Colocviul criticilor

Miercuri am participat la colocviul secţiei de critică a ASB. Foarte bine organizat (mulţumim lui Horia Gârbea şi Radu Voinescu şi Primăriei sectorului 2) şi foarte interesant. Atmosferă foarte plăcută. Discuţii serioase, dar asta nu înseamnă că a lipsit umorul. Şi, pentru cei interesaţi, comunicările vor apărea în România literară şi Luceafărul, desigur şi pe net.


Iată comunicatul ASB, aşa cum l-am preluat de la Horia Gârbea:
Colocviul de critică al Secției de specialitate a ASB Secţia de Critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a desfăşurat colocviul său anual în ziua de 30 martie 2011.

Tema pentru această ediţie a fost „Strălucirea şi suferinţele criticii de întâmpinare”. Au luat parte membri ai Secţiei de Critică a ASB, precum şi invitaţi din partea altor filiale ale Uniunii Scriitorilor din România, critici literari de la importante reviste de cultură, recunoscuţi pentru activitatea lor în ceea ce priveşte comentariul şi analiza volumelor
noi de literatură română contemporană, alte personalităţi ale vieţii noastre literare. Au prezentat comunicări Florin Mihăilescu, Cornel Ungureanu, Ana Dobre, Dumitru Chioaru, Horia Gârbea, Irina Petraş, Viorica Răduţă, Gelu Negrea, Radu Voinescu, Felix Nicolau, Răzvan Voncu, Vasile Spiridon, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Tudorel Urian, Ion Bogdan Lefter, Dan C. Mihăilescu. Participanții au fost salutați de doamna consilier Ruxandra Garofeanu în numele Primăriei Sectorului 2 și de domnul Gabriel Chifu, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor. Manifestarea – coordonată de Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, şi de Radu Voinescu, membru al Secţiei de Critică, director al revistei „Diagonale” –, s-a desfăşurat în sala „Constantin Brâncuşi”, din cadrul Primăriei Sectorului 2, Bucureşti (primar – Neculai Onţanu), şi a beneficiat de sprijinul Uniunii Scriitorilor şi al Primăriei Sectorului 2, partener tradițional și generos al ASB. Dezbaterile au fost conduse de Gabriel Dimisianu, preşedintele Secţiei de Critică a ASB. Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Diagonale”, „Radio România Cultural”, „Radio România Actualităţi”, „TVR Cultural”.

Trimiteţi un comentariu

No, no, they do but jest, poison in jest; no offence i' the world

WS

AFACEREA CLONEGATE

CRIMA DE LA JUBILEU

LABIRINT OBLIGATORIU la Tritonic,ro

Fără canguri

Archives

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.