marți, 31 martie 2009

Cine este Karagöz?


Toată după-amiaza mi-am pus întrebarea asta. Karagöz. Sau Karagueuz.

-
-
-
-
-

Update: Şi domnul Adrian Năstase a remarcat, în emisiunea Sinteza zilei, asemănarea situaţiei politice de la noi cu teatrul de marionete.

Mîine poate ne vedem

Mîine e miercuri, deci zi de întîlnire între scriitori şi bloggeri, la Casa Scriitorilor. Pe la ora 13.
V-am anunţat de azi, ca să nu credeţi că-i o păcăleală.

După melci

Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vărgat
Şi ferecat

După cum afirmă BBC News, profesorul Jonathan Silvertown, fără a se gîndi la Ion Barbu, vrea să studieze, în cadrul proiectului Evolution MegaLab, evoluţia melcului vărgat în ultimii 40 de ani. În acest scop, el cere marelui public să trimită informaţii despre melci, despre obiceiurile lor şi mai ales despre culoarea şi dispunerea dungilor, în perioada aprilie-octombrie.

Parcă văd un anunţ într-o vitrină: "Închis. Plecat după melci".
Anul ăsta, 1 Aprilie a venit devreme.

Festivalul fuduliilor şi alte ştiri

You'll have a ball!

Ziare.com, preluînd o ştire de pe Automarket.ro, ne anunţă pe un ton supărat că, vai ce penibil, chinezii au copiat Rolls-Royce Phantom. Et alors? De ce ar copia numai genţi Vuitton? Chiar nu înţeleg care e problema şi de unde atîta supărare.

O ştire mult mai optimistă, pe BBC News, spune că de la 1 iulie se dă liber la băutură în statul Utah, unde o lege aflată încă în vigoare obliga toate cîrciumile să funcţioneze cu statut de club privat, deci ca să dai pe gît un whisky trebuie să ai cotizaţia plătită la zi.

În fine, tot ziare.com ne aduce vestea că la Oakdale, California, a avut loc Festivalul anual al Testiculelor. De taur. Asta-mi aduce aminte de un banc vechi, vechi...

Oameni şi bloguri 6

Citeam zilele trecute cartea jurnalistei canadiene Naomi Klein „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor” - o carte excelentă, apărută în româneşte la editura Vellant - şi am vrut să aflu mai multe despre premiul cu care a fost distinsă această carte. Un premiu de care nu mai auzisem - The Warwick Prize for Writing, acordat de Universitatea din Warwick, Anglia. Din click în click, am ajuns la o pagină din The Guardian dedicată premiului Warwick...
Mai departe citiţi pe Tamada.ro, că azi e marţi. Comentariile, ca de obicei, aici.

luni, 30 martie 2009

Doctor Jivago, o muzică pentru totdeauna

A murit compozitorul Maurice Jarre (tatăl lui Jean-Michel), autorul muzicii multor filme de la Hollywood. Peste 150. A primit 3 premii Oscar, dintre care unul pentru partitura filmului Doctor Jivago.

Şcoala de manechine sau, altfel spus, croitorie şi bordel


Aseară am fost la Teatrul de Comedie, la premiera spectacolului "Casa Zoikăi" de Mihail Bulgakov, în regia lui Alexandru Tocilescu, cu o distribuţie excelentă, din care citez doar cîteva nume - Virginia Mirea, George Mihăiţă, Gelu Niţu, Valentin Teodosiu, Mihaela Teleoacă, Dragoş Huluba, Emilia Popescu...
N-am să povestesc piesa, scrisă în 1925 şi plasată în perioada NEP-ului, cu un personaj principal (Ametistov, interpretat aici de George Mihăiţă) care pare văr bun cu Ostap Bender al lui Ilf şi Petrov.
Dar trebuie să vă spun că de mult n-am mai văzut un spectacol de o asemenea calitate. Foarte bine gîndit regizoral, minunat interpretat, cu decoruri şi costume superbe.
Iar eu, care de obicei mă aşez la o margine de rînd, să pot evada la primul căscat, eu, care după 20-25 de minute încep să mă întreb cît mai durează, am stat fără să obosesc, fără să mă plictisesc, la acest spectacol de aproape patru ore (cu două pauze, ca pe vremuri). Fără să mă uit la ceas. Eram prea ocupată să rîd în hohote şi să aplaud. Ceea ce nu mi s-a mai întîmplat de ceva vreme.
Mergeţi să vedeţi "Casa Zoikăi" la Teatrul de Comedie.

duminică, 29 martie 2009

Ora de vară. Note de lectură

În loc să dorm, în noaptea trecerii la ora de vară, citesc. O poveste extraordinară despre solidaritate şi lipsa ei, despre manipulare şi despre teamă. Ar putea ieşi din ea un film sau o piesă. Ca "Vizita bătrînei doamne" sau ca "Rinocerii". Personajul principal este Filippo la Mantia, un maestru bucătar din Roma, care i-a făcut o ofertă de angajare lui Karol Racz, românul acuzat pe nedrept de viol. Citiţi toată povestea pe blogul lui Andrei Bădin. Neapărat.

sâmbătă, 28 martie 2009

Domnul Dominic de Habsburg nu are dreptate

Cum poate să spună una ca asta? Auzi, „doamna Udrea nu vorbeşte engleză, iar româna mea este aproximativă“?
Nu ştiu cît de aproximativă este româna vorbită de Alteţa sa, dar în privinţa doamnei Udrea se înşeală. După cum puteţi vedea la Lilick, în această imagine, Elena Udrea ştie foarte bine engleza, a scris asta şi în cv. Vedeţi acolo: engleza - foarte bine, franceza şi italiana - bine. Clar?
Mai mult, chiar eu am auzit-o pe doamna ministru vorbind despre centre de wellnes. Cît despre cuvîntul shopping, îl pronunţă perfect.
Şi atunci? De ce atîta nedreptate?
Lumea e rea.

Stinge cineva lumina?

Eu nu, am mai spus.
Dar şlagărul zilei nu poate fi decît asta.

EBA=MISIA. CODUL LUI RAVEL


Pictată de Renoir şi Toulouse-Lautrec, pianistă talentată, elevă a lui Gabriel Fauré, Misia Sert, născută Maria Zofia Olga Zenajda Godebska, găzduia, în prima parte a secolului 20, un salon artistic frecventat de Mallarmé, Debussy, Picasso, Cocteau, Diaghilev, Stravinski, Coco Chanel, prinţesa Bibescu, Gide, Colette, Maeterlink şi foarte multe alte celebrităţi.
Unul din oaspeţii obişnuiţi ai salonului era Maurice Ravel, care i-a dedicat frumoasei amfitrioane liedul „Le cygne” (Lebăda) din ciclul Histoires naturelles pe versuri de Jules Renard şi celebrul Vals. Mai mult, în opinia profesorului David Lamaze de la Conservatorul din Rennes, Ravel ar fi fost îndrăgostit de Misia, al cărei nume l-ar fi „ascuns” în partiturile sale, prin repetarea grupului de note Mi-Si-La. Adică, în notaţia britanică, EBA. (Sigur, asta ar putea da naştere la unele confuzii, pentru că Si este B la britanici, dar H la nemţi, pentru care B înseamnă Si bemol, deci n-ar fi EBA, ci EHA, în timp ce EBA ar însemna altceva.)
Mă rog, părerea lui. Nimic nou. La urma urmei, se spune că Bach îşi „semna” lucrările cu notele B-A-C-H (Si bemol-La-Do-Si). Şi îmi amintesc că în anul 3 de conservator (ce mult a trecut de atunci!) am analizat notă cu notă, acord cu acord, Recviemul de Mozart, în căutarea „omului negru”. Nu era acolo sau nu l-am găsit eu.
Ce legătură au toate astea cu ziua de azi? Mai nimic, doar că azi dimineaţă, prima ştire pe care am citit-o pe BBC News a fost cea cu Ravel şi Misia - EBA.

300

Pentru postarea nr. 300 am ales duetul La ci darem la mano din opera Don Giovanni de Mozart. Prietenii ştiu de ce :)

vineri, 27 martie 2009

Acordul cu FMI pe înţelesul tuturor

Am văzut filmuleţul ăsta la Constantin Gheorghe şi n-am putut să mă abţin. Ia vedeţi aici:

Cum eşti ales academician?

