luni, 19 octombrie 2009

Capitolul 739, în care autoarea află, prin mijloace paranormale specifice, ce a visat Băsescu noaptea trecută

Povestire SFFH

Ce a visat Băsescu noaptea trecută? Ca în fiecare noapte de duminică spre luni, a visat agenda săptămînii care începe.

Luni : Într-o emisiune difuzată la B12 TV, Băsescu regretă în direct vremurile de altădată, cînd, împreună cu liberalii, mînă-n mînă, braţ la braţ, vot cu vot, pic cu pic, ura românilor să trăiască bine. Nostalgic, se gîndeşte - cu voce tare şi privirea spre cameră - ce bine ar fi dacă s-ar reface alianţa DA… Chiar şi cu alt candidat la preşedinţie decît cel de acum 5 ani…



Marţi : Se reface alianţa DA. Uniţi în năzuinţe şi sloganuri electorale, foştii rivali, apoi aliaţi, apoi inamici, redevin prieteni. Crin Antonescu pune condiţii : el va fi candidatul renăscutei alianţe şi să se renunţe la portocaliul ăla care strică la ochi. Băsescu şi PD-L acceptă cu entuziasm ambele propuneri, cu condiţia ca să se renunţe la provincialul de Klaus Johannis. Este aleasă culoarea bleu gendarme. Liberalii acceptă să-l sprijine pe Croitoru, cu condiţia să primească două-trei ministere în plus şi să dispară din guvern blonda cu Vuittonu’. Băsescu e de acord cu ministerele, doar nu dă de la el şi o trimite pe blondă la coafor. Şampanie. Îmbrăţişări, pupături. Băsescu strigă „Crin Antonescu preşedinte!”. Intelectualii din "Grupul de la Neptun" scriu editoriale entuziaste despre bravul om prietenos care şi-a exercitat cu succes atribuţia constituţională de mediator.
Marţi seara, la Sinteza Zilei, tonomatele Ciutacu şi Stan îşi dau demisia în direct şi se alătură echipei de campanie. „Crin Antonescu preşedinte!”. Ion Cristoiu revine în emisiune şi-şi declară sprijinul pentru cei umiliţi şi obidiţi, adică Geoană şi PSD. Pune pariu că va veni cu papion dacă Oprescu va cîştiga prezidenţialele.
Marţi seara, RTV: Breaking News! UDMR se alătură eforturilor alianţei DA şi-l acceptă pe Croitoru premier.

Miercuri, Mircea Geoană îşi depune candidatura la BEC. Într-un discurs transmis în direct de televiziunile de ştiri, înfierează forţele dreptei, care şi-au dat din nou mîna, anunţă că va sesiza Curtea Constituţională şi îşi reafirmă susţinerea pentru Johannis. Discursul este întrerupt de imagini cu Elena Udrea intrînd la coafor.
În aceeaşi zi îşi depune candidatura şi Sorin Oprescu. După ce numără semnăturile, una cîte una, ţine un discurs despre liderii politici care au nenorocit ţara cu caşcavalizarea lor. Discursul este întrerupt de anunţul că liderii alianţei DA au terminat de redactat programul de guvernare şi că joi se va vota în Parlament guvernul Croitoru.

Joi, ora 10. Lucian Croitoru îi prezintă pe membrii noului guvern. La Ministerul turismului este nominalizată doamna Cocoş, proaspăt venită de la coafor. Este brunetă şi poartă o poşetă Gucci. Guvernul trece cu o largă majoritate. Numai PSD votează împotrivă.
În transmisii directe, în tot cursul zilei de joi, analiştii analizează situaţia, oamenii politici fac declaraţii, Berceanu laudă calităţile lui Crin Antonescu, sociologii prezintă ultimele sondaje, care-l dau pe candidatul alianţei DA cîştigător al alegerilor prezidenţiale.
Blogosfera trece prin mari frămîntări. Se desfac prietenii veşnice, se reînnoadă legături rupte, se fac schimbări în blogrolluri. Situaţia este asemănătoare şi pe Facebook, unde scade producţia în ferme, se schimbă grupurile de „friends”, iar inimioarele îşi schimbă destinaţia.
Joi seara, miting al alianţei DA în curtea Palatului Cotroceni. Băsescu ia cuvîntul. Cu vocea gîtuită de lacrimi, şopteşte:
- Dragă Crin...

