Diva zboară cu KLM

- Thriller publicitar -

La aeroportul Otopeni, Stella trecu repede de toate formalităţile şi ajunse în dreptul porţii nr. 4. Se aşeză şi îşi puse poşeta voluminoasă pe scaunul alăturat. Ce nebunie! Să fie chemată la telefon în toiul nopţii şi rugată, implorată, somată să meargă a doua zi la Amsterdam, pentru un spectacol cu "Flautul fermecat", deoarece soprana care trebuia să cînte rolul Reginei Nopţii dispăruse. Cum adică dispăruse? Pur şi simplu, dispăruse de la hotel şi nimeni nu ştia nimic de ea.
După o oarecare ezitare, Stella acceptase. Îi plăcea Amsterdamul, cu casele lui vechi de-a lungul canalelor pe care pluteau lebede, raţe şi vaporaşe încărcate cu turişti.
Cu biletul a fost simplu de rezolvat. Online, desigur. Chiar în dimineaţa aceea primise un newsletter de la KLM cu "oferte pentru destinaţii picante". Ei, da, Amsterdam era o destinaţie picantă, cu al său "Red light district", acum lăsat în umbră de mai noul "Green light district", dar şi cu o sumedenie de restaurante mai mult sau mai puţin exotice.
Acum aştepta îmbarcarea. Scoase din poşetă un roman poliţist şi începu să citească. Nu voia să se gîndească la soprana dispărută. Crimele din romane erau mult mai plăcute decît cele reale. Abia citise cîteva pagini că sună telefonul. Vestea pe care o primi o făcu să rîdă melodios:
- Ahahahahaha!
La cîţiva paşi de ea, un chinez înalt, cu părul cîrlionţat, într-un tricou pe care scria ENGLAND, întoarse capul, surprins. Şi el vorbea la telefon, cu accent maramureşean:
-  Da, mă duc la New York prin Amsterdam, cu KLM, că le-am făcut un experimet blogosferic....
Diva nici nu se miră. După crimele pe care abia le rezolvase şi soprana dispărută de la Amsterdam, un chinez cu accent maramureşean i se părea ceva normal. Se scufundă în lectură şi nu mai auzi continuarea convorbirii. Tresări cînd se trezi cu chinezu în faţa ei, zîmbind cu gura pînă la urechi:
- Sunteţi Stella Marian-Harrington, nu-i aşa? Cîntăreaţa detectivă. V-am recunoscut imediat, v-a descris şefa în carte de foioioioioi!
În clipa aceea se auzi o voce amplificată:
- Pasagerii pentru cursa KLM în direcţia Amsterdam sunt invitaţi la avion.
(va urma)

"Premiile Lili" - ediţia a II-a, episodul II offline, adică la Ogrezeni

Duminică ne vedem la Ogrezeni, asta e sigur. Va citi Cody . Vor citi şi alţii, probabil. Aştept confirmările. Sunt convocaţi/invitaţi membrii juriului şi bloggerii susţinători. Desigur, dacă le face plăcere, participanţii de anul trecut sunt bineveniţi.
Vă rog să vă anunţaţi participarea pînă sîmbătă la prînz.

Desertul de duminică, în mare viteză

Ce-i drept, viteza e mare. 300 km pe oră.
Ieri, în Germania, am creat o nouă variantă a deja clasicei reţete Double mousse Verona, by Adi Hădean. Postez poza acum, din gara Bruxelles-Midi, pentru că la Paris, unde ajung peste o oră şi jumătate, voi avea altele de făcut. Vă ţin la curent.

Vedere de pe autostradă

No comment.

Literatura şi autostrada (note de drum cu lansare de carte)

M-am simţit bine la lansarea de la Irish Pub din Cluj. Oana zice că a fost în salonul pentru nefumători. N-am observat. Eram prea ocupată să discut cu cei prezenţi, să beau bere şi să dau autografe. M-am bucurat să-l cunosc personal pe excelentul nostru amfitrion, Andrei Crivăţ, aşa cum m-a bucurat foarte mult prezenţa la lansare a doi scriitori clujeni - Diana Adamek, pe care pînă acum o cunoşteam doar din cărţi (vă recomand să citiţi romanele "Vasco da Gama navighează" şi "Pădurea mătuşii Clematis") şi dramaturgul Flavius Lucăcel. Alţi scriitori din Cluj erau la Satu Mare, la festivalul Poesis. În schimb, i-am întîlnit la Cluj pe bloggerii sătmăreni Crina şi Darius, iar ieri dimineaţă (îngrozitor de dimineaţă, la 7,34) am apărut împreună cu Bogdan Hrib în emisiunea matinală a TVR Cluj, apoi am băut o cafea cu Adi Hădean şi am discutat despre artă. Artă culinară şi fotografică.
Asta a fost, mai citiţi şi ce a scris Oana.
Şi acum, poze!
Adi Hădean duminică, la Verde Cafe din Bucureşti.

Şi eu, la acelaşi eveniment.

Aici dădeam autografe în Pub (foto: Oana Stoica-Mujea)

Adi Hădean, Oana şi Bogdan, ieri la cafea.

Şi eu, la aceeaşi cafea (foto: Adi Hădean)

Drumul.

Un elicopter pentru orice eventualitate

Pensionarii - aceşti greci ai României - au fost primii care au ieşit în stradă. Poate copiii şi nepoţii le vor urma exemplul. Pentru orice eventualitate, m-am gîndit la un mijloc de transport pentru matroz, ca să nu-l ia apa. Desigur, numai după ce face ce i-am recomandat în postarea anterioară.

P.S. Am căutat special un elicopter violet şi l-am găsit la ICONS etc.

Impresii...

Pentru că mi s-au solicitat impresii de călătorie, m-am grăbit să răspund cu această postare. Sper că va fi pe gustul vostru :)



Ah, scuzaţi-mă, am uitat să trec una din impresii!

Back to lendovcioisul cel de toate zilele

Bine v-am găsit! Deşi, de fapt, slavă Internetului, n-am fost nici o zi departe de voi.
Lendovcioisul m-a întîmpinat cu căldură (cîteva grade în plus faţă de Germania), cu o circulaţie mai nebună ca la Paris... sigur, şi cu praf şi gropi - pentru astea nu am termen de comparaţie, pot doar să afirm: nicăieri nu-i ca acasă! Ah, şi uitam să scriu despre o minunată născocire a spiritului creator autohton: de la aeroportul Băneasa nu se poate ajunge în Bucureşti decît cu un ocol de cîţiva kilometri. Spre Ploieşti. Care, vorba cîntecului, nu-i departe cînd iubeşti. Dar totuşi. Însă. Care o fi fost ideea? Să dea pasagerii abia veniţi din străinătate cu low-cost o raită pe la Carrefour sau Ikea, la un shopping mic, înainte de a ajunge acasă? Sau "the powers that be" au convingerea că aeroportul Băneasa va fi desfiinţat foarte curînd?

Deci, înapoi la treabă, la scris, la blog. Recunosc însă că mi-e cam lene. Recunosc, mai ales, că n-am nici un pic de chef să scriu despre politică. Pentru că la noi politica înseamnă, mai adesea,  show-biz, tele-justiţie, pixeli albaştri, afaceri şi vuitoane sau alte obiecte de larg consum. Pentru că democraţia a cam adormit sau e pe cale de dispariţie. Apropo, domnu' Ponta! Cîţi parlamentari mai trebuie să plece de la PSD ca să aibă marinelu' majoritate de două treimi în fiecare Cameră şi să schimbe Constituţia cum vrea muşchiul lui? Ca să ştim şi noi data aproximativă la care se încheie pauza şi revenim la ce-am fost şi chiar mai rău decît atît. Sau aşa ceva.
Deci.
Deci, n-am chef să scriu despre politică. Dar mai scrie omul şi fără chef.
Asta e. Cum ziceam, bine v-am găsit!

