miercuri, 14 iulie 2010

"Premiile Lili" - ediţia a II-a, episodul II offline, adică la Ogrezeni

Duminică ne vedem la Ogrezeni, asta e sigur. Va citi Cody . Vor citi şi alţii, probabil. Aştept confirmările. Sunt convocaţi/invitaţi membrii juriului şi bloggerii susţinători. Desigur, dacă le face plăcere, participanţii de anul trecut sunt bineveniţi.
Vă rog să vă anunţaţi participarea pînă sîmbătă la prînz.

9 comentarii:

  1. Silvu ple, Lucia.

    Altcineva în locul tău s-ar supăra pe mine, ce şi-ar zice: “Boşorogul ăsta necioplit e misogin, toată ziua bună ziua cu în sus, în jos, dar eu ce am, nu mă poate numi şi pe mine , adică cum (sic!), n-ar putea şi el ca, măcar o dată, să mă atingă cu un ”?
    Te rog să mă ierţi, altă Lucia, nu pot şi basta. Nu sună bine, zău!, voi, femeile, sunteţi dezavantajate.

    Dar nu acesta e subiectul postării, subiectul e Codeus, de fapt nici el nu e subiectul, subiectul e ce va citi duminică. Nu voi fi lângă el când va citi, trebuie să ştie, însă, încă de pe acum că, de departe, mă are în spate şi sper că, citind, îmi va auzi vocea: “Curaj, dă-i înainte”…

    Sunt p-aproape, acesta e ultimul ocol, pe René Barjavel l-am descoperit destul de târziu, prin ’76, când am primit « Si j’etais Dieu… », pe urmă l-am căutat şi, găsindu-l, l-am introdus în raftul cu cei dragi mie. Am ajuns. Eh, tu şi cu maestrul Gârbea aţi putea să explicaţi, nu numai pentru mine, dar şi pentru alţii, de ce cănd citeam ”Plimbări cu mine însumi” – de Codeus, gândul mi-a zburat la René Barjavel.

    Curaj, Codeus, dă-i înainte…

    RăspundețiȘtergere
  2. Particip şi eu! E înainte de prânz? :)
    Bineînţeles, cu sufletul. :)
    Petrecere frumoasă şi lectură faină amicului Codilian.

    RăspundețiȘtergere
  3. Borde iti multumesc amice pentru aprecieri, nu cunosc scrierile de care faci pomenire. in rest nu am simtit nimic in ....spate ))). poate totusi incurci si tu odata mijloacele de transport si te urci in autobuzul de Ogrezeni ))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Adriane sincer imi pare rau ca tocmai acum nu ai fost si tu cu noi, dar asta e, serviciu e servici

    RăspundețiȘtergere
  5. Slava Cerului ca nu v-am promis ca vin, asa cum intentionam s-o fac vinerea aceea. Duminica as fi vrut sa fiu la Ogrezeni, insa am ajuns la O.R.L Panduri de unde am revenit abia azi. Sper ca v-ati distrat si fara mine. :D

    RăspundețiȘtergere
  6. @El Desdichado
    Dar ce-ai avut? Două săptămîni în spital? Sper că acum eşti bine.
    Poate la începutul lui septembrie mai facem o întîlnire literară la Ogrezeni, poate vii atunci.
    Multă sănătate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am suferit o suprainfectare a sinusurilor maxilare si etmoidale si am fost foarte aproape sa-mi pierd ochiul stang.
    Acum sunt ok, incerc sa-mi revin mai mult psihic ca m-a bulversat complet toata experienta asta.
    Sper ca macar in septembrie sa ajung si sa nu mai intervina ceva.
    Sa auzim de bine! Merci.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!