Le Monde/Livres iar vine cu ceva interesant - un comentariu despre traducerea pieselor lui Shakespeare, în curs de apariţie în "Bibliothèque de la Pléiade".
A fi sau a nu fi devine aici "a traduce pentru lectură sau pentru scenă", o dilemă din care este, cum ştim, greu de ieşit. Traducătorul, Jean-Michel Déprats, conferenţiar universitar la Paris-X-Nanterre, a condus, timp de zece ani, o trupă de teatru şi crede că şi-a ratat vocaţia de actor. Aşa că a ales să traducă operele lui Shakespeare-actorul, să facă o traducere teatrală, care, după părerea lui, "trebuie să aibă un impact imediat, să fie concisă, economicoasă, directă". Aşa este. Iar să-l traduci pe Shakespeare este greu şi din cauza alternanţei de vers alb, vers cu rimă şi proză, dar şi pentru că are un vocabular enorm - 30 000 de cuvinte. La Racine se numără doar 1800.
---
Deci, pentru lectură sau pentru scenă? Discuţia continuă. După părerea unor critici de pe la noi, dramaturgii nici nu sunt scriitori. Am auzit şi regizori care spuneau cu dispreţ "asta nu e piesă, e literatură".
Mă întreb însă, cum de-a avut un succes enorm pe scenă o piesă scrisă numai pentru lectură ca "Nepotul lui Rameau" de Denis Diderot? Vorbesc de spectacolul de la Teatrul Bulandra, în regia lui David Esrig, cu Gheorghe Dinică şi Marin Moraru. Premiera a avut loc în anul 1968.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu