miercuri, 13 mai 2009
Întîlnire cu o divă
Pe soprana Mădălina Stan am cunoscut-o întîmplător, în avion, în drum spre Germania. Foarte tînără, frumoasă, simpatică. I-am povestit despre piesa mea "Vacanţa unei dive", am discutat despre muzică, despre Conservator, despre lumea muzicală. Mădălina mi-a promis că mă va invita la un recital. Şi s-a ţinut de cuvînt.
Aşa că, duminică seara la ora 7 m-am dus la Ateneu. (Era vorba să vină şi Lilick, dar i s-a schimbat programul şi n-a mai putut să ajungă.)
Aveam, cum spun englezii, "mixed feelings". Şi bucuria aproape senzuală pe care o am de cîte ori intru într-o sală de concert, şi un oarecare regret că nu puteam fi în acelaşi timp şi la Teatrul de comedie, unde se juca "Ioana şi focul", dar şi emoţii pentru Mădălina. Aceleaşi emoţii pe care le am cînd citesc cărţile prietenilor şi îmi doresc foarte mult să-mi placă, dar mă tem să nu mă dezamăgească.
Nu m-a dezamăgit. Dimpotrivă! Este excepţională! Are tot ce-i trebuie - timbrul vocii, un ambitus larg, tehnica vocală, dicţia, ţinuta, repertoriul variat şi bine ales, dinamismul, zîmbetul - şi încă ceva pe deasupra. Acel ceva nedefinit care m-a făcut să recunosc în ea DIVA. Fireşte, o divă la început de carieră, dar sunt sigură că în cîţiva ani vom auzi de spectacolele ei pe marile scene ale lumii.
Alături de Mădălina Stan, în recital au mai cîntat mezzosoprana Sorana Negrea şi baritonul Şerban Vasile. La fel de tineri. Voci frumoase, voci mari. Şcoală bună. Vom mai auzi de ei.
Programul serii - arii din opere, duete, zarzuele, canţonete - s-a încheiat cu un terţet din "Liliacul": "Trăiască, trăiască şampania!"
Ascultaţi muzica aici, într-o altă interpretare. Ce-am găsit şi eu! :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce Draguta e Madalina. Imi pare rau ca nu am mai putut sa vin. Dar sa ne anunte cu prima ocazie cand mai canta.
RăspundețiȘtergereLilick
RăspundețiȘtergereDrăguţă şi foarte bună. Cred că pe 30 mai are un concert de muzică barocă. Mergem!
Outstanding picture ! :)
RăspundețiȘtergereDaca este si talentata, cu atat mai bine, bravo ei !
Apropo de dive, de ce sint ridicate la acest rang, toate pitipoancele si nu se cauta acele femei extraordinar de talentate, competente, frumoase pentru a fi aratate marelui public ? Asta'i durerea, sa zic asa!...
DSN
RăspundețiȘtergereE o lume lipsită de repere. Termenul de divă desemna, iniţial, o mare cîntăreaţă de operă, o primadonă, cu tot ce înseamnă asta, adică voce, talent scenic, temperament vulcanic, inclusiv şi ceea ce azi numim "fitze". Eh, unii au reţinut de aici numai fitzele.
Vreau si euuuuuuuuuuu!
RăspundețiȘtergereOana
RăspundețiȘtergereVrei la concert sau vrei să fii divă?
La concert cred că se poate.
@Dragos
RăspundețiȘtergereexista doua feluri de dive. Diva care prin frumusete sau talent sugereaza ceva "divin". Si exista diva care sugereaza un divan peste care este suficient sa arunci o toala :) In rest, sunt femeile din jurul nostru care ne fac viata atat de frumoasa si interesanta! Intelegi, prietene? :)
Inteleg bine destul de multe lucruri, mai putin de ce ai simtit nevoia sa ma intrebi la sfarsit daca inteleg...
RăspundețiȘtergereEh, la concert, nu sa fiu diva.
RăspundețiȘtergere@Dragos
RăspundețiȘtergeredin prietenie si ca sa dau efectul de sala ... o smecherie a retoricii :) metehne de politician
Nimic de zis, frumoasa foc... :)De voce nu pot zice nimic. Dar cea mai frumoasa voce pe care mi-a fost dat sa o ascult ,, live" a fost a unui amarat de gondolier.
RăspundețiȘtergerenoroc cu minunata MĂDĂLINA că nu ne-aţi mai răsfăţat în ultima săptămînă
RăspundețiȘtergeremă obişnuisem cu poemele de duminica, la Ştefania, şi muzica de sîmbăta dimineaţa de-aici
ce zic io obişnuisem, mă nărăvisem de-a dreptul :)
mulţumesc Mădălina şi categoric promite să devină divă ( fiţele vin cu anii şi consacrarea ) avînd girul unei persoane avizate precum sunteţi, ceea ce-i doresc din suflet că avem şi noi nevoie de cît mai multe confirmări să ne mai limpezim din noroiul zilnic, tinerii şi viitorul arată bine
totu-i să ştii unde să priveşti :)
@ GS
RăspundețiȘtergereTrebuia sa intreb!... :)
Chiar asa, sa va exersati talentele de politician chiar si pe blog..., la un post despre o fata asa frumoasa, nu ma asteptam!... :)
Completare :Nu stiu cum fac, de reusesc de fiecare data sa ma leg de acele lucruri care au tenta politica sau care duc discutia in aceasta zona...
