Plăcere şi nervi

Este o plăcere să scriu despre acest subiect care are ca obiect(!) plăcerea. Nişte savanţi din mai multe ţări printre care şi un trust multinaţional care produce diverse creme de uz intern şi extern, cu filială şi în România, după ce au cercetat ani de zile cauzele durerii şi cum se transmite ea de la sursă la creier (de aia există nervi, nu?), acum că au aflat totul despre durere, au trecut în extrema cealaltă şi vor să afle totul despre plăcere. Ah, ce plăcere! Acum vă rog frumos să nu vă imaginaţi că e vorba de plăcerile la care vă gîndiţi voi, nu, aici e vorba de ştiinţă. Savanţii de care ziceam au descoperit la nivelul pielii nişte fibre nervoase care trimit la creier semnale de plăcere. Este indicată şi viteza optimă pentru ca mîngîierea (de ea e vorba!) să fie plăcută creierului nostru: 4-5 cm /secundă. Nici mai mult, nici mai puţin. Asta ştiinţă! Dar, atenţie, respectivele terminaţii nervoase există doar pe pielea păroasă (mă scuzaţi, aşa scrie BBC News, aşa am tradus), deci nu se găsesc în palmă, neprevăzută de natură cu păr. E bine de ştiut.
Articolul cu pricina mai spune şi alte lucruri despre rolul benefic al mîngîierilor, dar eu mă opresc, pentru că mi-am adus aminte o replică ionesciană: "Luaţi un cerc, mîngîiaţi-l, va deveni vicios!".

lady2bug  – (13 aprilie 2009, 20:16)  

Ahaaaa, asa se explica multe. Probabil greseam eu cu ceva, fie la centimetri, fie la partea paroasa. Acu' ma scuzati, asa ai zis, asa interpretez:))))))
Dar acum ca am citit articolul asta la tine, sunt convinsa ca mangaierile mele de fix 4-5 cm/secunda vor fi muuult mai eficiente=))
(Ma iertati, sunt sub masa de ras)

Lucia Verona  – (13 aprilie 2009, 20:30)  

@lady2bug
Vezi de ce trebuie să citim articole ştiinţifice? :))

lady2bug  – (13 aprilie 2009, 20:33)  

Drept e. Nu m-am mai simtit asa bine informata de la articolul ala cu tehnicile de seductie. Desi imi lipsesc anumite elemente. Care e viteza de transmitere a placerii de la mangaierea pe zona paroasa pana ajunge la creier si-mi rasare ranjetul pe fata?:) Adica sa stiu nah. Daca tot pretindem ca informam poporul.

SkyRain  – (13 aprilie 2009, 20:51)  

Ce pricep eu e că savanţii studiază eficienţa unei mângâieri, calculează viteza de percepere a plăcerii unei îmbrăşişări, ca mai apoi să ajungă la nişte concluzii materializate în cine ştie ce unguente sau pastile minune.
Durerea ce viteză are?

p.s. La dinozauri, din cauza unui sistem nervos rudimentar, percepţiile tactile ajungeau la creier în câteva ore.

Lucia Verona  – (13 aprilie 2009, 21:01)  

Lady2bug
Mă bucur că pot să-ţi fiu de folos. Knowledge is power!
Nu pot să precizez viteza rînjetului :), nu era dată decît viteza mîngîierii, pe care ai reţinut-o foarte exact. Dar dacă obţin informaţii suplimentare, vei fi prima care află :))

Lucia Verona  – (13 aprilie 2009, 21:23)  

SkyRain
Şi eu mă tem că experimentele au scop comercial. :)
Cît despre dinozauri, putem presupune că au dispărut fără să simtă :))

SkyRain  – (13 aprilie 2009, 21:35)  

Da, asta voiam să subliniez şi eu, mulţi oameni simt precum dinozaurii.

Lucia Verona  – (13 aprilie 2009, 21:52)  

SkyRain

Poate pentru că n-au aflat că viteza optimă de mîngîiere e de 4-5 cm pe secundă :D

Nea Costache  – (13 aprilie 2009, 23:33)  

Si totusi, ce ne facem daca in respectivele parti...suntem rasi? Chiar la o mangaiere de 4-5 cm/sec se mai simte oaresce placere? Se pare ca aici e buba!!!

Lucia Verona  – (13 aprilie 2009, 23:38)  

Nea Costache,
Chiar dacă la suprafaţă e ras, firul de păr are un bulb sub piele, presupun că autorii studiului au avut în vedere acest aspect :)

madalina ionescu  – (14 aprilie 2009, 00:34)  

Deci de aia se indragostesc femeile de coiffeurii lor, ca le dau placeri la spalatul pe cap?! Fiiigaro!

Lucia Verona  – (14 aprilie 2009, 00:35)  

Mădălina
E şi asta o explicaţie!

GS –   – (14 aprilie 2009, 00:54)  

E cu totul altceva. E prima oara ca pot intra pe blog fara CV :)
N-ar trebui sa puneti un patratel rosu sau ceva cu interzis copiilor sub 30 de ani la discutia asta cu mangaierile?

GS –   – (14 aprilie 2009, 01:07)  

Cioc! Cioc!
Intr-adevar, e mult mai bine, dar tot ce scriu dispare. Parca-as vorbi singur :)

GS –   – (14 aprilie 2009, 01:33)  

Am inteles, abia acum am citit ce scrie acolo jos. :)

Lucia Verona  – (14 aprilie 2009, 01:34)  

GS
Nu dispare :) Se moderează, să nu mă trezesc cu nebuni pe blog.
Dar ce e atît de interzis sub 30 de ani în textul meu? :)

GS –   – (14 aprilie 2009, 01:39)  

Pai aia pana la 17-18 si cei peste 30 nu inteleg. Deci, peoblema ar fi doar sub 30! :)

Lucia Verona  – (14 aprilie 2009, 01:43)  

GS
Aha! Deci eu nu înţeleg ce-am scris sau am sub 30 de ani? :))

GS –   – (14 aprilie 2009, 01:49)  

Scuze, NOI avem sub 30 :)

Trimiteţi un comentariu

No, no, they do but jest, poison in jest; no offence i' the world

WS

AFACEREA CLONEGATE

CRIMA DE LA JUBILEU

LABIRINT OBLIGATORIU la Tritonic,ro

Fără canguri

Archives

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.