Blog, ca sa fiu trendy: 01.11.2009 - 01.12.2009

De ce NU Băsescu - un motiv personal

>> luni, 30 noiembrie 2009 – alegeri, cenzura, politică, Vorbe. Vorbe. Vorbe

Motivul meu personal. Şi motivul vostru personal, al celor care citiţi această postare. Şi, cred, motivul nostru personal, al tuturor celor care folosim cuvîntul scris pentru a ne exprima - scriitori, jurnalişti, bloggeri.
Libertatea de expresie este înscrisă în Constituţie. Preşedintele, ca garant al Constituţiei, ar trebui să vegheze la respectarea acestei libertăţi fundamentale.
Dar cînd Traian Băsescu spune "Eu îngădui libertatea presei şi o să o îngădui şi în următorul mandat", impulsul meu este să fug, să evadez, să mă exilez din ţara asta, aşa cum eram pe cale s-o fac acum douăzeci de ani din acelaşi motiv. Să depindă - din nou - scrisul meu de "îngăduinţa", de bunul sau răul plac al unui individ? Ce-l va împiedica, sub pretextul luptei cu mogulii, să îngrădească libertatea presei în versiunea revizuită a Constituţiei? Ce-l va împiedica să creeze o cenzură a blogurilor? Atunci cazuri ca al Sibillei, sancţionată şi persecutată din cauza celor scrise pe blogul ei personal, vor fi zeci, sute, mii. Apoi nu vor mai fi deloc, pentru că toată lumea va înţelege lecţia şi pe bloguri vom scrie numai despre starea vremii sau despre recoltele din Farmville. Poate nici măcar atît.
Nu s-a prea discutat pe bloguri acest subiect. O excepţie notabilă: Andrei Bădin. Oare de ce? Sigur, au fost rezultatele primului tur, coaliţia, pumnul dat copilului... Pumnul în gura presei a trecut aproape neobservat.
Spre deosebire de cei mai mulţi dintre voi, am avut de-a face cu cenzura înainte de 1989, ştiu ce înseamnă ca un text la care ai muncit (poate ani de zile, în cazul unui roman) să-ţi fie tăiat, mutilat, dacă nu chiar interzis. Spre deosebire de cei mai mulţi dintre voi, ştiu ce înseamnă autocenzura, ce înseamnă să scrii cîntărind fiecare vorbuliţă, ca nu cumva să superi pe cineva.
Eu nu mai vreau să trăiesc aşa! Deja simt acea stare de sufocare de acum douăzeci de ani... Ar însemna că revoluţia a fost degeaba, că se închide cercul şi ne întoarcem de unde am plecat.

Dacă Băsescu este reales, va trebui să plec din ţară. La vîrsta mea, nu este o hotărîre uşor de luat. Dar voi pleca. Unde? Oriunde. Chiar şi pe Lună, am aflat că tocmai s-a descoperit apă acolo.

De ce NU Băsescu

>> duminică, 29 noiembrie 2009 – alegeri, leapşă

Leapşă de la Alexandru Marin.

Am mai răspuns la întrebarea asta de multe ori, dar poate că e bine să tot răspundem pînă scăpăm de Băsescu.

Nu, pentru că nu e bun de preşedinte. Am spus-o încă acum 5 ani, după telenovela cu "Dragă Stolo": Băsescu e un luptător, un cîştigător, poate cîştiga alegerile - dar nu poate fi preşedinte. Ceea ce s-a demonstrat, din păcate. Nu e bun de preşedinte. Ar putea fi bun de dictator, dar noi nu vrem asta.
Nu e bun de preşedinte pentru că aptitudinile şi cunoştinţele lui în materie de relaţii externe sunt modeste spre nule, disponibilitatea către dialog şi mediere cam la fel.
Nu e bun de preşedinte pentru că e înclinat spre distrugere, nu spre construcţie; spre conflict, scandal, haos, nu spre linişte, stabilitate, pace socială.
Nu e bun de preşedinte pentru că a încercat - şi, dacă e lăsat, o va face! - să distrugă instituţiile statului, să mineze relaţiile dintre ele, pentru a pune în loc structuri slabe şi obediente.
Nu e bun de preşedinte pentru că, în loc să respecte şi să apere Constituţia pe baza căreia a fost ales - şi pe care a jurat, nu-i aşa? - a transformat-o într-o cîrpă de şters pe jos.
Nu e bun de preşedinte pentru că nu respectă voinţa majorităţii decît atunci cînd îi convine.
Nu e bun de preşedinte pentru că a minţit poporul - acelaşi popor spre care se întoarce pentru a-i cerşi voturi.
Nu e bun de preşedinte pentru că nu-i consideră pe cetăţenii ţării egalii lui, ci subordonaţi, supuşi.
Nu e bun de preşedinte pentru că în loc să propună un proiect naţional, vrea să impună un proiect personal.
Dacă adăugăm manifestările rasiste şi sexiste, ca şi înclinaţia de a rezolva problemele cu pumnul, dacă adăugăm felul cum îşi promovează în funcţii familia şi prietenii, dacă ne întrebăm din ce vînzări anterioare îşi cumpără fiicele lui apartamente şi maşini, dacă ne amintim cum s-a purtat cu judecătorii, cu profesorii, cu...
Desigur se vor mai găsi motive, dar un lucru e foarte clar: Băsescu nu mai trebuie să fie preşedinte!
Leapşa merge la Lilick, Matilda, Renata , Constantin Gheorghe, Cody, George Şerban. Şi la oricine mai vrea să scrie de ce nu trebuie ales Băsescu.