Iată o întrebare la care a răspuns în forţă scriitorul François Weyergans, proaspăt ales membru al Academiei Franceze. Weyergans s-a înscris ultimul în cursa pentru un fotoliu de "nemuritor" şi în mai puţin de trei săptămîni i-a convins pe academicieni să-l aleagă. Cum? Scriindu-le scrisori. Cu stiloul. Citiţi articolul din Le Monde/Livres.

Diseară, cu toţii la teatru!

Este Ziua Mondială a Teatrului. Mergeţi la teatru, iar dacă totuşi staţi acasă, Mihai Mălaimare, cu ajutorul soţiei sale, Anca, vă invită să sărbătoriţi această zi alături de Teatrul Masca pe blogtv, diseară la ora 19,30. În direct. Este o premieră absolută. Deci, îmbrăcaţi-vă frumos şi...
Felicitări, Mihai Mălaimare, ceea ce faci este minunat!

Două cărţi despre lumea de azi

Două cărţi excepţionale. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvînt, citiţi-le!

Prima este „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor” de Naomi Klein, apărută în româneşte la editura Vellant. Binecunoscuta jurnalistă canadiană, autoarea bestsellerului "No Logo", polemizează aici cu Milton Friedman şi consideră că dezastrele naturale ca uraganul Katrina şi tsunami-ul din Asia sau turbulenţele politice (Chile, Irak, Rusia) permit guvernelor şi multinaţionalelor să profite de şocul în care se află populaţia şi să implementeze politici avantajoase pentru marile corporaţii. Cartea a fost distinsă în februarie 2009 cu The Warwick Prize for Writing acordat de Universitatea din Warwick, Anglia.


A doua carte a apărut în Franţa la începutul acestui an, la editura Grasset. Este vorba despre "Le dérèglement du monde : Quand nos civilisations s'épuisent" de Amin Maalouf. Lumea se află într-o perioadă de regres, de epuizare simultană a civilizaţiei arabo-musulmane şi a celei occidentale, constată autorul. Iată şi un interviu despre carte, apărut în Le Nouvel Observateur.

joi, 26 martie 2009

După capitalism

Pentru cei care au chef de o lectură mai serioasă, iată un articol apărut în Prospect Magazine, "After capitalism" de Geoff Mulgan. N-aş zice că autorul răspunde la întrebarea "ce va fi după criză?", dar măcar pune întrebările care trebuie. Chiar merită citit.

Seducţia în actualitate: sfaturi pentru femei

În absenţa unor ştiri politice interesante, am găsit pe Ziare.com un articol a cărui utilitate nu poate fi pusă la îndoială:
Am citit articolul cu mult interes, dar mărturisesc că, în afara unei simpatice fraze fără virgule, care spune "Nu evita sa mananci frisca din cafeaua comandata cu degetul", n-am găsit nimic deosebit. Banalităţi. Cu o excepţie, pe care mă grăbesc să v-o aduc la cunoştinţă. Poate vă foloseşte.

In timp ce ii zambesti, musca-ti limba de jos cu eleganta si discretie, fara exagerari.


Oare ce vrea să spună autoarea articolului?

miercuri, 25 martie 2009

Acordul cu FMI

Mi-am adus aminte de un banc foarte vechi, cu un bărbat care a rămas de trei ori văduv. Cineva îl întreabă de ce a murit prima lui soţie - a fost bolnavă, a avut un accident de maşină? - el răspunde că nu, sărmana a murit după ce-a mîncat ciuperci otrăvite. Dar a doua? La fel, spune bărbatul, ştergîndu-şi o lacrimă, de la o mîncare de ciuperci i s-a tras. Erau otrăvite. Ce tragedie! Şi ce coincidenţă! Dar a treia? Cum s-a întîmplat? Tot aşa? A, nu, răspunde văduvul, nu, biata de ea a murit în urma unei lovituri cu toporul în cap. Vai de mine! Dar cum a fost posibil? De ce? - Păi dacă nu voia să mănînce ciuperci...

Spuneţi-mi că nu-i adevărat!

Spuneţi-mi că nu-i adevărat ce-am văzut şi auzit în seara asta! Spuneţi-mi că dl. Emil Boc, Primul Ministru al României, n-a sunat la Sinteza zilei să dezmintă că s-ar fi ridicat pe vîrfuri ca să pară mai înalt în poza cu procurorii!
:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Premierul e în pielea goală

Hei, nu vă speriaţi, nu premierul României. Premierul României, cum am aflat cu toţii, e pe poante.
Eu vorbesc de premierul Irlandei, care apare nud în două tablouri, introduse prin contrabandă şi expuse pe şest în două importante galerii de artă din Dublin. Uite şi poza pe care o dă BBC News

Nu este clar dacă e un gest de protest sau un act artistic, pentru că autorul nu şi-a dezvăluit identitatea.

Azi e miercuri...

Deci bloggerii sunt bineveniţi la Casa Scriitorilor. Voi fi acolo de pe la ora 13,30.

marți, 24 martie 2009

breiching niuz! A CĂZUT GUVERNUL

ÎN CEHIA.

A căzut guvernul Topolanek (centru-dreapta). Votul de neîncredere din parlamentul ceh - o surpriză pentru toţi comentatorii - intervine exact la jumătatea semestrului în care Cehia asigură preşedinţia Uniunii Europene. Mai multe citiţi la BBC News, că ei au corespondent la faţa locului. Eu nu.

Ecouri la Premiile "Fără canguri"

Institutul European pentru Democraţie Participativă - QVORUM a publicat un raport de evaluare a europarlamentarilor români, din care redau un mic fragment referitor la Corina Creţu:

De menţionat faptul că doamna deputat a fost desemnată “Cel mai bun politician dintre bloggeri”, premiu ce i-a fost acordat în urma concursului organizat în blogosfera şi acordat de Gala premiilor „Fără canguri”.


Corina, succes!

China nu mai vrea dolari

China vrea o nouă valută globală de rezervă în locul dolarului. Şi cînd China vrea ceva... e foarte posibil să se întîmple. Gîndiţi-vă că rezerva valutară a Chinei e de 2 trilioane de dolari. Trilioane. Există aşa ceva?Citiţi aici ce spune BBC News

Salon. Salon du Livre

Faptul că deschiderea a avut loc într-o zi de vineri, 13, nu i-a împiedicat pe iubitorii de carte să asalteze pavilionul de 50 000 mp de la Porte de Versailles, devenit pentru cîteva zile cea mai mare librărie din Franţa. Au fost, la această veritabilă sărbătoare a cărţii, aproape 200 000 de vizitatori. Mai precis 198 150. Cu 20 la sută mai mulţi decît la ediţia din 2008.

Dacă vreţi să aflaţi ce-am mai scris despre Salon du Livre, citiţi pe Tamada.ro, apoi mai "convorbim" aici.

Cine stinge lumina?

Eu nu!
De cîteva zile tot citesc bloguri ale unor oameni foarte serioşi care anunţă că vor stinge lumina sîmbătă seara la ora 20,30 cînd e, dacă n-aţi ştiut, aflaţi acum, Ora Pământului. The Earth Hour. O invenţie ecologistă, la care marşează guverne şi instituţii respectabile. Trebuie să stingem lumina o oră (şi televizorul, la ora meciului cu Serbia, pentru cei interesaţi) ca să arătăm că putem lupta yes we can împotriva încălzirii globale.
Bine.
Stingeţi voi, eu nu.
Eu am stins deja Turnul Eiffel acum 10 ani, în romanul „Labirint obligatoriu”. Într-un scop asemănător, adică tot pentru a atrage atenţia. Nu e vorba de încălzirea globală, acţiunea acelei părţi a romanului se petrece în secolul 30 şi acolo sunt cu totul şi cu totul alte probleme. E vorba de o criză a visului, a imaginaţiei... Deşi poate nici nouă nu ne-ar strica mai multă imaginaţie, altminteri vom ajunge nu peste mult timp nişte roboţi bine educaţi, care mănîncă sănătos, beau apă, nu fumează, practică safe sex, vorbesc politically correct, muncesc zi şi noapte şi în week end fără să ceară plata pentru orele suplimentare, sting lumina cînd li se spune şi-şi plătesc cu sfinţenie ratele la bănci şi la FMI.
Deci, cine stinge lumina?

luni, 23 martie 2009

EBamboo are .net

După cum aţi putut vedea la Palat şi la Marele Zid, EBa are un site de campanie. O fi al ei? De data asta cred că da. Există şi o "echipă EBa". Şi o firmă de consultanţă politică din Washington, DC.
Nu pot să vă povestesc prea multe despre site, pentru că paginile au dispărut (pentru actualizare!?) înainte să pot număra toate greşelile de gramatică şi ortografie. Multe. Echipa EBa are de lucru.