N-am mai aflat finalul visului. Băsescu s-a trezit din somn, sunat pe mobil de sociologul preferat, care-i comunica o nouă scădere creştere negativă în sondaje...

19 comentarii:

  1. Nu se numeste scadere, ci "crestere negativa". :) Nici un sociolog cu frica de dumneZeus nu i-ar spune acestuia ca a scazut in sondaje... Poate doar Chuck Norris ar indrazni.

    RăspundețiȘtergere
  2. hahaha. a cui a fost visul? esti sigura ca al lui Basescu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Oana
    Nimic nu e simplu :)

    eu...
    Greu... pentru cine?

    Lilick
    Ar fi un coşmar... dar bravul om prietenos poate să viseze orice

    Cody
    Eu aşa am auzit... Ai aflat tu altceva?

    RăspundețiȘtergere
  4. Lucia, daca tu crezi ca i-ar face bine, i-l pot imprumuta pe Bonaparte pentru cateva nopti (dar sa fie la sfarsit de saptamana!)

    RăspundețiȘtergere
  5. Martor ocular
    Ai perfectă dreptate! Am să corectez imediat :))

    GS
    Să ştii că m-am gîndit la Bonaparte chiar azi dimineaţă. Ţi-aş fi recunoscătoare dacă mi l-ai împrumuta în week-end, ai văzut doar că visul de aici se termină joi :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar Vadim, unde este Vadim ? Cu el coşmarul ar fi fost complet...

    RăspundețiȘtergere
  7. Am tot cautata nr, de tel al lui base prin toate agendele mai vechi. Nu stiu cum sa dau de el. ma innebuneste jocul asta de-a Desemnatu' ... E asa frumos ... As vrea si eu sa prind o tura de Desemnat! Dar tot numai la sfarsit de saptamana. In rest sunt foarte ocupat pana pe 6 dec. Vreau sa i-o tragem ... Asa o sa-i placa!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. George, mama ce limbaj!!! adica numai pe 6 Dec? eu i-as...trage-o in fiecare zi, palma bre sa nu se inteleaga altceva sau pumnul dupa caz si chef :). nu am aflat Lucia altceva doar ca visul asta cred ca-l au mai multi nu doar Baselu

    RăspundețiȘtergere
  9. Matilda
    Nu cred că trebuie să ne preocupe...

    GS
    Ţi-ar sta bine ca Desemnat de week-end, cu apariţii la televizor, comentarii, ţi-ai fae trafic pentru blog :)) Un număr de telefon se mai găseşte...

    Cody, sper că e un vis deşart... Altminteri ar fi un coşmar!

    RăspundețiȘtergere
  10. nu poti opri lumea sa viseze.iar partea cu cosmarul, mai bine lipsa, mi-au ajuns 5 ani de cosmar si in special astea 10 luni din urma care au fost de-a dreptul terifiante

    RăspundețiȘtergere
  11. mama ce le-as suci eu gatul la vrabiutele astea. sa le treaca pohta de-a ne calca in picioare

    RăspundețiȘtergere
  12. 'Mneaţa!

    Din surse sigure am aflat continuarea discursului...

    – Dragă Crin...
    Îţi dau o ves-te proas-tă... des-pre ce-le do-uă e-li-cop-te-re a-le noas-tre...

    U-nu’ s-a stri-cat şi-al doi-lea s-a pier-dut...

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  13. Bordelezu
    Mda, e o variantă... :))

    Cody, 'neaţa, o zi bună!

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!