vineri, 16 octombrie 2009

"Prezidenţiale 2014"

Am primit o nouă leapşă de la Lilick şi încerc să răspund. Cine vor fi candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2014? Să vedem, poate ghicesc!
Ca şi Lilick, cred că rezultatul alegerilor din acest an este important, chiar determinant pentru configuraţia din 2014. Dar să vedem posibilităţile teoretice:
  1. dacă în acest an cîştigă Băsescu, în 2014 s-ar putea să nu avem alegeri. Face el o Constituţie prin care să fie preşedinte pe viaţă.
  2. dacă în acest an cîştigă oricine altcineva, există două variante: trecerea la republică parlamentară sau păstrarea regimului semi-prezidenţial. 
Dacă se va trece la republica parlamentară (deşi 93 la sută dintre români se opun în acest moment, deci nu e foarte probabil să se întîmple), adică preşedintele va avea doar rol de reprezentare şi prerogative limitate, atunci va fi ales un om politic înţelept, respectat, din generaţia mai veche, poate chiar unul din foştii preşedinţi de după1990.

Dacă preşedintele va fi în continuare ales prin vot universal...
Abia acum am ajuns la tema lepşei.
Eu sper că pînă atunci societatea românească va fi mai aşezată, că partidele politice, oamenii politici şi ziariştii se vor maturiza, că nu vom mai căuta un candidat care să-l poată învinge pe altul, ci un candidat care să poată fi mai bun preşedinte decît altul/alţii. În aceste condiţii, nu am mai discuta de candidaţi pitoreşti gen Becali. Am avea la televizor dezbateri serioase despre viitorul României, dezbateri care n-ar face rating, dar mogulii (moguli vor exista, fiţi siguri) n-ar încerca să le transforme în spectacole de divertisment. Vi se pare o utopie? Poate că este.
Candidaţii? Ei ar putea fi, din partidele existente la această oră, cam aceştia:
de la PSD: Adrian Năstase, Mircea Geoană, Adrian Severin, Cristian Diaconescu, Corina Creţu
de la PNL: Crin Antonescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Renate Weber
de la PD-L: Radu Berceanu, Vasile Blaga
de la UDMR: Kelemen Hunor
de la PRM: Corneliu Vadim Tudor
Dar presupun că pînă în 2014 vor apărea şi alte partide. Va exista cu siguranţă un partid la stînga PSD, nu ştiu cine ar putea fi candidatul. Şi, probabil, un partid de extremă dreapta, pentru care ar putea candida Traian Băsescu.
Nici independenţii nu sunt excluşi, dar nu cred că vor mai fi priviţi ca salvatori ai naţiei. Dintre actualii independenţi ar putea candida:
Mugur Isărescu, dacă se va sătura pînă atunci de Banca Naţională (şi ca premiu pentru trecerea la Euro, programată tot pentru 2014), Sorin Oprescu,dacă îşi va păstra statutul de independent, Klaus Johannis, dacă va fi mai activ în politica naţională. Dar este mai probabil ca oricare din aceştia să candideze pe lista unui partid.
Gata! Vedem peste 5 ani dacă am dreptate.
Dau mai departe această leapşă Mădălinei, Matildei, Oanei, Renatei şi lui Cody, George Şerban, Constantin Gheorghe, Chinezu , Mihai Mălaimare şi Mordechai. Şi lui Adrian Năstase şi Corinei Creţu, dacă au timp de aşa ceva.
UPDATE: O leapşă nu vine niciodată singură :D Chinezu  se întreabă şi ne întreabă dacă vom avea vreodată o femeie şef de stat. Faptul că am numit două femei printre posibilii candidaţi din 2014 răspunde la această întrebare. Dar nu se va întîmpla prea repede. Societatea românească e misogină, iar "păsăricile" lansate în politichia ultimilor ani nu fac decît să întărească prejudecăţile.

12 comentarii:

  1. Adica Traian ar trece de la stanga la fascism, nu? E fooarte posibil. Si stii ce mai cred. Ca daca ia el acum mandatul nu numai ca nu vom mai avea nevoie de alte alegeri, dar nu cred ca vom mai avea nevoie nici de Constitutie. O va DESFIINTA!!!! :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Lilick
    După părerea mea nici acum nu e de stînga. Dar dacă ar cîştiga acum, am ajunge să regretăm Constituţia de dinainte de 1989. La nivelul textului, era mai democratică decît ar fi eventuala Constituţie traiană. Sigur, era interpretată rău, dar în teorie existau instituţii democratice.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mno, te-ai scos frumos :))) Doar ca China cred ca voia sa stie si de ce ar fi mai buna o femeie ca un barbat. Ioi, grea treaba. Io nu pot gandi acum.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oana, am răspuns pe blogul chinezesc. Cred că o femeie nu trebuie să fie mai bună decît un bărbat, ci la fel de bună. Dar pentru a reuşi, trebuie să se schimbe mentalitatea în societate. N-au reuşit nici în SUA, nici în Franţa. Au reuşit în alte ţări, unde reprezentarea femeilor în politică este mai mare şi mai de tradiţie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu cred ca sexul conteaza prea mult, ci daca iti place politica, daca iti place sa te implici, poti face compromisuri... Si, bineinteles, daca esti talentat, ai charisma, stii sa comunici.

    RăspundețiȘtergere
  6. uff ce ma fac io, ca una e ce vreau eu pentru 2014 si alta se va intampla sunt sigur. ma voi gandi si voi onora cred diseara leapsa.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lilick, pentru tine, pentru mine sau pentru alţi puţini nu contează. Pentru societatea românească deocamdată contează.

    Cody, e pe ghicite :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Dacă am avea şi noi vreo doamnă de fier, de aur sau de platină, romînii tot ar asimila-o cu Elena Ceauşescu sau Elena Udrea. De la Carol al II -lea încoace, numai de astfel de Elene am avut parte.
    Nu spun că au dreptate, dar trebuie să mai treacă vreo două generaţii...

    RăspundețiȘtergere
  9. Matilda, poate nu chiar două generaţii. Ajunge să dispară "păsăricile" şi să se vadă că există femei deştepte şi pregătite în politică.

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga Lucia,
    Multumesc frumos si pe aceasta cale pentru includerea in lista prezidentiabililor din 2014. Cred ca e prea devreme sa ne gandim la acele alegeri, cata vreme cele care urmeaza acum se anunta foarte dure, mai ales ca sunt dublate de tensiunile pentru formarea Guvernului. Sper din tot sufletul sa se implineasca, in urmatorii cinci ani, doua din dorintele tale: societatea romaneasca sa fie mai asezata si noi, cu totii, mai maturi, altfel nici un candidat-minune nu va putea recupera tot ce pierdem in acest timp irosit in scandaluri fara sfarsit.
    Sa nu ne pierdem speranta. Mult succes in tot ceea ce faci si, nu in ultimul rand, felicitari pentru premiul revistei ”Felicia”. Din pacate, eu nu am putut onora invitatia, nu eram in Bucuresti. Dar m-am bucurat foarte mult pentru tine, il meriti din plin. Iti doresc numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  11. Corina
    Ai dreptate, pînă în 2014 mai sunt cinci ani, bătălia cea mare e acum. Sper s-o cîştigăm.
    Mulţumesc pentru felicitări şi urări, mult succes şi ţie.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!