luni, 12 octombrie 2009

Băsescu prim-ministru?

Dacă Boc, în frunte cu guvernul său... pardon, dacă guvernul, în frunte cu bocul său... în fine, înţelegeţi dumneavoastră, dacă îşi dă demisia sau dacă trece moţiunea de cenzură, deci pe, scurt, dacă acest mini-guvern cade, care e soluţia?
Aseară mi-a venit ideea. Tot aseară, Valive a comentat pe blogul meu, făcînd aceeaşi propunere: Băsescu prim-ministru!
Argument pro: oricum el conduce guvernul, deci ar fi doar o recunoaştere de jure a unei situaţii de facto. În plus, este (teoretic) independent, aşa cum îşi doresc unii candidaţi la preşedinţie să fie viitorul premier.
Argument contra: Constituţia interzice unei pesoane să fie în acelaşi timp preşedinte şi prim-ministru. Deşi la cît e de respectată Constituţia, n-ar fi imposibil să se înlăture această incompatibilitate. Iar dacă acceptă să ia un singur salariu pentru cele două funcţii, e perfect.
Mai departe, pe aceleaşi principii, Băsescu ar putea prelua şi o mare parte a portofoliilor guvernamentale, din aceeaşi dorinţă salutară de a face economii.
De asemenea, ceea ce este de maximă importanţă, s-ar rezolva şi problema divergenţelor între cele două palate.
Mă tem că lui Boc nu i-ar plăcea varianta asta. Dar nu-l întreabă nimeni.

7 comentarii:

  1. :D "Great minds think alike" sau cum era? Treaba e ca oricate chestii ar putea face Base (exceptand scrierea de poezii) n-ar fi in stare sa faca nimic, ca si pana acum, ca a fost doar presedinte. Sau, haideti sa ii dam lui Base toate ministerele, sa vedem ce e in stare sa faca.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, da... e o soluţie şi-mi permit să-ţi propun a merge mai departe cu economia.
    Premierul să deţină şi celelalte portofolii de ministru, cu o singură excepţie, ministerul Mediului şi Turismului, avem nevoie de un mediu sănătos iar guvernul are nevoie de turism, dar şi acesta poate fi apolitic, dacă Elena promite că va fi un ministru independent. În acest fel democraţia va fi totală, femeile vor fi egale cu bărbaţi, ca număr, în guvern, pentru prima data în istorie, vom avea nu numai un premier ci şi o premieră. Ei bine, în acest fel vom avea un guvern apolitic, cu o componenţă nediscriminatorie, mic-mititel şi vioi.
    Apolitic, apolitic, dar cum vom evita certurile dintre premier şi preşedinte?, aici e o hibă, n-am soluţie...
    Trebuie să facem şi Curtea Constituţională mai mică, musai, e loc de economii... ştiu cum, gata! Facem o Curticică... având un singur judecător – Emil Boc, meserie!
    Cu Parlamentul... garsonieră. Nţ, e prea mult... facem un Parlament lift, cu Ana stase liftieră, elevator la legi, dar nu numai atât.
    Cu Constituţia o rezolvăm simplu, o facem din cauciuc siliconic, rezistentă şi flexibilă...

    Hopa!, prea am dat multe idei, mă opresc.
    Nu pot însă ca să nu-mi imaginez un dialog între ministrul Culturii şi ministrul de Interne, în biroul ministrului Sănătăţii, pe tema sexului îngerilor... dar chiar dacă m-ai ruga şi tot nu ţi l-aş reproduce, pentru că... supărat sunt Doamne, supărat :)

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  3. Constituţie, care Constituţie ? Constituţia osoasă a lui Băse îl face puternic, gros de obraz şi foaaarte capabil ! Sigur, enonomisim bani, dar va rămîne un minister pe care Băse nu-l poate conduce : turismul mediu. De ăla nu se atinge, doar de-aia....

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai acum nu Base pe prim ministru?

    RăspundețiȘtergere
  5. io nu pricep ce-are cultura cu politica

    RăspundețiȘtergere
  6. Se pare ca lumina vine tot de la rasarit....

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!