Literatura viitorului

Sub acest titlu postez aici un text al lui Mircea Ghiţulescu (1945-2010). Miercuri, prieteni şi colegi, îl vom conduce pe ultimul său drum...

"În adolescenţă descoperim, citind un roman, că nu facem altceva decât să căutăm cu frenezie paginile de dialog. Citim în diagonală, şi chiar cu o stare de nervozitate, explicaţiile autorului, descrierile de personaje, de interioare şi peisaje şi mărim viteza lecturii pentru a atinge aceeaşi ţintă: paginile de dialog. Comprimată, eliptică, bună de ascultat, literatura în dialog (drama, piesa de teatru) pare singura specie literară aptă să se adreseze unui public ce pierde treptat sensul “cărţii”. Dramaturgia este literatură de un tip aparte. Fiind scrisă, ca şi poezia, pentru a fi rostită, pare că tresaltă în rafturile bibliotecilor, în aşteptarea rostirii. Fiind scrisă pentru a fi rostită şi, prin urmare, ascultată, piesa de teatru a exprimat de-a lungul timpului capacitatea omului de a asculta, totdeauna invers proporţională cu evoluţia civilizaţiei. În zilele noastre, o piesă de teatru care depăşeşte două ore, cu pauză cu tot, îl nelinişteşte pe spectatorul contemporan. Bănuind neliniştea spectatorului pe care l-ar putea pierde la pauză, regizorii de teatru au desfiinţat pauza. Secolul grăbit, al XX-lea, a inventat piesa scurtă, drama într-un act.

Faţă de drama shakespeariană, hugoliană, ibseniană, drama modernă a pierdut cincizeci la sută din cuvinte, fără a pierde din intensitate: Furtuna de Shakespeare este de zece ori mai lungă decât Regele moare de Ionesco. Din explicit şi locvace, textul dramatic a devenit implicit şi eliptic. Implicit pentru că imită conversaţia fără a fi o simplă conversaţie, aşa cum roata imită mersul fără a semăna cu piciorul. Dar, mai ales, eliptic pentru că păstrează dintr-o conversaţie elemente disparate: nu este conversaţie reală ci „epură” a acesteia. Între replicile unei drame sunt incluse evenimente ipotetice sau virtuale ce transformă, adesea, textul într-o şaradă care te sileşti să ghiceşti ceea ce nu este explicit în destinele „vorbite” ale personajelor. Astfel că dramaturgia oferă o lectură mai dificilă dar mai intensă, mai „pură” decât alte genuri literare tocmai pentru că este „incompletă”, punându-te în situaţia, intelectual confortabilă, de a adăuga perspicacitate, fantezie şi cultură pentru a adăuga „ceea ce lipseşte”."