Cu dedicaţie

>> sâmbătă, 28 noiembrie 2009 – alegeri, muzica-muzica, pentru că-mi place, politică

Cum spunea cineva demult: "Va fi o luptă!"

Obsesii leniniste

>> vineri, 27 noiembrie 2009 – presa, Vorbe. Vorbe. Vorbe

Să ştiţi că ăştia într-adevăr mint poporul cu televizorul!
Aud o domnişoară cu un aer atotştiutor, co-moderator al unui tocşou politic, spunînd "Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot rămîne" şi atribuind citatul lui Lenin!!! Preşedintele Emil Constantinescu, invitat în emisiune, încearcă, delicat, dar fără succes, să-i atragă atenţia că a greşit.
Textul citat - în original "Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose" - îi aparţine lui Beaumarchais (1732-1799) şi face parte din "Bărbierul din Sevilla".
În încheiere, un citat din Lenin, pe care tînăra jurnalistă ar trebui să-l ia în seamă: "Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!"

Iar facem guverne în Cişmigiu?

>> joi, 26 noiembrie 2009 – alegeri, politică

Am citit, pe mai multe bloguri, în formă de leapşă sau nu, lista/listele cu viitorii miniştri din viitorul guvern Johannis. Am două obiecţii majore la toate aceste liste:

Klaus Johannis nu e în ţară şi n-aş crede să-şi facă guvernul prin e-mail. Iar liderii PSD şi PNL au declarat că nu s-au discutat funcţii şi persoane. Pînă la proba contrară, îi cred. Acordul semnat ieri mi se pare un semn de maturitate politică şi sper să fie aşa.
Mircea Geoană încă nu este preşedinte (sper că va fi, dar pentru asta trebuie să mai mergem o dată la vot), aşa că, pînă pe 6 decembrie, orice listă de viitori miniştri este superfluă. Înainte de a discuta cine va fi la cultură şi cine la agricultură, trebuie să scăpăm de Traian Băsescu.

"Numai cuvintele contează. Restul e pălăvrăgeală"

>> miercuri, 25 noiembrie 2009 – absurd, mari aniversări, teatru

"Les parolesc seules comptent. Le reste est bavardage", spunea Eugène Ionesco, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani.
Un veac de absurd...
Cîntăreaţa cheală tot aşa se piaptănă, în timp ce Bérenger din "Rinocerii" continuă să strige:
NU CAPITULEZ!

Azi nu votez

>> – asta e

După trei zile în care am ştampilat, am încercuit nume, am tăiat nume, m-am agitat, m-am enervat, m-am certat, iată că azi e o zi fără vot, fără alegeri, fără dileme, fără certuri... Dar poţi să ştii?

Comitetul pentru statuia lui Traian

>> marți, 24 noiembrie 2009 – artă, blogul cu prieteni, politichie, Uniunea Scriitorilor

După o pauză de cîteva săptămîni, comitetul pentru statua lui Traian îşi reia activitatea. Membrii comitetului sunt convocaţi pentru miercuri 25 noiembrie, ora 13,30 spre 14, la aceeaşi masă. Sunt invitaţi şi alţi scriitori şi bloggeri, simpatizanţi, iubitori de artă monumentală, rude şi prieteni.

El este preşedintele

>> luni, 23 noiembrie 2009 – Litere, Uniunea Scriitorilor

Nicolae Manolescu

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România

Ce-am înţeles eu după primul tur

>> – alegeri, politichie, politică

Alegerile din 22 noiembrie au fost cele mai puţin democratice din istoria postdecembristă a României. Candidaţii nu au avut şanse egale, ba mai mult, li s-a şi spus că trei dintre ei sunt mai egali decît ceilalţi. Reacţia societăţii civile a fost slabă, aproape inexistentă.
Au fost alegerile cu cele mai multe încercări de fraudă - sau cel puţin aşa reiese din numărul mare de nereguli semnalate în tot cursul zilei.
Se vede treaba că, oricît de supăraţi ar fi pe politicieni, oamenii votează politic. Procentajul mic - ciudat de mic - al lui Sorin Oprescu demonstrează că discursul anti-sistem nu convinge, iar ideea de preşedinte independent e mai puţin seducătoare decît pare la prima vedere. În fine, faptul că nu l-au votat bucureştenii este foarte semnificativ.
Procentajul ciudat de mic al lui Kelemen Hunor ar trebui să dea de gîndit. Îşi mai controlează UDMR electoratul?
Marele cîştigător, deşi nu intră în turul doi, este Crin Antonescu - a reuşit să aibă un electorat "al lui", care depăşeşte electoratul PNL. Asta îi măreşte capacitatea de negociere cu alte partide şi îi consolidează poziţia în propriul partid.
Mircea Geoană nu este un candidat spectaculos, aş zice chiar dimpotrivă. Dar el ştie asta şi chiar pe asta a mizat. A reuşit, ceea ce mulţi nu credeau, să ia un procentaj aproximativ egal cu al partidului, ceea ce spune multe şi despre el şi despre PSD.
Maşinăria de partid contează foarte mult. Organizaţiile din teritoriu ale PD-L şi PSD s-au mobilizat şi rezultatul se vede. Şi PNL s-a mobilizat, dar nu are forţa celorlalte două.
Băsescu poate fi învins. Dar nu se va lăsa dus de la Cotroceni fără o luptă crîncenă, în care vor fi folosite toate armele, convenţionale sau nu şi toate autobuzele din România şi ţările vecine.
Se aude, se vorbeşte, se şopteşte că Băsescu va încerca să învie alianţa D.A. Am prevăzut asta încă de acum o lună. Nu cred că votanţii lui Crin Antonescu ar fi prea încîntaţi.
În mod firesc, pînă acum campania a fost strict politică. Domnii Geoană şi Antonescu au spus unul despre celălalt destule lucruri neplăcute, ca să folosesc un termen blînd. E posibilă o conciliere, o colaborare pentru turul doi? Fireşte, doar sunt oameni politici, nu domnişoare de pension. Nu se vor iubi, nu vor fi neapărat cei mai buni prieteni, dar nici nu e nevoie.

