Bibliografie pentru noul guvern

Pe la începutul anilor 90, Michel Rocard, prim-ministru al Franţei la vremea aceea, spunea "A guverna bine înseamnă a comunica bine". În acest sens, cred că toate guvernele noastre de după 1990 au fost proaste, iar cel nou are toate şansele s-o ia pe urmele înaintaşilor.

Le Monde/Livres recomandă - şi mă alătur acestei recomandări - volumul "Cînd statul comunică", de Jean-Marc Benoit şi Jessica Scale , o lucrare dedicată comunicării guvernamentale, un domeniu mult mai puţin analizat şi studiat decît, de pildă, comunicarea electorală. (Dar asta nu e chiar de mirare!) E drept, comunicarea guvernamentală a devenit doar de puţină vreme un instrument indispensabil pentru politicile publice.

"Franţa nu are petrol, dar francezii au idei" a fost primul slogan guvernamental de succes, lansat în 1976 în toiul primei mari crize a petrolului, pentru a-i convinge pe francezi să economisească energia. Fireşte, nu a fost vina guvernului că, un an mai tîrziu, după inaugurarea Centrului Pompidou, francezii au răstălmăcit acest slogan, sub forma "Franţa nu are petrol, dar Parisul are o rafinărie".
Soarta campaniilor guvernamentale de la noi a fost mult mai tristă - nu ne-am ales cu nimic în afară de veşnicul haz de necaz. Texte greoaie ca "Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi consumul exagerat de sare, zahăr şi grăsimi" sau caraghioase de-a dreptul ca "Fabulospirit" nu înseamnă decît bani cheltuiţi inutil sau ajunşi în cine ştie ce buzunare. Iar acum, că e criză şi guvernul spune că vrea să strîngă cureaua, orice investiţie în comunicare va fi, probabil, interzisă. Ca şi investiţiile în cultură, presupun, aşa că nu ne pîndeşte primejdia de a avea un "Centru Boc".

Lista cuvintelor interzise

Studenţii unei universităţi din Michigan, SUA, undeva aproape de graniţa cu Canada, alcătuiesc anual o listă cu cele mai uzate şi abuzate cuvinte şi expresii, cerînd excluderea lor din vocabular. Pentru prima dată a intrat pe listă şi un "emoticon", cifra 3, folosită în SMS-uri şi e-mailuri cu sensul de inimă. Sunt prezente şi diverse clişee verbale legate de criza economică sau de recentele alegeri prezidenţiale.
O asemenea listă ar fi utilă şi la noi, ca să scăpăm de "bătălia pentru ciolan", "locatarul de la Palatul Victoria", "oamenii legii" etc. Vorbesc de expresii, nu de persoane, să fie foarte clar. De fraze ca "pentru a pune pe masă bucatele tradiţionale, românii trebuie să scoată din buzunar"...
Dar cine să întocmească lista? Maybe the students. Sau ziariştii :)
Mai bine bloggerii. Aştept sugestii. Lista rămîne deschisă.

Don Juan şi ceilalţi

Cer iertare acelor oameni de treabă pe care i-am trimis pe coclauri, în căutare de Don Juan. Şi ceilalţi. Abia azi am verificat linkul, nu mai e bun, aşa că am luat problema în mînă (vaaaaaaaaaai ce urît vorbesc!) şi acum cartea mea poate fi descărcată chiar de pe site, http://www.luciaverona.ro/texte.htm. Este un e-book realizat de Adrian Rezuş din Nijmegen, Olanda, unul din primii mei prieteni de pe Internet (de mult nu mai ştiu nimic de el, desigur din vina mea).
Sper să vă placă.
Uite şi coperta volumului, aşa cum a apărut în 1997 în colecţia Biblioteca Bucureşti, editată de ASB şi ed. Cartea Românească.

Vrea guvernul să ne scoată din UE?

După trei zile în care am „jurizat” cantităţi imense de sarmale şi alte obiecte la fel de revoltătoare, mi-am zis că trebuie să trec la un regim de austeritate şi să citesc ceva în ton cu regimul. Programul de guvernare 2009-2012, proaspăt adoptat de Camerele reunite ale Parlamentului, mi s-a părut lectura cea mai potrivită. Am avut dreptate, mi-a trecut pofta de mîncare. Încă de la primele capitole, de aceea n-am citit pînă la capăt documentul de 63 de pagini format pdf., deveneam anorexică de-a dreptul.
După două capitole despre criză, din care am priceput că ea e gravă dar noi vom fi mai tari, am ajuns la partea atît de pionieresc intitulată „Angajamentul pentru buna guvernare a României”. În 25 de puncte. Iar punctul 23 sună aşa: „Creşterea eficienţei activităţii parlamentare şi consolidarea credibilităţii acestei instituţii fundamentale a democraţiei.”
Cum să se angajeze Guvernul României la aşa ceva? Dar cum să voteze parlamentarii acest text care încalcă grav principiul separaţiei puterilor în stat? Nu se poate. Guvernul să eficientizeze Parlamentul care-l controlează? Ar fi ilogic. Ne-ar periclita şi situaţia în UE, pentru că ar însemna că România nu mai îndeplineşte criteriul politic din Tratatul de aderare.
Nu, nu se poate, guvernul bicolor al celor patru roze n-ar face una ca asta. Este evident o eroare pe undeva, o dactilografă a scris greşit, un tipograf a încurcat două documente, cineva a editat greşit fraza... Probabil că ea suna la modul „guvernul va sprijini parlamentul în procesul legislativ, prin buna fundamentare şi corecta redactare a proiectelor de legi înaintate acestei instituţii”. Sigur aşa ceva trebuie să fi fost. Trebuie găsită persoana vinovată, probabil dactilografa... sau fata de la bufet...

Vă place Brahms?

Sper că da. Oricum, mie îmi place. Ia vedeţi ce-i aici!

Despre apa cea neagră

În plin sezon de pace şi linişte, de colinde şi cîrnaţi, Le Monde/Livres şi-a găsit momentul să prezinte cartea lui Jeremy Scahill (apărută în franţuzeşte la Actes Sud) despre Blackwater.

La mulţi ani, Ştefania Coşovei!

M-a anunţat că, de ziua ei, fuge de acasă. Poate se repede pînă la Constanţa, să stea de vorbă cu marea. Are acest obicei. Va găsi, la întoarcere, cînd va deschide calculatorul, urarea mea. Ce să spun despre Ştefania? Nu spun nimic, va spune ea tot cînd îşi va face blog. Pînă atunci, găsiţi un CV pe Tamada.ro.
Dar citiţi, dacă aţi omis pînă acum, "Les annees folles du socialisme" (scrisă împreună cu Traian T. Coşovei), "Deziluziiiluzii", "Golful Porcilor" (premiul ASB pe 2006). Citiţi şi "Mânuţe generoase", o proză scurtă excepţională, pe care o puteţi găsi aici.

La mulţi ani, Ştefania!

Balet de sezon

Mi se pare că asta merge foarte bine azi.

Omniprezidentul

Guvern, majoritate, opoziţie - niciunul din cei trei piloni ai vieţii politice nu scapă de sub controlul şefului statului, spune Le Monde, într-un articol despre "omniprezidentul" Sarkozy. Sigur că Sarkozy. Dar cine credeaţi?

Chacun a son gout

Tatiana Trojanos în rolul prinţului Orlofsky

Arborele vieţii

Arborele vieţii, aşa cum arată el în viziunea lui Gustav Klimt.

Artă, adevăr & politică

A murit Harold Pinter. Îmi aduc aminte de prima piesă a lui pe care am văzut-o, pe cînd eram studentă - "Îngrijitorul", în 1968, în regia lui Ivan Helmer, cu Vasile Niţulescu, Dan Nuţu şi Nicolae Pomoje.

Iată un fragment din discursul lui Harold Pinter, înregistrat cu prilejul decernării premiului Nobel pentru literatură, în 2005:

"Cînd ne privim în oglindă credem că imaginea pe care o vedem este fidelă. Dar ajunge să te mişti un milimetru şi imaginea se schimbă. De fapt, privim o gamă infinită de reflecţii. Dar un scriitor trebuie uneori să spargă oglinda - pentru că adevărul ne ţintuieşte cu privirea de pe cealaltă parte a oglinzii.

