. Este cum nu se poate mai limpede că în asemenea împrejurări Comitetul pentru statua lui Traian trebuie să ia act şi să acţioneze în consecinţă.

Pentru documentare, reiau aici fotografiile unor grupuri statuare care ar putea servi drept model pentru monumentul proiectat:

Comitetul pentru statua lui Traian aşteaptă şi alte propuneri şi sugestii. La reuniunea de miercuri pot participa, alături de membrii comitetului, şi alţi bloggeri de bine, iubitori de artă şi de frumos, care cred că pot contribui la acest proiect.
Update: iată o statuie vietnameză, mai puţin cunoscută, sugerată ca model de Horia Gârbea:

Ultima oră!
Răsfoind primul număr al noii şi interesantei reviste "Cultură şi civilizaţie", am dat peste acest grup statuar a cărui existenţă o ignoram. Îmi permit să atrag atenţia membrilor Comitetului pentru statua lui Traian asupra viziunii insolite a acestei lucrări, realizată de sculptorul german Leonhard Kern pe la 1650:

"Vagabondul vieţii mele"

Dinică. Gheorghe Dinică.

Comitetul pentru statuia lui Traian - în acţiune

Aseară a avut loc o reuniune informală a Comitetului pentru statua lui Traian, desfăşurată în prezenţa unor distinşi invitaţi din ţară şi din străinătate. Din cauza agendei încărcate, Comitetul nu a luat în discuţie toate variantele posibile pentru viitorul grup statuar. De aceea, în numele Comitetului, vreau să aduc în atenţia şi dezbaterea opiniei publice un număr de modele care ar putea fi, eventual, utilizate.
Iată mai jos aceste modele, unele cu variante sau văzute din mai multe unghiuri:

Mulţumesc, Mihai Mălaimare!

SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI de Carlo Goldoni la Teatrul Masca

Un spectacol pe care trebuie neapărat să-l vedeţi!

Eu l-am văzut aseară, împreună cu Lilick, Matilda şi Anda (Anda nu are link pentru că nu are blog, nu din alt motiv). Mihai Mălaimare, care ne invitase, ne-a primit ca pe nişte vechi prieteni. Am întîlnit-o şi pe Olga Delia Mateescu, pe care o puteţi vedea în alt spectacol al Teatrului Masca, "Acul cumetrei Gurton".

La începutul spectacolului, toţi spectatorii au primit baloane colorate, cu prilejul Zilelor Bucureştiului. Bărbaţii din public au primit şi cîte o crenguţă. Va trebui să vedeţi spectacolul ca să aflaţi de ce.
Cine s-ar fi gîndit că spiritul Flower Power se potriveşte cu Goldoni? Dar, de fapt, deviza "Make love not war" este valabilă în toate timpurile. Ce să spun eu despre spectacol? Să vorbesc despre semnul păcii care coexistă cu masca veneţiană (masca e sugerată prin machiaj, o idee excelentă, marcînd despărţirea lui Goldoni de Commedia del'arte), despre tinereţea şi entuziasmul actorilor, despre talentul lor şi despre remarcabila lor pregătire fizică, despre ritmul şi verva spectacolului, despre decorul care evocă atmosefera Serenissimei prin doar cîteva elemente bine alese, despre hohotele de rîs ale spectatorilor la fiecare replică rostită în spaţiul scenic, la fiecare gest?  Ah, despre toate astea vor vorbi, cu siguranţă, criticii dramatici.
Eu am să spun doar cîteva vorbe despre Mihai Mălaimare, creatorul acestui spectacol şi al acestui teatru, care a renunţat la rolul lui Truffaldino, încredinţîndu-l unui actor foarte tînăr şi foarte talentat, Andrei Gonczi, un băiat care abia împlineşte 20 de ani. Generozitatea unui mare artist? Fler regizoral? După părerea mea, amîndouă.

Mihai Mălaimare, îţi mulţumim!

Aveţi aici şi un filmuleţ, din poze făcute de noi sau luate de pe blogul teatrului.

From Videoclipuri exportate

O invitaţie de la Mihai Mălaimare

Redau aici comentariul lui Mihai Mălaimare la postarea mea "Toamna se numără bloggerii":

Multumesc din suflet pentru semnalare, sunt onorat. Mi-ar face o imensa placere sa veniti cu totii duminica la noul meu spectcol, Sluga la doi stapani de C.GOLDONI. Este o distributie tanara si absolut fantastica. Spectacolul se desfasoara in cadrul Zilelor Bucurestiului si trebuie doar sa va inscrieti la cassa sau la mine pe blog. Va astept cu drag,
Malaimare

Eu am acceptat deja, cu bucurie şi mulţumiri, invitaţia. Spectacolul va avea loc la Teatrul Masca, duminică 13 septembrie, la ora 18,30. Cine mai vine?

TARTINA CU BOC. O încercare de tentativă de eseu

Asta se întîmplă numai din cauza (sau datorită) ploii. N-am avut nicio intenţie, pe parola mea de onoare, pur şi simplu s-a întîmplat, s-au adunat nişte poze (mulţumesc autorilor!) pe cînd mă gîndeam la o tartină cu unt. Mozart nu se supără.