Ticketless & Wireless

Cu ani în urmă, am văzut piesa lui Jean Anouilh "Călător fără bagaje". Asta, recunosc, încă n-am reuşit. Dar fără bilet, da. Şi, ca să-i răspund şi aici lui GS, nu m-a prins controlorul :D
Ticketless înseamnă, e inutil să vă spun, fără bilet. Ce înseamnă asta? Cei care au zburat vreodată cu avioane low-cost ştiu. Îţi tipăreşti acasă rezervarea, o arăţi la ghişeu şi primeşti talonul de îmbarcare. La fel e şi la Thalys, acest elegant tren al navetiştilor europeni. Mai demult, adică acum patru sau cinci ani, făceai rezervarea online, apoi îţi luai biletul de la o agenţie din Paris, Bruxelles, Amsterdam, Köln sau chiar din gară, înainte de plecare. Sau, dacă voiai, puteai să-ţi printezi singur biletul. Dar era un bilet ca toate biletele. Acum s-au schimbat lucrurile, e mult mai cocofifi! Călătoreşti Ticketless. Fără bilet. Dar asta nu înseamnă că te urci în tren şi spui "Eu călătoresc fără bilet". A, nu, ca să dovedeşti că ai voie să călătoreşti fără bilet trebuie să printezi o foaie A4 sau chiar două. Ce scrie pe foaie? Că e un bilet de călător fără bilet. Sau o confirmare că ai voie să călătoreşti fără bilet. Cu o sumedenie de elemente pentru identificarea călătorului fără bilet, inclusiv un cod de bare. Şi atunci de zice că nu e bilet?


Apropo, vă aduceţi aminte de vremea cînd biletul de tren era din carton galben sau verde şi avea dimensiunile unui bilet de tramvai?

M-a obosit povestea asta cu ticketless. Cu wireless n-am ce să explic, mai bine trec la ceea ce este într-adevăr important.

Din nou live-blogging la 300 km/oră

Iar sunt în tren, ca astă-iarnă, iar îl cheamă Thalys, iar are 300 km/oră. Călătoresc ticketless şi am internet wireless. Am de ales? Ce nu e de înţeles? O, yes!
Dar e o zi nebună. M-am sculat la 5 dimineaţa - nu aveam motiv să mă scol chiar atît de devreme, dar aşa s-a întîmplat. Mătuşă-mea, care zilele trecute, sub efectul unui medicament, a dormit în neştire, azi era trează şi vioaie şi mă striga din sfert ân sfert de oră. Altă bucurie, trenul pe care trebuia să-l iau spre Köln avea întîrziere, un feroviar mi-a spus să iau alt tren, un expres regional. L-am luat. Scria pe el Köln Hbf, ceea ce înseamnă gara centrală din Köln , chiar lîngă Dom. Dar nu mergea decît pînă la o staţie mai încoace, la Deutz/Messe. De ce? Paştele lor. Asta n-a fost o înjurătură, să fie clar. E a doua zi de Paşte şi aici. Pînă la urmă am ajuns în gara unde trebuia, am urcat pe peron cu nici cinci minute înainte să tragă trenul. Adică de unde eu îmi promiteam o partidă de shopping, că aveam, teoretic, conform planului, peste o oră de pierdut în gară, iată că întîmplarea şi, cum am mai spus, Paştele lor şi-au dat mîna să nu mă lase să-mi cheltui banii.
Altfel, ce să zic, Europa arată bine de la viteza asta, e senin sau aproape, în Belgia se construieşte în draci, chiar acum am trecut pe lăngă o gară monumentală încă neterminată, undeva între Liege şi Bruxelles, ăştia par să nu fi auzit că e criză.
Aproape că am ajuns la Bruxelles, ba chiar am ajuns, acum opreşte în Gare du Midi, după care vine Parisul.

