"Sunt direct interesat să nu planeze nicio suspiciune de fraudă la cel mai important scrutin care urmează în România pentru următorii şapte ani de zile." Dixit Boc. Emil Boc, zis şi prim-ministru. Dacă nu credeţi, mergeţi la Lilick şi vedeţi înregistrarea. Lilick, felicitări, i-ai prins! Cum e aia cu gura păcătosului? Ce grăieşte ea?
În Franţa, Constituţia celei de-a cincea republici prevedea un mandat prezidenţial de şapte ani, cu posibilitatea de a avea două mandate consecutive. Aşa a stat Francois Mitterrand 14 ani la Elysee. Prea mult, au spus francezii. Jacques Chirac a stat doar 12, pentru că în timpul primului său mandat (de şapte ani), în anul 2000, a fost aprobată prin referendum reducerea la 5 ani a mandatului prezidenţial, deci al doilea mandat a fost de 5 ani.
Iar ăştia vor să lungească mandatul la şapte ani? L-a luat gura pe dinainte pe Boc şi e clar că există această intenţie. Desigur, foaaaaaaaaaaarte democratic, prin referendum. În cadrul reformei statului, atît de dragă inimii lui Băsescu. De reformă vorbeam.
Iar peste şapte ani, ce-ar urma? Peste şapte ani în care pedeleii ar încăleca tot, în care nicio funcţie, nici măcar cea de şef de ţeavă, niciun contract cît de mic nu s-ar obţine fără carnetul de partid? Ce-ar urma? Alegerea lui Băsescu pe viaţă? Ar fi logic. Horror!
Nu e cazul să riscăm. Trebuie să-l oprim acum.
No way !
RăspundețiȘtergereOricum ii va fi foarte greu sa mai castige alegerile astea, eu asa cred! ( si poate mai tarziu spun si p c "ma bazez" )
Dragoş, eu sper să piardă Băsescu. Altminteri pierdem noi.
RăspundețiȘtergereRusii tocmai "si-au tras" mandat prezidential de sase ani. Un "cadou" adus electoratului de darnicul Mos Gerila de la Kremlin, chiar inainte de Anul Nou, pe 30 decembrie 2008.
RăspundețiȘtergereSelectiuni din articolul publicat atunci in presa din Ro:
"Presedintele rus Dmitri Medvedev a semnat "reforma constitutionala" care a prelungit de la patru la sase ani mandatul prezidential, permitand intrarea sa in vigoare incepand cu urmatoarele alegeri prezidentiale, prevazute in 2012.
Reforma a fost adoptata in timp record, in mai putin de doua luni, Medvedev insusi propunand-o la inceputul lunii noiembrie.
Medvedev declarase ca prelungirea mandatului prezidential i se pare necesara pentru a garanta stabilitatea politica a Rusiei.
Sam Green, analist la centrul Carnegie din Moscova, comenta la momentul anuntarii initiativei ca Medvedev si Putin "formeaza una si aceeasi echipa", iar aceasta propunere are la baza "aversiunea fata de risc a grupului aflat la putere in Rusia". "Cu cat alegerile sunt mai rare, cu atat riscurile sunt mai reduse", a adaugat Green."
Articolul integral pe ziare.com:
http://www.ziare.com/articole/mandat+prezidential
Da, Băsescu vrea modelul Putin, dar dacă se poate, pe viaţă. Trebuie oprit.
RăspundețiȘtergereDeci, NU ! Jos băsescu !!!!!
RăspundețiȘtergerehttp://sfinx777.wordpress.com/2009/10/05/scoala-va-fi-scoala-cand-omul-va-fi-om-si-statul-va-fi-stat-jos-basescu-se-impune/
Eu iau deja in calcul parasirea tarii in cazul in care iar castiga nea asta. Oricum cred ca in curand nu ma vor mai tine prea multe legata de casa. Asa ca macar capul cu politica asta de cacat sa nu mi-l mai bat.
RăspundețiȘtergeredaca nu cade acum desi mi-e greu sa cred ca tara asta il mai vrea odata, eu sigur o sa plec unde vad cu ochii. decat inca o dictatura mai bine orice, oriunde in lume.
RăspundețiȘtergereSibilla
RăspundețiȘtergereAşa să fie!
Oana, eu îmi fac deja rezervare la avion.
Cody, găsim noi o insulă!
Aoleu! Deci NU. Ma trecura fiori reci pe sira spinarii.
RăspundețiȘtergereIo cred ca voi incepe o activitate comerciala foarte profitabila. Voi lua o poza mare cu mecla lu Basescu si ma voi afisa cu ea undeva pi centru si voi percepe sa zicem 50 de bani scuipatul pe poza.La al doilea fac 50% reducere. Nu cred ca as duce lipsa de amatori.. :))
RăspundețiȘtergerelady2bug
RăspundețiȘtergereDacă Băsescu cîştigă, aşa va fi. Horror!
Adrian SM
Pe criza asta, mi se pare o idee lucrativă :)
Mai bine ar candida nea Stere.Cu prim ministru nea Matreata ne-am ajunge... :))
RăspundețiȘtergereAdrian SM
RăspundețiȘtergereVorbeşte cu Mordechai, poate-l convinge să candideze. :))
Poate ai fi mai convingatoare decat mine.... :)
RăspundețiȘtergereEh, a fost doar o scapare freudiana.
RăspundețiȘtergere