Ce să fac eu azi, cînd norul de cenuşă m-a consemnat la domiciliu? Am lucrat ceva, am dormit puţin... Spre seară am avut o foarte interesantă conversaţie cu Casandra.
O mare parte a acestei conversaţii a fost dedicată cremei ganache şi celei mai bune metode de a o obţine. Cu gălbenuşuri sau fără, cu unt sau fără. Ce fel de ciocolată şi ce fel de frişcă trebuie folosită. Dacă frişca trebuie dată în clocot sau doar încălzită... ehei, se poate vorbi mult despre acest subiect atît de dulce.
Despre calorii n-am discutat, ca să nu ne stricăm dispoziţia.
Între timp, la televizor, pe toate posturile, se vorbeau discuţii despre norul de cenuşă, reporterii încercau zadarnic să dea impresia că au înţeles ceva, iar pasagerii rămaşi în aeroporturi nu înţelegeau semnificaţia expresiei "forţă majoră". În aceste condiţii de-a dreptul vulcanice, Casandra şi cu mine am dat o înaltă apreciere dlui Boc, care şi-a asumat responsabilitatea pentru norul de cenuşă şi consecinţele acestuia.
Apoi, în mod firesc, am trecut la probleme constituţionale. Am discutat îndelung despre revizuirea Constituţiei şi reforma statului, dar n-am reuşit să ajungem la o concluzie comună. Ne-am contrazis, cu vehemenţă, asupra formei de guvernămînt. Eu am susţinut, cu argumente, desigur, că, în urma revizuirii portocalii a Constituţiei, România va deveni sultanat, în timp ce Casandra e convinsă că va fi paşalîc. Din această dilemă n-am putut ieşi.
Am zis.
Sultanat.
RăspundețiȘtergereA zis Boc că-şi asumă norul? Aşa, fără ordonanţă de urgenţă?
Îmi pare rău că vă contrazic pe amîndouă. Va fi raia, că raiul e la ei !
RăspundețiȘtergere@Renata
RăspundețiȘtergereDeci eşti de acord cu mine: sultanat!
Nu ştiu dacă a zis chiar aşa, eu aşa am înţeles, că situaţia e sub control, că suntem pregătiţi pentru orice situaţie...
@Matilda
RăspundețiȘtergereNici vorbă de raia! Sultanat.
Vai, vai, cum manipulezi tu onoratul public!
RăspundețiȘtergereAi scris aici argumentele fiecarei optiuni? Nu.
Influenta basescianismului se simte si pe un blog violet? Doar onorabilul a cerut aprobarea poporului pentru ideea lui, fara a-l informa corect.
Cum sa nu fie pasalac?
Iata argumentul suprem:
"La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab."
Ei, nu este solid si serios argumentul?
A vazut cineva pe arab venind la sultan? Poetul depune marturie ca arabul a venit la pasa, nu la sultan.
Concluzie: pasalac, cum am spus.
@casandra
RăspundețiȘtergereŢi-am mai spus că nu e un argument valabil. Coşbuc nu cunoştea situaţia din Orientul Mijlociu, ca să nu mai spun că habar nu avea de băsexu.
deci, sultanat.
Doamnelor,pentru a restabili pacea,si acea minunatie de crema sa ajunga maine,unde cred eu,ce ziceti...emirat,n-ar putea fi?
RăspundețiȘtergere1. Daca vorbiti despre Constitutia tarii acesteia acoperite de norul de la multe consoane, forma cea mai potrivita a statului nu este Sultanatul ci Alienatul.
RăspundețiȘtergere2. De ce-ti faci griji cu norul ... ca sa zic asa? Norul este la 600.000 de centimetri de pamant iar noi nu putem sari la mai mult de 50 de cm, si asta in zilele bune. Chiar nu inteleg. Ia un xanax daca te apasa ...
3. Zavtra cac delaem s masinai i na cacoi cias uejaem?
@lucia
RăspundețiȘtergereSultanat!
@GS
1. Alienatul nu e formă de stat, ci de şef de stat.
2. Eu nu-mi fac griji, mă enervează comentariile imbecile de la televizor. Xanaxul nu ajută...
3. Gavarim na 9,30.
Haraso, pazvaniu tebia na deviat i tritzati
RăspundețiȘtergereCuget: rege-regat, sultan-sultanat, emir-emirat, alien-alienat, retard-retardat. Asculta-ma pe mine e forma de stat. Stiu drept constitutional cat stie si Boc.
As putea(nu puti, in nici un caz) fi de acord.Daca ma uit insa la Base , cred mai degraba ca "Mangialic"!...Parerea mea si nu trebuie sa fiti de acord!....Da io asa zic,daca-mi permiteti!
RăspundețiȘtergeremmmm. ce bunatati. am zis ca pastrez secretul pana maine da acum nu mai pot. oare o merge inghetata cu crema ganache?!!
RăspundețiȘtergere@GS
RăspundețiȘtergereDa, argumentaţia e impecabilă, iar cunoştinţele tale de drept constituţional sunt impresionante.
Dar îmi menţin părerea: sultanat.