UPDATE: Abia acum, la cîteva ceasuri după ce am postat, aflu că - vai, ce coincidenţă! - e chiar aniversarea personajului. Habar nu aveam că e fecioară...

Statuia lui Traian (2 )

Am aflat şi nu pot să nu vă spun că, recent, în apropierea vilei prezidenţiale de la Neptun, a avut loc o reuniune nocturnă şi secretă a Comitetului pentru statua lui Traian. Numele participanţilor rămîn, fireşte, secrete, la fel şi conţinutul convorbirilor. Corespondentul la faţa locului a putut relata numai despre marele număr de pahare de pe masă, semn că discuţiile au fost serioase. Vom reveni cu detalii. Poate.
UPDATE: Nicio legătură cu ştirea pe care o puteţi citi aici, despre bustul ELenei Udrea, realizat din chirpici.
E drept că în cursul reuniunii s-a vorbit despre chirpici şi paiantă, printre alte materiale care ar urma să fie folosite pentru grupul statuar (da, da, e vorba de un grup cu o semnificativă componentă ecvestră).

Mari proiecte: Statuia lui Traian

Am aflat (pe surse) că spre sfîrşitul acestei săptămîni se vor reuni în mare taină membrii Comitetului pentru statua lui Traian.
Oare ce au de gînd? Şi de ce atîta mister?

Dacă aveţi chef de citit... /5

Marţi a apărut pe Tamada.ro încă un fragment din romanul meu "Labirint obligatoriu". Dar dacă tot nu l-am semnalat la timp, îl postez şi aici, ca să vă fie mai uşor să citiţi. Dacă aveţi chef...

Leonard se opri în uşa blocului:
- Cap sau pajură?
- Cap.
Nu era vorba de dat cu banul, ci de cele două cîrciumi frecventate cu fidelitate de cei doi prieteni, „Capul Bunei Speranţe” şi „Vulturul pescar”. Diferenţa dintre ele era că una se afla la un sfert de milă de blocul lui Leonard, mergînd spre stînga, spre centru, iar cealaltă, cam la aceeaşi distanţă, dar în direcţia opusă.
- Cap, repetă chelul. Vin toţi ai noştri.
Leonard dădu din umeri. N-avea chef de „ai noştri”, dar era curios să afle ce se întîmplase la concurs. Porni cu paşi mari în direcţia indicată, urmat de Carlos, care alerga ca să poată ţine pasul cu el. Formau o pereche ciudată, dar, paradoxal, deloc caraghioasă: uriaşul Leonard, înalt de aproape doi metri, bărbos, cu plete lungi şi minusculul Carlos, de nici un metru şaizeci , cu capul ca o sferă roz, bine lustruită, fără un fir de păr, dar cu obrazul împodobit de o mustaţă lungă şi şerpuitoare, à la Dali.
Erau prieteni de cînd lumea, adică de cînd fuseseră exmatriculaţi de la Beaux Arts în anul trei, ei doi şi încă un coleg, pentru că la un chef îl înjuraseră pe rector. După o lună fuseseră tustrei reînmatriculaţi de noul rector, numit între timp, în urma unor schimbări politice. Al treilea membru al grupului, Jean-Pierre, îi aştepta la masă.
- Încă puţin şi mă îmbătam fără voi, le strigă cînd îi zări în uşa cîrciumii.
- Blasfemie! - răspunse Carlos. Cînd ţi-oi da una cu poşetuţa!
Jean-Pierre era homosexual, dar „nu pentru asta îl iubim”, spunea Leonard. Preferinţele lui sexuale nu împiedicau nicidecum prietenia cu cei doi, deoarece Jean-Pierre nu încercase niciodată să le facă curte („Am cu totul alte gusturi”), iar ei se simţeau asiguraţi că prietenul lor nu va încerca să le seducă iubitele sau nevestele. Asta nu-i împiedica să glumească, mai ales că Jean-Pierre avea umor şi nu se supăra.
Acum însă Leonard n-avea chef de glumă.
- De ce nu mi-aţi spus şi mie de concurs?
- N-ai spus tu să-ţi uităm adresa şi numărul de telefon cît eşti cu Constance? întrebă candid Jean-Pierre.
- M-a părăsit, suspină Leonard, sînt prea sărac pentru ea. Hai, povestiţi cum a fost.
Carlos deschise gura, dar nu apucă să spună nici o silabă. în uşa localului apăruse Daniel, pictor şi el, arătînd ca o mască tragică.
- Ce-o fi cu ăsta?
- O mai fi viu?
- Băi, caricatură, ce-ai păţit?
Masca se apropie de masa lor.
- M-a părăsit Marie-Yvonne, spuse pe un ton funebru.
- Şi ce-i cu asta? Şi pe mine m-a părăsit Constance. Hai să bem. Garçon, încă un rînd de votcă!
Băutura îşi făcu efectul şi Daniel povesti cum Marie-Yvonne, pe care o iubea atît de mult încît îşi părăsise şi nevasta pentru ea, plecase cu un grup de colegi în Tahiti, la vernisajul expoziţiei „Pe urmele lui Gaugain”, iar pe drum se încurcase cu Mishima, zis Mişa, un japonez care picta acuarele graţioase avînd ca subiect marea, vulcanul Fuji Yama sau Statuia Libertăţii, dar mai ales femei. Femei cu umbrelă, femei cu pălărie, femei cu buchete de flori. Idila nu se încheiase odată cu excursia de studii, iar la întoarcere, adică în dimineaţa aceea, Marie-Yvonne îşi împachetase lucrurile şi-i spusese adio lui Daniel.
- Tocmai ăla, care nu-i ajunge nici pînă la buric? Să mă lase pe mine pentru un japonez? Ce-o fi găsit la el, fir’ar a dracului de curvă!
Cei trei amici încercară să-l consoleze.
- Bă, şi pe mine m-a lăsat Constance şi nu fac atîta dramă, zise Leonard, uitînd că numai cu cîteva ore în urmă voise să se sinucidă.
Daniel bea şi înjura, înjura şi bea, iar Leonard, Jean-Pierre şi Carlos îşi arătau compasiunea în acelaşi mod. Daniel era deja aproape anesteziat, înjura şi plîngea din inerţie, cînd la masă apăru ca din senin un individ mic de statură, cu ochi oblici şi chip măsliniu. Noul venit se înclină adînc, plin de respect şi puse în faţa lui Daniel un pacheţel învelit cu grijă în hîrtie glasată galben-aurie. Se mai înclină o dată, şi mai adînc, apoi dispăru aşa cum apăruse, fără să scoată o vorbă.