Cred că în ciuda obstacolelor enorme care există, o atitudine intelectuală hotărîtă, perseverentă, de nezdruncinat, puternică a cetăţenilor care suntem, pentru a defini adevărul real (sic!) al vieţilor şi societăţilor noastre, este o obligaţie crucială care ne incumbă tuturor. De fapt, este imperativă.

Dacă o asemenea hotărîre nu este întruchipată în viziunea noastră politică, nu putem spera să restaurăm ceea ce aproape că suntem pe cale de a pierde - demnitatea umană."
Textul integral, intitulat "Artă, adevăr & politică", poate fi citit aici .
Citiţi şi aici şi aici. Sau vedeţi aici.

În loc de colinde

Patimile după Matei, aşa cum le-a înţeles Johann Sebastian Bach:

Sărbători fericite, la mulţi ani tuturor!

Mă tem că de mîine intru în cercul vicios al invitaţiilor la masă, al degustărilor de sarmale şi cîrnaţi, al cozonacilor bine crescuţi şi al băuturilor (nu, mulţumesc, sunt cu maşina, numai apă plată!), cu rezultate dezastruoase pentru greutatea mea :) , dar şi pentru pofta mea de scris.
Vă spun deci preventiv La mulţi ani, iar dacă reuşesc să mai postez ceva de actualitate, cu-atît mai bine. Dacă nu, veţi avea totuşi în fiecare zi o mică "atenţie" din partea mea. Deci, mai treceţi pe-aici.

Pauza de publicitate s-a terminat. Am revenit

Ieri, înainte de pauză (înţeleg că între timp s-a votat şi guvernul, dar eu aveam alte treburi), vă întrebam de ce credeţi că Beethoven a scris - atenţie! - triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră? V-aţi gîndit la asta? Nu-i aşa că nu ştiţi? Bine, vă spun eu. Vă dau şi failul.Păi, uite cum stau lucrurile: Beethoven a scris triplul concert pentru ca dumneavoastră să-l puteţi asculta în această inegalabilă interpretare: David Oistrah, Mstislav Rostropovici şi Richter. Sviatoslav Richter. Dirijor - Kirill Kondraşin. Înregistrarea a fost făcută în 1970. Şi acum, failul. După cum veţi auzi, este ultima parte a concertului, le găsiţi şi pe celelalte pe You Tube.

Oameni şi bloguri /3

După ce am scris despre doi tineri scriitori pe care i-am descoperit pe blog, fac o mică pauză, cu promisiunea că voi reveni, pentru că există pe bloguri multe talente autentice. Dar viaţa literară a blogosferei nu înseamnă numai texte, mai bune sau mai rele. Pe blog se discută cu patimă despre literatură, se dezbate, se combate, mai ceva ca în cenaclurile clasice, deşi participanţii, ascunşi sau nu sub pseudonime, nu par filologi sau critici literari (poate că unii sunt, dar nu asta contează). Temele sunt uneori neaşteptate. Nu demult, pe blogul lui Turambar, un blog „generalist” unde se discută diverse subiecte interesante, am dat de „Albatrosul” lui Baudelaire...
Continuarea pe Tamada.ro. Comentariile, aici. Dacă aveţi chef.

O ghicitoare

Ia spuneţi - ca să-l imit pe Valentin Stan, cel cu laptop - de ce credeţi că Beethoven a scris - atenţie! - triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră? Nu-i aşa că nu ştiţi? Vă spun eu!
Dar nu acum, ci doar după pauză, cînd vă dau şi failul.

Şi partea a doua

Tot Variaţiunile. Partea a doua. Într-o altă interpretare

Haendel. Şi Beethoven

Variaţiuni de Beethoven pe o temă din Judas Maccabeus.
1. Pentru că se potriveşte cu ziua de azi. Pentru a cita o vorbă devenită clasică, prietenii ştiu de ce.
2. Pentru că, oricît de ciudat ar părea, nu ascultasem niciodată Variaţiunile astea.
3. Pentru că aşa am eu chef.
4. Şi pentru că n-am găsit nici o interpretare ca lumea a corului din Judas Maccabeus la iutubaţii ăia. Ori fanfară, ori ceva bizar, acest marş triumfal devenit imn religios metodist.

Haendel

Pentru că-mi place!

Să trăim bine!

Am găsit la Sătmăreanca un text care m-a amuzat foarte tare, circulă prin e-mail, adică face parte, cum s-ar putea zice, pe bună dreptate, din folclorul nou. Iată un link, merită, dacă vreţi să rîdeţi: http://satmareanca.wordpress.com/2008/12/14/pentru-pseudo-intelecto-neuro-hipohondri/
Cu ani în urmă, am scris un text oarecum asemănător, care face parte din volumul "Cu pluta pe Internet", un e-book aflat pe site-ul meu la http://www.luciaverona.ro/texte.htm

Asemănător, dar numai parţial. Citiţi şi veţi vedea că pornind de la premise asemănătoare, am ajuns la o concluzie complet diferită :)

Cîţi ani ai? Pe bune?

Un site găsit din întîmplare m-a provocat să-mi aflu vîrsta reală, calculată pe baza unui chestionar foarte amănunţit. Am aflat că vîrsta reală poate fi mai mare sau mai mică decît cea măsurată de la data sosirii pe lume. În funcţie de diferiţi factori – alimentaţie, mişcare sau lipsa ei, fumat, consum de droguri, condus automobilul, boli prezente şi trecute, ereditate etc, vîrsta reală creşte sau scade cu luni, chiar ani de zile.
Personal, am motive să mă felicit – chiar aşa, cu un pachet de ţigări pe zi şi o viaţă mult prea sedentară, vîrsta mea reală este cu aproape trei ani mai mică decît cea din acte.

Dar, desigur, e loc de mai bine. Cei de la Real Age sunt foarte amabili şi-ţi trimit zilnic un “pont”. Ce să mănînci, cum să te mişti, ce să faci ca să-ţi fie bine şi cu cît îţi reduce acţiunea respectivă vîrsta reală.

Ia să vedem la ce rezultat ajung dacă ascult toate sfaturile lor.
Deci, mănînc zilnic de cinci ori legume sau fructe, asta-mi reduce vîrsta cu 4 ani. Mă văd mai des cu prietenele şi prietenii, încă 1 an şi trei luni mai puţin. Ia te uită, dacă-mi vînd maşina şi-mi cumpăr una mai mare, mai scad 1 an jumate. Hai s-o fac şi pe asta, ce nu dă omul ca să întinerească. Dorm 8 ore pe noapte şi mai scad 3 ani. La micul dejun nu-mi lipsesc din menu fulgii de ovăz, datorită cărora se mai topesc 3 ani. Am adoptat un maidanez, pentru că dacă ai un cîine mai cîştigi un an de viaţă. Ronţăi seminţe de floarea soarelui, sunt bune împotriva radicalilor liberi, mai scad, n-o să vă vină să credeţi, 6 ani în cap. În acelaşi scop, mănînc ardei iute la fiecare masă, inclusiv la desert. Beau apă, 8 pahare pe zi, eventual mai mult, în nici un caz mai puţin, mai scap de 4 ani. Fac gimnastică. Îmi cumpăr un costum de lycra, aşa cum mi s-a recomandat şi mă apuc de alergat şi ridicat greutăţi, ca să mai scad 8 ani şi jumătate. Ascult muzică, nu pentru că-mi place, ci pentru că mă face cu 2,4 ani mai tînără. Elimin grăsimile din alimentaţie şi odată cu ele colesterolul – încă şase ani.

Altceva? A, da, last but not least, sexul, desigur, cum era să-l uit, sexul mai reduce şase ani şi jumătate din vîrsta mea. Numai că, dacă mai ţin eu minte aritmetica învăţată pe la vîrsta la care am ajuns după toate scăderile, am acum 11 ani şi bărbatul din viaţa mea poate fi arestat pentru pedofilie.