Concluzii? Le aştept de la voi. Eu mă duc să votez. Pentru noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor.

Exit poll, cifre, cifre...

>> duminică, 22 noiembrie 2009 – alegeri

CCSB
Traian Băsescu 34,1%
Mircea Geoană 30,9%
Crin Antonescu 22,1%

INSOMAR
Traian Băsescu 32,8%
Mircea Geoană 31,7%
Crin Antonescu 21,8%

Va fi interesant să comparăm cu rezultatele numărătorii oficiale. Şi cu numărătorile candidaţilor.

Boire ou conduire, il faut choisir!

>> sâmbătă, 21 noiembrie 2009 – alegeri

Bănuiesc că se înţelege. Am lăsat în franceză pentru că sună bine.
Pentru cei mai puţin francofoni, înseamnă că trebuie ales între băutură şi conducere. Nu numai a automobilului!

Sigur că nu votez la referendum

>> – alegeri

Sau nu mai era nevoie s-o spun?
Presupun că nici voi nu votaţi la referendum.

Dacă aş vota totuşi, aş opta pentru NU la ambele întrebări, pentru că refuz să dau un apartament cu două camere pentru o garsonieră şi pentru că 300 fix e din pix, nu un număr rezultat în urma unor studii şi cercetări serioase. Dar prefer să nu votez, pentru că e o prostie. E inutil. E redundant.

Cu totul altceva este votul pentru preşedinţie. Sper că vor veni mulţi oameni la vot şi vor pune ştampila cum trebuie. Fiecare cum crede, desigur. Fiecare cu candidatul preferat. Sigur, aş prefera ca acesta să nu fie Băsescu.
Dar nici asta nu mai era nevoie s-o spun.

Cum mi-am petrecut marea confruntare

>> – alegeri, politică, teatru

Foarte bine. Nu m-am uitat la ea. Ce rost avea? O dezbatere între trei din cei 12 candidaţi? 12 candidaţi care pornesc, teoretic, cu şanse egale. Teoretic. Practic, ăştia trei sunt mai egali decît ceilalţi. Aşa că mi-am băgat picioarele am stat cu picioarele în apă caldă şi mi-am făcut pedichiura. Cu un ochi la televizor (Midsummer Murders) şi altul la laptop (trebuia să hrănesc peştii din acvariul de pe Facebook. De fermă am scăpat, de peştişori încă nu.) Şi, între timp, am dezbătut cu mine însămi. Pe tema alegerilor, desigur. Aceeaşi întrebare: eu cu cine votez? Evident, dintre cei cu care sunt prietenă pe Facebook: Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Acum o lună înclinam să-l votez pe doctor. Am şi scris asta. Dar în campanie m-a cam dezamăgit. Crin Antonescu... da, dacă intră în turul doi cu Băsescu, sigur.
Dar, strict pragmatic, am decis azi să-l votez pe Geoană. Sunt direct interesată. Pentru că dintre cei trei, a fost primul - şi, pînă în acest moment, cînd mai e doar o zi pînă la scrutin, singurul - care mi-a răspuns la propunerea-test privind Teatrul de la Palat. Ideea i s-a părut interesantă şi m-a invitat pentru după Anul Nou la o discuţie la Cotroceni. Sper să se întîmple asta şi, mai ales, să vă pot invita pe toţi la noul teatru.
În cursul aceleiaşi dezbateri ( e vorba de dezbaterea mea cu mine), am mai discutat şi despre Remus Cernea. Să vedem, poate data viitoare...
Dezbaterea pe tema alegerilor de duminică a fost urmată de o alta, mult mai interesantă, pe tema alegerilor de luni şi de marţi. Luni votăm pentru alegerea noului preşedinte al Uniunii Scriitorilor (nu, nu vă spun pe cine votez), iar marţi vom avea prima şedinţă a noului Consiliu al Uniunii şi va trebui să alegem Comitetul Director, comisia de validare şi alte comitete şi comiţii. Alte alegeri nu sunt prevăzute pentru zilele următoare.

