sâmbătă, 17 octombrie 2009

"În România, Ceauşescu trebuie să cadă o dată la douăzeci de ani"

Am pus în ghilimele titlul pentru că propoziţia nu-mi aparţine. Am citit-o la Mircea Badea.
Regret foarte mult că n-am scris-o eu. "În România, Ceauşescu trebuie să cadă o dată la douăzeci de ani".

Am lansat, pe 21 august, proiectul "10 zile care au schimbat România".  A fost primit cu entuziasm. Mulţi oameni, bloggeri sau nu, mi-au promis că vor scrie. Foarte puţini au scris pînă acum. Prea puţini pentru ca proiectul să fie gata la timp. La 1 noiembrie ar trebui să predau textul la editura Tritonic, pentru ca volumul să apară înainte de aniversarea revoluţiei din decembrie 1989. Eventual, la timp pentru o lansare la Tîrgul de carte Gaudeamus. Care tîrg va avea loc în perioada 25 - 29 noiembrie. Adică, imediat după primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Vedeţi cum se leagă lucrurile? Pentru proiectul "10 zile care au schimbat România", am cerut tuturor să-şi amintească vremurile de atunci, să scrie ce-au făcut, ce-au văzut, ce-au auzit, ce-au trăit în perioada aceea, în preajma datei la care a căzut Ceauşescu.
Dar oamenii nu prea au chef de scris, pentru că alta e preocuparea lor acum - acum nu amintirea contează, ci prezentul şi viitorul. Pe români nu-i mai interesează cum a căzut Ceauşescu, ci cum va cădea Băsescu.

"În România, Ceauşescu trebuie să cadă o dată la douăzeci de ani".

Ce bine că avem bloguri! Peste douăzeci de ani vom putea povesti ce s-a întîmplat în toamna/iarna lui 2009 şi cum am scăpat - definitiv, sper - de dictatură.

21 de comentarii:

  1. Daca oamenii se arata la fel de dezinteresati ca si cu proiectul tau, peste 20 ani vor spune fix nimic, din pacate. Vor sta nostalgici la tv, probabil ca unii din ei vor avea bloguri cu imagini pentru ca nu toti trebuie sa stie sa scrie sau sa vrea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei, şi tu, Oana! Eu încerc să fiu optimistă...

    RăspundețiȘtergere
  3. Dacă oamenii sunt reticenţi la scris, sper să nu fie la fel şi în a pune ştampila acolo unde trebuie...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, Lucia, asa e. Si Badea a avut o emisiune de execeptie. Aproape l-am iertat pentru faptul ca indemna sa nu mergem la vot. Acum si-a reconsiderat pozitia. A inteles ca Basescu e un pericol major.

    RăspundețiȘtergere
  5. Lilick
    Da, am văzut şi mă bucur foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  6. A, uitasem. Aici mai era un comentariu al unui anonim, care zicea că poate cei care scriu nu mă simpatizează. Chiar era nevoie de anonimat pentru asta :))
    Nici eu nu simpatizez pe toată lumea şi mai ales pe anonimi.
    Oricum, am revăzut textul din 21 august, nu ceream simpatie nici pentru mine, nici pentru ideile mele politice.
    Deci, curajosule anonim sau bravă anonimă, dacă ai ceva de relatat despre zilele revoluţiei, poţi să trimiţi textul. Dar să fie o relatare, nu interpretare, nu speculaţii. Scris cum ai văzut atunci, nu cum îţi imaginezi acum. Şi poţi semna anonim, mă interesează doar vîrsta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu sper ca oamenii sa scrie!
    Astea sunt lucruri care trebuie sa ramana. Azi tocmai mi-am dorit sa-l strang de gat pe un taximetrist, care mi-a explicat cat de bine era pe vremea lui Ceausescu. Mi-a zis, senin, ca eu nu am de unde sa stiu, ca nu m nascusem! I-am spus ca asta e marele meu noroc! Ca eram nascuta de multa vreme! Ca altfel l-as fi crezut! S-a suparat si mi-a zis ca singurul care merita votat, pentru ca eamana cu Ceausescu, este Basescu. Mi-a trecut supararea!!! I-am multumit pentru ca m-a convins ca TREBUIE sa votez....

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt trist Lucia. si era un proiect de aducere aminte. fix la 20 de ani si culmea cu evenimentele care se intampla acum asa cum bine ai pus in postare. si poate tocmai pentru ca nu ne preocupa trecutul am ajuns din nou in pragul unei dictaturi.am fost si suntem dispusi sa uitam repede tot RAUL care a fost.cand vom simti din nou pe pielea noastra va fi din pacate prea tarziu. si de data asta asa cum am spus si la mine pe blogspot ne-o facem cu mana noastra,nu ne impun rusii o dictatura, pe cine vom mai da vina?

    RăspundețiȘtergere
  9. eu...
    Da,trebuie să votezi!

    Cody
    Să vedem, poate totuşi iese o carte... Dar mai ales să sperăm că electoratul român va vota masiv împotriva dictaturii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am o idee! Ce ar fi sa incepi sa ceri, de acum, texte despre ... "10 ani de la scaparea de Basescu"? Oamenii au inertie. Pana isi aduna gandurile, pana isi potrivesc scaunele, pana isi amintesc de ce s-au asezat in fata calculatorului, pana scot scrumul de tigara dintre taste, ... nici nu stii cand trec zece ani?! Noi sa fim sanatosi! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. GS
    Bună idee! Dar crezi că o să-şi mai amintească cineva de el peste zece ani?