Live blogging cu 300 km pe oră

Am plecat din Köln spre Paris. Cu Thalys, de unde scriu această postare. Şi nu e glumă: Thalys, acest tren de navetişti pentru funcţionarii europeni, merge cu 300 km pe oră şi parcurge distanţa Köln-Paris în 3 ore şi 15 minute, oprind doar de trei ori pe traseu. 
Chiar acum se pregăteşte să oprească la Aachen, alb tot de zăpada căzută peste noapte, care sclipeşte în lumina soarelui.  Şi la Köln ningea de dimineaţă cînd am ieşit din hotel, deşi ninsoarea era prevăzută abia pentru vineri. S-a grăbit. Nici alertele meteo nu mai sunt ce-au fost...
Iar prietena mea Rodica spune că la Paris e polei. Merde! Acum şi-a găsit!
Am plecat din  Aachen. Următoarea oprire, Liege.
Ora locală 11,54 - trenul intră în gara Liege-Guillemins. Am trecut din Germania în Belgia ca din sectorul 1 al Bucureştiului în sectorul 2. Şi plecăm din gară, linia de tren trece pe sub o atostradă suspendată. Conductorul apare în vagon, întrebînd dacă are nevoie cineva de rezervare de taxi la Bruxelles, următoarea oprire. Cele două stewardesse vin din nou cu căruciorul de băuturi.
UPDATE de la Paris: În restul drumului am dormit, am mîncat, am răspuns la cîteva comentarii. Cînd să mai postez ceva, se terminase bateria laptopului. Iar Paris m-a primit cu soare, deşi urmele ninsorii de dimineaţă se mai văd pe alocuri. 

Moda la Köln

Mă aflu pentru o zi la Köln, de fapt, de după-amiază  pînă mîine dimineaţa, cînd plec spre Paris. Despre ce.-am mîncat seara cu vărul meu la un restaurant argentinian, Maredo, nu vă povestesc, pentru că n-am apucat să fac poze, dar vă dau un link, aşa, de poftă :)
În schimb, după-amiază, după ce am lăsat bagajul la hotel, m-am dus la shopping. Fără chef, doar aşa, ca să nu spun că n-am încercat.. N-am luat mai nimic. Dar am putut observa în vitrine tendinţele modei :D

Ca să fiu în ton, am cumpărat nişte mănuşi mov, pentru mine şi două din susţinătoarele online ale acestei culori. 

Ciudăţenii electorale şi votatul ca hobby

Discursul lui Băsescu, la ora nouă fără zece, nu e o ciudăţenie. Este în spiritul personajului. Faptul că în respectivul discurs a precizat procentajul exact cu care a fost a doua zi declarat cîştigător intră, desigur, la categoria coincidenţe, ca şi indicaţiile date "echipei" de la BEC.
Dar mi s-a părut ciudat faptul că miracolul german, premierul ideal, omul  de care-şi legau speranţele milioane de votanţi ai lui Mircea Geoană, Klaus Johannis a renunţat la proiectul care-i purta numele încă înaintea anunţării rezultatelor definitive.
Ciudat este şi că abia ieri am aflat numărul celor care au votat multiplu la alegerile europene. Numărul celor care au votat de mai multe ori la turul doi al prezidenţialelor îl vom afla cînd va fi prea tîrziu.
Atitudinea lui Călin Popescu Tăriceanu e ciudată doar la prima vedere.
În rest, totul a fost normal, dacă nu luăm în seamă cîteva fleacuri: activitatea prodigioasă a deputatului William Brânză, modul de organizare a secţiilor electorale din străinătate, efervescenţa civic-turistică a unor cetăţeni onorabili care se deplasează cu autocarul şi practică votatul ca hobby.  La urma urmei de ce nu? Alţii colecţionează cutii de chibrituri.

Fifty-fifty

Şansele ca onorata Curte Constituţională să invalideze rezultatul turului doi al alegerilor prezidenţiale sunt cam aşa ca în imaginea de mai jos. Paharul e pe jumătate plin sau pe jumătate gol? Cine are dreptate? Cei 5000000 de alegători ai lui Băsescu sau cei 5000000 de alegători ai lui Geoană?
Plus/minus românii din străinătate, din autobuze şi din cimitire.

Băsescu e în aer!

Cel puţin la propriu. Citesc că aeronava prezidenţială nu poate ateriza la Bucureşti din cauza ceţii şi a fost redirecţionată spre Sibiu. O vizită în Johannisland?

Din înţelepciunea prezidenţială

"Este bine ca cele doua partide să îşi bage repede picioarele în apă rece..."

