marți, 2 iunie 2009

Pentru EBa, toate vorbele sunt grele

Apariţia Elenei Băsescu în emisiunea lui Victor Ciutacu face în continuare valuri. E de înţeles.
Ciutacu este un ziarist de un tip mai special, neobişnuit la noi. Are tăria opiniunilor sale, ba chiar îşi asumă un anumit partizanat, dar reuşeşte să rămînă obiectiv. Are prieteni politicieni, dar nu ezită să-i critice dur cînd e cazul, spre deosebire de mulţi gazetari care se pretind imparţiali sau „deontologi”, dar la o adică încep să găsească imediat scuze şi justificări pentru preferaţii lor.
Cînd s-a anunţat emisiunea cu EBa, nu m-am aşteptat ca Victor Ciutacu sa pozeze în Torquemada - e plină sticla de inchizitori de ambe sexe şi sunt cei mai previzibili - deci mai uşor de păcălit. Nici nu m-am aşteptat ca Elena Băsescu să fie altfel decît este: o fetiţă răsfăţată care vrea să se joace de-a politica, fără să-şi dea seama că este doar un pion într-un joc mai mare. Sau poate îşi dă seama. Nici măcar nu are importanţă.
Elena Băsescu s-a simţit bine în emisiune şi şi-a recitat cu tupeu şi cu dicţia ei binecunoscută textele bine învăţate (se vede că are un staff eficient). Dar s-a simţit chiar prea bine, prea confortabil. A fost ca în poezioara care începe aşa: "Will you walk into my parlour?" said the Spider to the Fly. Atitudinea (că tot îi place micii independente acest cuvînt) blîndă, vag amuzată a lui Ciutacu a anesteziat-o şi a făcut-o să emită, fără să-şi dea seama, o veritabilă colecţie de „perle”. Pe unele le-a văzut toată lumea, cum ar fi momentul „marijuana” şi cele legate de intelectuali, de Luxten sau de relaţia dintre tatăl ei şi PD-L. Altele s-au observat mai puţin. De exemplu, cînd a fost vorba de banii de campanie, E.B. a evitat chestiunea, spunînd că de asta se ocupă mandatarul financiar. Dragă Elena, atenţie, şi Adrian Năstase avea un mandatar financiar în 2004, iar acum are pe cap un proces pentru pixurile şi brichetele din campanie!
Dar perla perlelor, o adevărată bijuterie a coroanei, a fost alta. Citez din transcrierea emisiunii:
Elena Băsescu: Îţi dai seama, o Băsescu, născută Băsescu, ajunsă Hrebenciuc...
O Băsescu. O Montmorency. O Cantacuzino. O Bourbon. O Habsburg. O Băsescu.

E clar, da?

50 de comentarii:

  1. Daca'mi permiteti, vreau si eu sa reproduc aci un vers care spune un lucru esential... ;)
    "fa!... esti frumoasa, dar esti proasta,dar esti proasta... "

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Lucia.si eu abia astept sa ajung acasa.acasa esti tot acasa.o sa vezi cand la tine pe trefic feed o sa apara Jibou
    atunci am ajuns acasa

    RăspundețiȘtergere
  3. Plecaciuni blogosferice !... :)
    Adica multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  4. Codeus

    Da, Cody, acum am văzut "Şuncuiuş, Bihor" :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hai că a mai dat una glorioasă (și nu s-a prea remarcat!). A confirmat indirect candidatura tatălui la președinție, atunci când a povestit ce înseamnă să candidezi independent: să începi să bați toată țara cu câteva luni înainte de alegeri...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar cea mai importantă declarație de dragoste electorală tot la TVR1 a dat-o!
    Cred că a murit de ciudă Ciudacu :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mana
    Da, ştiu, dar asta a spus-o Victor aseară la Sinteza zilei parcă, n-am vrut să repet chiar tot.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cea mai grea a fost de departe afirmatia privind angajarea sa la Luxten ! De departe !

    RăspundețiȘtergere
  9. Adevărul e că a "făcut-o" zâmbind :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Avem insa o problema, destul de mare!
    Oamenii, daca ati obesrvat reactiile de pe blogul sau, de a doua zi, NU au inteles ca a facut'o , mai bine zis ca s'a facut singura pulbere !
    Aici e problema, zic eu!
    Cand am comentat ca unii ar trebui sa invete sa se uite la televizor si sa mai vada o data emisiunea, ca sa inteleaga ce s;a petrecut acolo, de fapt, am fost luat la misto eu.
    Asa ca, multi o merita pe EBA , ca si pe al batran, pentru ca nu reusesc sa'i vada exact asa cum sint ei de fapt!