Ce-a zis? Parcă am mai auzit textul ăsta

>> vineri, 20 noiembrie 2009 – absurd, alegeri

Ce-a zis cu PSD care ar putea incendia Palatul Parlamentului?
A mai fost un nebun care i-a acuzat pe alţii că au dat foc Reichstagului...
Sper că n-am auzit bine.

Băsescu e în aer!

>> joi, 19 noiembrie 2009 – politichie, transporturi

Cel puţin la propriu. Citesc că aeronava prezidenţială nu poate ateriza la Bucureşti din cauza ceţii şi a fost redirecţionată spre Sibiu. O vizită în Johannisland?

Metoclopramid, ciocolată neagră şi xanax

>> miercuri, 18 noiembrie 2009 – alegeri, medicină

Atît ne-a mai rămas...
La această oră încă nu ştiu cine va participa la dezbaterea electorală de diseară. Nici nu vreau să ştiu, n-am să mă uit, îmi ajunge ce ştiu pînă acum, îmi ajunge şi-mi prisoseşte. Staff-urile de campanie negociază cu un zgomot asurzitor, inbox-ul meu e doldora de spam electoral, inclusiv un mail trimis cu numele meu ca expeditor de pe o adresă pe care n-am avut-o niciodată (atenţie, dacă primeşte cineva un mesaj de la mine de pe o adresă necunoscută, ar putea fi un virus!) şi o scrisoare violentă, în limbajul de mahala cu fitze caracteristic unei anumite zone a societăţii, care-mi cere să-l votez pe unul din candidaţi. Omul pare, la televizor, foarte manierat, mă întreb dacă ştie ce vocabular foloseşte echipa lui de campanie. Şi de unde au toţi ăştia adresa mea de e-mail?

Deci, cum spuneam, metoclopramid. Sau emetiral. Sau lămîie. Şi ciocolată neagră, e bună pentru nervi, ridică nivelul de serotonină, te face să te simţi mai bine. Sau xanax, dacă nu se poate altfel.
Dar mai bine întrebaţi medicul sau farmacistul, nu daţi vina pe mine.
P.S: Metoclopramidul e mai eficient decît emetiralul. E bun şi ca exerciţiu de dicţie.

Ce vom face în următorii 5 ani? Vom rîde?

>> – alegeri, ferma animalelor, mici crize, politichie, politică

Asta scriam în iulie. Mi se pare de actualitate şi oricum n-am chef de scris ceva nou. Sigur, poate săptămîna asta se rîde mai puţin. Atmosfera e încrîncenată, toxică, mi-e şi teamă să mă uit la televizor, cum aud ceva despre alegeri mi se face rău, tot felul de rele, de la migrenă la criză de sciatică, nu, asta chiar nu e de rîs. Dar e prea multă băşcălie şi prea puţină seriozitate în campania asta. Prea multe bombe care se fîsîie şi prea puţine adevăruri spuse şi asumate.

Ce vom face în următorii 5 ani? Vom rîde?

Eu cu cine votez? Un test pentru cei trei candidaţi. Update: Geoană a şi răspuns

>> luni, 16 noiembrie 2009 – alegeri, cultură, politică, teatru

Mai sunt 5 zile şi jumătate pînă la turul 1 al alegerilor prezidenţiale şi eu tot nu ştiu pe cine să votez. Ştiu pe cine nu votez, dar asta nu mă ajută.
De aceea m-am gîndit la un mic test. O întrebare la care să-mi răspundă cei trei candidaţi dintre care am de ales. În ordine alfabetică, ei sunt Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu.
Spre deosebire de mulţi alţii, eu nu aleg după "impresia artistică". Eu vreau un candidat care să-mi dovedească nu numai că vorbeşte bine, ci şi, sau mai ales, că gîndeşte bine, ştie ce are de făcut ca preşedinte şi e capabil s-o facă.
De aceea, m-am gîndit la un test simplu. Am să cer ceva personal. De fapt, nu chiar, nu pentru mine sau nu numai pentru mine. Deci:
Domnilor candidaţi, ce veţi face pentru dramaturgia românească? Să nu spuneţi că e neimportant sau nerelevant! Să nu spuneţi că nu e treaba preşedintelui! Mai ales că aveţi o soluţie la îndemînă, o posibilitate concretă de a demonstra, foarte repede, că vă ţineţi de promisiuni. Ceea ce vă propun, ca preşedinte al secţiei de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, este să puneţi la dispoziţia dramaturgilor români frumosul teatru din incinta Palatului Cotroceni. Un teatru în care s-ar pune în scenă numai piese ale autorilor români contemporani, un teatru condus de dramaturgi. Ar fi un mare sprijin pentru dramaturgia românească, ar demonstra că preşedintele României sprijină cultura şi ar introduce în circuitul public o sală de spectacol care de prea multă vreme stă nefolosită.
Ce ziceţi, domnilor candidaţi?
Update: Mircea Geoană a şi răspuns, pe Facebook, citez: "Foarte interesantă idee! Vă invit la o discuţie la Cotroceni imediat după Anul Nou!" Evident, am acceptat invitaţia. Mă bucur că ideea i s-a părut interesantă. Sigur, de aici pînă la inaugurarea teatrului mai e...
Aşteptăm răspunsurile celorlalţi candidaţi.