    RăspundețiȘtergere
  12. Un vecin de-al meu care n-a mai pus alcool pe limba de zece ani (din motive medicale), mi-a promis ca daca pica Basescu, se imbata! eu, nu stiu ce-as face, cert este ca m-as bucura enorm!

    RăspundețiȘtergere
  13. Vrem Respect ! Manifest pentru România, pentru viitorul nostru şi-al copiilor noştri… :
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/10/18/manifest-pentru-romania-pentru-viitorul-nostru-si-al-copiilor-nostri-jos-basescu-jos-mafia-portocalie-nu-vrem-dictatura/

    Dacă, ei, Băsescu şi pedelacheii sunt uniţi… UNIŢI PRIN TICĂLOŞII, să NE TREZIM, să ne implicăm, SĂ CEREM ŞI SĂ NE IMPUNEM PAŞNIC RESPECTUL, pentru că, NE-AM SĂTURAT !
    TREBUIE SĂ RENUNŢĂM LA… RENUNŢARE ! TREBUIE ! E TIMPUL !!!
    Sibilla

    RăspundețiȘtergere
  14. Nea Costache
    Cred că ne îmbătăm toţi!

    Sibilla
    Foarte bine spus, trebuie să renunţăm la renunţare! Ai dreptate, e timpul.

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna dimineata Lucia.duminica placuta sa ai

    RăspundețiȘtergere
  16. Imi pun mari sperante in cartea "10 zile..." Am trimis textul "Am ingenuncheat...". De un timp il aprob in multe judecati pe M. Badea. Sa aveti bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  17. Am trimis si eu citeva ginduri despre cele 10 zile care N-AU schimbat Romania. Poate e prea tirziu, asa cum se intimpla lucrurile bune. Sau, poate că nu.

    RăspundețiȘtergere
  18. Varanus
    Să vedem, poate totuşi va fi o carte...

    RăspundețiȘtergere
  19. desi au trecut 20 de ani romanii bat apa in piua cu aceleasi timpenii de care nu se pot satura. citeodata am impresia ca sinteti intorsi cu cheia pt ca nu sinteti in stare sa vedeti nimic. deci nu se poate pune problema sa intelegeti ceva din tot ce se intimpla cu voi nu cu altcineva din alta galaxie! da si eu am dus-o f greu la nea nicu. a fost groaznic sa fac o scoala fantastica care nu exista nici pe bani in vestul vostru iubit sa am asistenta medicala si medicamente care nu te fac praf dreptul sa cumpar o casa cu efort zero si fara sa fiu escocat de banci sau sa am concediu cind imi trecea mie prin cap si cam cit vroiam sa am un job unde ma distram de cind ajungeam daca ajungeam pina plecam asta daca se intimpa sa stau mai mult. in plus unde mai pui ca in clipa in care ma trezeam prima intrebare pe care mi-o puneam era ce vreau eu sa fac astazi? recunosc ca era f greu sa fac ce vreau! si peste toate aceste greutati mai imi dadeau si un salariu probabil pt ca ma duceam la meciuri ca alta explicatie nu gasesc. in prostia voastra de-a dreptul monumentala nu va intrebati acum cind se vede si se si simte ce este cine poarta raspunderea pt acesta situatie? nu cumva aia din vestul luminos sint vinovati si pt ce-i aruncati in circa lui nea nicu? nici acum n-ati inteles ca si el a fost o marioneta in miinile vestului? e greu? poata va baga astia ceva in mincare pt ca in conditii normale este imposibil sa-ti dezvolti un cap de piatra! vreti mai bine? dar v-ati intrebat cu mintea vostra aia putina unde este bine? si daca aveti un raspuns treceti adresa ca sa ma duc si eu. am plecat de zeci de ani in cautarea vestului ala din povestile de la europa libera insa am gasit o zona in care doar prostia hotia perversitatea si mizeria sint adevaratele valori. nici acum nu vedeti? nu va place? va spun eu ca meritati si aveti mare noroc ca nu dati de unul ca mine care sa va bage adevaratul vest peste noapte in casa ca sa va saturati. trebuie insa sa va aduceti aminte ca asta ati vrut sa aveti si va spun eu ca vesticii nu vor inventa niciodata altceva ca sa va placa voua deoarece intre timp am vazut ca sinteti doar niste servitori utili fara coloana vertebrala ca sa nu mai vorbim de demninate ca pt voi este deja ceva s.f. sa va fie rusine nesimtitilor!

    in germania sint peste 3 milioane de copii subnutriti iar 50% din populatie detine 5% din averea nationala a statului adica pe scurt fac foamea!!!! in romania cind era sub talpa vestului intre cele doua razboaie romanul detinea 10% din averea nationala a tarii si avea speranta de viata de 41,5 ani principala cauza a mortalitatii fiind pelagra. cum este acum? e tot greu sa faceti o simpla paralela? va simtiti bine in halul asta de prostie? nesimtitilor!

    anonim pt ca nu toata lumea are cont pe google! greu si asta de ineles?

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!