Libertatea de expresie şi murăturile

Am mai spus - şi dacă nu, o repet! -, nu mă mai uit la ştiri şi la tocşouri. Am un soi de alergie - cum văd anumite fiinţe aşa-zis umane, cum îmi vine să sparg televizorul.
Prefer posturile care dau filme poliţiste. Oricît de proaste ar fi, au o mare calitate - în final ticăloşii sunt întotdeauna lichidaţi sau măcar arestaţi, ceea ce în tocşouri se întîmplă mult mai rar.
Ieri însă am vrut să mă uit (măcar în pauzele publicitare ale filmelor) pe posturile de ştiri pentru că a fost - sau promitea să fie - o zi specială. Doi jurnalişti de la un post de televiziune au protestat în faţa sediului CNA, împotriva abuzurilor CNA.  S-au adunat destul de mulţi susţinători. Oameni pentru care libertatea de expresie contează. Asta îmi dă un pic de optimism.
Am sperat că, pe toate posturile de televiziune, se va dezbate serios subiectul. Aşa ar fi fost normal. Dar se pare că libertatea de expresie nu este agreată de unii telespectatori. Aşa că, prin cel mai înalt reprezentant al lor, telespectatorii respectivi au trecut la bruiaj. Un bruiaj foarte eficient, la nivel înalt. Primul telespectator al ţării s-a trezit brusc că vrea să vorbească în Parlament. Fix ieri, fix în timpul acţiunii de protest a jurnaliştilor. A spus fix nimic plus ceva despre fe.me.i şi a cerut murături. Mă rog, moratoriu. Tot aia. Televiziunile, ca la (tele)comandă, au schimbat subiectul. Şi toată seara, pe toate posturile, s-a discutat despre ce-şi imagina fiecare vorbitor că a vrut să spună primul telespectator al ţării. După care toţi s-au dezmeticit că rămîne ca în tren.
Dar dezbaterea despre libertatea cuvîntului n-a mai avut loc.

P:S. Aşa am înţeles eu ziua de ieri. Dacă nu s-a întîmplat aşa, înseamnă că măcar unul dintre filmele poliţiste a fost într-adevăr captivant. Poate îmi spuneţi ce-am pierdut.