„I-a zis-o” şi „I-a tras-o”. Şuşă de provincie. Afară plouă

>> – alegeri, lumea e o scenă, politichie

De două zile, de pe mai toate blogurile pe care le citesc aflu doar cum „i-a zis-o” şi din ce poziţie „i-a tras-o” Crin Antonescu lui Traian Băsescu. E bine că i-a zis-o şi i-a tras-o. Să sperăm că-i va fi de folos. Şi nouă.

Nu am văzut „marea confruntare”. La ora aceea eram la cumpărături şi cei de la Billa nu transmiteau în direct evenimentul. Ghinion! Dar am văzut fragmente alese în diferite tocşouri şi am citit cîte ceva din transcriere.

Da, a fost, cum spuneam în titlu, o şuşă de provincie. Ora şi locul arată cît de mult îşi desconsideră Băsescu contracandidaţii. Ora 15, într-o sîmbătă? Ca un spectacol de matineu, în care, eventual, joacă dublurile. Într-un hotel? De ce într-un hotel? Clujul, oraş universitar, oraş cultural, cu săli de spectacol şi biblioteci (da, ştiu, Băsescu face alergie la biblioteci), ar fi putut oferi, cu uşurinţă, un cadru adecvat pentru dezbaterea electorală. Dar Traian Băsescu sau cineva din staff-ul lui a ales, la derută, un hol de hotel. O mostră de diletantism. După cum reiese dintr-un foarte interesant studiu antropologic făcut de Mădălina Ionescu, pentru români hotelul înseamnă vacanţă, eventual locul unei relaţii ilicite. Ce au vrut să sugereze organizatorii? Nimic, vă spun eu. Apă de ploaie. Adică exact sensul mesajului de campanie al lui Băsescu. „Afară plouă”.
Cam asta a fost dezbaterea. Un joc de vorbe, fără substanţă, ca o comedie de bulevard jucată de amatori, nu o discuţie serioasă, pe teme serioase, între doi oameni responsabili care vor să conducă România. După părerea mea, Crin Antonescu nu trebuia să participe la acest joc. Dar simpatizanţii liberali sunt fericiţi, iar analiştii de-a dreptul în extaz. Fericirea liberalilor mi se pare normală, e candidatul lor şi, în condiţiile date, s-a descurcat mai multe decît bine. În schimb, starea de extaz a jurnaliştilor şi analiştilor e nefirească. E ilogică. Cum să crezi - şi s-o spui - că un popor întreg de telespectatori/alegători îşi votează preşedintele numai după cum dă din gură, fără să-l intereseze ce e în stare să facă omul cu pricina?
Poate că mă înşel eu. Poate că nu contează decît „impresia artistică”, talentul pentru tocşou. Vom vedea duminica viitoare.
P.S. Desigur, dacă Crin Antonescu intră în turul doi cu Băsescu, am să-l votez. Teoria "epsilon" rămîne valabilă.

125 de prieteni pe Facebook

>> – blogul cu prieteni, ferma animalelor

125 de prieteni! Cred că nu am avut atîţia în toată viaţa mea. În viaţa offline, vreau să spun. Online, e mai simplu, iar pe Facebook e mai simplu ca oriunde. Ştiţi cum e. Primeşti toată ziua cereri de prietenie. La fiecare ţi se spune ce prieteni comuni aveţi. La început erau prieteni din blogosferă sau cunoştinţe mai vechi. Acum pe cei mai mulţi nu numai că nu-i cunosc personal, dar nici pe prietenii noştri comuni nu-i cunosc, uneori nici pe prietenii comuni ai prietenilor comuni. Dar toţi ţin sincer la mine, aşa cum ţin şi eu la ei. Ne spunem bună dimineaţa, ne zîmbim, primesc zilnic tone de zîmbete, inimioare, pupici şi îmbrăţişări virtuale, ca şi cantităţi impresionante de ciocolată. Partea bună la ciocolata virtuală este că nu îngraşă, dar, din păcate, are şi o parte rea - că nu există :(
Cei mai mulţi s-au împrietenit cu mine numai ca să fim vecini în Farmville. Deci, din interes. Dar era şi interesul meu, aveam şi eu nevoie de vecini, ca să-mi pot extinde ferma, să cîştig medalii... Ei, asta s-a terminat. Din această noapte, renunţ la Farmville, îmi abandonez frumoasa fermă unde am lucrat o lună şi jumătate ca un sclav pe plantaţie şi am ajuns la nivelul 35, aproape de 36. Renunţ la doar cîteva zile după mult aşteptata extindere la 22x22, o victorie a societăţii civile, un rezultat strălucit al militantismului pentru o cauză nobilă. E şi meritul meu, am militat şi eu, am aderat la această cauză şi la încă vreo trei, la fel de juste. Şi nobile.

Da, Farmville creează dependenţă. O dependenţă pînă la ţăcăneală. Te face să uiţi de tot şi de toate, de familie, de casă, de plata facturilor... Ştiu şi de ce. În Farmville toată lumea e bună, toţi vecinii sunt minunaţi şi se ajută între ei, nu ca în alte jocuri (tot de pe Facebook), în care vecinii fură unii de la alţii sau comit alte acte reprobabile. Ţţţţ! Nu, în Farmville nu se întîmplă aşa ceva, toată lumea e blîndă şi bună, orice violenţă este exclusă. Cînd vulpile dau iama în găinile vecinului, eşti rugat să le goneşti (nu să le împuşti, doamne fereşte!) ca să nu mai sperie (nu să gîtuie sau să înfulece) bietele orătănii. Nici purceii nu sunt tăiaţi, rolul lor în fermă nu este de furnizori de carne, ci de ajutoare la cules de trufe! O lume atît de paşnică, atît de diferită de cea reală!
Atît despre Farmville.
Dar nu toţi prietenii mei de pe Facebook se joacă. Unii sunt chiar foarte serioşi. Trebuie să vă spun că sunt prietenă (la fel ca mulţi dintre prietenii mei) cu viitorul preşedinte al României. Cînd se va instala la Cotroceni, ne va invita la o cafea. Pe toţi, cîţi om fi - 1500 sau 2000 sau mai mulţi. În comparaţie, cei 125 de prieteni ai mei nu par mulţi - vă daţi seama cîţi ar fi dacă aş candida la preşedinţie?
Mai am printre prieteni, în afară de cei pe care-i ştiu de pe bloguri, o mulţime de necunoscuţi, cum vă spuneam, vreo 10-15 cunoscuţi, cîteva persoane cu pseudonime foarte simpatice şi - inclusiv vecin la fermă - un personaj literar. Nu, nu vă spun cine e şi din ce carte. Poate ghiceşte cineva :)

Un pic de Mozart

>> sâmbătă, 14 noiembrie 2009 – muzica-muzica, pentru că-mi place

Simfonia 41 cu Karajan.

Leapşa chinezească

>> miercuri, 11 noiembrie 2009 – alegeri, leapşă, politichie

De fapt e un concurs cu premii. Chinezu, avînd mult timp liber şi, în general, nefăcînd nimic în afară de Twitter, Facebook, Sportlocal.ro şi multe altele, s-a apucat să traducă o carte. Despre China, fireşte. Şi o oferă ca premiu (cu autograf, la cerere) celor care preiau leapşa de mai jos şi pun link către postarea lui pe acest subiect. În ce scop instituie Chinezul această leapşă cu premii? Pentru trafic, zice el :) Ok, nici eu nu mă supăr dacă daţi link spre postarea mea, tot pentru trafic :))
Serios vorbind, cartea "China modernă", publicată de editura Niculescu, trebuie să fie foarte interesantă, deci merită efortul.

Şi acum leapşa: ce animale au fost într-o viaţă anterioara candidaţii la preşedinţie. Răspundeţi cu sau fără argumente.

1. Traian Băsescu – scorpion
2. Mircea Geoană – elefant
3. Crin Antonescu – albatros
4. Sorin Oprescu – panteră
5. Gigi Becali – cimpanzeu
6. Corneliu Vadim Tudor – rinocer
7. Kelemen Hunor – bufniţă
8. Eduard Manole – nu-l cunosc
9. Remus Cernea – iepure de casă
10. Ovidiu Cristian Iane – nu-l cunosc
11. Constantin Rotaru – nu-l cunosc
12. Constantin Ninel Potârcă – curcan

Nu argumentez, mai ales că nu am argumente. Aşa mi s-a părut cînd am scris, dacă recitesc s-ar putea să am alte păreri. Lumea (animalelor) e mare!

Un ceas rău, foarte rău

>> marți, 10 noiembrie 2009 – absurd, lumea e o scenă, teatru

A plecat între umbre Gheorghe Dinică.
L-am văzut prima dată pe scenă pe la jumătatea anilor '60. Juca, împreună cu Iurie Darie, în spectacolul Teatrului de Comedie cu piesa "Umbra" de Evgheni Şvarţ. El era Umbra.

Zidul, după 20 de ani

>> luni, 9 noiembrie 2009 – asta e, lume-lume, politică

Acum 20 de ani, jour pour jour, cum zic francezii, eram la Paris, cu gîndul de a nu mă întoarce în România lui Ceauşescu. Fata la care stăteam, franţuzoaică, a strigat: "Cade zidul Berlinului, veniţi să vedeţi". Ne-am repezit la televizor. Mă gîndeam atunci că în România imaginile acelea erau interzise, românii aveau să afle despre ele, aşa cum aflau orice, de la "Europa liberă". Dar la noi, cînd? Asta ne întrebam, privind cu emoţie spărtura din zidul care împărţise Berlinul în două lumi. Emoţia că trăiesc unul din marile momente ale istoriei.
Au trecut 20 de ani. Sunt la Bucureşti şi mă uit la TV5. Se transmite ceremonia care marchează împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului. Invitaţi de onoare: Angela Merkel, Lech Walesa, Mihail Gorbaciov.
Mă uit la TV5. Nicio televiziune din România nu transmite în direct ceremonia de la Berlin.
No comment.

Marţi vor fi trei ceasuri bune

>> – blogul cu prieteni, carte, Litere, pentru că-mi place, teatru

Primul ceas bun începe la ora 14. Atunci vor fi lansate, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, volumul de poeme "Monede cu portretul meu" de Mircea Bârsilă şi romanul lui Costi Stan "Trăieşte şi mergi mai departe". Cele două volume au fost premiate la concursul naţional "Literatura modernă", Piteşti, 2009.

Al doilea ceas bun va fi la ora 16,30, la Palatul Şuţu. Muzeul Municipiului Bucureşti, nu blogul, dar asta am mai spus-o cu altă ocazie. Editura Tritonic va lansa romanul "Papa trebuie să moară" de Luis Miguel Rocha, în prezenţa autorului, cunoscut cititorilor români prin primul său roman din "seria Vaticanului", "Ultimul papă". Iar pentru piteşteni, acest ceas bun va fi la ora 11, după cum puteţi vedea pe blogul Oanei.

Al treilea ceas bun va începe la ora 20,45 pe TVRomânia Cultural. O emisiune dedicată proiectului "Noi". "Noi", adică generaţia actorilor care, acum 40 de ani, erau studenţi în anul întîi la Institutul de Teatru. Pentru această aniversare, actorii au făcut ce ştiu ei cel mai bine: au jucat o piesă. Piesa este "Ferma de struţi" şi este scrisă de Olga Delia Mateescu, care face parte, ca şi Mihai Mălaimare, Ioana Crăciunescu şi alţi mari actori, din aceeaşi generaţie.

Nocturnă

>> duminică, 8 noiembrie 2009 – muzica-muzica, pentru că-mi place

Mi bemol major opus 9 nr.2
Frederic Chopin. Arthur Rubinstein.

Premierul de weekend şi urechistul de la Cotroceni

>> sâmbătă, 7 noiembrie 2009 – alegeri, muzica-muzica, politichie

Am înţeles că desemnatul de weekend, primar al sectorului patru trei al Capitalei, a început consultările în vederea formării unui guvern la televizor, cîntînd muzică populară. Nu e vina lui, ci a celui care l-a numit, un alt amator de cîntec, joc şi voie bună.
De aceea, în primul moment am vrut să pun în titlu "lăutarul de la Cotroceni". M-am răzgîndit. Ar fi nedrept faţă de lăutari. Am cunoscut mulţi lăutari, unii mi-au fost colegi la Conservator. Auz perfect, o extraordinară uşurinţă la solfegiu, tehnică foarte bună la instrument - vioară, acordeon, ţambal -, înţelegere profundă a muzicii pe care o interpretează, un extraordinar dar al improvizaţiei. Lăutarii, cu studii superioare sau fără - cei buni, desigur, dar sunt foarte mulţi buni - sunt mari profesionişti.
Numai că noi avem la Cotroceni - nu pentru mult timp, sper - un "urechist", care nu poate descifra o partitură, n-a făcut în viaţa lui nici o oră de armonie sau de orchestraţie, nici măcar nu ştie notele. Prinde din zbor cîte o melodie şi o lălăie fără să poată urmări ansamblul. Lălăie şi hăhăie de capul lui, ca şi cum ar fi singur pe scenă. Cîntă piţigăiat şi fals, improvizaţiile sunt din ce în ce mai stîngace, iar publicul nu mai are răbdare şi începe să-l fluiere. Îl va fluiera pînă va coborî de pe scenă. Ajunge!
Ia ascultaţi aici şi aici un lăutar adevărat:

Breichin niuz! Simptomele gripei porcine la bărbaţi

>> vineri, 6 noiembrie 2009 – ferma animalelor, medicină, mici crize, poz(n)e

Lumea medicală priveşte cu îngrijorare aşa-zisa gripă nouă, un nume mai soft pentru o realitate dură - gripa porcină. Suntem sfătuiţi să ne protejăm, se dezbate în tocşouri dacă e mai bine cu mască sau fără mască, se vorbeşte în neştire despre vaccinuri... dar cum să afli, de unde să ştii dacă persoana de lîngă tine are porceaina flu sau un guturai banal? De aceea, medicii din întreaga lume au primit cu bucurie descoperirea unui simptom al acestei boli, un simptom foarte precis, care face inutile costisitoarele analize de sînge. Imaginea vorbeşte de la sine.

Soacra lui Nenea Cosmos susţine Concursul cosmic 2009

>> – jocuri şi concursuri

Îl susţin şi eu, deşi nu sunt soacră. Deci, dacă aveţi propuneri şi autopropuneri, mergeţi pe firul apei, pardon al Ariadnei ...nu, al linkului (asta e!) şi le prezentaţi personal la concursul cosmic.
Prezentul anunţ poate fi considerat o leapşă, mi se spune în cască. OK, deci acum ştiţi tot.

"Marea rostogolire"

>> – alegeri, leapşă, politică

Am preluat de la Sibilla această sintagmă, odată cu excelenta idee a bulgărelui de întrebări cu care să-l copleşim pe Traian Băsescu. Un fel de leapşă, adresată tuturor bloggerilor şi cititorilor de bloguri.
Da, sunt multe întrebări la care preşedintele nu a răspuns şi nu dă semne că vrea să răspundă. Una din ele ar fi:
Cînd a minţit cînd a fost sincer Traian Băsescu - atunci cînd s-a declarat social-democrat, susţinînd principii şi valori de stînga? Cînd a aderat, cu partid cu tot, peste noapte, la principiile şi valorile popularilor europeni? Sau acum, cînd face o campanie cu accente care amintesc de propaganda nazistă?
Am să revin, dacă-mi mai vin în minte întrebări.

