luni, 18 mai 2009

Concurs cu premii: Jocul de-a vacanţa

Unde fugiţi de acasă?
Adică, pentru cei care au nevoie de traducere:
UNDE VĂ VEŢI PETRECE VACANŢA ANUL ACESTA?

(Am precizat asta ca să nu fiu acuzată că îndemn lumea să părăsească domiciliul conjugal.)

Vă pun întrebarea în modul cel mai egoist, mai interesat. Vreau să fug undeva, dar nu ştiu unde. Poate că planurile voastre de vacanţă îmi vor da o idee. Puteţi să scrieţi mult, puţin, deloc. Puteţi să scrieţi aici sub formă de comentarii, sau pe blogurile voastre, (dar să ştiu şi eu!) cu poze sau fără, cu detalii, poveşti, anecdote, tarife, raport calitate-preţ, acces... sau cum vreţi. Vreau să-mi dau seama "ce vă mînă-n luptă", ca să citez un clasic, de ce alegeţi o destinaţie sau alta?
Sunt generoasă şi vă dau nu o jumătate de zi, ca pentru concursul cu poza, ci două zile întregi, adică pînă miercuri seara la aceeaşi oră!
Va cîştiga bloggerul/bloggeriţa care mă va convinge să exclam: "Asta e!" şi să-mi fac imediat bagajele :))
Premiul va fi... Încă nu vă spun. Dar va fi un premiu pe măsura concursului.
UPDATE: Încă nu am primit răspunsul perfect, aşa că, în generozitatea mea nemăsurată, vă mai dau două zile, poate vine cineva cu ideea cea bună.

50 de comentarii:

  1. Eu plec in Antalia. De ce? Pentru ca cu 800 euro, cu avion cu tot, la 5 stele si cu ulta all inclusiv, soare, mare si zeci de piscine, zau ca merita. Iar eu vreau soareeeeeeeee
    Am castigat? =))

    RăspundețiȘtergere
  2. Oana
    Încă nu ştiu dacă ai cîştigat, deşi e o destinaţie posibilă. Vreau mai precis - localitate, hotel.
    Am fost anul trecut în Antalia, la un ultra-extra-all inclusive cu cinci stele. A costat mai mult decît spui tu... dar a meritat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lara Kundu, hotel Lara Beach, e bestial, zau ca e, si unele agentii au oferte de 10%-20%, e criza, e mai ieftin.

    RăspundețiȘtergere
  4. De obicei, pentru odihnă, preferăm Antalya. Anul ăsta apăruse un curent în familie, cum că Spania, pe coastă. (Sau, poate, din nou Mallorca). Așa că mi-am permis să plusez și eu: de ce nu și Portugalia? (Dar Madeira? Că tot de Portugalia ține!) Până acum, toate ofertele pe care le-am văzut pentru Spania și Portugalia sunt exagerat de scumpe. La condiții sub cele din Antalya, prețul e mult mai mare. Deocamdată n-am ales nimic. Poate mă/ne inspiră recomandările cititorilor tăi. Ah, să nu uit: Răzvan Marc lăuda foarte tare Ciprul de Nord. IAr eu am mare încredere în ce recomandă el...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Mana
    Da, am văzut şi eu că raportul preţuri/servicii e mai bun în Antalya decît în Spania. La Portugalia nu m-am uitat. Ciprul ar fi o idee...

    RăspundețiȘtergere
  6. http://rozana-m.blogspot.com/2009/05/unde-o-sa-mi-petrec-vacanta-m-am-gandit.html
    Va sarut!

    RăspundețiȘtergere
  7. Rozana Mihalache

    Foarte frumos textul tău, mi-a plăcut!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc! Venind de la dvs, aceste cuvinte inseamna mult pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  9. Rozana Mihalache
    Dar dacă îţi vine o idee mai concretă de vacanţă, s-o vedem! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu aş merge la Stâna de Vale.

    RăspundețiȘtergere
  11. SkyRain

    Stîna de Vale... N-am mai fost de vreo 45 de ani...

