joi, 11 iunie 2009

Cum te poţi rata ca scriitor?


Vă învaţă criticul Alex Ştefănescu în cea mai recentă carte a lui, "Cum te poţi rata ca scriitor. Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste", apărută la Humanitas şi lansată azi la Biblioteca Naţională. Am fost la lansare, am sfidat canicula şi traficul din Bucureşti şi bine am făcut. De mult n-am mai rîs atîta! A fost, cum spunea Alex Ştefănescu, "cel mai bun recital de poezie proastă", în interpretarea lui Ion Caramitru. Excepţional!
După cum au precizat criticul Gabriel Dimisianu şi autorul însuşi, Alex Ştefănescu are două cărţi importante (sigur că are mai multe, dar acum e vorba doar de două din ele): una din care nimeni n-ar vrea să lipsească (Istoria literaturii) şi alta în care nimeni nu vrea să fie inclus (cea care tocmai s-a lansat). Alex are un talent deosebit în a-şi face duşmani :)). Dar şi prieteni, care au venit la lansare şi pe care i-a tratat cu cireşe din grădina lui.
"Nu am nici o plăcere să pun pe cineva la zid. Şi nici n-o fac. Ii stimez pe toţi aceia care scriu, fie si tâmpenii, pentru faptul în sine că scriu. Că aspiră la ceva mai înalt decât viaţa prozaică de fiecare zi. Campania pe care o duc nu este îndreptată împotriva lor, ci împotriva cărţilor lor. Mi-aş dori chiar ca ei să mi se asocieze, detaşându-se de ceea ce au scris si trecând de aceeaşi parte a baricadei cu mine, dintr-un devotament sincer faţă de literatură.
În sfârşit, mai există un motiv care m-a făcut sa pierd atâta timp cu citirea unor scrieri ratate, un motiv care nu mai ţine de simţul răspunderii, ci de o plăcere a spectacolului. Cărţile pe care le-am parcurs constituie un carnaval al prostiei omeneşti, al prostiei care stă ascunsă în fiecare om, prost sau inteligent, şi asteaptă sa se manifeste cu exuberanţă. Îmi place, recunosc, să privesc acest spectacol, imprevizibil, pitoresc, şi să râd orgiastic. Toata viaţa mi-a plăcut să râd, nu de cineva, ci cu cineva de ceva. Sa râd, de data aceasta, cu cititorii şi, cu puţin noroc, chiar cu autorii în cauză, de tot felul de combinaţii de cuvinte care seamănă cu literatura, dar nu sunt literatură.", spune Alex Ştefănescu.
Voi posta în zilele următoare cîteva din "metodele" folosite de autori pentru a scrie cărţi proaste.

7 comentarii:

  1. Excelent! Vreau si eu! :) O sa caut cartea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Lilick
    Cred că se va găsi în toate librăriile... dacă nu cumva autorii celor 250 de cărţi proaste pun mînă de la mînă şi cumpără tot tirajul :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai am citit-o. :)
    Claritate, limpezime, bun-simţ, ironie fină, opinii sănătoase, argumentate. Un spirit critic sensibil, fluent, apărător înverşunat al limbii române şi al literaturii. Cel care cerne grâul de neghină. Adică, Alex Ştefănescu. Un om fain.

    Despre cei care scrie (sunt şi câteva nume sonore)... mai bine vă las să râdeţi, citind. :p

    RăspundețiȘtergere
  4. SkyRain

    E exact cum spui. Ai dreptate, e un om fain.

    RăspundețiȘtergere
  5. mi-as dori din suflet sa citesc un post cu titlul "cum te poti lansa ca scriitor"..in locul acestui titlu..scriu de ceva vreme o carte si ma gandesc ca poate candva am sa o si public si chiar sunt curioasa ce ar trebui sa fac:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sayadinna, ar trebui să citeşti cartea lui Alex Ştefănescu, să vezi ce greşeli trebuie să eviţi ca să scrii o carte bună.
    Iar ca să te lansezi... prima condiţie ar fi să ai talent. Ai talent?

    RăspundețiȘtergere
  7. pai eu zic ca da..si cei carora le-am dat sa citeasca cateva fragmente scrise de mine spun la fel..cine e cel mai in masura sa imi spuna daca am sau nu talent?chiar am sa citesc carte lui alex st.multumesc pentru sfat:)

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!