Voi ce întrebări aveţi? Să rostogolim bulgărele! Lilick a şi trecut la treabă :)

Clubul de la Bucureşti

>> – club, Clubul de la Bucureşti

"După douăzeci de ani" a fost tema reuniunii de ieri a Clubului de la Bucureşti. O reuniune de evocare a celor două decenii care au trecut de la Revoluţia din decembrie 1989, cu participarea a doi preşedinţi ai României - Ion Iliescu şi Emil Constantinescu - şi patru prim-miniştri - Nicolae Văcăroiu, Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu. Au fost la conducerea României în perioade diferite, au opinii politice diferite, fac parte din partide de stînga, de dreapta, din societatea civilă. Ce i-a adus laolaltă pe aceşti oameni? Pentru că despre asta a fost vorba, de fapt. Mai mult decît evocarea trecutului recent, numitorul comun al discursurilor a fost preocuparea pentru viitor. Da, au fost - şi sunt - adversari politici, dar au găsit întotdeauna resurse de conlucrare în momentele importante, au acţionat solidar de cîte ori situaţia internă sau externă impunea un consens, au susţinut eforturile pentru realizarea obiectivelor României - mai ales în ceea ce priveşte integrarea euroatlantică.
Se pare că disponibilitatea pentru consens şi conlucrare a dispărut din viaţa politică românească după aderarea României la Uniunea Europeană, în absenţa unui obiectiv, a unei strategii pe termen mediu şi lung.
"Experienţa politică acumulată în aceşti 20 de ani - cu luminile şi umbrele ei - trebuie să constituie un reper pentru a depăşi actuala situaţie încordată, în raportul dintre instituţiile statului, dintre acestea, partidele politice şi societatea civilă", spunea, spre finalul alocuţiunii sale, preşedintele Ion Iliescu.

Iată noul premier!

>> joi, 5 noiembrie 2009 – absurd, alegeri, politichie

La această oră ştim cine va fi noul premier care, aşa cum arătam mai de dimineaţă, este un om de caracter, cu trăsături bine definite, cu o mapă profesională impecabilă, poliglot (adică vorbeşte "limba FMI"), capabil să scoată ţărişoara din criză... etc.etc. Priviţi-l, admiraţi-l, votaţi-l... adică să vedem dacă va reuşi să pună de o majoritate...

Iar premierul este...

>> – absurd, alegeri, politichie

Nu-i aşa că poza îl flatează? El este omul de caracter, cu trăsături bine definite, cu o mapă profesională impecabilă, poliglot (adică vorbeşte "limba FMI"), capabil să scoată ţărişoara din criză, el este, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor...

Aniversare prezidenţială

>> miercuri, 4 noiembrie 2009 – mari aniversări

Îmi place să fac daruri şi prietenii mei ştiu asta. Traian Băsescu nu face parte din prietenii mei şi nu aveam de gînd să-i fac vreun cadou de ziua lui. Dar Lilick, care i-a dat DELETE ALL, m-a cadorisit şi pe mine cu o leapşă: ce cadou i-aş face lui Traian Băsescu? Am spus, n-aveam de gînd, dar o leapşă nu se refuză.
Cum toate ideile bune le-au avut deja alţii, ce pot să fac? Să-l bag în felicit pur şi simplu? Mai bine îl trimit într-o călătorie all inclusive (numai dus!), cu ambarcaţiunea preferată.

sau

sau

Leapşa o dau oricui vrea s-o ia. Poate cineva are o idee mai bună.

Hîrjoneli electorale

>> marți, 3 noiembrie 2009 – alegeri

Spuneţi-mi, vă rog, cînd începe, de fapt, campania?

Preşedintele reales

>> luni, 2 noiembrie 2009 – alegeri, Litere

Cu o largă majoritate. Şi, cel puţin pentru mine, deloc surprinzător. Astăzi, în sala Teatrului Nottara, scriitorii bucureşteni l-au reales pe Horia Gârbea ca preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru următorii patru ani. Felicitări!

Leapşa mogulului

>> duminică, 1 noiembrie 2009 – leapşă

Constantin Gheorghe îmi transmite o leapşă primită de la Mordechai, care a primit-o direct de la mogul.
Mogulul Dan Voiculescu - singurul blogger dintre moguli, din cîte ştiu - este curios care sunt "cele mai bune condeie din on-line-ul românesc. Care sunt cei mai buni "creatori de conţinut” original (dincolo de marketing, pricepere tehnică, influenţă etc). Talent la taste, aşadar."
Îi mulţumesc lui Constantin Gheorghe, aprecierea lui mă onorează. Dar acum am o problemă. Pe cine numesc, cui dau mai departe leapşa? Cine sunt cele mai bune condeie? Voi merge, desigur, pe criteriul "pentru că-mi place". Dar dintre cei care-mi plac, trebuie să aleg doar cîţiva. Grea misie...
Deci, fără explicaţii, Mordechai, Lilick, George Şerban, Mădălina Ionescu, Vlad Stroescu. Şi Oana.
Mă opresc aici, după ce am tăiat de pe listă scriitori, oameni politici, jurnalişti de la trustul Mogulului, prieteni vechi şi noi şi alţi bloggeri de bine.

Abonaţi-vă la: Postări (Atom)

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.