Probleme de securitate/2

Pe sfoară
continuare

Era nevoie de altceva, conducerile companiilor de aviaţie cereau celor care se ocupau cu securitatea zborurilor o inventivitate, o creativitate pe măsura adversarilor. De fapt, mai mare decît a adversarilor. Specialiştilor anti-tero li se adăugară psihologi, criminalişti, autori de romane poliţiste şi science fiction şi chiar ghicitoare în bobi şi în cafea naturală. Rezultatele nu erau, cu toate acestea, mulţumitoare.

La un moment dat apăru, ca o propunere timidă, ideea anesteziei generale. Fusese folosită cu succes într-o carte de aventuri, toţi pasagerii unui elicopter erau adormiţi ca să nu vadă pe unde zboară. Numai că în carte erau doar şase pasageri, nu sute, ca într-un avion de linie! Dar dacă se rezolva tehnic acest lucru, ar fi fost extraordinar, în afară de siguranţă sută la sută s-ar fi realizat şi economii, pentru că pasagerii adormiţi nu mănîncă, nici nu beau, deci profiturile ar fi putut creşte...

Era complicat. Să găseşti un anestezic nedăunător, fără efecte secundare notabile, dozat în aşa fel încît să adoarmă şi un zdrahon de 130 kg, dar să nu-i facă rău nici unui copilaş, să aibă efect exact pe durata zborului, să nu provoace alergii, depresii etc., etc., pentru asta era nevoie de cercetări intense şi costisitoare.

Un colectiv format din cei mai buni specialişti, vreo şapte la număr, din diferite ţări, sub conducerea unui laureat al premiului Nobel, lucra zi şi noapte la acest proiect, în cel mai strict secret. Fiecare avea la dispoziţie, în ţara lui sau a ei, un laborator ultrasofisticat şi păzit ca Fort Knox. Din cînd în cînd se reuneau şi, sub sigla inocentă a unui simpozion profesional, făceau schimb de informaţii. De la acupunctură pînă la hipnoză, toate metodele, toate posibilităţile erau explorate, testate, evaluate, discutate, analizate.

Poate nu este lipsit de interes să menţionez că prima lor întîlnire, petrecută în saloanele pentru conferinţe ale unui mare hotel, a fost marcată de o întîmplare ciudată. Mare lucru nu s-a aflat, iar comunicatul difuzat la încheierea lucrărilor era atît de meşteşugit scris, încît şi-a atins pe deplin scopul – de a părea că spune ceva fără a spune nimic. Doar nu puteau dezvălui scopul real al simpozionului. Iată şi o mostră din susamintitul comunicat:

„Congresul internaţional de anestezie, reunit în perioada 23-29 curent, se felicită pentru ieşirea dintr-o criză gravă, datorată unor factori exogeni, prin folosirea cu succes a anesteziei generale, dovedindu-se cu această ocazie utilitatea anesteziei în domenii care transcend sfera medicinei şi demonstrîndu-se, totodată, eficienţa deosebită a unor metode moderne, de o mare diversitate, dar avînd ca numitor comun...”. Şi aşa mai departe. Presa nu a preluat comunicatul, de altfel şi reuniunea a trecut aproape neobservată.

Ce se întîmplase de fapt? Păi, în timp ce discutau ei lejer, la o cafeluţă, în aşteptarea marelui boss cu premiul Nobel, au intrat în încăpere trei bărbaţi, unul mai în vîrstă şi ceilalţi doi, mult mai tineri. Anesteziştii au presupus în prima clipă că era însuşi marele profesor pe care-l aşteptau, împreună cu asistenţii lui. Iar nou-veniţii credeau că se află la o reuniune a comisarilor de licitaţii, reuniune care avusese loc în acelaşi hotel, dar cu o săptămînă în urmă. Şi nu aveau gînduri tocmai bune, ba chiar dimpotrivă. În lipsă de comisari, s-au mulţumit cu ce aveau, adică i-au luat ostatici pe anestezişti, în aşteptarea profesorului pentru care presupuneau că pot cere o răscumpărare serioasă. De, premiul Nobel! Doar că anesteziştii n-au stat cu mîinile în sîn, aşteptîndu-şi soarta, ci au făcut ce ştiau ei mai bine, adică i-au anesteziat ca la carte pe cei trei, i-au adormit buştean şi i-au predat poliţiei.

Restul nu este de povestit, în primul rînd pentru că, aşa cum am mai spus, reprezintă informaţii clasificate, adică mai pe româneşte, secrete. Clar, eu nu doresc absolut deloc să fiu acuzată de încălcarea legii privind suszisele informaţii. Dar chiar dacă aş risca acest lucru, trebuie să mărturisesc că nu pricep o iotă din termenii de specialitate din medicină, iar eu ce nu pricep, nu povestesc. Tot ce ştiu este că reuniunile următoare s-au desfăşurat fără incidente.

Bun, şi ce-au făcut pînă la urmă anesteziştii? Acum vorbesc despre rezultatele cercetărilor. Rezultatele practice, desigur. Păi, în cele din urmă, au pus ei la punct anestezicul care urma să salveze omenirea de piraţii aerului, anestezicul ideal, perfect, minunat, parfumat. Da, aţi citit bine. Parfumat. Un parfum floral delicat, uşor, proaspăt, diafan, ca o adiere de primăvară. În urma unor testări îndelungate şi, desigur, a unor dezbateri aprinse, a fost ales parfumul de lăcrămioare. De ce tocmai parfumul de lăcrămioare şi nu cel de iasomie sau de liliac? Simplu. A fost singurul agreat de toată lumea şi, foarte important, s-a demonstrat că nu provoacă alergii.

În foarte mare secret, a avut loc un zbor de probă, numai cu reprezentanţi ai conducerii companiei şi cîţiva ziarişti renumiţi. Totul a mers perfect, exact aşa cum fusese prevăzut. Imediat după îmbarcare şi după ce stewardessele au verificat, ca de obicei, ca toţi pasagerii să aibă centurile legate, în avion s-a auzit un fîşîit uşor, aproape insesizabil, apoi s-a simţit o boare de parfum şi apoi... Din interviul dat mult mai tîrziu de un pilot am aflat că sforăitul celor 43 de pasageri şi 7 stewardesse acoperise practic zgomotul motoarelor. Pentru liniştea eventualilor pasageri ai companiei, a mai precizat că piloţii fuseseră dotaţi cu un antidot, ca nu cumva să adoarmă şi ei în rînd cu pasagerii. Efectul somniferului fusese calculat cu multă precizie. Cu fix două minute înainte de aterizare, pasagerii au început să se trezească. Nu prea înţelegeau cum de au dormit tot drumul, nici măcar nu-şi aminteau cum au aţipit, dar nu se puteau plînge, mai ales că visaseră frumos. Ziariştii, odihniţi şi vioi după cîteva ore de somn neprevăzut, se simţeau cam frustraţi, pentru că nu aveau ce scrie şi oricum, n-ar fi avut voie să publice nimic. Doar dacă voiau să-şi povestească visele.
(va urma)