Ştiri pe surse

1. Cu muzică, înainte, marş! Prima ştire este chiar pe surse, adică de pe blogul lui Iosif Buble: puteţi asculta aici imnul spitalului de psihiatrie din Chişinău. Bine de ştiut.
2. Surse din cartierul meu mi-au vorbit despre vila pe care şi-o construieşte în Floreasca doamna ministru al turismului. Se spune că mai multe spaţii verzi au devenit victime ale elanului constructorilor.
3. Surse din alt cartier mi-au spus că locuitorii blocurilor mai păstrează bannerele primite în campania electorală de la un partid din coaliţia guvernamentală raţională. Oamenii, cărora li se promiseseră oarece beneficii pentru serviciul prestat, au afişat bannerele în ferestre şi la balcoane, catindaţii au cîştigat, dar nu şi-au ţinut promisiunile faţă de locatari. De, a promite e nobil... Iar a te ţine de promisiune o fi burghez, dar "dă bine" pentru viitoarele alegeri.
4. Surse din Toronto - via BBC - ne dau de ştire că incendiul din zilele trecute, în care au pierit aproape 100 de pisici dintr-un adăpost pentru animale, ar fi fost cauzat de şoareci. Se pare că şoarecii au ros firele electrice, declanşînd astfel incendiul. Întrebare: Ce păzeau pisicile?

Hanuka Sameah!

Sărbătoarea luminilor.

21-22

Să ne amintim...

Scriitori din Bucureşti

Trebuie să vă anunţ apariţia unui nou blog, Scriitori din Bucureşti, al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Blogul, după cum spune şi numele, este dedicat scriitorilor din Capitală, dar este deschis tuturor, scriitori sau nu, bucureşteni sau trăind pe alte meleaguri. Horia Gârbea, preşedintele ASB, a postat o cronică la Istoria literaturii a lui Nicolae Manolescu şi a propus un top al celor mai bune cărţi apărute în 2008. Citiţi şi comentaţi!

La vremuri noi, independenţi noi

De dragul continuităţii, desigur. Pentru că are proiecte începute care trebuie continuate. Sigur că da, vom crede cu toţii acest lucru. Iar dl. Cătălin Predoiu, ministru (în exerciţiu) al justiţiei, membru al PNL, din partea căruia a candidat foarte uninominal, îşi va da demisia din partid, se va da de trei ori peste cap şi va deveni independent. Iar ca independent, va deveni ministrul justiţiei. Aha.

Premierul zilei. Azi, tot Boc? Tot Boc!

Şi guvernul lui roş-oranj. Societatea civilă caută noi valenţe în spectrul solar... sau aşa ceva.

A fi sau a nu fi shakespearean

Le Monde/Livres iar vine cu ceva interesant - un comentariu despre traducerea pieselor lui Shakespeare, în curs de apariţie în "Bibliothèque de la Pléiade".
A fi sau a nu fi devine aici "a traduce pentru lectură sau pentru scenă", o dilemă din care este, cum ştim, greu de ieşit. Traducătorul, Jean-Michel Déprats, conferenţiar universitar la Paris-X-Nanterre, a condus, timp de zece ani, o trupă de teatru şi crede că şi-a ratat vocaţia de actor. Aşa că a ales să traducă operele lui Shakespeare-actorul, să facă o traducere teatrală, care, după părerea lui, "trebuie să aibă un impact imediat, să fie concisă, economicoasă, directă". Aşa este. Iar să-l traduci pe Shakespeare este greu şi din cauza alternanţei de vers alb, vers cu rimă şi proză, dar şi pentru că are un vocabular enorm - 30 000 de cuvinte. La Racine se numără doar 1800.
---
Deci, pentru lectură sau pentru scenă? Discuţia continuă. După părerea unor critici de pe la noi, dramaturgii nici nu sunt scriitori. Am auzit şi regizori care spuneau cu dispreţ "asta nu e piesă, e literatură".
Mă întreb însă, cum de-a avut un succes enorm pe scenă o piesă scrisă numai pentru lectură ca "Nepotul lui Rameau" de Denis Diderot? Vorbesc de spectacolul de la Teatrul Bulandra, în regia lui David Esrig, cu Gheorghe Dinică şi Marin Moraru. Premiera a avut loc în anul 1968.

Asfaltul care produce

De la Green-Report, via Turambar, aflu că oamenii de ştiinţă israelieni au dezvoltat o metodă de folosire a deplasării maşinilor pe şosea pentru generarea electricităţii. Primele două astfel de şosele generatoare de energie vor fi inaugurate luna viitoare. O idee extraordinară.

Cînd această tehnologie va fi introdusă şi în spaţiul mioritic, firmele de asfaltări îşi vor da frăţeşte mîna cu "băieţii deştepţi" din energie. Desigur, pentru binele nostru şi al autostrăzilor. Care nu sunt şi nu se ştie cînd vor fi.

Cine ne critică

Iată un interesant articol, "Adevărurile criticii", în Le Monde/Livres, sub semnătura lui Patrick Kéchichian. O carte - "Que fait la critique?" de Frédérique Toudoire-Surlapierre - oferă prilejul unei incursiuni în felul cum e văzută critica literară. Franceză, trebuie precizat.
Acum zece ani, întrebat de revista Lire care este cel mai neglijabil fenomen literar al secolului 20, Philippe Sollers răspundea: "Toată critica literară".
E un punct de vedere.
Mai mult, citiţi în Le Monde.

Premierul zilei. Azi: tot Boc

Tot Boc, tot Boc? Devine monoton.
În schimb a demisionat Stere Farmache, de la Bursa de Valori Bucureşti, care părea etern ca Mugur Isărescu.

Lupta pentru pace

Donna şi Paul luptă pentru pace. Dorinţa lor - desigur, legitimă şi lăudabilă - de a protesta împotriva războaielor şi a armelor de distrugere în masă i-a dus la organizarea Zilei Mondiale a Orgasmului. Iniţiativa lor se bucură de succes în blogosfera românească, dar am constatat că postările şi comentariile se referă la aspecte marginale (unde? cu cine?) şi nimeni nu observă că e vorba, de fapt, despre Orgasmul Global pentru Pace, nu aşa, orice orgasm. Va fi un orgasm sincronizat la nivel planetar, timp de două ore, duminică 21 decembrie, cu începere de la orele 12.04 GMT, adică 14.04 ora României şi, ceea ce este cel mai important, pentru a schimba pozitiv cîmpul energetic al pămîntului, participanţii trebuie să-şi concentreze gîndurile asupra păcii mondiale, nu... Adică să nu se gîndească la altceva. Numai în felul acesta orgasmul va fi eficient şi-i va face pe fabricanţii de arme să renunţe la obiectul lor de activitate şi să treacă la producţia de prezervative.
Urez succes celor ce-şi vor sacrifica siesta duminicală pentru a participa la acest eveniment. Eu recunosc că voi prefera emisiunea culinară a lui Jamie Oliver.
Trăiască lupta pentru pace!

Premierul zilei. Azi: acelaşi Boc

Deocamdată rezistă.

Premierul zilei. Azi: Emil Boc

Inaugurez azi o nouă rubrică. Iniţial am vrut să-i spun "Cine îşi dă azi demisia", dar mi-am zis că o abordare pozitivă este mai constructivă. Deci, asta e situaţia.

Azi, 16 decembrie, Traian...

Azi, 16 decembrie 2008, la orele 13,30, Traian T. Coşovei şi cu mine vom apărea în emisiunea "După-amiaza unui fan" de la TVR3.

Update: emisiunea se difuzează în reluare pe la miezul nopţii.
Apdeit la apdeit: am văzut şi eu emisiunea. Ce mi-am spus cu această ocazie e mai bine să nu ştiţi.