Update: Ca cetăţean (scuzaţi cacofonia, aşa scrie în site-ul EBa), atrag atenţia echipei EBa că nu se scrie ULTIMILE, ci ULTIMELE. Sau e prea complicat? Uitaţi-vă la poză, să nu ziceţi că inventez.
Mai e şi fraza minunată care anunţă că "mîine continuă şi încep acţiuni noi". Avem emoţii.
UPDATE LA UPDATE: Echipa EBa a citit, presupun, această postare şi a corectat cele două greşeli semnalate. Foarte bine. Ăsta era scopul. Dar atrag atenţia echipei EBa că mai există greşeli în text, care uneori dă impresia că a fost tradus dintr-o altă limbă. Atenţie şi la virgule, nu au ce căuta între subiect şi predicat!
Şi gata, nu mai dau meditaţii gratuite.
DIN NOU, UPDATE: Elena Băsescu s-a lepădat şi de acest site. A văzut şi ea că e plin de greşeli. Cel veritabil va fi lansat abia peste 10 zile. Aha. Bine.

duminică, 22 martie 2009

sâmbătă, 21 martie 2009

Tot binele spre rău

Fragment din romanul "French Lover", încă în lucru

Se auzeau strigăte, urale, chiar şi fără să se uite la televizor îşi dădea seama că Franţa a cîştigat. Ei, şi? Ce avea ea din asta? Îşi turnă un pahar de vin. „Allez les bleus”! De o lună nu mai aude altceva. Pe stradă, la birou, la magazin, chiar şi acasă la ea, cînd venea Dominique s-o vadă, o dată pe săptămînă. Îl rugase să ducă maşina la service, ceva nu era în ordine cu frînele, desigur, maşina nu mai era nouă, dar bună, nemţii fac maşini bune, întotdeauna se simţise în siguranţă în maşina asta. Dar acum... O amînase pînă după finală. „Je n’peux pas, maman, je suis débordé”. Nu avea timp pentru mama lui, dar pentru meciuri găsea timp. Ar trebui să se culce. Era aproape miezul nopţii şi vacarmul de pe stradă nu înceta. Dacă la ea, la marginea Parisului, se auzea aşa, vai de cei care locuiesc în centru. Ar trebui să se interzică gălăgia asta, ce face poliţia... Să ia mai bine o pastilă, migrena nu vrea să treacă de la sine... ce viaţă nenorocită! Ar fi trebuit să vadă un psi, dar de unde să-l ia, al ei e un salaud, şi-a luat concediu tocmai acum. Oricum nu e nimic de capul lui, degeaba i-l lăudase Solange. O tot întreba de copilărie. Cum Dumenzeu să-şi amintească ea ce făcea în copilărie, de atunci a trecut prin multe, oricum, a avut o copilărie normală, cu părinţi normali, tatăl ei n-o violase, mama nu era excesiv de autoritară, nimic deosebit, nici o materie primă pentru şarlatanul ăsta care a plecat la Saint Juan şi i-a spus, în stilul lui de merde: „Madame, ţineţi-vă bine, ne vedem cînd se termină această orgie fotbalistică!” Aici a nimerit-o, orgie e bine zis, noroc că s-a terminat, doar urletele aste mai sfîşie noaptea, îi sfîşie creierul... Deşi, dacă ar fi să gîndim logic, este o noapte mare pentru Franţa. Hai să gîndim logic. Au venit din toate ţările să ne bată şi i-am bătut noi pe toţi. Allez la France! Iar acum s-a terminat, deci de mîine va fi linişte. Logic? Logic. Îşi mai turnă un pahar de vin. Ce viaţă de merde! Nici de la balcon nu se poate arunca. Din acest punct de vedere era mai bună garsoniera din rue des Petits Champs, etajul şapte fără lift, cu o scară în spirală care mirosea a pipi de pisică. Infinit mai bună. Cum să te arunci de la balcon aici, din acest pavillon pe care-l cumpărase pe credit în urmă cu douăzeci de ani, o construcţie meschină şi de proastă calitate, dar la vremea respectivă se bucura că fiul ei va creşte într-o zonă verde, la aer curat, nu duhoarea din centrul Parisului. Şi aici au rămas, adică a rămas ea, Dominique şi-a luat o cameră în Paris, nu mai vine pe-acasă cu săptămînile. Migrena asta nu vrea să treacă. Să mai ia ceva? Poate medicamentul nou, pe care i-l prescrisese doctorul săptămîna trecută pentru depresie. „E bun şi pentru migrene”, o asigurase farmacista. Îi era lene să se ridice, să-şi toarne un pahar cu apă. Înghiţi pastila cu o gură de vin, rău nu poate să facă. Ar trebui să ia un pic de aer. Să iasă la plimbare? Unde să se plimbe, la ora asta, cănd toată lumea, în loc să doarmă, petrece? „Vive la France!”. Bine. O să iasă la plimbare, poate la aer curat îi trece migrena. Se ridică în picioare, făcu doi paşi. Se clătina pe picioare. Ameţeala o făcu să se aşeze din nou. Se ridică aproape imediat. Ce-ar fi să ia maşina şi să meargă pînă în Paris, să se plimbe pe acolo, e frumos, e lumină... Dacă tot nu poate să doarmă din cauza vacarmului, cel puţin să prindă ceva din bucuria care se revărsa pe toate străzile. Se urcă în maşină fără să se mai gîndească la frîne şi porni. Nu avea nici o ţintă precisă, va intra pe periferic şi va ieşi unde va avea chef.

Reformele ratate ale preşedintelui

Eşecul este al unei metode. Este nevoie de ameliorarea democraţiei sociale şi a democraţiei politice.
Aşa zic autorii cărţii despre reformele ratate ale preşedintelui.
Ale preşedintelui Sarkozy, evident. Doar nu v-aţi gîndit la altcineva? Ţţţ!
Dacă vă interesează, aflaţi din Le Monde/Livres despre ce este vorba.

La cererea publicului

Şi totuşi Bach... Şi Oistrach.

A şaptea

Chiar dacă azi e aniversarea lui Bach, am simţit nevoia să ascult Beethoven. Simfonia a şaptea în La major, preferata mea. Cu Karajan.

vineri, 20 martie 2009

Breiching niuz de vineri seara

Nu, nu e ştirea că noul preşedinte al PNL este Crin Antonescu, pe care-l felicit pe această cale.
Ci şitirea pe care am dat-o mai devreme ca Update, dar îmi dau seama că merita o soartă mai bună: Succesuri e corect! Cel puţin aşa susţinea la televizor marele cărturar Adriean Videanu:
"Paradoxal, să ştiţi, am să vă dau o analiză a Academiei, să vedeţi că e corect şi 'succesuri'. Chiar a fost o analiză şi, într-un anumit context de fraza e corect". Păi, vedeţi?! Ne-am repezit să criticăm, fără să ştim că Academia... Dar care Academie? Că azi, venind spre casă, am văzut, strecurate pe sub ştergătoarele de parbriz ale maşinilor parcate, nişte bileţele pe care scria "Academia Dany - cursuri de hair-styling". Mai avem şi alte academii. La fiecare colţ de stradă, ca universităţile particulare.
În acest context, după cantitatea necesară de lămîie, mi-am amintit de răspunsul scriitorului Andrei Codrescu, invitat să scrie un poem pentru festivitatea inaugurală a preşedintelui Barack Obama: “I voted for Obama, but I grew up under Ceausescu. The idea of writing poems for people in power gives me the creeps.”
La noi nu există nici o jenă. Sau unii şi-au pierdut memoria.

PD-L-EB-AM-P-TB=?

Bibliografie:
Interviul cu Alina Mungiu-Pippidi, apărut în Academia Caţavencu.
Pentru că ieri n-am avut chef de politică, abia azi dimineaţă l-am citit. Merită să vă uitaţi peste el.
Declaraţiile lui Traian Băsescu pe aceeaşi temă
Declaraţiile recente ale Elenei Băsescu

Eu am ajuns la ecuaţia din titlu. Numai minusuri. Poate cineva să anticipeze rezultatul?