@Cody
RăspundețiȘtergereMerge, iar cu un sos de fructe e chiar perfect!
e inghetata cu fructe de padure
RăspundețiȘtergereN-ar fi posibil, Lucia, inspirându-mă un pic din raţionamentul lui George, să devenim o "democraţie făcută pe vapor"? Asta, dacă admitem că există state cu democraţii autentice.
RăspundețiȘtergere@Renata
RăspundețiȘtergereSună bine, dar noi căutăm forma de stat, nu conţinutul :))
Buna dimineata Lucia, sa....avem o zi buna )))
RăspundețiȘtergere@Cody
RăspundețiȘtergere'Neaţa!
@Lucia
RăspundețiȘtergereAcareturi, beizadea, lefegii, iminei, sarailie, papară, başbuzuci, iahnie, mameluci, halal!, zevzeci, mosafiri, taifas, trufandale, bacşiş, huzur, ghiuden, rahat, bairam, sulemeneli, crailîcuri, caimac, pilaf, şiretlicuri, chilipir, marafeturi, caraghiozlîcuri. Iatac. Fudulie. Manele.
Bre, eu nu vorbii cu Casandra, dar dădui peste Şeherezada care-mi puse mintea pe bigudiuri cu ştiinţa ei în ale politichiei. Polologhia ei a fost lungă-lungă, mai sus v-am enumerat doar câteva dintre argumentele sale lingvistice, ea susţine sus şi tare că într-o ţară cu moguli e musai ca forma de stat să fie hanatul. N-a fost chip s-o contrazic, eram în Isarlîc cu ea, nu-i bine să contrazici femeia la ea acasă, i-am spus Adio, Europa!, şi am tăiat-o.
Da sfidania!
@Lucia
RăspundețiȘtergereUitai cel mai de seamă argument al Şeherezadei in favoarea Hanatului.
Boc! :)
Forma de stat e "Într-o rână". Cica e cea mai comodă. Aşa statau şi sultanii în filmele lui Sergiu Nicolaescu, când le dansau cadânele.
RăspundețiȘtergereDoamna Lucia Verona, asta e pe cat mortala, pe atat de adevarata:"reporterii încercau zadarnic să dea impresia că au înţeles". Sunt absolut pe dinafara, dar toti dau impresia ca...Intre timp, am furat si eu reteta! De crema, normal! :)
RăspundețiȘtergere@Bordelezu
RăspundețiȘtergereEu îmi menţin ideea cu sultanatul, deşi argumentul tău e, pe cît de mic, pe-atît de bun. La coasă.
@Simona Ionescu
Interesantă formă de stat :))
@Mirela P.
Dar n-am dat reţeta :))
Unt, ciocolată, frișcă, ouă....la cald (Bain-Marie), asta se vede în poză... Acum, dacă-mi iese altceva, tot bine este!
RăspundețiȘtergereSunt zburdalnică pentru că fiică-mea a luat premiu la Come with us to Dramaland (cu clasa), la Festivalul de dramă în limba engleză, așa că o să fac eu o cremă, sigur va fi bună!
P.S. Dacă dați și ADEVĂRATA rețetă, poate risc mai puțin. Mulțumesc!
http://mirelapete.dexign.ro/2010/04/come-with-us-to-dramaland-edi%C8%9Bia-2010/
O săptămână frumoasă!
@Mirela P.
RăspundețiȘtergereMerge şi numai din ciocolată şi frişcă nebătută, găseşti zeci de reţete pe net.
Felicitări pentru fetiţa ta!
@Lucia
RăspundețiȘtergereFie şi sultanat, ce ştie Şeherezada, parcă eu îi spun?
Dar va fi păcatul tău, că dacă va vrea şi sultanul – muslim-muslim, dar e om şi el – să bea o duşcă, insh’allah, ce te faci, nu calci Qur’an-ul???
@Bordelezu
RăspundețiȘtergereFace un referendum şi 80 la sută din populaţia prezentă va vota că sultanul are voie să bea şi, în general, să facă ce vrea.
@Lucia
RăspundețiȘtergere:))
Choix a la creme cu fistic! :))
Ba nu, cu rom!
‘Mneaţa, Lucia.
RăspundețiȘtergereDin păcate ne-a mai rămas doar ce-am avut dintotdeauna: hazul de necaz. Dăm de-a dura cuvinte, am ajuns ca să trăim între ghilimele, aseară mă gândeam că cineva rupt de România n-ar înţelege nimic din bolboroselile mele. Ghilimelele mi-au intrat în piele, au ajuns un tatuaj, doar le simt, nu le mai văd, nu le mai pun.
Dar dincolo de ghilimele ce e? În realitate economia românească e făcută „chou de Brsel”, nu o poate duce mult trăind doar din exporturi când nici măcar TVA-ul nu se returnează decât la Paştele cailor, investiţiile din piaţa internă sunt pietre rare şi minuscule, consumul intern scade pe zi ce trece, până la sfârşitul anului nu se întrevede vreun reviriment.
Consecinţa? Vom ajunge să mâncăm numai ghilimele şi plebiscituri pe pâine, vom fi adevărate muhaiele la dispoziţia unor mici viziri, mărit să ne fie Sultanul.
O zi fără nori!