D'ale miliardarilor

Tot aud pe la televizor că se întreabă lumea de unde vine criza, cine a adus-o, cît va sta pe la noi, şi, în general, cine e de vină.
Şi-uite-aşa mi s-a făcut poftă de o teorie a conspiraţiei. Una mică.
Acum cîteva zile citeam, pe blogul Mădălinei Ionescu, ce rău au ajuns miliardarii ruşi, ce tare i-a lovit criza drept în miliardele lor, înjumătăţindu-le sau reducîndu-le la o treime. Vai, săracii!
La fel suferă, plîng şi se chinuie şi alţi miliardari, din alte ţări.
Dar pînă să vină criza peste ei, le-a fost bine. Au crescut şi s-au înmulţit. Cum se înmulţesc miliardarii?
Puţină aritmetică:
În anul 1989, trăiau pe această frumoasă planetă 156 de miliardari cu acte în regulă, recenzaţi de Fortune Magazine. Cel mai bogat dintre ei era sultanul Bruneiului, cu o avere de 25 miliarde de dolari.
În anul 2008, numărul miliardarilor atestaţi din întreaga lume ajunsese la 1150, iar cel mai bogat om, Warren Buffett, avea 63 de miliarde, în timp ce Bill Gates, după 13 ani de supremaţie în întrecerea capitalistă, a căzut pe locul trei cu doar 58 de miliarde. Săracul Bill!
Desigur, criza va mai reduce numărul miliardarilor, dacă nu cumva, noi toţi, punînd mînă de la mînă, nu-i vom ajuta să supravieţuiască.
Eu, care nu mă pricep nici la aritmetică, nici la economie, stau şi mă minunez: cum a putut să crească de aproape 8 (opt) ori numărul miliardarilor în douăzeci de ani.
Mai pun o dată întrebarea:
Cum se înmulţesc miliardarii şi de unde vin banii lor?

Constantin Gheorghe  – (20 februarie 2009, 07:46)  

Cum de unde? Din Marea Revoluţie Capitalistă din Est! Fostele ţări socialiste au fost noul El Dorado! O piaţă nouă, de peste 2 miliarde de consumatori(includ şi China), avuţia a mai bine de 50 de state(pentru că a căzut un întreg sistem de pieţe cuplate cu aceea a CAER), ce, e de colea? Cunoaşteţi un eveniment economic de amploarea acestuia în istorie? Şi atunci? Democraţie, libertate? Nu, jaf la drumul mare!

Lucia Verona  – (20 februarie 2009, 08:22)  

@Constantin Gheorghe

Da, şi eu zic la fel!

Trimiteţi un comentariu

No, no, they do but jest, poison in jest; no offence i' the world

WS

AFACEREA CLONEGATE

CRIMA DE LA JUBILEU

LABIRINT OBLIGATORIU la Tritonic,ro

Fără canguri

Archives

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.