Magistrala cuvîntare
După cum scrie Evenimentul zilei, un domn Popovici, directorul general al Finanţelor Publice din judeţul Timiş, a semnat o circulară internă potrivit căreia toţi subordonaţii săi trebuie studieze două discursuri publice, unul rostit de preşedintele Băsescu, celălalt de premierul Boc. "Vă rugăm să prezentaţi cele două discursuri anexate tuturor funcţionarilor publici din structura condusă de dumneavoastră, în cadrul activităţii dedicate pregătirii profesionale", se spune în adresa către toate structurile din teritoriu.
Va să zică, telefoanele ne sunt ascultate şi trebuie să studiem magistrala cuvîntare, ca înainte de 1989; e drept, magazinele sunt mai bine aprovizionate şi nu trebuie să stăm la coadă pentru un chil de tacîmuri de pui sau de "adidaşi". Încă.
Dar deja mă simt mai tînără cu douăzeci de ani.




Aaaahaaaa! Acum am înţeles de ce ţi-a venit mănuşă poemul lui Traian!
Şi vă rog să scrieţi corect: "Magistrala cuvântare albastră!"
@Ştefania
E albastră. Situaţia.
Ascultarea telefoanelor este o formă superioară a iubirii de sine. A celor care se privesc în oglindă ca în luciul murdărit de mătasea broaştei al propriului lor trecut resentimentar.
Parafrazându-l pe poetul Ion Stratan, aş spune: "Mi-am ascultat aproapele atât de mult, încât am ajuns să mă ascult numai pe mine."
Traian T Coşovei
@Traian T Coşovei
Zicerea asta ar putea fi un titlu nemaipomenit!
Tacâmuri de pui! Ce vremuri, ce vremuri!...
Nu trebuie sa ne mire: "vanturile" scapate de locatarul de la Cotroceni, musai, trebuie sa miroase in toata tara!
@Ioan
Ce vremuri, ce tacîmuri, ce microfoane...
@Nea Costache
E şi ăsta un simptom... :)
Da, e un simptom si sper, la prezidentiale sa se scape... pe el!
@Nea Costache
Subiectul era magistrala cuvîntare.
>>