    RăspundețiȘtergere
  12. Viata-i prea scurta pentru ca sa ma duc un concediu pe an in anumite locuri,asa ca eu m-as duce intr-un continent pe concediu si apoi cate-un concediu pe cate-o insula din Pacific .Dar mai mult si mai mult as vrea sa ma duc in Japonia.Nu tu mutre,nu tu ingamfari,nu tu fite,doar oameni normal de simpli si cumsecade,locuri mirifice si te intorci...dar, cica, nu te-ai mai intoarce,asa-i de fain :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Elisa

    Da... O insulă din Pacific... Japonia... Astea destinaţii! Dar sunt departe...

    RăspundețiȘtergere
  14. Concediu? Hmmm, ce îndepărtat îmi sună. Din motive obiective încă mă gândesc la 2 variante, oricum ştiu că va fi două săptămâni, nu merg la drum lung pentru mai puţin. Deci, pe de o parte Copenhaga - yeees :) , iar pe de alta sudul Austriei - Klagenfurt, lângă lacul Wörthersee cu continuare în nordul Italiei în munţii Dolomiti la Piancavallo şi coborâre la Adriatica la Caorle (ca şi anul trecut).

    Dar îmi e un dor nespus de Marea Adriatică din Croaţia. Vreaaau pe insulele alea pietroase, la marea aia limpede căreia îi vezi toate măruntaiele, la apa aia rece, la paradisul acela sălbatic în care poţi avea o bucăţică de plajă doar pentru tine.

    No, nu ţi-am prea zis nimic concret. În primele două variante (Copenhaga şi Italia- Austria) am cazare asigurată, deşi, experienţa îmi spune că în final trec de preţul unei vacanţe într-un hotel de 5 stele. Dar e foarte important că-mi revăd parte din familie şi pe o dragă prietenă, care îmi sunt şi ghizi :D

    În Croaţia, ştiu (mai exact ştiam acum 2 ani) o vilă unde se pot închiria apartamente la 50-60 de euro/ noapte şi garsoniere la aproximativ 40 euro. Nu-mi prea place să merg cu bilete full pentru că nu iau micul dejun, prânzul îl iau oricum la alte ore decât se poartă, iar pentru cină obişnuiesc să schimb localurile. În ansamblu, preţul final iese foarte OK ( în jur de 800 euro pt o sîăpătmână) şi e la doar 10 ore de mers cu maşina din Satu Mare, noroc cu autostrăzile ungurilor şi ale croaţilor :)

    Un mini concediu se arată în schimb pentru perioada următoare în Apuseni, că tot mai e mult până la concediul adevărat. Am găsit pe net mai multe cabane care pot fi închiriate integral, la preţuri bune. Şi chiar arată mişto. Cu alte cuvinte, mă atrage sihăstria în perioada asta :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Acum văd că am scris exagerat de mult. Puteam băga două postări din comentariul ăsta :))))

    RăspundețiȘtergere
  16. Sătmăreanca

    Minunate destinaţii! Şi Copenhaga şi Croaţia, unde n-am fost şi sudul Austriei, pe unde am trecut, şi Tirolul italian, şi Apusenii, unde n-am mai fost de foarte mulţi ani. De fapt, şi pe mine mă atrage sihăstria, dar nu în munţi! :))

    RăspundețiȘtergere
  17. Ca destinatie concreta...cred ca mi-ar placea sa merg in Noua Zeelanda sau Australia. Nu stiu insa daca voi ajunge anul acesta.
    Dar cu siguranta voi merge din nou la Paris si cred ca putin in Olanda si sper in Irlanda, la mare.

    RăspundețiȘtergere
  18. Rozana Mihalache

    Noua Zeelandă şi Australia sunt cam departe... peste 20 de ore de zbor... nu prea mă atrage asta. Dar Irlanda este o idee foarte bună. La Paris ajung şi eu, dar nu e o destinaţie, este un al doilea "acasă" pentru mine :) Sau primul :))

    RăspundețiȘtergere
  19. Da, cam asta incep sa simt si eu despre Paris, iar in Irlanda a fost prietena mea cea mai buna si am inteles ca e grozav! Vremea e minunata pe timp de vara, iar "the view" iti taie rasuflarea!:) Va recomand. Eu abia astept!

