Ieşirea

Deşi nu mă mai uit la ştiri şi tocşouri, am aflat că azi ieşim din criză. Sau din recesiune. Sau din altceva. Ieşim. E "marea ieşeală", cum zicea o reclamă. Nici nu mă mir că am aflat. Toată lumea numai despre asta vorbeşte. Şi administratorul de bloc, în loc să-mi ceară banii de întreţinere, mi-a spus că, gata, s-a rezolvat, am ieşit din criză. Şi muncitorii care reabilitează blocul beau bere şi chiuie de fericire, în tramvai toată lumea e cu zîmbetul pe buze, telefoanele ţîrîie sau cîntă întruna, toţi prietenii vor să-mi dea vestea cea minunată. Criza s-a terminat, am ieşit din ea, de acum vom trăi bine, salariile şi pensiile vor creşte exponenţial... Ce vremuri minunate trăim!
La ora cînd postez, în Auckland, Vladivostok şi Melbourne, în  Suva, Kiritimati (Christmas Island) şi Chatham Islands este deja 1 aprilie.

Sorina  – (31 martie 2011, 18:09)  

Rupta fiind de realitatile de acasa, chiar era sa cred... pana cand am vazut trimiterea la data...
Iesirea asta brusca din criza a Romaniei m-ar fi surprins mai tare decat prapadul navalit peste cei cu steagul alb cu punct rosu in mijloc. Noroc cu intai aprilie! Noroc...amar!

Dar, tot mai e loc de urat: "O zi buna!"... :-)

Lucia Verona  – (31 martie 2011, 19:56)  

@Sorina
De fapt, e vorba de ieşirea din recesiune şi, ai dreptate, ar fi cam bruscă. După dl. Adrian Vasilescu de la BNR, abia pe 13 mai vom putea şti dacă am ieşit sau nu din recesiune. Adică atunci vom afla dacă în trimestrul I a fost creştere economică. Pînă să vedem asta şi în buzunar, mai durează doi-trei ani.

Sorina  – (31 martie 2011, 22:04)  

Lucia, multumesc pentru raspuns. Desigur ca imi doresc sa citesc cat mai multe lucruri imbucuratoare; au trecut destule amaruri peste tara asta. Daca asta ar fi ultimul mare hop, as simti ca mi se descatuseaza si mie inima. Dar nu zicem "hop", pana nu am ajuns de partea cealalta.
Sa dea D-zeu sa fie bine!

Lucia Verona  – (1 aprilie 2011, 00:04)  

@Sorina
Să fie, dar eu nu sunt foarte optimistă.

Matilda  – (2 aprilie 2011, 17:02)  

Domnul Boc a consumat ulei de ricin. A ieşit.
Noi aşteptăm noua recoltă...

Bordelezu  – (3 aprilie 2011, 14:05)  

Bună, Lucia.

Ooo, ce veste minunată, je lio viu venir, mai bine zis am auzit-o, că prea îmi ţiuiau urechile, me je pa lio compri , ce vre ! :D

Trimiteţi un comentariu

No, no, they do but jest, poison in jest; no offence i' the world

WS

AFACEREA CLONEGATE

CRIMA DE LA JUBILEU

LABIRINT OBLIGATORIU la Tritonic,ro

Fără canguri

Archives

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.