Celor care înţeleg, celor care se întreabă

Şi crezi că se-ntreabă vreunii
cum scrii cu adevărat tu
care nu-ţi vezi scrisul?

Radu Sergiu Ruba - poet, prozator, eseist, traducător, realizator de emisiuni de radio - este preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Pentru că, da, colegul nostru Radu Sergiu Ruba nu vede. Dar iată ce scrie, şi vă dau doar un fragment dintr-un apel trimis prin e-mail, pe care-l puteţi citi integral pe blogul Ştefaniei Coşovei:
Într-o ţară în care mulţi se vaietă, se văicăresc, se plâng, se jeluiesc, într-o patrie unde aşa-zişii formatori de opinie se lamentează că românii nu sunt în stare să se solidarizeze în jurul unui proiect de anvergură, trăiesc nişte români, orbi ce-i drept, care nu se vaietă,ci sar în ajutorul celor mai greu loviţi de soartă decât ei. Nevăzătorii au donat până acum, din puţinul lor, peste 225 de mii de euro pentru construirea la Bucureşti a unui Centru de Reabilitare destinat celor ce-şi pierd vederea în maladii şi-n accidente.
Dacă eşti o persoană cu probleme vizuale, suntem siguri că vei sprijini acest proiect în continuare.
Dacă eşti o persoană integră fizic, suntem convinşi că vei avea integritatea morală de a da şi tu o mână de ajutor.
Între 2 aprilie şi 17 mai, donează 2 euro trimiţând un SMS la acelaşi număr, 879, în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote.
Apelează în Romtelecom la nr. 0900 900 292 pentru a dona 2 euro, la 0900 900 295 pentru 5 euro şi la 0900 900 290 pentru 10 euro.

Eu am şi trimis un SMS. Poate faceţi şi voi acest gest. Simplu. Un SMS, un telefon. Mulţumesc.

Lilick  – (3 aprilie 2009, 19:43)  

Sigur! Dau sms! Am si eu in blogroll o doamna nevazatoare, Beatris, si o sa ii las si ei mesajul ca sa promoveze ideea.

Lucia Verona  – (3 aprilie 2009, 19:45)  

@Lilick
Excelent, mulţumesc!

CELLA  – (3 aprilie 2009, 22:21)  

DIN TOT SUFLETUL
cum de n-am ştiut ?
şi sms-uiesc şi duc vorba mai departe
ce ţară de oameini singuri suntem, avea mare dreptate O.Paler ...

codeus  – (3 aprilie 2009, 22:38)  

din pacate desi intotdeauna cu sufletul sunt alaturi situatia nu-mi permite sa fac gesturile astea.dar asta nu inseamna ca as fi insensibil

Lucia Verona  – (3 aprilie 2009, 22:41)  

Cella
Mulţumesc mult de tot.

codeus
Am înţeles, sigur, dar ai putea să pui un mic text pe blog, sau un link spre blogul Ştefaniei sau al meu, pentru cei care ar putea să ajute.

SkyRain  – (3 aprilie 2009, 22:41)  

Nici eu nu am ştiut, trimit sms...
Mare bou îs, da. Că nu văd pentru că ochii mei văd.

Lucia Verona  – (3 aprilie 2009, 23:03)  

SkyRain
Sunt multe rele, multe dureri pe lume, nu le putem şti pe toate, important e ca atunci cînd aflăm să facem ceva, să ajutăm cu ce putem.

CELLA  – (3 aprilie 2009, 23:10)  

CONTAŢI PE MINE TOTDEAUNA
cînd nu am bani fac măcar loby pe lîngă OAMENI :)
dar măcar de sms-uri şi romtelecomuri am sigur totdeauna

supravietuitor  – (3 aprilie 2009, 23:10)  

Am aflat de la CELLA despre acesti oameni minunati!
Il voi ruga pe fiul meu sa trimita un SMS si preiau pe blogul meu povestea acestor oameni minunati.
Ii felicit si le multumesc ca se gandesc la semenii lor.
Gabi.
Un weekend placut!

Lucia Verona  – (3 aprilie 2009, 23:16)  

Cella
Supravietuitor

Mulţumesc! E important să afle cît mai mulţi.

codeus  – (4 aprilie 2009, 00:10)  

am postat si eu cum m-am priceput Lucia intra sa vezi la mine pe blog

Lucia Verona  – (4 aprilie 2009, 00:13)  

@codeus

Excelent! Mulţumesc foarte mult.

beatris  – (4 aprilie 2009, 13:22)  

Multumesc de info draga Lilick si Luciei Verona.....eu sunt NEVAZATOARE si am sa contribui pt.acest centru dar am citeva intrebari: cine aduna aceste contributii si cine se va ocupa de a pune in realitate acest centru, iar cu privire la solodaritatea romanilor va rog sa cititi aici: http://evacuatidincasa.blogspot.com/ si sa priviti aici :http://www.youtube.com/watch?v=l7ze861YpWc

Lucia Verona  – (4 aprilie 2009, 15:29)  

@ beatris,
Banii sunt adunaţi de Asociaţia Nevăzătorilor, care construieşte acest centru.
Mulţumesc şi pentru linkuri, numai bine.

Trimiteţi un comentariu

No, no, they do but jest, poison in jest; no offence i' the world

WS

AFACEREA CLONEGATE

CRIMA DE LA JUBILEU

LABIRINT OBLIGATORIU la Tritonic,ro

Fără canguri

Archives

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.