Aritmetica este o ştiinţă tare complicată.

UPDATE FOARTE IMPORTANT! Merita o postare nouă, dar merge şi-aşa. Uite ce ne spune Ziare.com: "Paradoxal, să ştiţi, am să vă dau o analiză a Academiei, să vedeţi că e corect şi 'succesuri'. Chiar a fost o analiză şi, într-un anumit context de fraza e corect", a spus Videanu, citat de Realitatea Tv.
Mai trebuie doar sa ni se spună care Academie. Că azi, venind spre casa, am văzut, strecurate pe sub ştergătoarele de parbriz ale maşinilor parcate, bileţele pe care scria "Academia Dany - cursuri de hair-styling".

Anonimi şi anonime

Am neplăcerea să vă anunţ că de astăzi puteţi comenta pe blogul meu numai dacă vă asumaţi o identitate sau vă găsiţi un pseudonim. Anonimii nu mai sunt acceptaţi, cel puţin deocamdată. Nici anonimele. Asta e soluţia pe care am ales-o. Alternativa ar fi fost să reintroduc moderarea. Poate se va întîmpla şi asta, dar sper că nu va fi nevoie. Veţi spune că exagerez. Posibil. Că îndepărtez cititorii/comentatorii. Credeţi? Eu nu. Nu-i atît de greu să-ţi creezi un ID pe Google sau pe Wordpress.
Dar glumele proaste mă plictisesc peste măsură.

Bach, Johann Sebastian

CONCERTUL ITALIAN
la clavecin Wanda Landowska

joi, 19 martie 2009

Azi e una din acele zile în care mi-e lehamite de politică

Din ce în ce mai multe. Zile de lehamite.
Iar ce primesc pe e-mail nu are darul să mă înveselească.
Spam.
De la Raiffeisen Bank. Notificări de securitate, avertismente că mi se suspendă contul, anunţuri că a fost suspendat contul. Ştiu că e phishing, de luni de zile mă agresează, dar ce pot să le fac?
Şi nu am cont la banca în chestiune. Nici la Bancpost, de unde am primit un mail că mi s-a restricţionat contul.
Am mai primit o invitatie pentru un curs de management al companiilor offshore :) Au şi găsit!
Şi o ofertă irezistibilă de la o firmă specializată care are ca titlu "Fetele noastre preferate", iar textul zice
Frumoase, sexy, educate, curate, inteligente, discrete, fara obligatii...

Sunt perfecte pentru a va tine companie oricand si oricat aveti nevoie de ele.
Testati-le pentru a va convinge.

N-am nevoie de ele, nu vreau să le testez. Ce să fac eu cu ele?
Gata, m-am oprit. Mai bine vă dau o poză de felul celor pe care am promis că nu le mai dau. Salata de quinoa cu năut şi aromă de lămîie pe care am făcut-o sîmbătă pentru musafiri (şi pentru mine, desigur!). De acum a intrat în repertoriul permanent.

miercuri, 18 martie 2009

EBamboo!

Ăsta e sloganul căutat, nu?

Niuz

Iată o selecţie din ştirile zilei de ieri, cu indicarea sursei, ca să n-avem vorbe. Iniţial, ştirile au fost strînse de Ziare.com, eu n-am făcut decît să le extrag pe cele mai semnificative.
  • Un băieţel de 6 ani are IQ-ul mai mare decît Einstein. 176. Copilul trăieşte în Ohio, într-un oraş care se cheamă Loveland (sursa: USA Today)
  • Forma sînilor trădează personalitatea şi caracterul unei femei (sursa: ziarul Pravda)
  • Unul din cinci tătici nu a schimbat niciodată scutece (sursa: Daily Record)
  • Din cauza crizei, s-au ieftinit terenurile pe Lună, Marte şi Venus. Cu 20%. (sursa: Reuters)
  • Preşedintele Ungariei încalcă frecvent Constituţia României (sursa: Preşedintele României)
  • Ardealul a rămas pe loc (sursa: Bogdan Chireac)
  • PNL nu suferă din cauza ieşirii de la guvernare (sursa: Crin Antonescu)
  • Un bărbat care latră şi mănîncă ţărînă a fost arestat în Texas (sursa: AP)
(Va urma)

marți, 17 martie 2009

Bloggeri, scriitorii vă aşteaptă

Dacă e miercuri, e zi de întîlnire bloggeri-scriitori, la restaurantul Uniunii Scriitorilor, Calea Victoriei 115. Între orele 13 şi 15. Laureaţii care încă nu şi-au primit premiile sunt aşteptaţi, dar şi alţi bloggeri, laureaţi sau nu, sunt bineveniţi.

UPDATE: Îmi pare rău, întîlnirea se amînă, din motive diverse, inclusiv meteorologice. E o vreme să nu dai un prozator afară, vorba Ştefaniei Coşovei.
Primesc înjurături, apostrofări, reproşuri de la cei care vor citi acest update abia după un drum făcut degeaba. Rămîne pe săptămîna viitoare, acelaşi loc, aceeaşi oră.

Marele concurs chinezesc

Hai să-l ajutăm pe poporul prieten Chinezu. Am să vă spun şi de ce - pentru că noul lui site sportlocal.ro este foarte interesant chiar şi pentru cei care (ca mine) îşi aduc aminte că există sport o dată la patru ani. Mă rog, exagerez un pic. O dată la doi ani.
Găsiţi informaţii din toate judeţele ţării, despre toate sporturile, chiar şi despre unele de care n-aţi auzit pînă acum. Ştiaţi că există un campionat de shopping pe tocuri de 12 cm? :)
Ca să-şi promoveze proiectul, Chinezu a pus la cale un campionat de clickuri, despre care puteţi afla amănunte aici şi aici. Cîştigătorul ia 500 de euro, ceea ce nu-i rău deloc.
Deci, cum spuneam, să-l ajutăm pe poporul prieten Chinezu. Picătură cu picătură (chinezească, desigur), click cu click.

Fuck la crise! (reloaded)

Fuck la crise este un fenomen apărut la Paris, o reacţie la criză, mai bine zis la primele efecte ale crizei asupra oamenilor - astenie, apatie, figuri posomorîte, gînduri negre, izolare, renunţare la orice plăceri. www.fucklacrise.com este un site, un blog, e pe MySpace şi pe Facebook. I-am văzut sigla imprimată pe un autobus, pe tricouri, pe afişe. Lucile Merra, iniţiatoarea acestei mişcări, spune : "ideea s-a născut din dorinţa de a păstra o doză de optimism într-o epocă în care acesta e din ce în ce mai rar". Fucklacrise înseamnă că nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării, nici să renunţăm la bucuriile vieţii. Fenomenul Fuck la crise demonstrează că oamenii se pot mobiliza în faţa crizei, pot deveni solidari, pot zîmbi, se pot distra, îşi pot vedea de vieţile lor, pot visa.
Mai departe pe Tamada.ro, apoi pe-aici, să mai bîrfim despre criză, că altceva nu prea putem face. Fuck la crise!

Eu sunt o ...

Probabil pentru că nu mai sunt alte probleme în Europa, criza s-a terminat, toată lumea e fericită şi prosperă, s-au gîndit mai-marii Uniunii Europene să rezolve şi problema genurilor, cu recentul ghid de conversaţie şi bune maniere. Ideea este de a crea un limbaj neutru. Neutru ca gen, adică nici masculin, nici feminin. Ca să nu fie sexist. Limbajul. Corectitudine politică pe model american. Deci, de acum încolo este strict interzis să te adresezi unei femei cu Doamnă sau Domnişoară. E sexist. Îi spui direct pe nume. Şi dacă n-o cunoşti? Şi dacă vorbeşti altă limbă decît engleza? Cum faci acordul de gen al adjectivului? Cu ce? Un substantiv neutru cu un adjectiv feminin?
Mai sunt şi alte cuvinte interzise, dar e inutil să discutăm. Ghidul este numai pentru uzul europarlamentarilor. Deocamdată.
Acum aş trage o înjurătură de toate genurile, dar mă abţin. Doar eu sunt o do..., ce pizda mă-sii!

luni, 16 martie 2009

Ce ne facem, fetelor?