Oameni şi bloguri /2

Două bloguri

Am mai vorbit şi voi mai vorbi despre scriitorii de pe Internet. Despre cei autentici. Data trecută am scris despre un tînăr blogger de succes, a cărui primă carte sper s-o putem citi în curînd. De data asta va fi vorba de un scriitor cu experienţă care, din motive de el ştiute, a renunţat să mai publice pe hîrtie, preferînd să-şi dăruiască scrierile cititorilor de pe Internet.
Ştiţi cât de înspăimântători sunt ochii în apele cărora nu se ascunde nicio poveste ? întreabă, aproape acuzator, Daniel Octavian. Pentru că lui Daniel Octavian îi plac poveştile şi are un dar de a le spune nu foarte des întîlnit în zilele noastre.
Continuarea articolului o puteţi citi pe Tamada.ro

Nici un moment de plictiseală

Noua retragere a lui dragă Stolo, care vrea să dea o şansă tinerilor, nu mă surprinde. M-ar fi surprins dacă nu s-ar fi retras. Aşa e el, altruist din fire.

Marţi, 16 decembrie, Traian...

Asta ca să nu uitaţi că marţi, 16 decembrie 2008, Traian...

Salonul refuzaţilor

Cu mulţumiri Ştefaniei Coşovei, de la care am primit fotografia.

Pupat toţi piaţa endependenţi

Marţi, Traian...

Aşa cum vedeţi. Marţi 16 decembrie. Marţi, Traian...

Decret

După o îndelungată şi matură chibzuinţă, am ajuns la o concluzie logică, drept care decretez:

AZI NU ESTE ZIUA MEA

Totuşi, prietenii sunt bineveniţi la celebra salată de peşte cu curry, specialitatea casei. Acum într-o nouă prezentare! Şi şniţele, made by Eszti.
Dacă nu mi-e prea lene, meniul va fi completat cu două feluri în premieră - salată de quinoa cu pastă de susan şi creveţi cu avocado. Dezlegare la peşte şi ficat gras. De raţă. Surprize, surprize!
Iar la urmă, Tirami su. Vero. Totul creat în laboratoarele proprii.
Şi, desigur, şampanie. Rece şi seacă. Niciodată prea multă.

Update: marele succes al serii a fost salata de quinoa, o noutate absolută pentru mine. Şi pentru musafirele mele. Tirami su a fost ca de obicei, adică excelent.

Doamna cu inorogul

Pentru că Sibilla a ilustrat cu inorogi frumoasa ei pagină cu Djordje Balasevic şi Nichita Stănescu, postez şi eu aici o reproducere după tabloul "La dame a la licorne" de Rodica Iliesco, o variaţiune pariziană pe tema celebrei tapiserii de la muzeul Cluny. Cu scuze pentru calitatea proastă a reproducerii.

La Bruxelles s-a întîmplat ceva de-a dreptul istoric

Aşa zice BBC că ar fi zis soţul Carlei Bruni. E vorba despre programul de reducere a încălzirii globale şi de concesiile făcute Irlandei, ca s-o mai pună de-un referendum. Ecologiştii deja strigă "Trădare!", nu ştim ce vor zice irlandezii, iar la noi la televizor se va zice cu totul altceva. Dar dacă pentru Sarkozy momentul a fost istoric, să vină şampania!

S-a furat jurnalul lui Tolstoi!

Se fură, doamnelor şi domnilor. Acum se fură şi traduceri. Comparaţi cele două pasaje. De fapt este unul singur, textul este identic, doar semnătura traducătorului diferă. Şi editura, fireşte. Prima variantă este traducerea doamnei Janina Ianosi, apărută la editura Ideea Europeană. A doua a apărut la editura Adevărul Holding, care a încercat, la sfîrşitul verii 2008, să obţină de la traducătoare şi de la editura Ideea Europeană, deţinătoarea copyright-ului, dreptul de a retipări textul.
Dar la Tîrgul Gaudeamus din noiembrie 2008, Editura Adevărul Holding expunea cartea, sub titlul Memorii şi semnătura altui traducător. Din varianta editată de Adevărul Holding a fost eliminat întreg corpus-ul de comentarii: Notă asupra ediţiei, studiul introductiv Tolstoi şi tolstoismul, notele de subsol explicative continue, Tabelul cronologic şi Indicele de nume.

Într-un memoriu trimis din partea editurii Ideea Europeană, doamna AuraChristi, scriitor şi editor, se întreabă: cum putea un alt traducător, în câteva luni, să selecteze, să organizeze şi să traducă un material imens, de aproape o mie de pagini, din cele 13 volume câte cuprinde jurnalul tolstoian în ediţia de 90 volume, Moscova-Leningrad, 1928-1958, iar selecţia şi organizarea materialului să fie identică cu cea făcută de profesorul Ion Ianoşi?!

Comparaţi cele două texte:

Ediţia Ideea Europeană, Bucureşti, 2005
Lev Tolstoi, Jurnal (2 vol.)
Traducere din limba rusă Janina Ianoşi
Studiu introductiv şi note Ion Ianoşi
Ediţia a III-a, revăzută
„1889
1 ianuarie ’89. Moscova. Ieri am fost la Bogoiavlenski, şi nu l-am găsit. În continuare slăbiciune şi proastă dispoziţie. Seara au venit doi medici de plasă. Rojestvenski şi Dolgopolov. Foşti revoluţionari, şi cu aceeaşi mărginită încredere de sine, dar foarte cumsecade. Era să mă înfierbânt, însă pe urmă am stat frumos de vorbă. Timkovski – tare mic. În plus, Stratov şi Klopski. Am cinat împreună, prieteneşte, cu dragoste. M-am sculat târziu, am terminat scrisoarea pentru Hilkovski, mă duc să mă plimb. Am fost cu Poşa1 la Golţev. Un om blajin şi cinstit. Dejunul, apăsător ca întotdeauna. Am vrut să scriu despre biberon, dar n-am reuşit.”

Ediţia Adevărul Holding, 2008
Lev Tolstoi, Memorii (2 vol.)
Traducere de Ghenadi Strungar
„1889
1 ianuarie. Moscova. Ieri am fost la Bogoiavlenski, şi nu l-am găsit. În continuare, slăbiciune şi proastă dispoziţie. Seara au venit doi medici de plasă. Rojestvenski şi Dolgopolov. Foşti revoluţionari, şi cu aceeaşi mărginită încredere de sine, dar foarte cumsecade. Era să mă înfierbânt, însă pe urmă am stat frumos de vorbă. Timkovski, tare mic. În plus, Stratov şi Klopski. Am cinat împreună, prieteneşte, cu dragoste. M-am sculat târziu, am terminat scrisoarea pentru Hilkovski, mă duc să mă plimb. Am fost cu Poşa Biriukov la Golţev. Un om blajin şi cinstit. Dejunul, apăsător ca întotdeauna. Am vrut să scriu despre biberon, dar n-am reuşit.”
1 Pavel Ivanovici Biriukov.

DNA RESEARCH

Nu mă preocupă în acest moment ultimele cuceriri ale ştiinţei în descifrarea genomului uman sau al trifoiului japonez, dar mi-a plăcut titlul.

Din ciclul "Cine te-a făcut pe tine?" Azi: Mary Shelley

Mulţumiri lui Mordechai , care mi-a amintit de legăturile acestei doamne cu ţara noastră.

Tratament pentru cei dependenţi de sex

Pentru că m-am săturat de politică, am căutat pe Internet ceva, orice, o ştire care să mă intereseze sau măcar să mă amuze. Şi am găsit. Aici.
Se pare - aşa zic doctorii şi cine sunt eu să-i contrazic? - se pare că există o dependenţă de sex, la fel ca dependenţa de alcool, de droguri sau de jocuri de noroc. Americanii au studiat fenomenul şi au ajuns la concluzia că 3-5 % din populaţia SUA suferă de această, să-i zicem, boală. Există şi clinici specializate, unde pacienţii (de ambe sexe, dar în majoritate bărbaţi) plătesc 20 000 de dolari ca să scape de suferinţă.
20000 de parai nu-i puţin... dar dacă punem mînă de la mînă, o chetă, un teledon, o sponsorizare, o finanţare ceva, poate strîngem suma necesară să-i trimitem pe politicienii noştri la tratament... Pe toţi.
Update: De fapt, mai bine să-şi plătească singuri tratamentul. Adică, de ce să rămînem noi şi cu banii luaţi?