    RăspundețiȘtergere
  20. Rozana

    Am să mă interesez de Irlanda :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Bună dimineaţa şi foarte bună ideea. Aş vrea să mă inspire şi pe mine ideile prietenilor de blogosferă. Pentru vacanţa mea din septembrie ştiu doar că trebuie să fie undeva în sud, dar înca nu ştiu unde.

    Conform algoritmului meu Nord-Sud, acum e musai un sud. Dar n-am nici cea mai mica idee dacă Venezia, Napoli, Barcelona, Lisabona sau vreun orăşel grecesc ori sloven. Nu stiu, aş răspunde cu plăcere.

    Să-mi înfrâng prejudecăţile anti-gresiefaianţăgreciaturcia şi să merg în Grecia, totuşi? Dileme de vacanţă...

    RăspundețiȘtergere
  22. Grea problema... :) Am schitate doua planuri. In august sa merg cateva zile la Sottomarina, la sud de Venetia. Stiu acolo o pensiune unde proprietara gateste dumnezeieste si nu e xenofoba... :) Cealalta varianta ar fi sa merg in a doua saptamana din septembrie la o pensiune din imprejurimile Praidului,unde sa-mi sarbatoresc ziua de nastere.Peisajul e extraordinar de frumos, preturile mi se par ok si as intra si in salina de la Praid sa-mi tratez niste probleme de respiratie. In plus as prinde si festivalul sarmalelor... :D Doar sa mai am un job pana atunci...

    RăspundețiȘtergere
  23. daca vrei o vacanta boema te duci intr un satuc din Franta
    te plimbi cu bicicleta,bei un vin bun(si rece)ca sa nu mai zic de peisaje si de atmosfera de acolo(asta e o vacanta "calda")
    daca vrei o vacanta "rece" te duci in aglomerata italie,turcie etc(banda rulanta)
    daca intri pe blogul lui razvan marc ai sa vezi ca ciprul de nord e superb DAR nu se compara cu ce ti am scris mai sus
    blogul lui razvan e foarte interesant
    sa ai o vacanta cum iti doresti

    RăspundețiȘtergere
  24. @dalila

    Plimbat cu bicicleta mai puţin, dar un sătuc din Franţa se apropie de ceea ce-mi doresc - un loc cu atmosferă plăcută, dar şi cu destulă linişte ca să pot scrie.
    Excelentă sugestie, Dalila, mulţumesc de urare, vacanţă minunată şi ţie.

    RăspundețiȘtergere
  25. Fiecare tara are atuurile ei.Dar din pacate fiecare se uita si la partea financiara a problemei si trebuie sa ne intindem cat e de larga plapuma. Mie personal mi s-au intiparit in memorie la rubrica planuri pentru un viitor mai departat... :) valea Loarei in Franta si niste insule grecesti.Si as zice sa luam in considerare si tara noastra. Exista si locuri de cazare la noi unde esti servit la fel ca in strainatate fara a fi jefuit, de peisaje si de obiective de vizitat nu ducem lipsa, pe ici pe colo exista si drumuri bune... al2lea va poate spune din proprie experienta ce concediu placut a petrecut in Apuseni... :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Adrian SM

    Nu vreau Valea Loarei, dar o insulă grecească, una fără turişti :) ar fi interesantă. Şi în ţară sunt locuri unde m-aş duce, dar nu la munte/mare, mai degrabă vin la voi, la Satu Mare. Sau în Bucovina.

    RăspundețiȘtergere
  27. daca vrei sa ti faca pofta te rog sa vezi filmul "a good year"
    iti promit ca te vei delecta(peisaje,muzica...o seara relaxanta!)
    vara frumoasa si succes pe 24 mai

    RăspundețiȘtergere
  28. Stia profa de franceza din liceu sa povesteasca asa de frumos ca mi-a inoculat virusul... :) Insule grecesti din cele cum ai vrea tu mai axista ... :) Pai daca vii la noi nu e un efort prea mare sa mergi un pic prin Maramures.. Nu vei regreta deloc...