Încep să mă tem de progres. Despre roboţii umanoizi care joacă teatru pe o scenă japoneză am scris cu vreo trei luni în urmă. Iată că acum o nouă meserie este în pericol de dispariţie din cauza progresului tehnologic. Japonezii - tot ei, cine altcineva? - au creat primul robot-top model.
Iat-o, cu chipul ei inspirat din desenele animate manga, cu înălţimea ei de 1,58 m (ca mine!) şi greutatea de 43 de kilograme, inclusiv bateriile (nu ca mine, eu n-am baterii!). O cheamă HRP-4C şi la 23 martie va face primii paşi pe podiumul unei prezentări de modă.

Ce se va întîmpla însă dacă domnişoara HRP-4C va avea succes (era să scriu succesuri!)şi creatorii de modă vor prefera cyber-manechinele? Vă daţi seama de avantaje - costă un ban, e drept (2 milioane de dolari prototipul), dar nu se îmbolnăvesc, nu se îngraşă, nu se mărită, nu fac copii, nu fac fiţe... Deci, ce se va întîmpla cu manechinele în carne şi oase?
Oare vor intra toate în politică? Iată de ce mă tem de progresul tehnic.

Treburi serioase

Gata, azi e luni, trecem la treburi serioase. Vin alegerile, se fac listele, trebuie să dăm dovadă de spirit civic şi să-i ajutăm pe candidaţi. De fapt, pe candidate. Blonde şi brune. Vorba ceea: blonda sau brunaaaaaaaaaaaa, îmi e totuuuuuunaaa, a cîntat pentru dumneavoastră Cristian Vasile.
Dar am zis treburi serioase. Hai să le ajutăm. Punem de-un sondaj. Ce credeţi domniile voastre că ar trebui să-şi schimbe unele catindate pentru a fi, nu-i aşa, mai performante pe ogorul politicii europene:
  1. P.R.-ul
  2. silicoanele
  3. culoarea rujului
  4. I.Q.-ul
  5. vuitonul

duminică, 15 martie 2009

E cineva specialist în orgii?

Poate mă lămureşte cineva: ce sunt acelea "orgii financiare"? Precizez că expresia completă folosită în text era "orgii sexuale şi financiare". Nu mă interesează scandalurile mondene, nu ştiu cine are dreptate şi cine e ticălos şi nu am nicio părere în cazul respectiv. Telenovela nu este genul meu preferat.
Dar "orgii financiare" este o sintagmă pe care o aud prima dată şi vreau să aflu exact sensul ei. Dacă are sens.
Poate are legătură cu criza. Poate cu acele "nameless orgies" despre care am citit într-un roman englezesc.
Simplă curiozitate.

Batiste pentru milionari

Nu e glumă. E criză. E gravă. Am aflat ştirea de la Constantin Gheorghe, care e om serios şi ştie ce scrie.
A scăzut dramatic numărul milionarilor din SUA. În timpul şi din cauza crizei. Sau criza e în timpul şi din cauza lor. Cert este că de la 9,2 milioane de milionari în anul 2007, azi nu mai există decît 6,7 milioane. De milionari. Deci o scădere cu 2,5 milioane. De milionari. 2,5 milioane de foşti milionari îşi plîng azi soarta. Plîng cu lacrimi amare şi cer statului să-i ajute să redevină ce-au fost şi chiar mai mult decît atît.

La noi, soarta milionarilor este încă necunoscută, la fel şi numărul lor. Dar plînsul lor se aude deja. Aşa că, oameni buni, atenţie la acordul de împrumut care se negociază cu FMI. N-aş vrea să plătim noi lacrimile amărîţilor de milionari. Mai bine le dăm batiste.

sâmbătă, 14 martie 2009

Bloggeri în port

Portul a fost restaurantul The Harbour din Piaţa Amzei. Acolo a organizat Simona Ionescu o mică agapă cu bloggeri. Participanţi - Corina Creţu, Oana Stoica Mujea, Teo Georgescu, Bogdan Hrib, Chinezu (mai tîrziu şi chinezoaica), Mordechai cu soaţa. A, da, eram şi eu. Încă nu se adunase toată lumea, că prin geamul care despărţea cele două săli ale restaurantului l-am văzut pe premierul Boc. Nu s-a apropiat de masa noastră, probabil pentru că nu are blog. În schimb, marea surpriză a serii, ceva mai tîrziu, după încheierea concertului de la Ateneu, ni s-a alăturat domnul preşedinte Ion Iliescu, cel mai preşedinte din blogosferă. Am folosit prilejul pentru a-i înmîna premiul - volumul "Fără canguri". Şi alţi laureaţi - Corina Creţu, Simona Ionescu, Mordechai - şi-au primit premiile.
S-a băut - mai mult cafea şi apă plată :), s-a povestit, s-a rîs mult, s-au făcut poze.
O seară extraordinar de plăcută! M-am simţit foarte în largul meu cu prietenii de pe blog, deşi pe unii din ei îi vedeam prima dată.
Mulţumesc, Simona, mulţumesc mult, să mai organizezi asemenea întîlniri! Vorba Oanei, nici n-am apucat să stăm cu toţii de vorbă.






P.S. Nicio corabie de piraţi şi niciun marinar nu s-a apropiat de port :)

vineri, 13 martie 2009

breiching niuz!

Via Marele Zid.

Se pare că domnişoara Elena Băsescu şi-a făcut blog. În prima postare declară că nu se teme de tonomate. Foarte frumos, bravo ei, succes! Adică, icschiuzmi, succesuri!

Întrebarea este cine-i scrie blogul. Dacă nu e un fake, evident.

Update: după cum zic cei de la ziare.com, Elena Băsescu ar fi dezminţit maternitatea acelui blog.

Declarăm deschis anotimpul dropiilor!

Un comunicat oficial din partea doamnei Ştefania Coşovei

Doamnelor şi domnilor! Declarăm deschis anotimpul dropiilor! În acest anotimp, care poate dura între 50 şi 100 de zile (depinde de don Cristescu), toată lumea are liber la activităţi creative precum: dansul, cântatul, încântatul, aplaudatul, râsul, desenatul cu creta pe asfalt, pictatul, scrisul, croşetatul, blogăritul, morăritul, mărturisitul şi mai ştiu eu ce! Anotimpul dropiilor începe astăzi, 13 martie, 2009, după amiază... pe la orele 16.

Declarăm deschis anotimpul dropiilor!

CODUL LUI IOVA

M-am gîndit că azi ar fi bine să vă dau un fragment din CODUL LUI IOVA, care face parte din volumul de proză scurtă ANOTIMPUL DROPIILOR al Ştefaniei Coşovei. Cartea trebuie să apară curînd la editura Tracus Arte. Ce ziceţi, mai punem de-un concurs?

CODUL LUI IOVA

1

Cu gesturi măsurate, Mona trage perdeaua să intre puţin din cenuşiul de iarnă fără zăpadă. Şi cenuşiul nu se lasă prea mult aşteptat; intră prudent prin perdelele grele ce ocrotesc femeia de oraşul care dă târcoale pe afară. Prin ferestre deschise, prin obloane, prin pereţi răzbate, năvăleşte, tremură mormăitul ştirilor de dimineaţă molfăit în aparatele de radio, muzica mitocănească din casetofoanele maşinilor, zbierete de copii hămesiţi pregătindu-se de şcoală, de şoferi plictisiţi de aşteptare. Oraşul se trezeşte, iar Mona îl ştie pe de rost în plictiseala lui prăfuită, cu pretenţiile lui de capitală europeană… Aiurea, capitală europeană! Un fel de corp benign grefat pe tumora unui capitalism băştinaş inexistent.
În această convenabilă plictiseală de început de mileniu, personajul nostru feminin răsfoieşte, aşezat pisicos pe o canapea, câteva reviste de modă realizând că ea nu va purta niciodată acele rochii, corsete, sutiene... aşa că aruncă sub canapea celuloza scumpă dar nefolositoare şi se întoarce la cartea ei favorită, cu toate că nu pricepe cam tot ce încearcă să îi comunice Gheorghe Iova, autorul volumului, textualistul ei preferat. Citeşte neatent, dar, ciudat! De data aceasta înţelege totul! Adică pricepe numaidecât că trebuie să termine cu iubitul ei, Robert, instructor de salsa, bio-energo-terapeut în timpul liber şi confident al doamnelor. Se ştiau de pe vremea când Mona suferea de rău de înălţime. Răbdarea lui Robert şi capacităţile sale supranaturale îşi dăduseră mâna într-un efort concentrat şi pacienta trecuse cu bine de fobia ei...
Relaţia devenise monotonă, plicticoasă chiar şi în pat, unde ăla, instructorul-terapeut îşi epuizase tot arsenalul de poziţii, locaţii, fantezii... mă rog... cheltuise destulă energie pentru a desplictisi sexual o femeie de 40 de ani. După orgasmul, sau, de la caz la caz, după orgasmele previzibile ale unei după amiezi, nu mai aveau ce să se întrebe unul pe celălalt, mai ales că Mona susţinea că îi trecuse răul de înălţime şi că poate dovedi oricând asta.
Înzdrăvenită de hotărârea luată, îşi continuă lectura din cartea de desplictiseală. Faptul că afară începe să plouă nu o afectează cu nimic. „O moarte nepăsătoare pluteşte în casa asta” – îşi spune în drum spre măsuţa cu telefon, mai răsfoind odată paginile lui Iova. Apoi se ghemuieşte ca o felină mare în apărare, la lumina unui lampadar cu „mărgele” de cristal şi deschide o revistă veche unde citeşte mirată: „Despre luminozitatea luminii”... Revista e din 1912, tocmai de pe vremea scufundării Titanicului. „Lumină luminoasă? Sună poetic, dar e o tâmpenie, o tautologie produsă de vreun spirit infantil” – gândeşte Mona privind tot mai insistent o ceaşcă de cafea în care zaţul se uscase între trecut şi viitor.

