Ne vom întîlni, cei mai mulți dintre noi pensionari, fiecare cu probleme personale, probleme de sănătate, de familie – dar cu amintiri comune, amintiri despre locul și timpul în care ne-am format, în care a început, practic, viaţa noastră de adulţi. Chiar şi acum, după patru decenii, după o viaţă plină de evenimente, unele extraordinare, cei cinci ani de Conservator rămîn un moment de vîrf, perioada de acumulare maximă. Cursurile, seminarele, orele de studiu, profesorii, colegii, dar şi concertele, spectacolele, lecturile, expoziţiile, filmele din acei ani sunt temelia a ceea ce am devenit ulterior. Sună a limbă de lemn? N-am ce face, e adevărat.Revin, cu imagini şi poveşti, după întîlnirea de mîine. Vreau acum doar să menţionez aici strădania unor colege - Mihaela Doboş, Carmen Marino, Doina Dacian. Datorită lor va avea loc evenimentul de mîine. Mulţumesc.
Orchestra simfonică din Bamberg la Ateneu, Ionel Perlea, la repetiţia cu simfonia a V-a de Beethoven, Sergiu Celibidache la Sala Radio, dirijînd „Tablouri dintr-o expoziţie”, cu orchestra din Stockholm, „Regele Lear” la Teatrul Naţional, aflat pe atunci în sala Majestic, „Troilus şi Cresida” la Teatrul de Comedie, „Don Giovanni” la Operă, în regia lui Hero Lupescu... Expoziţia Brâncuşi la Muzeul de Artă, expoziţia de sculptură în sticlă de la Ateneu... Şi filmele... Am văzut în acei cinci ani toate filmele făcute vreodată, de la Lumière la Ingmar Bergman şi Akira Kurosawa. De cele mai multe ori la Cinematecă sau la cinematografele din centru, dar nu ezitam să merg, chiar şi iarna, pe ger, la un cinematograf de cartier să văd ultimul Jancso sau Wajda. În acei ani am descoperit „În căutarea timpului pierdut” de Proust, piesele lui Sartre şi Ionesco, noul roman francez, cartea lui Jan Kott „Shakespeare, contemporanul nostru” şi terasa Monte Carlo din Cişmigiu.
Ah, dar întrebarea era alta. Ce-am făcut în ultimii 40 de ani?
De 50 de ani, 27 martie este Ziua Mondială a Teatrului. Instituită la al nouălea congres al Institutului Internaţional de Teatru (ITI), în 1961, această zi a fost sărbătorită prima dată la 27 martie 1962, la Paris, cu ocazia deschiderii stagiunii Teatrului Naţiunilor. De atunci, în fiecare an, oamenii de teatru din întreaga lume sărbătoresc această zi - ziua lor - aşa cum ştiu ei, adică pe scenă.Vă doresc ca munca voastră să fie convingătoare şi originală. Vă doresc ca ea să fie profundă, să emoţioneze, să îndemne la reflecţie, să fie unică. Fie ca ea să ne ajute să medităm la ceea ce înseamnă să fii om, şi ca această meditaţie să fie binecuvântată cu suflet, sinceritate, inocenţă şi graţie. Vă doresc să învingeţi adversităţile, cenzura, sărăcia şi nihilismul, ceea ce mulţi dintre voi cu siguranţă vor fi obligaţi să facă. Vă doresc să fiţi binecuvântaţi cu talentul şi rigoarea necesare pentru a ne învăţa bătaia inimii umane în toată complexitatea ei, precum şi cu modestia şi curiozitatea necesare pentru a face din aceasta, munca voastră de o viaţă. Fie ca cei mai buni dintre voi – căci doar aceia, numai rareori şi pentru scurt timp vor reuşi – să fie în stare să ilustreze elementara întrebare: „cum este viaţa?”. Succes!
Spre marea mea bucurie, Teatrul de Comedie a programat, de Ziua Mondială a Teatrului, piesa mea "Moştenitoarea", regia Dan Tudor, interpretează Mihaela Teleoacă.
Luni, 30 ianuarie, 2012, se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui I. L. Caragiale. Evenimentul va fi marcat la Clubul Dramaturgilor luni la ora 18, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, printr-un spectacol-lectură cu piesa "Vivat Caragiale! (Axa Berlin, Cotroceni, Ploieşti, Sinaia)" de Dinu Grigorescu.
