luni, 30 martie 2009

Şcoala de manechine sau, altfel spus, croitorie şi bordel


Aseară am fost la Teatrul de Comedie, la premiera spectacolului "Casa Zoikăi" de Mihail Bulgakov, în regia lui Alexandru Tocilescu, cu o distribuţie excelentă, din care citez doar cîteva nume - Virginia Mirea, George Mihăiţă, Gelu Niţu, Valentin Teodosiu, Mihaela Teleoacă, Dragoş Huluba, Emilia Popescu...
N-am să povestesc piesa, scrisă în 1925 şi plasată în perioada NEP-ului, cu un personaj principal (Ametistov, interpretat aici de George Mihăiţă) care pare văr bun cu Ostap Bender al lui Ilf şi Petrov.
Dar trebuie să vă spun că de mult n-am mai văzut un spectacol de o asemenea calitate. Foarte bine gîndit regizoral, minunat interpretat, cu decoruri şi costume superbe.
Iar eu, care de obicei mă aşez la o margine de rînd, să pot evada la primul căscat, eu, care după 20-25 de minute încep să mă întreb cît mai durează, am stat fără să obosesc, fără să mă plictisesc, la acest spectacol de aproape patru ore (cu două pauze, ca pe vremuri). Fără să mă uit la ceas. Eram prea ocupată să rîd în hohote şi să aplaud. Ceea ce nu mi s-a mai întîmplat de ceva vreme.
Mergeţi să vedeţi "Casa Zoikăi" la Teatrul de Comedie.

7 comentarii:

  1. Aş vrea să-l văd şi la televizor. Chiar aşa, de ce nu se prea mai dau piese la TV ? Eu care ies din cartier o dată la 2 ani de ce să nu-l văd ? Bine, eu sunt leneş şi "agorafob" dar totuşi ...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Chat Noir,
    Ăsta chiar este un spectacol de văzut pe scenă şi merită deplasarea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine, doamnă... şi pe mine nu ma luaţi...

    RăspundețiȘtergere
  4. Chat Noir

    TVR 1 a reluat spectacolele de teatru.

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamna Ştefania,
    Ziceaţi că aveţi treabă, probleme... Dar piesa asta se va juca minimum cinci ani, aşa că veţi mai avea ocazia. Numai să-mi spuneţi din timp.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oana, cred că deocamdată nu se duc nicăieri, abia a fost premiera. Nu poţi să vii într-o seară la Bucureşti pentru spectacol?

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!