    RăspundețiȘtergere
  11. DSN

    Ai dreptate. Este unul din motivele pentru care am scris postarea asta. Oamenii nu sunt atenţi la ce se spune, dealtfel unii nici cînd citesc ceva nu înţeleg sensul exact.

    RăspundețiȘtergere
  12. Asta cu înţelegerea e de mare actualitate ... vezi-l pe domnul Raul de la George pe care tot încerc să-l întrupez ... un Saxa-Coburg-Gotha, un Windsor, un ...

    RăspundețiȘtergere
  13. Si proasta si increzuta. O combinatie perfecta. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Si mai e ceva...
    Comparatia intre suspendarea marinarului si asasinarea lui JFK !
    Eu daca eram in locul lu Cristoiu, la faza aia, ma ridicam de la masa si ii spuneam ca emisiunea se suspenda pe motiv de impertinenta a invitatului si greata realizatorului!... :)
    Dar probabil ca tocmai de asta nu ii voi lua niciodata un interviu Ebei... ;)

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu pot ca sa-mi bat capul, ma doare si asa.

    RăspundețiȘtergere
  16. De cand va viziteaza noaptea, observ o schimbare de atitudine din partea dumneavoastra. Usor mai relaxata ... Oare???

    RăspundețiȘtergere
  17. @Lilick
    Exact. Cum zice şi Caragiale...
    @DSN
    Nu discut despre emisiunea lui Cristoiu, n-am văzut-o.
    @Oana
    OK, stai liniştită :)
    @GS
    Ştiţi doar că pentru dumneavoastră vine! :))

    RăspundețiȘtergere
  18. @LV
    mi-a iesit complet din minte ... ea vine pentru aia ... cum am putut sa uit? eram convins ca i-am dat-o :)

    RăspundețiȘtergere
  19. GS
    Pentru "poiezie" :))
    Aţi dezamăgit-o!

    RăspundețiȘtergere
  20. Mi s-a mai intamplat ... dar foarte, foarte, foarte rar. Numarul de "foarte" nu are nici o legatura cu numarul cazurilor.

    RăspundețiȘtergere
  21. GS
    Sunt convinsă că aveţi o experienţă considerabilă în domeniu :))

    RăspundețiȘtergere
  22. domnisoara Elena of Base este impresionata de modul cum vorbeste Boc . N-a specificat daca se refera la debit, sau la "talentul" de a repeta ad litteram tot ce "editeaza" marele Zeus.
    O alta idee a d-rei m-a cucerit : vrea sa continue cariera
    politica a lui taticu! Vai de PDL, daca mai exista acest partid...Va imaginati un PDL condus de Elena of Base si Elena of Cocos ?

    RăspundețiȘtergere
  23. @Matilda

    Acum 10-15 ani, ţi-l imaginai condus de Băsescu?

    RăspundețiȘtergere
  24. viata bate filmul... :D

    RăspundețiȘtergere
  25. Anunt fooarte important: Cineva care a fost ieri la Cenaclul Flacara (da, mai exista!) mi-a spus ca se pregateste infiintarea unui nou cenaclu. Se va numi: "Cenaclul pentru Carmaci". Sunt invitati sa trimita poezii cei care vor sa-i cante in versuri pe Carmaci si pe geniala lui fata Elena. Cand gasesc alte detalii va spun. :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Lilick

    Va fi Cîntarea României ediţia a II-a...

    RăspundețiȘtergere
  27. Inainte sa comita fetele astea blestemul cu ... curentul la aeroport si sa ma lase si pe mine fara net si tv ... in sfarsit ... am setat blogul MM-ului. V-a citit comentariul. Este atat de importanta incat aproape ca nici nu mai vorbeste cu mine. M-a intrebat daca mi-ati analizat si mie vreun text. Cand i-am confirmat, a parut usor dezamagita ... :)

    RăspundețiȘtergere
  28. GS
    I-aţi arătat şi textul? :))
    Da, ştiu că a citit, i-am şi răspuns. Nu-mi vine să cred că are numai 14 ani! Are un vocabular peste media adulţilor.