Ce bine le stă împreună!

Şi ce copii frumoşi vor avea...

Poetul Curţii şi bufonul regelui

În aceste zile, cînd se pune la cale noua guvernare, mi se pare oportun să sugerez cîteva posibile portofolii, pornind de la experienţa altor ţări.

Postul de poet de curte, numit Poet Laureat, este pe cale de a deveni vacant şi se caută un succesor pentru actualul titular. În Marea Britanie. Ben Johnson, John Dryden, William Wordsworth, lordul Alfred Tennyson sunt printre cei care au ocupat, de-a lungul secolelor, această demnitate, în timp ce Walter Scott a refuzat-o. Din 1999, poetul laureat este Andrew Motion, al cărui mandat de 10 ani se apropie de sfîrşit, iar presa britanică dezbate tema succesiunii. Sunt vehiculate mai multe nume, dar mai ales se discută despre viitorul acestei instituţii. Există voci care cer desfiinţarea, altele care cer redefinirea postului, mai în acord cu spiritul vremurilor. Însuşi Andrew Motion n-a scris prea multe versuri aniversare pentru familia regală, ci a preferat să pledeze pentru poezie în şcoli şi universităţi şi s-a implicat în mod deosebit în crearea Arhivei de Poezie pe Internet. Pe de altă parte, trebuie spus că instituţia Poetului Laureat există nu numai în Marea Britanie, ci şi în SUA, Noua Zeelandă, Canada, Africa de Sud.

Dar să vedem şi alte funcţii, alte sugestii. Există, fireşte, muzicieni, pictori şi sculptori ai Curţii, un istoric şi un astronom, dar mai puţină lume e la curent cu funcţii ca botanistul reginei, cimpoierul suveranei şi harpista oficială a prinţului de Wales.
Cîndva, funcţia de bufon al regelui era la mare cinste în toate ţările Europei. Bufonul era...
Vedeţi în continuare pe Tamada.ro cu începere de marţi.

Luni

Săptămîna asta începe cu tot soiul de veşti - bune, rele şi aşa-şi-aşa: violenţe în Grecia, pe Wikipedia a fost cenzurată coperta unui album Scorpions, Barack Obama a şi-a prezentat ieri opţiunile de politică externă, a fost aleasă o nouă Miss France, Sarkozy s-a întîlnit cu Dalai Lama, ceea ce i-a supărat pe chinezi, în Nepal, regimul maoist se angajează să demobilizeze 3000 de militari-copii, ministrul economiei din Germania vrea să reducă impozitul pe venit.
Numai la noi, în loc de veşti, sunt bîrfe: cine cu cine? care pe care?

Moneda unică mondială

Aflu din presă că ţările din America Centrală vor avea monedă unică.
Dar după părerea analistului economic al acestui blog, este de fapt o reactie nu la succesul Euro şi situaţia dolarului, cît mai ales la decizia marilor bănci şi companii multinaţionale de a adopta o monedă unică mondială. Aceasta, menţionează analistul, este moneda naţională din Botswana.

Negocieri

De la corespondentul nostru în zonă am aflat detalii despre locul negocierilor. Iată şi fotografia, ca să n-avem vorbe.

Recunoaşteţi personajele?

Mai multe veţi afla, probabil, marţi.

Construcţii minunate

Am primit, de la prietena mea Antoneta, cîteva poze de actualitate.

Constructii

Ileana nu se lasă păcălită

Este vorba despre o doamnă pe nume Ileana. Ileana Ros-Lehtinen, republicană, membră a Congresului american, i-a trîntit telefonul în nas lui Barack Obama. Acesta o sunase să discute politică externă, dar Ileana, vigilentă, n-a vrut să păţească la fel ca Sarah Palin cînd cu aşa-zisul telefon al lui Sarkozy, aşa că zdrang! Asta după ce i-a spus preşedintelui ales că este un imitator mai bun al lui Obama decît actorul de la Saturday Night Live. Dar pe mine, musiu, nu mă păcăleşti!
Pînă la urmă, după mai multe intervenţii, cînd Ileana s-a convins că nu e o farsă, discuţia de politică externă a avut loc. Obama nu s-a supărat. Nici nu i-a cîntat "Ilenuţo, nene!"

Test de alcoolemie pentru parlamentari

De la BBC News am aflat că parlamentarii din statul australian New South Wales ar putea fi supuşi la teste de alcoolemie înaintea votării legilor, din cauza frecventelor cazuri de comportament necivilizat sub influenţa alcoolului. Un ministru a fost nevoit să-şi dea demisia după ce se pare că a fost văzut dansînd, numai în izmene, la o "băută" în biroul său de parlamentar.

Dacă vreţi tot articolul, click aici.

Fără canguri

Ştire Reuters: Trei bărbaţi au fost arestaţi, fiind acuzaţi de sfidarea curţii după ce au apărut în sala Curţii Supreme din Singapore purtând tricouri imprimate cu canguri înveşmîntaţi în robe de judecători.

Ştiam eu ce ştiam! Cangurul este un animal deosebit de periculos, iată dovada. Un simplu cangur pe tricou şi omul ajunge la puşcărie. Poate de aceea austriecii au postere şi tricouri cu "No kangaroos in Austria". Niciodată nu poţi fi prea prevăzător.

Consecinţă logică, volumul de proză scurtă care trebuie să-mi apară foarte curînd se va intitula "Fără canguri". Ca să fie clar că n-am de-a face cu aceste vietăţi. Şi nici n-am avut vreodată, cu o excepţie, dar nu era chiar un cangur viu.

Trebuie să recunosc aici şi acum, (se poartă autodenunţurile, nu?) că am mîncat o dată, acum opt-nouă ani, tocăniţă de cangur cu mămăligă. La restaurantul Woolloomooloo din Paris, pe boulevard Henri IV, aproape de Place de la Bastille. Încolo, cum am zis: Fără canguri!

Dura lex

Justiţia franceză s-a pronunţat în cazul manuscriselor lui Cioran, aflăm din Le Monde/Livres. Negustoreasa de vechituri Simone Baulez, cea care a descoperit 34 de manuscrise inedite pe cînd debarasa locuinţa văduvei lui Emil Cioran, a cîştigat procesul. Ea poate să dispună cum doreşte de preţioasele manuscrise disputate de cancelaria universităţilor pariziene, reprezentant legal al bibliotecii Jacques-Doucet. Mai mult, cancelaria trebuie să-i plătească doamnei Baulez 4500 Euro, deci şi fără manuscrise şi cu banii luaţi. Dacă nu cumva cîştigă la recurs...
Din anul 2005, cînd Simone Baulez a vrut să vîndă la licitaţie manuscrisele, care includ şi un jurnal inedit din perioada 1972-1980, preţul estimativ a crescut de la 150000 de Euro la un milion, scrie Alain Beuve-Méry. Dă cineva mai mult?

Galileu scoate-o sinteză

Pare interesantă această carte prezentată în Le Monde/Livres: "Galilée et les Indiens", de Etienne Klein. Autorul apără cunoaşterea, ştiinţa, rigoarea în faţa ameninţării unui relativism care pune astrologia şi alte practici esoterice pe acelaşi plan cu fizica nucleară şi biologia celulară, într-o lume în care convingerea intimă şi gustul personal contează mai mult decît o argumentaţie solidă sau o critică riguroasă.

Morala: Pelicanul sau babiţa.

Jocuri şi concursuri

Oare vom fi guvernaţi de cîştigătorii concursului de împrejurări?

