Nicolas Truong scrie în „Le Monde/Livres” despre o carte apărută recent în Franţa, „Le spectateur émancipé”, de Jacques Rancière. Multe din cele afirmate sunt valabile, după părerea mea, şi în ceea ce priveşte cititorul un spectator şi el, la urma urmei, un privitor sau, dacă vreţi, un receptor al spectacolului numit carte. Critica estetică dispreţuieşte spectatorul, susţine Truond - iar afirmaţia lui mi se pare valabilă şi în relaţia critică literară-cititor. Spre deosebire de creatori şi actori, spectatorul este considerat o fiinţă pasivă, un biet consumator. La fel şi cititorul, adaug eu. Această teorie este demontată (magistral, susţine Nicolas Truong) de filosoful Jacques Rancière.
Mai departe, dacă aveţi chef, citiţi pe Tamada.ro, apoi mai stăm de vorbă.
păi , în mintea mea ( de cititor hobbyst,îmi place mult mai mult fr."violon d'Ingres" :) ) relaţia cu ceeace citesc este unul din motivele pentru care citesc ... "sistemul de valori foarte personal,unic" s-a structurat şi stratificat în pofida (de cele mai multe ori)vocilor "specializat autorizate" :)
RăspundețiȘtergererelaţiile mele n-au fost niciodată pasive :))))
iar cărţile , ştim doar atît de bine , sunt vieţaşe , au trăirea lor de fiinţe vii , criticii de specialitate se petrec ... ELE sunt cele care rămîn prin cei care le citesc şi mult mai puţin ( dar însemnat într-o oarecare măsură )prin critici(le) literare;
părerea mea ( de cititor ) care citeşte şi cronici literare ( selectiv şi subiectiv de numa , numa )
CELLA