    RăspundețiȘtergere
  29. @LV
    desi fata, are tendinta de a se ridica la nivelul meu :roll: Sper sa nu sufere cat am suferit eu. A trebuit sa ma duc la un consult cand eram la varsta ei pentru ca eram ,,, ce sa mai vorbesc? Medicul mi-a zis ca trebuie sa mananc multa paine. Spunea ca painea ... prosteste si as putea avea sansa sa devin normal. Mai mananc si astazi. Nu stiu daca n-ar trebui sa ma opresc?! :roll:

    RăspundețiȘtergere
  30. GS
    Înţeleg foarte bine, mi s-a recomandat şi mie să mănînc pîine, dar singurul rezultat este că m-am îngrăşat :))

    RăspundețiȘtergere
  31. Da, si eu m-am ingrasat un pic de la paine. Mi s-a recomandat sa fac miscare. N-am timp si, atunci, cant in baie. La mine nu se prea vede dar pe vecini ii ajuta. Au inceput sa ia xanax si se pare ca xanaxul slabeste :)

    RăspundețiȘtergere
  32. GS
    Posibil. În orice caz, scade I.Q-ul mai eficient decît pîinea. :))

    P.S. am postat mai sus o invitaţie pentru mîine. Cu reverenţă :))

    RăspundețiȘtergere
  33. Mi-ati co-inspirat o postare pe blogul propriu, despre citeva femei din secolul al 16-lea, cu postarea dumneavoastra. Iata-va si muza a blogurilor. Ce e nou la faclia culturala de la Ogrezeni? Ati scos butoiul din perete?

    RăspundețiȘtergere
  34. Instalatorul

    Muză a blogurilor? :)) Mă flataţi! Am să citesc imediat. La Ogrezeni mergem săptămîna viitoare, pe 14 iunie, pentru o nouă sesiune de lecturi. Vreţi să veniţi? Be my guest.

    RăspundețiȘtergere
  35. Doamna Verona, nu cititi imediat fiindca inca nu am confectionat articolul, il voi confectiona azi si il veti putea vedea miine. Astazi mai am inca sa ma cert cu mine insumi daca Marie de Cleves e frumoasa ori ba (e frumoasa, dar par cam rautacioasa ori marcata, a murit tinara) si mai trebuie sa selectez uritele ( e greu fiindca sunt foarte multe, dar depinde si de pictori ori zugravi, aia din Danemarca erau groaznici in sec 16-lea) pecum si femeile celebre care sunt altfel (mai urite) decit au fost descrise. Articolul e cumva stirnit de dumneavoastra cu marile familii Montmorency si Basescu (se pare ca aia din Montmorency s-au bagat pina la urma printre Bourboni) si de o curiozitate a mea, amintindu-mi de niste carti de capa si spada (inlocuite azi de cele de cafea si unghiera), de a vedea chipurile unor eroine din lumea mare de atunci. Pina sa ajung la Ogrezeni mai este, din nefericire, am si eu un modest centru cultural, numit Casa Alba, unde vreau sa ma mut - si mai sunt lucruri de facut pe acolo: e de finalizat cu gazul care ne-a mincat zilele mele si ale mamei in ultimii 4 ani, mai am de amenajat o incapere sumara in pod. (puteti vedea centrul meu cultural intr-o poza dintr-un erticol mai vechi de pe blog, daca vreti, cu cuvintele Casa Alba). Altfel de multi ani vreau sa ajung in sud, un fost director de-al meu are o casa in Calugareni si tot vreau sa ajung sa il vizitez si tot amin, de alte treburi. Insa putem initia niste schimburi culturale, daca vreti, de butasit (trandafiri si vita de vie). Voi butasi pentru dumneavoastra in toamna citiva trandafiri si va voi trimite in primavara citeva coarde de R-10 (Muscat de Poloskey, recomandat pentru bolte, are crestere viguroasa, coardele de prind cam una din trei), daca acelea puse de mine vor creste suficient de mult in acest an. In anii urmatori, alte soiuri din care am cumparat un pic de material saditor de la o foarte amabila doamna Zoe din Alsacia, acum sunt inca prea mici ca sa am coarde de la ele. Tinem legatura culturala, daca vreti.

    RăspundețiȘtergere
  36. Instalatorul

    Ţinem legătura culturală în toate sensurile :) Mulţumesc pentru oferta de butaşi, chiar ar fi cazul să-mi refac bolta de viţă. Abia astept să vă citesc articolul despre frumoasele (şi urîtele) de odinioară...

    RăspundețiȘtergere
  37. http://instalatorul.files.wordpress.com/2008/11/02-11-08_130628.jpg?w=376&h=282 - V-am dat aici link-ul catre centrul meu cultural, ca sa nu trebuiasca sa scotociti in blog pina la cot. Cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  38. Instalatorul

    A, dar aveţi un centru cultural mai mare şi mai frumos decît cel de la Ogrezeni, e chiar impresionant! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  39. Pare mare, dar nu este.Si a costat putin.

    RăspundețiȘtergere
  40. Instalatorul

    Da, cred. Arată foarte bine.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!