Cinci milioane de români pot merge la CEDO

Ştiaţi că pensia constituie un drept patrimonial, o creanţă asupra statului? Aşa consideră CEDO şi Curtea de Justiţie a UE.
Dacă pensiile vor fi tăiate, reduse cu 15%, pensionarii pot da în judecată statul. E dreptul lor. Iar dacă nu vor cîştiga în instanţele din România, pot ajunge la CEDO.
Vă daţi seama ce-ar fi? Ce-ar însemna aproximativ cinci milioane de dosare? OK, nu vor fi cinci milioane. Cei mai mulţi nu ştiu, nu au bani de proces şi nu au încredere că vor cîştiga. Pe asta şi contează guvernarea băsescuboc. Pe pasivitatea şi lipsa de informare a celor curtaţi doar în perioadele electorale.
Dar dacă - inclusiv cu ajutorul nostru - vor afla toţi şi vor acţiona toţi?
Cred că Boc ar da orice să nu fie prim-ministru cînd se va întîmpla asta. Deşi, dacă ar vrea într-adevăr să nu se întîmple, ar găsi - sau ar fi găsit de la bun început - altă soluţie.

Cine l-a ucis pe Marx? UPDATE: Am aflat cine l-a ucis pe Marx!

Răspunsul îl puteţi afla vineri seara la Ploieşti. La teatrul Toma Caragiu, unde va avea loc, începînd cu ora 18:30, premiera piesei "Cine l-a ucis pe Marx" de Horia Gârbea. Este un musical în regia lui Lucian Sabados, iar răspunsul la întrebarea din titlu îl veţi afla doar la sfîrşitul spectacolului.
UPDATE: Am aflat cine l-a ucis pe Marx! Puteţi afla şi voi, pentru că trupa ploieşteană va prezenta acest spectacol şi în Bucureşti, sîmbătă 5 iunie, ora 19, la Teatrul Odeon.
Mi-a plăcut foarte mult. Cunoşteam piesa (da, v-am păcălit, ştiam de la început cine l-a ucis pe Marx), dar spectacolul de aseară a adus multe elemente noi. În primul rînd, este comedie muzicală, deci Horia Gârbea a adăugat texte pentru cântece, dintre care cel puţin unul - "Evul mediu românesc" are şansa de a deveni şlagăr. A mai adăugat şi personaje, la cererea regizorului Lucian Sabados, care a realizat un spectacol dinamic, un spectacol de atitudine, cu numeroase aluzii la actualitatea politică. Nu spun mai multe, mergeţi sîmbăta viitoare să vă convingeţi!
Am să dezvălui, totuşi, una dintre surprizele din final: toţi interpreţii au ieşit la aplauze purtînd veste galbene pe care scria: -25%!

Literatura şi autostrada (note de drum cu lansare de carte)

M-am simţit bine la lansarea de la Irish Pub din Cluj. Oana zice că a fost în salonul pentru nefumători. N-am observat. Eram prea ocupată să discut cu cei prezenţi, să beau bere şi să dau autografe. M-am bucurat să-l cunosc personal pe excelentul nostru amfitrion, Andrei Crivăţ, aşa cum m-a bucurat foarte mult prezenţa la lansare a doi scriitori clujeni - Diana Adamek, pe care pînă acum o cunoşteam doar din cărţi (vă recomand să citiţi romanele "Vasco da Gama navighează" şi "Pădurea mătuşii Clematis") şi dramaturgul Flavius Lucăcel. Alţi scriitori din Cluj erau la Satu Mare, la festivalul Poesis. În schimb, i-am întîlnit la Cluj pe bloggerii sătmăreni Crina şi Darius, iar ieri dimineaţă (îngrozitor de dimineaţă, la 7,34) am apărut împreună cu Bogdan Hrib în emisiunea matinală a TVR Cluj, apoi am băut o cafea cu Adi Hădean şi am discutat despre artă. Artă culinară şi fotografică.
Asta a fost, mai citiţi şi ce a scris Oana.
Şi acum, poze!
Adi Hădean duminică, la Verde Cafe din Bucureşti.

Şi eu, la acelaşi eveniment.

Aici dădeam autografe în Pub (foto: Oana Stoica-Mujea)

Adi Hădean, Oana şi Bogdan, ieri la cafea.

Şi eu, la aceeaşi cafea (foto: Adi Hădean)

Drumul.

Clujeni, vi se pregăteşte ceva!

Marţi, la ora 19, voi fi la Irish & Music Pub din Cluj, unde, împreună cu Oana Stoica-Mujea şi Bogdan Hrib, vom vorbi despre cărţi în general şi despre romanul meu "Labirint obligatoriu" în special. La nevoie, dau şi autografe. Iată şi invitaţia, ca să nu spuneţi că n-aţi ştiut!

