Toane şi vuitoane estivale

E o vară cam cu toane şi cînd spun asta nu mă gîndesc numai la fenomenele meteorologice. Mai degrabă la tot soiul de întîmplări care par inventate pentru uzul/divertismentul telespectatorilor. Chiar dacă ele, evenimentele, sunt, din păcate, reale.
O sinucidere indecent mediatizată şi o dezgropare despre care s-a vorbit prea mult şi fără rost au ţinut capul de afiş, urmate, la o oarecare distanţă, de partidul oteveului. Răţoiala lui Băsescu la Comisia Europeană apropo de raportul pe justiţie a trecut aproape neobservată, discursul lui Laszlo Tokes despre autonomie n-a inflamat prea mult spiritele şi intenţia semi-anunţată a Elenei Udrea de a candida la primăria Capitalei n-a făcut prea multe valuri. Ce-ar mai fi? Un sondaj cam ciudat, încercări, la fel de ciudate, de a împinge opoziţia să ceară din nou suspendarea preşedintelui. Căldură mare.
Să fie toate astea perdele de fum, ca să nu ne gîndim la efectele creşterii TVA, la concedieri, la salarii tăiate şi teatre desfiinţate? Posibil. Dar faptul că Elena Udrea a preluat organizaţia bucureşteană a pedeleilor şi se zice că intenţionează să ajungă primarul Capitalei mi se pare că ar trebui luat în serios. Am văzut că şi Lilick e de părerea asta. Şi vă recomand să citiţi sau să recitiţi pe blogul meu un text al Casandrei, postat cam cu o lună în urmă. Chiar merită.

*
Poza asta am pus-o doar ca să justific titlul. Terminasem de scris şi mi-am dat seama că n-am pomenit de vuitoane. Iată, deci, vuitoana mea pentru această vară, adusă de la Paris, că tot am nimerit acolo în perioada soldurilor.

Lilick  – (23 iulie 2010, 22:54)  

Wow, ce vuitoana ti-ai tras! :))) Super!

Lucia Verona  – (23 iulie 2010, 23:09)  

@Lilick
Mă bucur că-ţi place! :D

Elisa  – (24 iulie 2010, 12:38)  

Excelenta,
:) asa ceva mi-ar trebui si mie pe avion,nu? :P
Chiar,sunt scumpe cum se zice de-ale lu'udrea? :D

Lucia Verona  – (24 iulie 2010, 12:42)  

@Elisa
Da, vuitoana mea e uşoară, numai bună pe avion. :)
Şi n-a fost scumpă, am spus că era perioada soldurilor. :D

Lilick  – (24 iulie 2010, 21:06)  

Vuitoane cu toane de vi(u)let. :)))))

Lucia Verona  – (24 iulie 2010, 21:24)  

@Lilick
Da, toanele sunt de bază :))

Satmareanca  – (25 iulie 2010, 12:36)  

Cred că, de fapt, vroiai doar să ne arăţi vuitoana :D

Lucia Verona  – (25 iulie 2010, 16:50)  

@Satmareanca
Crina, m-ai prins! :D

Angela  – (25 iulie 2010, 20:08)  

Nu mi se pare ca aceste ironii sunt justificate in vreun fel sau altul la adresa Elenei Udrea.

Lucia Verona  – (25 iulie 2010, 20:32)  

@Angela
Pe acest blog contează ce consider eu că este justificat. Iar dacă ai fi citit toată postarea, ai fi văzut şi altceva decît ironii.

codeus  – (26 iulie 2010, 08:35)  

Buna dimineata Lucia, o zi buna fara ...udrisme )))

Lucia Verona  – (26 iulie 2010, 08:36)  

@Cody
Unde-ai văzut aşa ceva la mine? 'Neaţa!

Bordelezu  – (26 iulie 2010, 09:59)  

Silvu ple, Lucia.

Sac à main. Cul de sac. Impas. Fundătură. La fundul sacului. Sac fără fund. Situaţie fără ieşire.
Da, Lucia, dacă geanta ta ar fi avut şi o bandulieră ar fi ilustrat excelent ideea, aceasta ar fi modelul “cul de sac”.
Cărăm apă cu ciurul, printre perdele de fum, în timp ce ei îşi îndeasă traista, care s-a făcut ditamai sacul. Că sacul nostru comun de unde iau nu-i sac fără fund, e la mintea cocoşului, dar lor nu le pasă. Am intrat într-un sens giratoriu, ne învârtim şi ne învârtim, dar nu nimerim ieşirea. Noi spunem silvu ple, ei spun: ”v-aş da, sunt banii voştri, dar dacă nu avem de unde?” Nu spun, dar lasă a se înţelege: “mai învârtiţi-vă şi voi, că şi noi facem la fel”. Şi ne învârtim, şi ne învârtim, de-am ajuns nişte ameţiţi.
Noi suntem învârtiţi şi ei sunt nişte învârtiţi, e clar, sună la fel dar ceva ne deosebeşte, oare doar caracterul, nu cumva şi educaţia?
Privind rezultatele, ce concluzie poate trage omul simplu? Cartea ameţeşte, te poţi învârti şi fără, şi o duci mai bine. Aici găsesc eu deosebirea între dezgropat şi pirat. Primul nu avea carte, dar avea respect pentru ea, şi-a împins copiii să înveţe temeinic. Ce-a făcut al doilea, vede oricine.
Toane şi vuitoane. Căldură mare...

Lucia Verona  – (26 iulie 2010, 10:08)  

@Bordelezu
Silvuple. Nu e cul de sac, n-are bandulieră, e o vuitoană simplă, de la solduri :))
De acord cu ce spui despre învîrtit şi ameţit.

Oana  – (26 iulie 2010, 23:32)  

Vuiton la sold? Rusine, daca ar sti doamna Udrea :P

Lucia Verona  – (26 iulie 2010, 23:38)  

@Oana
E vuitoană! :D
Şi m-a costat... N-ai să ghiceşti!

codeus  – (27 iulie 2010, 11:06)  

buna dimineata cu intarziere, lipsa conexiune pana la ora asta. am vazut la comentarii...udrismele

Lucia Verona  – (27 iulie 2010, 11:41)  

@Cody
Chiar m-am întrebat ce se întîmplă cu tine. 'Neatza!

Trimiteţi un comentariu

No, no, they do but jest, poison in jest; no offence i' the world

WS

AFACEREA CLONEGATE

CRIMA DE LA JUBILEU

LABIRINT OBLIGATORIU la Tritonic,ro

Fără canguri

Utile cum dulci

Archives

Disclaimer

Acest blog este scris, ca şi cărţile autoarei, cu î din i. Autoarea, care a învăţat să scrie în secolul trecut, consideră că, pe de-o parte, folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o risipă, iar pe de altă parte, introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui â din a, ca semn de ieşire din totalitarismul lui î din i, nu ţine seama de etimologia cuvintelor, expunîndu-ne ridicolului. În acest sens, rugăm forurile în drept să explice de ce verbul ridere devine a râde.