vineri, 20 martie 2009

Breiching niuz de vineri seara

Nu, nu e ştirea că noul preşedinte al PNL este Crin Antonescu, pe care-l felicit pe această cale.
Ci şitirea pe care am dat-o mai devreme ca Update, dar îmi dau seama că merita o soartă mai bună: Succesuri e corect! Cel puţin aşa susţinea la televizor marele cărturar Adriean Videanu:
"Paradoxal, să ştiţi, am să vă dau o analiză a Academiei, să vedeţi că e corect şi 'succesuri'. Chiar a fost o analiză şi, într-un anumit context de fraza e corect". Păi, vedeţi?! Ne-am repezit să criticăm, fără să ştim că Academia... Dar care Academie? Că azi, venind spre casă, am văzut, strecurate pe sub ştergătoarele de parbriz ale maşinilor parcate, nişte bileţele pe care scria "Academia Dany - cursuri de hair-styling". Mai avem şi alte academii. La fiecare colţ de stradă, ca universităţile particulare.
În acest context, după cantitatea necesară de lămîie, mi-am amintit de răspunsul scriitorului Andrei Codrescu, invitat să scrie un poem pentru festivitatea inaugurală a preşedintelui Barack Obama: “I voted for Obama, but I grew up under Ceausescu. The idea of writing poems for people in power gives me the creeps.”
La noi nu există nici o jenă. Sau unii şi-au pierdut memoria.

4 comentarii:

  1. Am vazut stirea, penibil Adrieanul.

    Cred ca purtand toata viata in acte greseala unui contopist de Teleorman, care i-a dat de la nastere un E in plus, considera ca orice greseala ajunge, mai devreme sau mai tarziu, regula de corectitudine.

    Observatia lui e cu atat mai deplasata cu cat explicatia oficiala ne-a fost data de Tatal - adica baietii rai de la montaj au taiat succesele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, e vina băieţilor răi de la montaj :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi-e frica de acest cuvant. Ma ingrozeste. Stiti de ce? Pentru ca fiind folosit tot mai des in forma "omologata" de Miss Bamboo, vom ajunge sa stam sa ne intrebam (multi dintre noi): Cum e ba corect pana la urma? Vom sta si vom avea indoieli: Parca succese suna naspa:)) Chiar si eu ma surprind ingrijorator de des urandu-le prietenilor la despartire: Hai pa, succesuri!:) E cam la fel cu " Nu mai fa pe prostu' pentru ca exista riscul sa ramai asa.:))

    RăspundețiȘtergere
  4. @lady2bug

    Ai dreptate, e ca atunci cînd spui la mişto "mai superior" şi rişti ca alţii să creadă că aşa vorbeşti. :)

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!