La teatru, ca la carte

Azi mă îndepărtez puţin de literatură pentru a merge la teatru. Mai precis, la teatrul Universităţii din Osaka, Japonia, unde se joacă piesa „Hataraku Watashi” (Eu, muncitor) de Oriza Hirata. Cunoscut în Japonia, dar şi în Europa, pentru spectacolele sale experimentale, Oriza Hirata a scris un text pe tema relaţiei dintre oameni şi roboţi, dintre umanitate şi tehnologie, avînd în rolurile principale pe actriţa Minako Inoue şi un robot - da, aţi citit bine, un robot umanoid tip Wakamaru, fabricat de Mitsubishi. Roboţii Wakamaru sunt galbeni de felul lor, au un metru înălţime şi 30 de kilograme. Sunt deja folosiţi ca însoţitori pentru vîrstnici (le amintesc să ia medicamentele şi, la nevoie, cheamă doctorul), ca secretare şi chiar ca dansatori. Este prima dată că - datorită unui program conceput la Universitatea din Osaka - un robot devine actor. De fapt doi, pentru că piesa are două personaje umane şi două personaje-roboţi, dintre care unul (numele interpretului-robot este, după unele surse, Momoko) suferă deoarece şi-a pierdut motivaţia pentru a munci. Da, suferă, pentru că trebuie să ducă gunoiul, să dea cu mopul şi să facă alte treburi neplăcute. Eh, de-ale roboţilor.

Dar nu pentru roboţi sufăr eu. Observ că sub aparenţa de amuzament cu care este dată ştirea în diferite publicaţii culturale se ascunde şi un grăunte de îngrijorare: oare roboţii chiar vor înlocui actorii pe scenele teatrelor, aşa cum imaginile virtuale ameninţă să înlocuiască actorii de film? Ar fi mai ieftin, plus că ar dispărea intrigile de culise, vorbele, zvonurile, cabalele, grevele, capriciile vedetelor, îmbolnăvirile...

Mai departe citiţi pe Tamada.ro. Apoi comentaţi, dacă aveţi chef.

Cine numără voturile? (2)

Pentru viitoarele alegeri, fie că vor fi uninominale, pe liste sau prin tragere la sorţi, trebuie revăzute şi adăugite, precum ediţiile clasicilor în viaţă, nu numai tehnicile de marketing politic şi sondare a opiniei publice, ci şi - sau mai ales - tehnicile folosite pentru numărarea voturilor.
Numărarea voturilor în direct, la toate televiziunile, ar fi o soluţie. Ar dura cîteva zile şi nopţi, timp în care politicienii şi analiştii de tocşou s-ar putea odihni.

Cine numără voturile?

E ceaţă.

E ceaţă. Şi pentru că avem de ales...

"Le diable emporte le gouvernement constitutionnel! et puisque nous avions le choix, à ce qu'on dit, comment avons-nous choisi celui-là?"
Asta a zis-o Alexandre Dumas tatăl în urmă cu peste 150 de ani. Aşa că să mergem la vot. Dacă vrem. Avem de ales. Mă rog, "à ce qu'on dit". Aşa se zice.
Ar trebui să fie simplu şi firesc, o alegere stînga-dreapta uşor de făcut, dar nu e chiar aşa. Există şi partide-cameleon, partide-scandalagii, partide-fumigene care tulbură peisajul şi derutează electorii. Nu mai este clar care e stînga, care-i dreapta, o ceaţă foarte convenabilă pentru unii.
Acum, cu votul zis uninominal, situaţia se complică şi mai mult. Între un om politic despre care ştiu şi bune şi rele, o cîntăreaţă cunoscută despre a cărei pricepere la politică nu ştiu nimic şi o mulţime de "no-names" de la alte partide, ce să aleg? Dar între doi "no-names" de la două partide diferite, pentru care garantează unul şi acelaşi primar? (Sau se pare că garantează, din moment ce nu a dezminţit ştirea. ) Pînă la urmă oamenii vor vota, dacă vor vota, tot pentru partide. Sau pentru spectrul solar, dacă vreţi. Roşu-portocaliu-galben... La alegere. Indigo şi violet nu aveţi?
Iar redistribuirea voturilor ne va duce iarăşi la o reprezentare proporţională, ca şi cum am vota pe liste. Ceea ce, cum am mai spus şi suţin, ar fi fost mai cinstit şi mai ieftin.
Dar oricum am vota, pe oricine am alege, mai devreme sau mai tîrziu vom ajunge tot la concluzia lui Dumas: "comment avons-nous choisi celui-là?".

Recensămîntul viermilor şi rîmelor

Ştirea asta am citit-o pe site-ul Antena3: în Marea Britanie s-a purces la primul recensămînt al viermilor şi rîmelor. Pentru a afla obiceiurile acestor fiinţe subpămîntene, guvernul britanic alocă 500 000 de lire sterline. Ieftin. Pentru că sunt folosiţi voluntari. Aceştia sunt rugaţi să toarne pe pămînt muştar diluat. Cum simt mirosul de muştar, rîmele ies la suprafaţă şi pot fi numărate.

Dacă nu avem muştar, merge şi o campanie electorală?

Domnule Onţanu, pe cine recomandaţi?

Scrisoare deschisă

Domnule primar Neculai Onţanu, am primit astăzi două materiale electorale în care aveţi un rol important. Unul este un pliant al PSD, în care garantaţi pentru Pop Georgian, candidatul PSD în colegiul 5. Celălalt, primit într-un plic alb lipit, fără vreo siglă, dar venit odată cu alte pliante de la PD-L, este o scrisoare cu antetul primăriei sectorului 2, în care îl recomandaţi cu căldură pe candidatul PD-L în acelaşi colegiu 5, Cătălin Edmond Tălmăcean. Cu semnătura dumneavoastră (în măsura în care nu e plastografiată).
Nu vă întreb "Eu cu cine votez", ci pe cine recomandaţi, domnule primar?
Nu cred că dumneavoastră, cu bună ştiinţă, vreţi să-i derutaţi pe alegătorii din colegiul 5. Poate altcineva.

Puteţi vedea mai jos imaginile.

Oameni şi bloguri (1)

Mai nou, citesc bloguri. Ca peste tot, şi pe blog, unii scriu bine, alţii prost. Unii au o sumedenie de prieteni - sau neprieteni - care comentează fiecare postare, alţii scriu cu hărnicie, dar nu-i citeşte nimeni. (Of, nu e dreptate pe lumea asta!) Am remarcat însă cu plăcere că mulţi bloggeri scriu bine şi, vizibil, le pasă de limba română. Între bloggeri, Darius Groza este unul din cei mai cunoscuţi. Are ce spune şi ştie cum. Are talent. Scrie bine, interesant, cu naturaleţe şi umor, cu simpatice vocabule ardeleneşti (e din Zalău), fără complexe de provincial şi fără fiţe. Blogul lui se cheamă JEG. Aşa cum vedeţi. www.jeg.ro. Adică Jurnalul Editorialistic de Groza. Acum câteva zile am dat peste un articol cu titlul „A fii” sau a nu „fii”, din care, cu acordul lui Darius, redau câteva fragmente...

Continuarea, marţi 25noiembrie, pe Tamada.ro, comentarii aici.

Cu întîrziere

M-am luat cu scrisul, cu cititul, cu blogul, cu tîrgul, cu lansări şi premiere şi am uitat cu totul de evenimentul care a avut loc joia trecută, pe 20 noiembrie, adică, important de precizat, a treia joi a lunii noiembrie.

A SOSIT!

Cine? Simplu, doar v-am spus că a fost a treia joi a lunii noiembrie. Adică ziua lansării noului Beaujolais. N-am să fac acum teoria vinului de Beaujolais, vă spun doar că e un vin care se bea nou şi, mai ales, se bea la crîşmă. La bistro. Nu e un vin de fiţe. Sau, cum spune Bernard Pivot: «un vin de copains, de café, de casse-croûte, de petite bouffe sur des nappes en papier, sans manière».

Iar unii fac şi baie în vin de Beaujolais, dovadă această imagine din Japonia, de la lansarea de anul trecut.

Bacovia says:

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge -
Şi ninge, şi plouă.

Eu ce să mai zic?