Elena Gandhi

M-a năucit. Nici nu ştiu ce să mai scriu. Cum zice Ştefania, mi-a bulversat sistemul de valori.
Foarte bine, s-o pună pe listă, să candideze, nicio problemă. Dar asemenea comparaţii îi fac mai mult rău decît bine. Sau asta o fi intenţia?

RedLine

Nu este un thriller, nu este un film, nu este o marcă de motociclete sau trotinete, nici o băutură energizantă. Este o creaţie artistică, prezentată de pictorul Jean Dolande în cadrul unei expoziţii colective de artă contemporană la al cărei vernisaj am participat joia trecută la Paris, într-o galerie nou-nouţă aflată la parterul unei vechi clădiri din rue de Londres. Avea şi prietena mea Rodica Iliesco un tablou în expoziţie, dar vedeta serii a fost Jean.
Lucrarea lui, RedLine, este un protest violent, o denunţare a societăţii de astăzi, o reprezentare fără menajamente a mizeriei umane. Douăsprezece vase de toaletă, roşii ca sîngele, străjuite fiecare de cîte un tablou tot pe fond roşu. Vasele sunt pline cu obiecte care simbolizează relele lumii contemporane: genocidul, terorismul, foametea, încălcarea drepturilor omului, traficul de organe, drogurile, pedofilia, poluarea, minele anti-persoană, încălzirea globală, despăduririle şi pericolul nuclear. Un al 13-lea vas, alb, este spart de către artist în faţa publicului. Un gest simbolic. Speranţa că se mai poate face ceva.



joi, 12 martie 2009

Scaunele

Vuieşte presa, zumzăie blogosfera că au loc mari mutări de mobilier prin diverse palate. Amintesc celor interesaţi vechea anecdotă cu proprietarul de bordel care în momentele de criză nu schimba paturile, ci curvele. Iar dacă nici acum nu e criză...

Cella, la mulţi ani!

La mulţi ani, cu aceeaşi dragoste de carte! Şi această mimoză, culeasă cu aparatul de fotografiat pe cheiul Senei.

LOVITURA DE STAT/2

Cu dedicaţie pentru Ştefania, care voia să ştie dacă am mîncat gloanţe sau grenade. Cei slabi de înger să se abţină! Ştiu, am promis că nu mai postez poze de-astea periculoase, dar trebuia s-o conving pe Ştefania :)

miercuri, 11 martie 2009

LOVITURA DE STAT


La câţiva paşi de Palais Royal şi de Luvru. O poză de care uitasem.

Iosif Naghiu



La 11 martie 1932 s-a născut dramaturgul Iosif Naghiu, plecat dintre noi în 2003. Un mare scriitor, un minunat prieten.
Iată aici două fragmente din ultima lui piesă, "Călătorii cu Alice".






Scena 3


ALICE: Poate ar trebui să vă spun de ce mi-am luat lumea în cap şi am părăsit o ţară frumoasă ca România. (Pauză.) Aţi cunoscut România? Aţi auzit de ţara aceea despre care se spune că e vecină cu Rusia şi cu Dumnezeu? Cum de n-aţi auzit? România este ţara în care oamenii mor de foame între două chefuri grozave cu ţuică, sarmale sau mititei. Aţi gustat din sarmalele noastre cu mămăliguţă? Dar din vestiţii mititei româneşti? A, după ce aţi gustat aţi stat două săptămâni bolnav de trichineloză? Păi dacă n-aţi băut ţuică? Dar domnilor, la noi, trichineloza nici nu mai este o boală ci un pretext ideal să te internezi în spital ca să fii îngrijită de un stagiar focos şi viril. Aţi văzut ce peisaje avem? Ce coline ispititor ondulate, ce dealuri şi văi colorate, ce copii malformaţi? Când apa coboară vijelioasă din munţi după o ploaie din aia “strong” nu mai rămâne nici pod, nici baraj, nici biserică... Veşnicia satului se scufundă sub ape cu căţel şi purcel. Dar şi aşa ce informaţi sunt ţăranii! Stau pe acoperişele caselor inundate şi în timp ce avutul de o viaţă le dispare sub ape ei se uită la telejurnalul agăţat în copac. Apoi, capitala României, micul nostru Paris, Bucureştiul... Numai restaurante de lux, numai poeţi geniali şi bănci care dau faliment. Numai fete frumoase şi bune de măritat cu turiştii francezi şi italieni. Nu, cu germanii nu, ăia-s chiţibuşari şi au părul blond, ridicat spre urechi să nu li se vadă chelia. Am avut şi noi un german din ăsta în gazdă. Pârţâia. Pârţâia şi bea tot timpul dintr-o sticlă de vodcă, obligându-ne să îngânăm alături de el un cântec rusesc din timpul celui de al II-lea război mondial. Ceva cu nişte plopi de pe Nistru... Aşa era Günther, genul de om melancolic dar hotărât. Care cu cât e mai melancolic şi mai sigur de sine se ridică mai greu din fotoliul de musafir aşteptând cu încrâncenare să i se ofere dacă nu un spectacol vampiric, măcar ceva ocult şi obscen. Da, ăştia sunt nemţii, nu toţi, dar cum să îi iei de bărbaţi, mai bine iei un român şi odată căsătorită munceşti cu el cot la cot. Adică în timp ce el sforăie, tu alergi între bucătărie şi baie, găteşti, speli, ştergi copiii la cur, dai cu aspiratorul sau sfânta mătură până când domnul soţ se trezeşte din somn întrebându-se; de unde atâta energie la aschimodia asta după ce a stat zece ore-n picioare la fabrica de cârnaţi?... Asta este femeia româncă. Ăsta este mitul degradat al româncei care deşi e frumoasă de pică, din clipa în care a spus da, la sfânta biserică, s-a şi transformat într-o vită bună de pus la jug. Cred că nu mai e cazul să vorbesc şi de bărbatul daco-roman.

Pauză.

