Mă uit la numele candidaţilor şi mă cuprinde o nostalgie, ba chiar încep să regret că nu vom mai vota pe liste. Nu pentru că au apărut o grămadă de necunoscuţi, plus cîţiva cunoscuţi din showbiz, ci pentru că nu reuşesc să văd legătura dintre ei şi partide. Probabil că e vina mea. Recunosc, sunt de modă veche - nu cred în politica făcută de diletanţi. Dacă în 1990 valul de diletantism era firesc - de unde să scoţi sute de oameni politici la cîteva luni după căderea dictaturii? - , acum, în 2008, firesc ar fi să candideze acei politicieni cu experienţă care au dovedit că au ceva de spus, alături de tineri care îşi asumă o ideologie şi o identitate politică, şcoliţi la facultăţile de ştiinţe politice sau de administraţie publică. Pentru că este vorba, nu-i aşa, de reformarea, de înnoirea clasei politice.
Ce avem de fapt? Ziarişti, artişti, sportivi. Cîţiva. Nume mari, de a căror faimă speră partidele să profite. Ce mai avem? Oameni de afaceri, care nu se mulţumesc cu rolul de finanţatori ai partidelor, ci vor să participe la luarea deciziilor. Şi o mulţime de tineri fără „carte de vizită”, deci practic fără şanse, aruncaţi în luptă acolo unde e mai greu, adică în colegiile unde candidează cîte un lider important sau măcar cunoscut de la alt partid.
Prima condiţie a succesului în alegeri, se ştie, este notorietatea. Iar eu habar nu am cine sunt candidaţii pentru Camera Deputaţilor în colegiul meu. Nu este niciunul mai cunoscut. Din pliante şi afişe nu pot afla prea multe. (La Senat e mult mai bine, cunosc chiar doi candidaţi.)
Presupun că în multe colegii alegătorii sunt la fel de derutaţi. Ce vor alege, dacă, evident, se vor duce la vot? Probabil că vor vota după „eticheta” politică.
Şi atunci, nu era mai simplu şi mai ieftin să rămînem la votul pe liste?
Ce avem de fapt? Ziarişti, artişti, sportivi. Cîţiva. Nume mari, de a căror faimă speră partidele să profite. Ce mai avem? Oameni de afaceri, care nu se mulţumesc cu rolul de finanţatori ai partidelor, ci vor să participe la luarea deciziilor. Şi o mulţime de tineri fără „carte de vizită”, deci practic fără şanse, aruncaţi în luptă acolo unde e mai greu, adică în colegiile unde candidează cîte un lider important sau măcar cunoscut de la alt partid.
Prima condiţie a succesului în alegeri, se ştie, este notorietatea. Iar eu habar nu am cine sunt candidaţii pentru Camera Deputaţilor în colegiul meu. Nu este niciunul mai cunoscut. Din pliante şi afişe nu pot afla prea multe. (La Senat e mult mai bine, cunosc chiar doi candidaţi.)
Presupun că în multe colegii alegătorii sunt la fel de derutaţi. Ce vor alege, dacă, evident, se vor duce la vot? Probabil că vor vota după „eticheta” politică.
Şi atunci, nu era mai simplu şi mai ieftin să rămînem la votul pe liste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu