Alegeri europene /3 EBa - 16%?

Au început alegerile europene, în Marea Britanie se votează deja, aşa-i la ei, se votează joia. Tot azi se votează şi în Olanda. Majoritatea ţărilor votează însă duminică 7 iunie.
Am găsit pe France 24 o sumedenie de informaţii simpatice despre aceste alegeri, sub titlul LISTE MICI, AMBIŢII MARI.

În Suedia, Partidul Piraţilor, care militează pentru "gratuitatea schimbului de opere culturale pe Internet" are şansa de a lua 8 la sută din voturi, devenind al treilea partid din ţară.
În Lituania, "Partidul celebrităţilor", creat de realizatorul variantei locale a jocului "Vrei să fii miliardar?" şi-a dovedit deja forţa la legislativele din toamna trecută, luînd 15,1 %.
În Bavaria (Germania), Partidul Alegătorilor Liberi este condus de deputata Gabriele Pauli, cunoscută nu numai pentru că a pozat înveşmîntată în latex, ci mai ales pentru că în 2007 a propus căsătoria cu durată determinată. Şapte ani, cu drept de prelungire a contractului.
În Olanda, găsim Partidul animalelor, care se doreşte "o voce a animalelor", victime ale barbariei umane.
În Franţa, în Ile-de-France, adică în zona pariziană, candidează şi lista "Cannabis sans frontières", care militează pentru legalizarea consumului de droguri.
România este şi ea prezentă în această colecţie de ciudăţenii, prin EBa, "prima fiică" a Romaniei, creditată, susţine articolul de pe France 24, cu 16%.

16%? E vreun sondaj de care nouă nu ni s-a spus?

UPDATE: iată şi proiecţia făcută de Predict.09.eu:

Lilick  – (4 iunie 2009, 19:47)  

7,9% Oricum... enoooorm.

sfinx777  – (5 iunie 2009, 03:26)  

Io fi comandat tacsu sondaj, ce numai bannerele alea imense cu bani de la ” cucurigu ”.... adevăru-i că avu eba-canabis campanie de cam 2 mil euro ? Din Cer... ? Hm, vom afla probabil când vom găsi ... flota !
respecte,
Sibilla

Lucia Verona  – (5 iunie 2009, 09:05)  

Sibilla,

Excelent spus, "Vom afla cînd vom găsi flota!"

Trimiteţi un comentariu

No, no, they do but jest, poison in jest; no offence i' the world

WS

AFACEREA CLONEGATE

CRIMA DE LA JUBILEU

LABIRINT OBLIGATORIU la Tritonic,ro

Fără canguri

Archives

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.