    RăspundețiȘtergere
  29. Lucia, când spuneai că vii la Satu Mare? :) Ar merge o lansare de carte cu o piesă de teatru după una din piesele scrise de tine. Ţi-am spus la un moment dat de o trupă de teatru amator care a pus în sceană o piesă de-a ta. Chiar ar fi mişto :) Deja îmi fac planuri :)))

    RăspundețiȘtergere
  30. Crina,
    Nu ştiu încă. E o idee, deocamdată. Mă mai gîndesc zilele astea ce fac în perioada următoare. Tu cînd pleci din oraş, ca să evit perioada respectivă?

    RăspundețiȘtergere
  31. Mă gândesc şi îţi trimit un mail, acum sunt prinsă la muncă :)

    RăspundețiȘtergere
  32. Vă recomand cu căldură Ogrezeni-ul! e aproape, e linişte... e verde...dacă nu ştiţi să ajungeţi, contactaţi-mă!

    RăspundețiȘtergere
  33. Ştefania, eu vreau să fug de-acasă şi tu mă trimiţi la Ogrezeni?

    RăspundețiȘtergere
  34. Nu vrei la munte, nu vrei la mare, nu vrei la Ogrezeni,dar nici pe valea Loarei.... O alta destinatie care mi-ar placea e Praga.Ar dura un ceas doar enumerarea obiectivele turistice mai cunoscute. Deci cu atat mai mult farmec vei gasi in plimbarile prin oras fara un traseu anume. Am testat metoda acum 2 ani la Venetia... :) Iar cand vei dori sa-ti astamperi foamea si setea vei gasi sute de mici localuri unde poti manca ieftin si bine, dar mai ales vei putea degusta din berea locala. Exista berarii care functioneaza neintrerupt de secole si au propriile lor ateliere de producere a spumoasei licori. :)

    RăspundețiȘtergere
  35. Adrian SM

    Am fost la Praga. La sfîrşitul lui septembrie 1989, cu o lună sau două înainte de "revoluţia de catifea". Am şi scris despre asta.
    Nu vreau să fac turism, vreau să plec undeva să scriu - deci Ogrezeni sau Honfleur sau alt loc calm şi nu prea scump. Poate la Arad.

    RăspundețiȘtergere
  36. Pai atunci o manastire e solutia. Iar de astea nu ducem lipsa. La noi in judet stiu vreo 3: Teghea, Marius, Bixad. Marius e mai cunoscuta. Peisajul e mirific, liniste de te doare... :) Nu e foarte departe de Satu Mare si poti sa mai faci un schimb de experienta cu Crina... :)

    RăspundețiȘtergere
  37. Adrian SM

    A, da, Crina e la mănăstire? Nu părea :))
    Da, o mănăstire sună bine. Confort 5 stele all inclusive?

    RăspundețiȘtergere
  38. :D Crina nu e la manastire. Doar din auzite stiu de manastirile alea. D-apoi la manastire nu cred ca te poti astepta la un confort de 5 stele all inclusive.. :) Sau eu mi-s ramas in urma??? :)

    RăspundețiȘtergere
  39. Adrian SM

    Nu ştiu, că nici eu n-am mai fost la mănăstire... Dar îmi place confortul:)

    RăspundețiȘtergere
  40. Adrian SM

    Nu ştiu, că nici eu n-am mai fost la mănăstire... Dar îmi place confortul:)

    RăspundețiȘtergere
  41. In clipa de fata Crina e in direct la emisiunea "Ora adevarului" pe postul local Nord Vest TV impreuna cu Corina... :)

    RăspundețiȘtergere
  42. Adrian SM

    Succes! Îmi pare rău că nu pot să văd emisiunea.

    RăspundețiȘtergere
  43. Eu tocmai am venit din Brugge; este superb
    mi-a placut f mult si Frankfurt

    RăspundețiȘtergere
  44. LZ

    Laura, ştiu că Brugge este o minune a lumii, dar ar trebui să fiu eu într-o dispoziţie mai "turistică". Iar Frankfurtul îl cunosc destul de bine, am fost de multe ori, nu pot să zic că-mi place, deşi partea de oraş în care sunt marile bănci este intersantă ca exemplu de arhitectură modernă.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!