Fără buric

Karolina Kurkova, originară din Cehia, este fotomodel de felul ei. Se vede cu ochiul liber. Ceea ce se vede mai greu şi s-a aflat abia recent, cu prilejul unei prezentări de lenjerie, este faptul că frumoasa Karolina nu are buric! Nu aş fi postat pe blogul meu atît de serios această ştire minoră, citită pe BBC News, dacă n-aş şti cauza acestei anomalii anatomice. O ştiu, dealtfel, toţi cei care au citit cartea mea "Don Juan şi ceilalţi". Da, da, v-aţi amintit despre ce era vorba, sigur că da, fata este clonată, asta e explicaţia. Clonii şi clonele nu au mamă, nu au tată, nu se nasc ca oamenii, aşa că nu au nici buric. Logic.

q.e.d.
Update: cei care nu au citit "Don Juan şi ceilalţi" şi vor să afle metoda de clonare să mă contacteze, le pot pune la dispoziţie un exemplar.

Simone Veil academician

Doamna Simone Veil a fost aleasă în Academia Franceză. Supravieţuitoare a Holocaustului, şi-a început activitatea politică în 1974, ca ministru al sănătăţii în guvernul condus de Jaques Chirac. În 1975 a promovat legea care legaliza întreruperile de sarcină, cunoscută ca "legea Veil". A fost ministru în mai multe guverne şi a prezidat Parlamentul European între 1979 şi 1982. Odată cu alegerea ei, numărul femeilor care fac parte din Academia Franceză a crescut la 5.

Mai multe puteţi citi în Le Monde.

Addenda pe un ton mai frivol la "Lupta de clasă"

Postarea anterioară mi-a amintit de o poezie proletcultistă, aparţinînd, oricît ar părea de ciudat, lui A.E. Baconsky:
Trece încă-o noapte şi-ncă-o zi,
lupta se ascute între clase,
iar chiaburii se arată-a fi
elemente tot mai duşmănoase.
Nu mai ţineam minte cu exactitate versurile, aşa că am dat o căutare pe Google, cu vorbele-cheie "se ascute lupta între clase". Patru sau cinci pagini de rezultate - poate şi mai multe, dar n-am mai avut răbdare şi am schimbat cuvintele-cheie - erau numai titluri sau citate din presa noastră liberă şi independentă, cu referire de obicei la luptele interne dintr-un partid sau altul.

Cu chiaburii ne mai descurcăm. Cu ziariştii iubitori de clişee, mai greu.

Lupta de clasă

Iată o nouă carte care pare interesantă, prezentată pe site-ul Le Monde/Livres: "La Guerre des classes" de François Ruffin. Autorul porneşte de la o afirmaţie a celui mai bogat om din lume, Warren Buffett: " Există o luptă de clasă, într-adevăr, dar clasa mea, clasa celor bogaţi o conduce şi suntem pe cale s-o cîştigăm".
Ruffin se întreabă de ce a dispărut termenul "luptă de clasă" din dezbaterea politică şi mai ales din discursul oamenilor politici de stînga, deşi este în mod evident, mai mult ca oricînd, de actualitate.
Ar fi de citit cartea... sau măcar comentariul din Le Monde.

Va urma

Am tot scris despre calculatoare care scriu proză, cred că a sosit momentul să trecem la proză scrisă de oameni, cu sau fără ajutorul calculatorului. Să citim, de exemplu, o povestire interactivă. Ţineţi minte acele seriale la care telespectatorii erau invitaţi să voteze pentru o variantă sau alta de final? Dar Internetul e doldora de interactivitate, există şi jocuri şi piese şi proză pe aceeaşi schemă. Povestirea interactivă este simplă şi accesibilă. Începi să citeşti, la un moment dat ai două opţiuni, citeşti care variantă vrei, cînd ajungi la un punct anume iar trebuie să optezi şi tot aşa. Teoretic se poate ajunge la o infinitate de variante. Cam aşa: EA (se derulează o listă de nume, alegem unul) îl întîlneşte pe EL (listă de nume, alegem unul) la 1 - un bal - sau 2 - un mall. Dacă alegem balul, avem două opţiuni: 1.1 - cei doi se îndrăgostesc unul de altul şi 1.2 - cei doi nu se îndrăgostesc unul de altul. Eliminăm varianta 1.2, care nu duce nicăieri (dacă dragoste nu e, nimic nu e), eliminăm şi mall-ul ca să nu ne lăsăm toţi banii acolo şi alegem varianta 1.1 ...
Dacă vreţi să aflaţi toate variantele acestei poveşti de amor, citiţi continuarea pe Tamada.ro

O carte pentru viitorul guvern

De fapt, "Les Emplois de demain" de Lucie Robequain et Fabrice Lacombe, prezentată în ziarul Le Monde, este o carte interesantă şi utilă pentru orice om politic responsabil chiar dacă, în detalii, nu pare să ne privească foarte direct. Decît pe ici, pe colo... Dar în locul sterilelor discuţii pe tema "cine va fi prim-ministru", aş vrea să avem, în timpul campaniei electorale sau/şi după campanie, o dezbatere serioasă pe tema locurilor de muncă din viitorul apropiat.

Uluiala uninominală

Mă uit la numele candidaţilor şi mă cuprinde o nostalgie, ba chiar încep să regret că nu vom mai vota pe liste. Nu pentru că au apărut o grămadă de necunoscuţi, plus cîţiva cunoscuţi din showbiz, ci pentru că nu reuşesc să văd legătura dintre ei şi partide. Probabil că e vina mea. Recunosc, sunt de modă veche - nu cred în politica făcută de diletanţi. Dacă în 1990 valul de diletantism era firesc - de unde să scoţi sute de oameni politici la cîteva luni după căderea dictaturii? - , acum, în 2008, firesc ar fi să candideze acei politicieni cu experienţă care au dovedit că au ceva de spus, alături de tineri care îşi asumă o ideologie şi o identitate politică, şcoliţi la facultăţile de ştiinţe politice sau de administraţie publică. Pentru că este vorba, nu-i aşa, de reformarea, de înnoirea clasei politice.
Ce avem de fapt? Ziarişti, artişti, sportivi. Cîţiva. Nume mari, de a căror faimă speră partidele să profite. Ce mai avem? Oameni de afaceri, care nu se mulţumesc cu rolul de finanţatori ai partidelor, ci vor să participe la luarea deciziilor. Şi o mulţime de tineri fără „carte de vizită”, deci practic fără şanse, aruncaţi în luptă acolo unde e mai greu, adică în colegiile unde candidează cîte un lider important sau măcar cunoscut de la alt partid.
Prima condiţie a succesului în alegeri, se ştie, este notorietatea. Iar eu habar nu am cine sunt candidaţii pentru Camera Deputaţilor în colegiul meu. Nu este niciunul mai cunoscut. Din pliante şi afişe nu pot afla prea multe. (La Senat e mult mai bine, cunosc chiar doi candidaţi.)
Presupun că în multe colegii alegătorii sunt la fel de derutaţi. Ce vor alege, dacă, evident, se vor duce la vot? Probabil că vor vota după „eticheta” politică.
Şi atunci, nu era mai simplu şi mai ieftin să rămînem la votul pe liste?

Campania audio-video

Încep să simt că e campanie. Cutia poştală se umple de pliante colorate în roşu-portocaliu-galben-albastru-verde, alte pliante îmi decorează maşina, mai găsesc şi pe clanţa uşii cîte unul, de-mi vine să întreb, ca în versul lui Pîcă, cine-a pus rahat pe clanţă. Dar nu întreb. Ştiu. După culoare.
Mai nou, am început să primesc daruri de campanie. Nu vă gîndiţi la sacoşe. Nimic de mîncare. Nimic de băut. Doar daruri, cum să spun, spirituale. Într-una din zilele trecute, o candidată la Senat mi-a trimis un CD audio cu muzică lejeră. De la un candidat la Camera Deputaţilor am primit azi un DVD cu un film după Jack London. Ghinion, nu-mi place muzica lejeră, nici la filme nu mă uit.
Am primit şi un dar mai puţin spiritual, dar util şi necesar: o brichetă. Scrie pe ea cu cine votez. Dar e bună şi la aprins ţigara.