Scena 4

ALICE: Auzi, bărbatul dac din România de azi! Ce să mai zic? Mai întâi vorbeşte cu tine ca un doctor-docent şi apoi te bagă în mă-ta pentru că nu te-ai născut la ţară ca el. Are o minte mai iute ca briciul şi în loc să o pună la treabă aşa cum ţăranul ieşea cu plugul pe câmp dimineaţa, se câcâie calculând ofticat diferenţa dintre euro şi dolar. Ăştia-s bărbaţii români. Muşte-ţeţe ce bâzâie pe la colţuri de stradă dând cu lustru caselor de schimb valutar. Şi cum se mai laudă: "ce locuinţă mi-am cumpărat, ce mobilă stil am adunat, ce tablouri am achiziţionat, ce maşină am tamponat, ce femeie am regulat!" De rest nici nu le pasă. Pentru că ei muncesc nu gândesc. Pentru că ei trombonesc. Pentru că ei protestează. Pentru că ei violează. Legile ţării în partide şi-n parlament. Şi când să verifice textul de lege taman bun de votat îşi aduc aminte că au o amantă la un hotel lângă Gara de Nord şi dau bice acolo să o prindă cu altul. “Chiloţii tăi au un miros suspect de brazi cu cine ai fost la Sinaia?” Şi stimulaţi de mai noile legi ale proprietăţii private, ţac, te-au şi pocnit peste ochi. Că atunci când sunt geloşi, bărbaţii români au şi palme grele de patrioţi. “Cu cine zici că mă înşela Titişor? Cu deputatul ăla de Cîmpina care stă la Hotel Bucureşti? Porcul! Pentru asta-i plăteşte Senatul 10 milioane chirie pe lună? Să-mi reguleze iubita? O omor, o strivesc de perete! O fac o pată de sânge care vorbeşte, ca-n poezia aia a lui Nichita. Şi fără nici o fază premergătoare trec la analiza poeziei stănesciene. A fost un poet talentat da’ cu voie de la securitate. Că arta a fost pe atunci o curvă a comunismului şi nici acum nu s-a reciclat. Şi cum să nu fie arta o curvă dacă şi politica este o curvă? Hai să mai tragem o duşcă. Că ţara asta este pierdută pentru artişti. Ca să reuşească se duc la Paris. Că acolo dictează modernismul, post-modernismul, nonconformismul, esenţialismul, deconstructivismul. Nu mă întreba ce drăcie e şi asta. Probabil o Veneţie fără poduri şi ape, Verona fără balcoane pentru Romeo şi Julieta, America fără Ronald Reagan şi vocea piţigăiată a lui Truman Capote. Oricum, acolo arta modernă chiar dacă nu merge cel puţin scârţâie. Asta o spunea logodnicul meu Lisandru, tânăr artist plastic de 60 de ani. Aşa că în loc să-l iau de bărbat mi-am pus valuta-n chiloţi şi am fugit la Paris.

Muzică franţuzească, englezească, italiană, într-un mixaj rapid şi lipsit de complexe.

Fără canguri, dar cu bloggeri

Azi e 11 martie, data stabilită pentru o nouă întîlnire între bloggeri şi scriitori, la Casa Scriitorilor, Calea Victoriei 115, în restaurant, pe la ora 13. Cei care nu au primit încă premiul sunt aşteptaţi, cei care l-au primit şi cu toate astea mai vor să stea de vorbă cu mine sunt bineveniţi. În cazul (improbabil) că restaurantul este rezervat pentru un alt eveniment, avem şi o "locaţie" de rezervă - cafeneaua de la Muzeul Literaturii.

marți, 10 martie 2009

Purim Sameach


Azi e Purim, cea mai veselă sărbătoare evreiască. Dacă nu ştiţi povestea frumoasei Estera, a lui Haman cel rău şi a lui Mordechai cel înţelept, o găsiţi pe Internet. Chiar şi în Wikipedia. Nu veţi găsi acolo gustul prăjiturelelor numite humăntaş pe care le-am copt azi după-amiază, tot ce pot face este să pun poze. Imediat după ce le-am scos din cuptor şi un sfert de oră mai tîrziu. E drept, au fost şi doi prieteni pe-aici, n-am mîncat singură :)

O întrebare pentru grupul de la Cluj

Adică Adi Hădean şi ceilalţi clujeni care au luat premiul "Fără canguri". Şi pentru grupul de la Reşiţa. Şi pentru Elisa, Nea Costache şi SkyRain.

Aţi primit cartea/cărţile?

Poeme în dar 2

Marin Sorescu - Tutun

Morţilor
Li se pare veşnicia
Mai lungă
Fiindcă nu li se dă voie
Să fumeze

Noi, aceştia mai vii, fumăm,
Ne aprindem unul de la altul
Cîte-o ţigară,
Slobozind pe nas cîte-un "mulţumesc"
Înecat în fum.

O ţigară cînd ne naştem,
Una cînd mergem la şcoală,
Alta cînd ne căsătorim:
O ţigară pentru că plouă,
Şi pentru că nu plouă,
Altă ţigară...

Şi uite-aşa,
Cu un tutun ieftin,
Nici nu ştii
Cînd ţi-a trecut
Soarta.

Poeme în dar

H. Salem

Societăţi de asigurare


Planeta de ametist are
Societăţi de asigurare
Care mai de care
Primeşti despăgubiri
Dacă în dragoste
Ai dezamăgiri.
Există tarif precis
Sumele cresc proporţional
Cu cât dezamăgirea-i mai amare
Creşte şi cota
Societăţile fiind dotate
Cu aparate
Ce stabilesc fără îndoială
Cantitatea de amăreală
De asemeni primeşti sume
Pentru jurămintele călcate
Şi asigurate
Pentru fiecare declaraţie
De amor mincinoasă
Pentru zilele fără soare
Şi fără speranţă
Pentru fiecare
Pierdută şansă
Dacă iubita întârzie la întâlnire
Primeşti o pungă
Dacă nu vine deloc
Un sac cu bani.
Societăţile sunt însă şirete
Plătesc detectivi specializaţi
Travestiţi în şoferi de taxi
Ce aduc la întâlnire
Fără întârziere
Şi cea mai alintată
Fată.
Pe planeta de ametist poţi să te asiguri
Dacă vrei
Cu o sumă minoră
Ca fata să danseze cu tine
Să nu-şi dea întâlnire cu altul.
Dacă iubita îţi mărturiseşte
Că nu poate să te sufere
Dacă-ţi cere să te duci învârtindu-te
Primeşti pentru fiecare învârtitură
Câte un galben sau un argint
În funcţie de mărime
După perimetru
Sau după diametru.
Dacă te declară bleg
Primeşti un pled.
Dacă primeşti un bileţel
În care te anunţă
Că te părăseşte
Că nu te mai iubeşte
Că nu vrea să te mai vadă-n ochi
Că-i lehamite de tine
Nu arunci biletul
Nici nu-l mototoleşti
Deoarece tariful prevede
Ca la telegrame
Bani pentru fiecare cuvânt
Şi altă sumă aparte
Dacă există vreun P.S.
De ce?
De unde să ştiu?
Din toate aceste cauze
Pe planeta de ametist
Eşti cu atât mai bogat
Cu cât eşti mai trist.

Să dăruim poeme

La Paris este Primăvara poeţilor, iar azi, cînd citiţi aceste rînduri, este Le grand jour du poeme a l’autre, adică ziua în care poezia se împarte cu ceilalţi. Se dăruiesc poeme, se face schimb de poeme, poemele se postează pe bloguri, se trimit prin poştă, se strecoară pe sub uşă, se dau peste tot, la birou, în metrou, în staţiile de autobus, în parcări, în pieţe, la poarta şcolii, la primărie, în ziare, la radio, la televizor sau pe internet. Puteţi citi tot articolul pe Tamada.ro. Tot acolo găsiţi poemul pe care vi-l dăruiesc. Poate veţi face la fel, dăruind celor dragi o poezie!

luni, 9 martie 2009

Je suis de retour :)


Adică am ajuns acasă. După drumuri multe şi grele.
De fapt, ziua a început destul de bine. Dar la aeroport, eu, care am scris un studiu despre măsurile de securitate, am constatat că mai am de învăţat. Ştiaţi că brînza este lichid? Nu ştiaţi, nu-i aşa? Ei, bine, o fătucă de la Air France mi-a spus că nu pot să iau în bagajul de mînă brînzeturile cumpărate azi dimineaţă (Camembert, Bleu de Bresse, Chevre, Saint Felicien, Saint Marcelin şi alţi sfinţi), pentru că brînza e un lichid şi nu e voie cu lichide în avion.
Bine, să trecem. Nu vă povestesc despre zbor, a fost fără evenimente, din fericire.
De la aeroport m-am dus direct la World Trade Center, unde revista "Săptămîna financiară" îşi sărbătorea a patra aniversare. Trebuia să-i spun un hepi bărsdei, doar colaborăm de la primul număr. Erau de faţă ziarişti, oameni de afaceri, oameni politici şi alţi oameni. Am remarcat prezenţa unui mare număr de miniştri din guvernul Năstase. Era şi domnul Adrian Năstase. Am aflat că fusese invitat şi guvernul Boc, dar probabil miniştrii acestuia au stat la televizor şi au luat notiţe. Cu prilejul aniversării, Gabi, zisă şi Gabriela Vrânceanu Firea, a dat autografe pe noua ei carte - "Economie de cuvinte", un volum în care şi-a adunat editorialele publicate în cei patru ani ai revistei. Şi ne-a urat lectură plăcută şi criză uşoară. Aşa să fie.