RăspundețiȘtergere@Dragos
RăspundețiȘtergereTe rog frumos sa privesti in sus! Tara asta este condusa de dive cu fuste, cu pantaloni sau chelie! In legatura cu ceea ce spui, iti dau perfecta dreptate. Las-o naiba de politica! Fata aceea este chiar frumoasa si daca mai si canta cum ne confirma doamna Lucia Verona atunci este chiar o diva autentica :) De acord?
Asa ziceam si eu !
RăspundețiȘtergere@George Ai uitat sa pomenesti si de "balcoanele" de la ministerul turismului... :D
RăspundețiȘtergereBună seara, prieteni! Sunt încîntată că nu v-aţi plictisit în absenţa mea, a fost o idee bună să las blogul nemoderat.
RăspundețiȘtergereÎntre timp am vorbit cu Mădălina Stan, pe 30 mai la ora 19 în Sala Mică a Ateneului are un concert de muzică barocă. Cine mai vine?
Şi mulţumesc domnului George Şerban, care v-a spus despre dive aproape tot ce v-aş fi spus eu, dovedind o bună cunoaştere a subiectului !
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru semnalare, doamna Verona, de mult nu mai auzisem de o voce noua si buna. Sunt un pic derutat, fiidca nu ati scris in detaliu ce a cintat si nu prea imi dau seama ce este cu soprana noastra. Din linkul dat de dumneavoastra am inteles ca ar fi cintat Aida si Rosina. Aida e rol de soparana spinto, Rosina este rol de mezzo, clasic contra-alto iar modern si soprana prin transpozitie. Asa ca nu imi dau seama cam cum este vocea ei. Pare a nu avea inca repertoriul fixat, in acest caz trebuie sa aiba grija de voce.
RăspundețiȘtergereInstalatorul
RăspundețiȘtergereN-a cîntat Aida, nici Rosina :) A cîntat trei zarzuele, barcarola din Povestirile lui Hoffman împreună cu mezzosoprana Sorana Negrea, duetul Suzana-Contele din Nunta lui Figaro, cu baritonul, terţetul din Liliacul...
Mi-a povestit că a cîntat rolul Blondei din Răpirea din Serai la Ateneu şi Liliacul în Conservator - nu mi-a spus ce rol, bănuiesc că Adela.
Suzana din Nunta lui Figaro este rol de subreta, clasificare de voce specifica vocilor mai tinere, care apoi se maturizeaza si vor fi reclasificate. Adica ne asteptam ca in citiva ani sa abordeze alte roluri. Sa nu va insele termenul de subreta, cintarete celebre au cintat ori cinta subrete. Si cu bibliografie, va ofer citeva linkuri cu Suzana:http://www.youtube.com/watch?v=HJ1RFT531Sw (Cecilia Bartoli), http://www.youtube.com/watch?v=R3NItbi7PDY (Lucia Popp, nu e romanca, ci cred slovaca, nu mai traieste, si atentie la vocea ei, a cintat si Blonda deci s-ar putea ca "diva" noastra sa evolueze ca ea, adica spre o soprana lirica de coloratura), http://www.youtube.com/watch?v=PnJBWgMjVNY (Anna Netrebko, din generatia tinara, austriaca acum), http://www.youtube.com/watch?v=Xj1-KMsFHB0 (Renata Tebaldi), http://www.youtube.com/watch?v=8Kw85SOAhxM (Elisabeth Schwatzkopf), cred ca ajunge.
RăspundețiȘtergere@Instalatorul
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru informaţii. Nu sunt toate noi pentru mine - voiam să fiu cîntăreaţă de operă şi am studiat canto în tinereţe - dar cred că pentru cititorii blogului sunt binevenite. Nu ştiam că Lucia Popp nu mai trăieşte - era foarte bună, într-adevăr. Iar Schwartzkopf era extraordinară! Mulţumesc şi pentru linkuri, am să ascult :)
Bravo, doamna Verona! Eu sunt urechist (maistre, da-mi un tze). Subiectiv, dintre cele patru mari interprete cel mai mult imi place Renata Tebaldi (pare a fi cea mai buna imbinare intre voce, tehnica si interpretare in sine, fiindca Mozart-ul asta suna la ea tot a Verdi, deh, bel canto-ul). Iar cea mai mozartiana mi se pare Lucia Popp. Cecilia Bertoli mi se pare ca trebuie gustata mai pe indelete, ea fiind mezzo. Anna Netrebko o mai scapa uneori pe tipul rusesc de solist, adica ceva forta (adevarat, cu sunet clar) in detrimentul tehnicii. Asta e mai putin vizibil la soprane, dar este foarte vizibil la tenorii rusi. Cred ca desi eu urechist si dumneavoastra cunoscatoare, nu veti fi in prea mare dezacord cu mine. Gata, doamna Verona, noapte buna si va urez sa va visati cintind un cintec ca Renata Tebaldi, ori poate si mai frumos, sa visati ca sunteti platita precum Mark Twain cu un dolar cuvintul, desi dolarul nu mai e ce era pe vremea lui Twain.
RăspundețiȘtergereN-am apucat să le ascult pe toate acum, dar Tebaldi îmi place foarte mult. Cred că după ce le ascult pe toate (mîine, să nu se supere vecinii), mă voi declara de acord cu dumneavoastră.
RăspundețiȘtergereMulţumesc şi pentru urarea cu Mark Twain - ce frumos ar fi să nu fie doar un vis!
Noapte bună!
De fapt, cele patru erau cinci, dar era doua noaptea. Elisabeth este defavorizata de tehnica de inregistrare mai veche, dar are o tehnica deosebita.
RăspundețiȘtergereinstalatorul
RăspundețiȘtergereElisabeth Schwartzkopf avea nu numai tehnica, dar şi temperamentul perfect pentru Mozart.