Oameni şi calculatoare

1. Scriam despre doi autori ai vremurilor noastre, Brutus, programul de calculator care scrie proză şi despre PC Writer 2008, programul-romancier care a scris „Adevărata dragoste”. Desigur, asta m-a dus cu gîndul la maşinăria de scris descoperită în secolul 16 de Jonathan Swift în insula zburătoare Laputa, în timpul vizitei lui Gulliver la Academia din Lagado. Iată-i imaginea alături. „The literary engine” se cheamă ea, ceea ce s-ar traduce motorul literar sau maşinăria literară. „Prin intermediul acestei invenţii, la preţuri modice şi cu minim efort fizic, chiar şi persoana cea mai ignorantă poate să scrie cărţi de filosofie, poezie, politică, drept, matematici şi teologie, fără a avea nevoie de geniu sau de studiu”, i se explică lui Gulliver. Inspirată, se pare, din Ars Magna a lui Ramon Llull (1232-1315), maşinăria este, de prisos să precizăm, strămoaşa calculatorului de astăzi, care prezintă, după cum ştim, aceleaşi avantaje...
Aşa începe editorialul meu de astăzi de pe Tamada.ro. Citiţi!

Consilieri

Cu totul întîmplător, exact în aceste zile am citit cartea lui Salman Rushdie "Patrii imaginare". Undeva în acest volum Rushdie citează din cartea "Good as Gold" a lui Joseph Heller, şi anume nişte replici ale lui Ralph, asistentul preşedintelui. Citez şi eu o frază care mi-a plăcut - oare de ce? - foarte mult:
“Acest preşedinte nu doreşte o suită de yes-men. Ceea ce ne dorim sunt oameni integri şi independenţi care să fie de acord cu toate deciziile pe care le luăm”.

Oh, yes.

Obama. President Obama

După o noapte parţial albă, constat că situaţia este albastră. Nu mă înţelegeţi greşit, mă refer la harta electorală a SUA, albăstrită peste noapte. Americanii au avut puterea să renunţe la prejudecăţi şi l-au votat pe candidatul democrat fără să ţină seama de o serie de detalii care în urmă cu 3-4 decenii, poate chiar acum un an sau chiar acum o lună li s-ar fi părut esenţiale.
Din răspunsurile la exit poll am aflat că 60 la sută dintre americani sunt preocupaţi de situaţia economică şi doar 9 la sută cred că duşmanul nr.1 este terorismul.

Dar de analize vom mai avea timp, măcar patru ani.

Ca să ne şi distrăm, vă spun că astă-noapte, în timp ce navigam pe valurile Internetului, am găsit o foarte simpatică reclamă pentru teste de inteligenţă:
“Sarah Palin’s IQ = 116

Are You Smarter than Sarah Palin? Take Our IQ Test Now!”
:)

În căutarea unui roman

Pe la sfîrşitul anului 2007 am aflat că ruşii au inventat o maşină extraordinară de scris cărţi, un Dostoievski al calculatoarelor, un Tolstoi al informaticii, care urma să publice anul acesta, chiar în ianuarie, primul său roman, cu certitudine un bestseller. Anul acesta a venit, cu ianuarie cu tot, suntem acum în noiembrie, dar romanul, care poartă titlul „Adevărata dragoste”, nu a pare să fi ajuns în librării. Nicăieri, cît e Internetul de mare, n-am găsit vreo recenzie sau măcar o menţiune că ar fi apărut.
Ce ştim despre „Adevărata dragoste”? Subiectul este inspirat - de ce nu mă mir? - din „Anna Karenina”, scris în maniera lui Haruki Murakami, dar cu vocabular şi elemente stilistice „împrumutate” din diferite cărţi ale unor scriitori (ruşi sau nu) din secolele 19-20. Personajele se numesc Anna, Kitty, Vronski etc., trăiesc undeva pe o insulă şi sunt, se pare, amnezice. Nu ni se spune nici o vorbă despre mersul trenurilor.
Aşa începe articolul meu din această săptămînă. Îl găsiţi cu începere de marţi la aceeaşi adresă, pe tamada.ro. Iar comentariile le aştept aici.

Povesti din cartierul meu

Azi am scris o poveste cu poze, o găsiţi aici:

Traduceri

Miţa îl traduce pe Crăcănel, Nae o traduce pe Miţa...
Despre alţi traducători/trădători pregătesc un articol pe care-l veţi putea citi la tamada.ro peste vreo două săptămîni. Deocamdată voi reveni la maşinăriile literare - nici o legătură cu maşinaţiunile din lumea literară.

Cinste şi gramatică

Cred că o anumită doză de superficialitate este o calitate necesară unui jurnalist. Reporterul e obligat să treacă în mare viteză de la o temă la alta, de la un domeniu la altul, de la un partid la altul, de la Gargantua la Gorgonzola, de la Mozart la corupţie. Dacă le aprofundează pe toate, nu mai scrie în veci articole de gazetă, ci teze de doctorat şi studii academice. Ziaristul nu poate să le ştie pe toate, trebuie să ştie cîte un pic din toate, şi, evident, să se documenteze la nevoie.

Dar la mulţi tineri gazetari de azi, fie că scriu la un cotidian, fie că lucrează la o televiziune sau la un site de ştiri, superficialitatea devine un viciu, de obicei rămas nepedepsit. Ei nu ştiu nimic despre nimic şi abordează orice subiect cu rîvna, voioşia şi ignoranţa unui nou-născut. Reinventează bicicleta, redescoperă America - dar oare de cîte ori trebuie descoperită America, n-are şi ea problemele ei?

Citiţi tot articolul la www.tamada.ro cu începere de marţi, 28 octombrie. Apoi mai vorbim.

Şi tu, Brutus?

Veştile proaste – uneori şi cele bune, dar acum nu este cazul – vin prin e-mail. Aşa a venit, acum cîţiva ani, ştirea că a fost creat primul program de calculator care scrie proză.
Din aproape în aproape, folosind mai multe motoare de căutare, pe atunci Google abia făcea primii paşi, am reuşit să găsesc site-ul unde s-a publicat prima povestire artificială, creată de un program de calculator. A nu se confunda cu povestirile artificiale create de fiinţe umane. Numele autorului, adică al programului, este Brutus, iar povestirea are ca temă, logic, trădarea.
Pentru că, nu-i aşa, despre asta este vorba. Trădare. De trei ori trădare, stimabililor. Şi stimabilelor.

Citiţi întreg articolul cu începere de marţi, 21 octombrie 2008, la adresa www.tamada.ro

Romanul solubil

Cum altfel să-i spun? I-aş putea spune roman la minut, prin analogie cu străvechile fotografii la minut, existente deja pe vremea străbunicilor noştri, cu mult înainte de inventarea polaroidului şi a aparatelor digitale.
Dar roman solubil sună mai interesant, mai original şi duce cu gîndul la o altă invenţie a omenirii, mult mai aromată. Autorul lui, al romanului solubil, este ceea ce americanii numesc instant novelist, adică romancier instantaneu sau instant, că e mai scurt şi cuprinzător, ce sa fac, asta e, sună a instant coffee, cafea solubilă sau instant, pui o linguriţă de nes, adaugi zahăr, puţină apă, freci cu nădejde, completezi cu apă şi iese o bunătate de băutură cu spumă.
Romancierul instant, spre deosebire de cafeaua instant, nu produce spumă, ci proză. Mă rog, e un fel de a spune. Ştim doar, de la domnul Molière, că tot ce nu e vers e proză.
(Citiţi tot articolul, cu începere de marţi, la http://www.tamada.ro. Este o librărie virtuală, care de luni, 13 octombrie 2008, va publica zilnic, de luni pînă vineri, în revista literară online SUPRA, cîte un editorial semnat - desigur şi scris - de un scriitor. Editorialul meu va apărea în fiecare marţi. În celelalte zile îi veţi putea citi pe Traian T. Coşovei, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany şi Dan Mircea Cipariu.)

România e în aer!

Am primit de la o prietenă această poză extraordinară. Se spune că o imagine face cît o mie de cuvinte. În acest caz, nu este o exagerare.