Probleme de securitate/3

Pe sfoară
continuare

În urma succesului acestui zbor de probă, a fost programată prima cursă comercială. Evident, n-au fost date publicităţii informaţii privind noul sistem de securitate, dar nu toţi participanţii la primul zbor şi-au ţinut gura şi ceva, ceva a transpirat. Numai zvonuri şi bîrfe, nimic precis, dar toată lumea vorbea despre ceva extraordinar, nemaivăzut, nemaiauzit, nemaipomenit, un zbor ca-n vis, nu alta, foarte şic, foarte hip, mai mult decît cool, aşa că lumea bună se pregătea să meargă cu avionul ca la un eveniment monden. Curînd nu mai puteai găsi nici un loc la prima cursă, totul era rezervat, pînă şi pentru a fi trecut pe lista de aşteptare trebuia să aştepţi.
Compania aeriană era tocmai cea care experimentase sistemul cu cătuşe, cu un succes relativ. E drept, cătuşele îi împiedicau pe potenţialii răufăcători să deturneze avioanele, dar pasagerii, cum am mai spus, aveau şi alte pretenţii. Acum, compania avea şansa să se relanseze şi conducerea ar fi dat orice pentru a nu pierde ocazia. Aşa că salariaţii, cu mic cu mare, munceau zi şi noapte pentru ca primul „Zbor de vis” să nu devină un coşmar. Totul strălucea de curăţenie, aparatura de bord fusese verificată şi răsverificată, personalul instruit cum să se comporte în noile condiţii... Veni şi ziua cea mare, pasagerii sosiră din timp la aeroport, curioşi să afle care sunt noile metode antiteroriste. Spre uluirea lor, nu li s-a cerut nici să se dezbrace, nici să se descalţe, nici măcar să-şi scoată cravata de la gît sau briceagul din buzunar. La întrebările lor, primeau doar zîmbete fericite şi răspunsuri liniştitoare.
- Compania noastră vă urează bun venit la bordul acestei aeronave pentru primul zbor din cadrul programului „Zbor de vis”. Comandantul de bord şi echipajul său vă urează o călătorie plăcută şi somn uşor, se auzi în avion vocea autoritară, dar politicoasă a pilotului. Nici nu apucară pasagerii să se mire de urarea de „somn uşor”, că se auzi un fîşîit, pe care cei mai mulţi, preocupaţi de centurile de securitate şi de emoţii, nici nu-l observară. Doi sau trei ziarişti, care participaseră la primul zbor şi doreau să repete experienţa, anticipau cu plăcere boarea de lăcrămioare şi somnul lin care avea să-i urmeze.
Ca din senin, se auzi un rîset, de undeva de la Business Class. Apoi două pasagere de la clasa turist pufniră în rîs. Apoi un pasager cam morocănos de felul lui chicoti de parcă l-ar fi gîdilat cineva. Se vede treaba că rîsul este molipsitor, pentru că încă un pasager începu să rîdă. Apoi altul, alţii, iar în scurt timp toată lumea din avion rîdea în hohote. Rîdeau cu toţii şi nu se puteau opri. Nu înţelegeau de ce o fac, nu aveau nici un motiv să rîdă, dar rîdeau cu lacrimi, cu sughiţuri, le era rău de atîta rîs. Rîdeau pasagerii, rîdeau şi stewardessele şi piloţii (primiseră antidot pentru somnifer, dar acum nu le era de nici un folos), ce mai, era un hohot general şi cînd, de oboseală, se mai atenua puţin, în clipa următoare izbucnea din nou. Pasagerii nu simţeau nici foame, nici sete (din fericire, pot spune; cum pasagerii ar fi trebuit să doarmă duşi tot drumul, nu se exista la bord nici mîncare, nici băutură), rîdeau întruna, nimeni nu ştia de ce, nu era nimic de rîs, dar ei rîdeau fără oprire. Piloţii, printre hohotele de rîs, au reuşit să comunice turnului de control ce se întîmplă. „Să mori de rîs”, comentă şeful de tură, înainte de a lua legătura cu reprezentanţii companiei. La auzul veştii că tot avionul rîde în loc să doarmă, preşedintele companiei rîse cam strîmb şi-l sună imediat pe laureatul Nobel care răspundea de preţiosul anestezic anti-tero. Acesta izbucni într-un rîs homeric.
- Nu e nimic de rîs, îl apostrofă preşedintele.
- Dimpotrivă, ha, ha, este chiar foarte amuzant şi mă bucur că experimentul nostru se desfăşoară conform previziunilor.
Şi îi explică preşedintelui că el personal a schimbat flacoanele, punînd în locul suavului somnifer cu parfum de lăcrămioare o variantă nouă a vechiului gaz ilariant, folosit pe vremuri ca anestezic în stomatologie.
- Veţi vedea, este mult mai bine aşa.
Cu exact un minut înainte de aterizare, rîsetele au încetat. Pasagerii îşi reveneau cu greu, îi dureau fălcile şi, mai ales, se întrebau ce-i apucase aşa, deodată, să rîdă ca bezmeticii. Atunci se trezi un terorist (ei, da, era în avion!) că nu şi-a îndeplinit misiunea. În loc să deturneze avionul, rîsese ca prostul ore în şir, înşelase încrederea celor care-l trimiseseră, acum va trage ponoasele, dar ce putea face? Aruncă înciudat pe jos fiola în care avusese antidotul la somniferul cu lăcrămioare, nu apucase să-l inhaleze de atîta rîs, fiola se rostogoli spre botul avionului, ducă-se, acum nu-i mai folosea la nimic. Încercă totuşi, în ceasul al doisprezecelea, să scoată arma, nu ca să deturneze avionul, acesta rula deja pe pista de aterizare, ci ca să se sinucidă, să-şi salveze măcar onoarea, dar un agent de securitate, o fetişcană care rîsese de se prăpădise tot drumul, îl dezarmă cît ai zice hohot cu un spray minuscul cu miros de lăcrămioare...
(gata)