Mîine vă puteţi întîlni de două ori cu fratele mai deştept al lui Kalaşnikov

Nimic din ceea ce este omenesc nu-i e străin lui Horia Gârbea, aşa cum niciun gen literar nu-i este departe - consacrat ca dramaturg, Gârbea scrie, cu egală pasiune şi voioşie, poezie, critică, eseu, proză, istorie literară, publicistică. Nu am folosit la întâmplare cuvîntul „voioşie” - Horia Gârbea, în orice gen s-ar manifesta, refuză categoric monotonia şi scrie în aşa fel încât cititorul sau spectatorul să nu se plictisească.
Mîine, la ora 13:13, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, are loc lansarea excelentului volum de proză scurtă al lui Horia Gârbea "Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov", apărut la editura Limes din Cluj. Vor prezenta cartea criticii Radu Voinescu și Cosmin Ciotloş.
Dacă nu reuşiţi să ajungeţi, mai aveţi o şansă: Horia Gârbea va participa, împreună cu "Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov", la întîlnirea "Clubului de proză", la ora 17, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române. Moderator: Constantin Stan.

Regret că nu voi putea fi de faţă la aceste evenimente, dar mîine voi fi la Cluj. Tot pentru o lansare.

Invitaţie la vals

Chopin. Arthur Rubinstein.

Maşina de scris la control!

1234567890+'
qwertzuiopăîâ
asdfghjklşţ
yxcvbnm,.-
!"#¤%&/()=?*
QWERTZUIOPĂÎÂ
ASASDFGHJKLŞŢ
YXCVBNM,.-

Dacă îmi aduc bine aminte, aşa începea pagina. Urma apoi un text anost de vreo zece rînduri, în fiecare an acelaşi. Şi totul trebuia dactilografiat la sediul miliţiei, în trei exemplare, fără indigo.
Asta e o leapşă de la Lilick, după aflarea veştii că George Homoştean, ministru de interne în perioada 1978-1987, a fost decorat de către Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Virtutea Militară în grad de Cavaler. Se pare că Homoştean a fost autorul decretului care-i obliga pe toţi posesorii de maşini de scris să le declare la miliţie.
Pentru cititorii născuţi în era computerului, trebuie să precizez că, privind din punctul de vedere al autorităţilor epocii, măsura nu era absurdă. Era suprarealistă, era o expresie clară a regimului totalitar, dar, tehnic, avea o bază "corectă": fiecare maşină de scris are, în afară de caracteristicile mărcii, şi propriile caracteristici, irepetabile, după cum au aflat românii în 1970, cînd a apărut în colecţia "Enigma" romanul "Cutia cu bomboane otrăvite" de Anthony Berkeley.
Deci, o bază de date cu toate maşinile de scris din ţară era interesantă pentru Ministerul de Interne. În caz că apărea vreun manifest dactilografiat, autorul putea fi depistat cu uşurinţă.
Pentru noi, în schimb, obligaţia aceasta era încă o măsură represivă, încă un mod de a  înăbuşi libertatea de expresie, pe scurt, încă o formă de cenzură. Şi, la propriu, încă o corvoadă.

Locuiam la Bucur Obor, iar circa de poliţie miliţie era la vreo două staţii de tramvai, pe strada Maşina de Pîine. Maşina noastră de scris era o Olivetti portabilă,    nu prea grea. Dar veneau bătrînei cocoşaţi sub povara unor maşini de scris de birou din perioada interbelică - mari,  grele, incomod de cărat.
Trebuia să stăm la coadă la un ghişeu, apoi să completăm un formular în care era şi întrebarea "La ce folosiţi maşina de scris?". Soţul meu era membru al Uniunii Scriitorilor, deci răspunsul era simplu. Mama, care avea şi ea maşină de scris, făcea traduceri pentru notariatul din Arad. Cum justificau alţii faptul că deţineau o biată maşină de scris nu mai ştiu. Simplul fapt că trebuia să justificăm era îngrozitor!
Am avut însă noroc. Funcţionara de la ghişeu s-a dovedit a fi o admiratoare a lui Hary, îi citise toate cărţile. Scria şi ea, scrie şi acum, are mai multe romane publicate. Ne-am împrietenit, iar din anul următor, viaţa noastră s-a simplificat: doamna respectivă ne aducea formularul acasă, stăteam de vorbă la o cafea, noi dactilografiam cînd aveam timp şi-i duceam foile acasă la ea, tot la cafea. Şi tot aşa, pînă în 1989. Îi sunt şi azi recunoscătoare că ne-a scutit de neplăcerea şi umilinţa drumurilor la miliţie.

Sper să nu mai vină niciodată asemenea vremuri. Vă puteţi imagina stînd la coadă cu PC-ul sau laptopul, eventual şi cu imprimanta, aşteptînd să le declaraţi la poliţie? Brr! Ce coşmar!

Dau mai departe leapşa acelora care, înainte de decembrie 1989,  aveau maşină de scris.