Aşa s-a exprimat ieri domnul Băsescu, aşa l-am citat. Cacofonia îi aparţine.
După cum vedeţi, partidele l-au ascultat.

Referendumul zilei (3)

Văd că în The Land of Choice nu mai sunt autocare libere pentru perioada alegerilor, ceea ce mă face să pun următoarea întrebare, la care vă rog să răspundeţi cu DA sau cu NU, că aşa-i la referendum:

Tichetele de vacanţă de la ministerul turismului pot fi folosite şi la turismul electoral?

Blogger Force 1 a aterizat cu bine

Asta voiam să vă spun, că am sosit.
Deşi dacă mă uit cît am postat din Germania, cît am discutat cu unii din voi, cît de aproape v-am simţit, parcă nici n-aş fi fost plecată.
Oricum, bine v-am găsit!

Ce vom face în următorii 5 ani? Vom rîde?

Recent, mi-am adus aminte de piesa „Dragonul” de Evgheni Şvarţ şi am recitit-o pe net, în engleză, într-o variantă apropiată de original, fără note sau interpretări, fără tentative de actualizare. Piesa, scrisă prin 1943-44, mi s-a părut, de data asta, de o profunzime pe care nici mai celebrul Orwell nu o egalează. Citiţi-o!

Există deja români care regretă perioada Ceauşescu, acea „dictatura caricaturală”, ca să reiau o sintagmă lansată de presa franceză a anilor 80. Caricaturală, dar nu mai puţin reală, nu mai puţin dictatură. Rîsul ne-a ajutat să supravieţuim, bancurile, hazul de necaz au fost supapa de siguranţă; presiunea dictaturii devenea mai suportabilă. Poate aşa sau şi aşa se explică lipsa unei disidenţe/opoziţii mai serioase la regimul Ceauşescu.

Hazul de necaz, zeflemeaua, băşcălia, mişto-ul, caterinca - şi probabil mai există sinonime pentru acest element de specific naţional chiar mai frate cu românul decît codrul - domină viaţa politică, mass-media, blogosfera. Hăhăitul prezidenţial este pretext pentru editoriale şi analize politice pline de haz, pentru tocşouri şi emisiuni satirice, pentru postări de succes pe bloguri. Hăhăitul face rating.

În locul „dictaturii caricaturale”, avem acum o democraţie nu mai puţin caricaturală, cu şanse de a deveni o nouă dictatură sau, ca să fim mai blînzi, un nou regim autoritar. Tot caricatural, se înţelege. Şi suntem complici cu toţii, de data asta. Pentru că ne lăsăm atraşi în această capcană facilă şi refuzăm temele importante, ne e teamă de orice abordare serioasă, confundăm subiectele într-adevăr importante cu cele parazitare, avem politichie în loc de politică şi ne îndreptăm spre alegeri fără un proiect de viitor pentru România, dar cu multă veselie.

Mai crede cineva dintre noi în deviza comediei clasice „Castigat ridendo mores”? Eu nu. Ca autor de comedii, pot spune că rîsul nu schimbă lumea, chiar dacă ne face să ne simţim bine, mai ales cînd rîdem de alţii. Dar cred că ar trebui să reflectăm la replica primarului din „Revizorul” lui Gogol: „De cine rîdeţi? De voi rîdeţi!”.

Lumea se întreabă, pe bloguri, ce-am mai scrie, dacă am avea un preşedinte diferit? Sau ce s-ar face televiziunile? Iar răspunsul este „Ar fi o plictiseală...”
Declar solemn, aici şi acum: vreau plictiseală! Vreau normalitate.
Mă gîndesc cu groază că ne-am putea petrece rîzînd şi următorii cinci ani.

Capitolul 600. Ziua huiduielilor sau cum s-a certat Elena Udrea cu GPS-ul

Păi, cam atît.
Cum a fost huiduit Băsescu s-a scris/comentat ieri, despre păţaniile Elenei Udrea, huiduită şi ea, puteţi citi la Lilick şi la Sibilla, care citează din ziarul Adevărul.
Tot în Adevărul am citit o interesantă relatare despre vizita lui Băsescu la Roşia Montană. Foaaaaaaaaaaarte interesantă.