Adio, Edouard!














Aşa îl chema. Edouard.






























La desert am uitat să fac poze. Cu gîndul la Edouard, desigur.

duminică, 8 martie 2009

FUCK LA CRISE!



Aşa cum aţi citit. Mai mult chiar, www.fucklacrise.com. Este un site, un blog, e pe MySpace şi pe Facebook, iar azi i-am văzut sigla imprimată pe un autobus. A fost ideea tinerei Lucile Merra: "ideea s-a născut din dorinţa de a păstra o doză de optimism într-o epocă în care acesta e din ce în ce mai rar". Fucklacrise înseamnă că nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării, nici să renunţăm la bucuriile vieţii. Fenomenul Fucklacrise demonstrează că oamenii se pot mobiliza în faţa crizei, pot deveni solidari, pot zîmbi, se pot distra, îşi pot vedea de vieţile lor, pot visa.
Pentru Lucile, Fucklacrise a devenit şi o întreprindere profitabilă: tricourile se vînd ca pîinea caldă.

Altă idee la vreme de criză este cea cu baloanele. 15000000 de baloane vor fi lansate de oameni care reuşesc să depăşească statutul de victime ale crizei, prin crearea unor microîntreprinderi (în condiţiile în care statul francez chiar îi ajută să facă acest lucru)

Chiar dacă nu spun de-a dreptul "Fuck la crise", cam asta dau de înţeles şi cei de la FNAC:

Şi cei de la restaurantul l'Annexe din Montmartre:Şi aceşti tineri care cîntă lîngă Palais Royal:



Şi această jună pariziană, pe nume Oana. Vedeţi ce citeşte?

vineri, 6 martie 2009

Egiptul la Luvru


O expoziţie foarte interesantă, "Porţile Cerului", consacrată Egiptului antic, viziunii asupra vieţii şi morţii în epoca faraonilor, poate fi văzută la Luvru între 6 martie şi 29 iunie. Puteţi citi aici despre expoziţie. Sunt şi cîteva imagini, iar un link vă duce spre o galerie cu 10 din cele 300 de obiecte funerare expuse.

Piaf

Înregistrarea e din 1948.

Special pentru Mădălina

Într-o postare relativ recentă, Mădălina punea pe seama crizei faptul că în magazinul Sephora din Bucureşti cumpărătorii nu mai primesc eşantioane gratuite.
Ca trimis special la Paris, am investigat, contra cost, evident, situaţia la magazinul Sephora de la Samaritaine, rue de Rivoli (N-am avut timp să ajung la cel de pe Champs Elysees). Deşi nu am cumpărat mare lucru, am primit la casă o cantitate foarte plăcută de eşantioane, iar pentru că unul din produsele cumpărate era Guerlain, la standul firmei am mai primit cîteva eşantioane. În total, zece.
Deci, ori la Paris nu e criză, ori ce se întîmplă la Sephora din Bucureşti nu are legătură cu criza.

joi, 5 martie 2009

poze de la hepi bărsdei

Şampanie, pentru că ne place.


Menu d'artistes la Cadet de Gascogne: Ficat de viţel cu fasole verde. Tres tres bon!

Unul din cadouri.


Seara, la prieteni. Foie gras în prim plan. Şampania n-a mai intrat în cadru iar desertul (Millefeuille cu fructe, reţetă creată de mine) s-a mîncat înainte să-l fotografiez.

miercuri, 4 martie 2009

Drôle de crise


E criză şi nu e criză. Toată lumea vorbeşte despre criză, toată lumea dă vina pe criză pentru toate relele care se întîmplă, dar nimeni (aproape nimeni) nu înţelege despre ce este vorba în propoziţie şi viaţa merge înainte ca în vremurile normale sau cel puţin aşa pare. Restaurantele bune sunt pline, celelalte nu. Ca şi pînă acum. Un detaliu interesant, au dispărut două restaurante chinezeşti pe care le ştiam, unul din ele chiar bun, "Le dragon" din rue Lepic. În locul lor, restaurante franţuzeşti neinteresante. Unde s-or fi dus chinezii? La mai bine, probabil. S-au înmulţit restaurantele japoneze, vezi sushi la toate colţurile de stradă, în locul vechilor bistrouri. Se aşteaptă falimente şi şomaj. Oamenii fac economii sau măcar sunt mai atenţi la cheltuieli, asta se vede. Se merge mai puţin cu maşina. Circulaţia în oraş a devenit fluidă, în schimb metroul e mai aglomerat ca oricînd. Turiştii sunt puţini, faţă de alţi ani. Au scăzut uşor preţurile imobilelor. S-a scumpit sensibil pătrunjelul la piaţă. (Preţul unei cupe de şampanie nu s-a modificat, la vie est belle!) Multe premiere teatrale şi vernisaje. Mulţi cerşetori, dar nu mult mai mulţi ca înainte, unii cu accent românesc.

A început, luni, festivalul "Printemps des Poètes", anul acesta sub semnul rîsului. Dar despre primăvara poeţilor voi mai scrie. Mă tem că şi despre criză.

marți, 3 martie 2009

Spre o criză a culturii?

BookWorld, Lumea cartii, suplimentul literar al cotidianului The Washington Post, si-a incetat aparitia la 15 februarie. Motivul? Criza. Fireste. Lipsa incasarilor din publicitate a ucis una din marile publicatii de cultura. E drept, vor aparea in continuare recenzii. In ziar. Intr-un spatiu restrans. E criza. Da, va aparea in continuare online…
Au disparut, dispar in continuare, publicatii. Publicatii de cultura, reviste literare. Sunt printre primele victime ale crizei. Ca si teatrele si muzeele, ramase fara „mijloace de subzistenta”. In America, mai ales. Dar si in Europa. Si nici presa culturala din Romania nu se simte prea bine.

Citiţi şi continuarea pe Tamada.ro, dacă vreţi, apoi comentaţi aici.

Parca mi-a amintit de ceva...

Ma plimbam pe Avenue de l'Opera si, brusc, am vazut intr-o vitrina poseta din imagine.

Dupa cum se vede, este un Versace cu blanita, ati mai vazut modelul asta, pe rosu, cu doua-trei luni in urma. A cui era oare poseta? Pina ajung la Bucuresti am sa-mi amintesc. Sau ma ajutati voi. Este cu pret redus la jumatate, de la 345 la 172 Euro. Deci nu zece mii, da? Citeva sute, acolo. Modest, ca e criza. Deci sa nu mai birfiti degeaba.
P.S. Nu, n-am cumparat-o. Caut un vuiton :)

Esentialul


Poza am facut-o in prima seara, primele cupe. In Place du Tertre. Puteti sa ma credeti ca au urmat si altele si vor mai urma. A la notre!

duminică, 1 martie 2009

Se întîmplă

Azi dimineaţă, calculatorul meu n-a vrut să pornească. Era ora 7, m-am gîndit că vrea să doarmă şi el un pic mai mult, doar e duminică. Dar el - nu şi nu. Degeaba apăs butonul. Nicio reacţie. O fi vreun virus, o defecţiune, o stricăciune, o întrerupere a cordonului de alimentare sau, pur şi simplu, aşa vrea el? Ei, asta e, voi afla la întoarcere. Şi la nevoie mai pot lucra cîteva zile pe laptop.

Norocul meu este că aseară mi-am făcut "lecţiile" şi am lăsat bagajele pentru astăzi. Dacă făceam invers? Mi-e groază să mă gîndesc. Vreo trei articole, un pdf cu cartea mea, nişte texte pentru Uniunea Scriitorilor - toate le-am trimis aseară, parcă aveam o presimţire, un feeling, ceva... ceea ce nu-i adevărat. Dacă aveam, mai făceam şi efortul de a posta, pentru zilele cît lipsesc din Bucureşti, cîte un fragment dintr-o carte mai veche, aşa cum intenţionam. Am să fac asta diseară, de la hotel. Probabil.

Click pe poză!