Un vagon pentru trenul lui SkyRain

A fost o dată

A fost o dată un mecanic de locomotivă. Locomotivă cu aburi, fireşte. SkyRain îl cheamă şi vrea să plece spre o gară mică, sidefie, unde toţi călătorii primesc o cafea caldă. Gara se numeşte "Of, mă". Cum nu vrea să plece de unul singur, şi-a invitat prietenii să-şi ataşeze vagoanele de locomotiva lui cu aburi. "Hai şi tu", mi-a spus. "Dar eu nu am vagon", am exclamat în prima clipă. Pentru că în prima clipă lucrurile cele mai evidente ne scapă. Mi-am amintit de vagonul vechi, de compartimentul cu poze îngălbenite de pe Coasta de Azur şi de la Marienbad. Am urcat în vagon, m-am aşezat în compartiment, am privit pozele, mi-am şters lacrimile...

Aşa am vopsit

ARIERGARDA AVANGARDEI de H.Salem

Eu sunt ariergarda avangardei
Am prins ultimul vagon
Ce păcat
Că e demult decuplat
Dat la reformă
Aruncat
Pe o şină moartă
Crudă soartă
Dar nu-i nimic
Aici m-am instalat
Foarte comod
Cu-un pat şi-un ibric
Şi-un burlan ce iese pe geam
Deşi sobă nu am
Scriu poezii
Cu ochii la o poză îngălbenită
Vedere de pe Coasta de Azur
Şi totul devine argintiu
Sclipeşte
Simt în nări aer sărat
Şi iahtul din poză se aiureşte
Tuşeşte
Şi-mi cere să-i prepar
Un ceai de coada şoricelului
Aţi ghicit
E un iaht pensionat
Şi mă retrag speriat
Atât sunt de disciplinat
De câte ori văd un „nu”
Mă inhib
Noaptea vagonul porneşte pe şine
Cât timp socoteşte că nu e observat
Apoi când nu mai e nici un pericol
O ia razna pe şosea
Unde dansează shimmy şi charleston
Şi bea o cafea cu o cucuvea
Eu nerăbdător
Îi cer să mă ducă
La iubita mea suprarealistă
Femeia mov
Cu gânduri violete
Şi sâni cubişti
Dansatoare minunată
Jumate vampă
Trei sferturi fată
Şi restul cravată
Dintr-o ţară gripată
A pictat-o Braque
Cu o coadă de drac
Uşor sclerozat
Altă dată nici nu m-ar fi luat în seamă
M-ar fi gonit şi de pe mal
Nu m-ar fi lăsat nici măcar
Să ascult
Orchestra de jazz
Ce cânta pe punte
Dacă i-aş fi vorbit nici nu mi-ar fi răspuns
Mi-ar fi răspuns că nu ştie româneşte
Acum vorbeşte curgător
Şi nu se mai opreşte
Îmi vine să-l omor
Cu-un topor.
Dar mi se face milă de el
Ca de orice bătrân
În fond pedeapsă mai mare
Nici nu există
Cine l-a pus să-mbătrânească
Mai am o poză „Vedere din Marienbad”
Mult mai decentă
Cel puţin ştie să tacă
Şi-ngălbeneşte frumos
Se cocârjeşte
Palatul se cocoşează
Dar să-l tai nu fumează
De câte ori vreau să privesc cerul
Dau de un drastic anunţ
Nu vă aplecaţi pe fereastră
Dimineaţa vagonul vagabond
Devine blond
Aurit de auroră
Şi atunci cuminte
Se-ntoarce între morminte
Iar eu buimac
Mă întreb
Ce să fac?

Cred că Ştefania şi Mizantropul au şi ei cîte un vagon.