Serenissima, aceeaşi

Ieri am uitat să vă anunţ ce-am publicat în Tamada.ro. Unii aţi mai citit textul, pe blogul Manei, astă iarnă. Nu e un articol, e... ceva, o însemnare, un mic fragment din romanul "French Lover".

O gondolă pe Canal Grande

În luna februarie întunericul coboară devreme peste lagună. În lumina palidă a felinarelor de pe Canal Grande, o gondolă se îndreaptă agale spre Rialto. Gondolierul priveşte cu înţelegere spre cei doi tineri de pe banchetă, zgribuliţi în bătaia vîntului. Se ţin de mînă, vorbesc în şoaptă, într-o limbă străină pe care gondolierul nici nu încearcă să o identifice. Tinerii însurăţei sunt toţi la fel, indiferent de unde vin. La Rialto coboară din gondolă şi înainte de a se îndrepta spre camera lor de hotel, intră într-o cafenea. Un vînzător ambulant le oferă, în uşă, marfa lui îndoielnică - mărgele din sticlă de Murano, măşti şi evantaie. Bărbatul îi face semn să plece, dar tînăra femeie insistă să cumpere o mică amintire.

În vitrina mea, printre porţelanuri, gondola se apropie de Rialto, pictată pe lamelele de lemn ale unui evantai. „Veneţia, 22.II.1908”, au scris pe una din lamele cei doi tineri în voiaj de nuntă, bunicul meu şi prima lui soţie.