Dar Gioconda ce zice?

Duminică 2 august, aglomeraţie chiar mai mare decît de obicei la Luvru. Prima duminică din lună intrarea este gratuită şi, deci, setea de cultură creşte.
Multă lume şi în sala care găzduieşte picturile lui Leonardo da Vinci. Brusc, o femeie scoate din poşetă o cană de ceramică şi o azvîrle spre "Gioconda", cel mai celebru tablou din lume. Şi cel mai bine protejat. Cana se sfărîmă de geamul blindat. Paznicii din muzeu o identifică rapid pe agresoare - o rusoaică, se pare. Totul se linişteşte, vizitarea muzeului continuă.
Femeia care a agresat-o pe Monalisa a fost internată la psihiatrie. Dar faimoasa pînză a lui da Vinci, în peste 500 de ani de existenţă, a trecut prin multe - furată de cîteva ori, atacată cu pietre sau chiar cu acid.
Presa franceză, vorbind despre această întîmplare, face aluzie la "Sindromul lui Stendhal", acea stare de saţietate, de greaţă uneori, de rău fizic pe care o trăiesc unii cînd văd prea mult frumos adunat laolaltă. I se mai spune "Sindromul florentin" sau, cu un termen medical, "hiperculturemie". Dacă vă interesează, puteţi citi aici şi aici.
Aşa o fi. Mi s-a aplecat şi mie după ce am stat o săptămînă la Florenţa, unde am vizitat toate muzeele, monumentele şi bisericile. Dar n-am spart nasul lui David, nici n-am atentat la vreun tablou de la Uffizzi sau Pitti. În schimb, ajunsă la Roma, în primele zile n-am mai fost în stare să mă bucur de comorile artistice ale Cetăţii Eterne. Numai ideea de a intra într-un muzeu îmi făcea rău. Noroc că Roma este un muzeu în aer liber...
Aşa o fi, ziceam. Dar e plină lumea de vandali care taie canapelele din trenuri, scrijelesc inimioare în coaja copacilor, mîzgălesc zidurile cu inscripţii obscene... Şi la ei o fi tot sindromul lui Stendhal? Parcă nu-mi vine să cred.

Dar dacă vă întrebaţi ce zice Gioconda de toate astea, vă încredinţez eu că nu zice nimic. Surîde.

Adi Hădean face pe deşteptul

Aşa a zis el, pe blogul lui. Că a făcut pe deşteptul cu nişte cîrnaţi. Cu bere şi stafide. Şi cartofi la cuptor.
Ieri am verificat. Are dreptate omu'. N-am apucat să fotografiez rezultatul verificării, dar semăna foarte bine cu originalul:

Cum din motive numai de Wordpress ştiute, comentariul meu de pe blogul lui Adi Hădean a dispărut înainte să apară, iată aici concluziile:

1. Reţeta intră în repertoriul permanent al bucătăriei mele
2. Reţeta va intra în cartea mea de bucate, împreună cu fotografia autorului, ca să ştie toată lumea cine e de vină.

Muzică pentru ziua de azi /3

Béla Bartók, Concertul pentru orchestră. Ce mult e de cînd nu l-am mai ascultat!
Dirijor Pierre Boulez.

Vă place Brahms? /2

După Francoise Sagan. 1961. Cu Ingrid Bergman, Yves Montand, Anthony Perkins