De cînd sunt pe drumuri (pe drumurile Europei, adică), nu am mare mare chef de blog şi recunosc că, decît să fac efortul de a scrie ceva memorabil sau măcar acceptabil, prefer să intru pe Facebook şi să mă relaxez citind şi comentînd diverse ştiri, impresii, relatări, cereri, proteste, anunţuri, poze(ok, recunosc, nu citesc pozele!), cugetări. Da, capitolul cugetări e bine reprezentat. Unele sunt pline de haz. Din păcate, puţine. Cele mai multe sunt de o banalitate incredibilă. Mă distrează foarte tare cum descoperă unii bicicleta sau apa caldă, cu seriozitatea şi gravitatea unor academicieni. Cum dau sentinţe şi anunţă care e regula de bază într-un domeniu sau altul, cît de bine ştiu ei tot după ce-au citit două cărţi, poate trei. Ei nu vor să se laude cît de deştepţi sunt. Ei ştiu că sunt. Media de vîrstă a acestor înţelepţi este 23 de ani şi 7 luni, ceea ce cred că spune tot.
Îmi aduc aminte, la vîrsta aceea eram şi eu foarte înţeleaptă, ştiam tot despre orice şi deţineam adevărul absolut. Între timp, mi-a trecut. Deşi, uneori...
Dar lectura atîtor cugetări profunde m-a făcut să mă întorc la cîţiva dintre autorii mei preferaţi şi uite-aşa mi-a venit ideea acestui concurs estival.
Cine este autorul şi din ce operă a sa fac parte cugetările de mai jos?
Regula de aur
Ce ţie îţi place, altuia nu-i face. S-ar putea să nu aveţi aceleaşi gusturi.
Niciodată să nu rezişti ispitei, încearcă tot, păstrează ce e bun.
Nu-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Dacă eşti în relaţii bune cu tine însuţi, e o impertinenţă. Dacă eşti în relaţii proaste, e o insultă.
Regula de aur este că nu există reguli de aur.
Cîştigătorii (primii trei care dau autorul şi titlul exact) primesc un premiu răcoros, la alegere: îngheţată sau şampanie.
Sil vu ple, Lucia.
RăspundețiȘtergereTrecu ceva timp de la ultimul meu comentariu aci.
De citit tot te-am citit, nu cred că te-am supărat prin asta, iar acum nu venii să particip la concursuri, îi las pe cei mai deştepţi ca mine să se întreacă, dar mi-adusei aminte, ca prostu’, citind părerea ta despre cei care au mania scrisului pe net, că e şi asta o boală, după cum susţinea un prieten bun, de un banc vechi. Cum nu ţin minte bancul ca atare, ţi-l spun şi ţie cu vorbele mele.
De ce oare mi-am adus aminte de el?
PS Îi ţin pumnii lui Codeus!
Se spune că doi buni prieteni – pe vremea când filmele rulau la Căminul cultural şi când se mai dădeau pauze fie pentru că trebuia schimbată rola, fie că se mai rupea pelicula – un oltean şi un moldovean s-au dus la film, înarmaţi cu tot ce trebuie: seminţe de bostan coapte pe plită, aduse de moldovean, bomboane agricole dă floare, cumparate de oltean de la o capitalistă tuciurie ce-şi vindea marfa prin trenul cu care amândoi făceau naveta şi ţigari – unul cu Bucegi, celalalt cu Mărăşeşti. Patrioţi, nu?
Incepe filmul – film de acţiune, o urmărire prin prerie, doi trebuiau să prindă un cal sălbăticit, poate era un tăuraş, dar nu mai contează ce era, că nici eu nu le pot ţine minte pe toate. Am mai uitat să spun că erau amândoi călări pe doi cai frumoşi: unul alb şi unul şarg; şi se iau la întrecere, care are calul mai iute.
Cum romanaşii noştri nu aveau partide politice pe vremea ceea şi nici pe Geoană care să se ia la întrecere cu Băsescu, ce să facă şi ei, se infierbantară şi, deodată, olteanul sări:
- Pui pariu că ăl alb ajunge primul!
- Ţiu rămăşagu’ şi-l câştig, cela tărcat e mai iute – spuse moldovanul, sigur pe el.
- Pe căt?
- Pe o sută.
- Batem palma?
- O. – acceptă senin cel de peste Milcov.
Ce s-o mai lungesc, ăl alb câştigă, moldoveanul îi dădu suta după ce ieşiră din sală, dar pe oltean îl apucară nişte îndoieli metafizice, işi aduse aminte de aroma pâinii scoase din ţăst de muica lui, de taică-su care-l bătea când venea acasă cu banuţii luaţi la rişcă de la ceilalţi ţângăi din sat… aşa că băgă mâna în buzunar, scoase o hartie de cincizeci şi i-o dădu prietenului său:
- Ia-i p-ăştia îndărăt, că eu mai vazui filmul ăsta o dată…
Moldoveanu’ ii luă în tăcere, mai făcură ceva paşi, se mai uită o ţâră pe cer, căutând Carul Mare, dupa care băgă şi el mâna în buzunar şi scoase o hârtie de douş’cinci, pe care i-o întinse spăşit olteanului:
- Aşa îi bini, că şi eu am mai văzut filmul cesta de tri ori, eram sigur ca măcar amu cela roşcat va câştiga…
@Bordelezu
RăspundețiȘtergereSilvuple! Chiar mă întrebam de ce ai dispărut.
Bancul e excelent, cred că l-am mai auzit, dar mă gîndeam că s-a schimbat poanta! :))
@Lucia
RăspundețiȘtergere:))
Dau eu sampania. Am cazut la acest examen. Nu am recunoscut niciun autor. Regula de aur? Parca era proportia de aur: 1,68 (între latime si lungime). Stiu insa cine a scris Magarul de aur. Iar copilul de aur e ... Maradona.
RăspundețiȘtergere