De la Anvers la Bruxelles

Îmi face plăcere să găzduiesc aici textul Mădălinei Ionescu.

A fost odată un bilet Anvers – Bruxelles, cu valabilitate de douăzeci de ani, pentru doi călători, evadaţi din Belgia Orientului unde nimic nu e luat în serios.....

Ciocolata chinezească cu peşti mici şi roşii pe ambalaj şi bananele coapte în prosop, între rufe, nu fac parte din amintirile Ei. Ea a gustat chocolat de Leonida de când a făcut ochi şi gură. Nu-i ducea dorul, numai Tatei i-l ducea.

Nu apuca să ronţăie pachetele de bunătăţi de prin porturile lumii, nu termina delicatesele din Anvers-ul tatei, că alt pachet cu surprize găsea drumul spre frigiderul familiei.

Când a citit pentru intrarea la facultatea cu bilă, tot la locul ei şi după absolvirea Ei, a văzut că locul unde se adună Tata cu Ea se numeşte Belgia Orientului. A văzut că am luat din Grand Place cea Constituţie, de atunci mereu alta. Cartea aia pe care Tata a pus totul şi a câştigat.

Plictiseala din Belgia Orientului nu i-a trecut decât după ce, cu Fetele, a descoperit Belgia-Belgie. Originalul, fată, nu fake-ul de pe Dorobanţi.

Pentru că trebuia să aibă o meserie curată şi bănoasă, fără dureri de cap şi cu multe slugi, aşa cum a văzut la Tata că e bine să ai, a căutat în ejobsul Belgiei-Belgie. Aşa a descoperit un fel de multinaţională, dar mai mişto, fără bilanţ şi sancţiuni la sfârşit de lună, o multinaţională cu multe hârtii, multe birouri, multe fete îmbrăcate în ospătăriţe care te salută, îţi ţin uşa, îţi traduc, îţi aduc cafeaua şi dosarele rezolvate şi te plimbă şi prin oraş, între birourile multinaţionalei.

I-a spus Tatei c-acolo-ar vrea Ea să trăiască şi-apoi zis şi făcut.

Oraşului cu multinaţionala îi spune Bruxelles, iar o filială cu o gaşcă mai mare e pe unde prin Franţa sau Germania, fată, ceva cu burg.

Tata i-a făcut rost de bilet, el ar fi vrut numai dus, pe viaţă, fără întors aici, la porţile Orientului unde munca e grea, unde te ştiu oamenii după nume şi buze şi or să vină vremurile cînd o să te hărţuiască unul şi altul din patru în patru ani că eşti şi vei fi fata lu Tata.

Biletul Lui, e-adevărat, a fost dus-întors, dar escala de la Bucureşti a fost scopul şi i-a luat 20 de ani până să pună din nou în mişcare, în sensul câştigător, Orient Express-ul familiei Lui, cu două gări, ca două capete de lume, ca gurile unui tunel din care nu au dreptul să iasă decât Ai Lui.