duminică, 7 martie 2010

Blog de blog în presa vremii

Iată ce a apărut în revista Luceafărul de dimineaţă:
Pe blogul ei, foarte vizitat, scriitoarea Lucia Verona a lansat un concurs cu premii anuale pentru bloggeri. Este acoperită şi secţiunea literară a blogosferei. • Lucia Verona a format jurii, a făcut sondaje de opinie pentru a-i stabili pe cei mai bloggeri dintre bloggeri. Cel mai interesant premiu este cel pentru traducere din română în română. • Organizatoarea propune un text selectat de ea din exemplele cele mai impardonabile de traduceri proaste şi fraze în „romgleză”, propunînd traducerea lui în curata limbă românească. O încercare dificilă, pentru că, uneori, sensul e cu totul obscur. • O frază a textului propus sună astfel: „Sunt confident că discuţia pe această topică va revela oportunităţi incredibile şi va conduce la un mai mare suport din partea celor care, atât de departe, au agreat relocarea în altă locaţie, iar pe termen mai lung, vor permite accesarea fondurilor pentru care vom aplica, mi-a spus bossul. Făcea sens, aşa că am luat jobul”. ? Emblematic pentru un anumit tip de publicaţii şi de oameni subţiri, pardon „glossy”. Acolo şezum şi vorbim!

14 comentarii:

  1. Ecouri binemeritate. Duminică plăcută !

    RăspundețiȘtergere
  2. Omul care îşi hrăneşte fericirea din greşelile altora este un om care nu a învăţat încă să trăiască frumos în raport cu cei din jurul său. Această practică a mâncătoriei, în care fiecare caută să ridiculizeze pe celălalt, să-l distrugă, este des întâlnită pe la noi, şi e un răspuns în aglindă pe care îl dau fiecare din cei care au adoptat-o, şi care au fost cândva, în trecutul lor, victimele unui tratament asemănător. Sper că toţi oamenii care trăiesc aşa să înveţe că mai există şi alte moduri de interacţionare cu ceilalţi oameni, şi sper să găsească liniştea pentru sufletul lor într-o zi, descoperind undeva, în adînc, bucuria în a face bine, şi nu în a face rău.

    RăspundețiȘtergere
  3. Paul Octavian Grigoraş
    N-am prea înţeles legătura.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si in Flacara scrie, am vazut eu :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Oana
    Există online? Dă-mi un link să iau textul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lucia, se pare ca, desi primavara inca nu s-a instapinit pe deplin (ba, parca dimpotriva) pe deasupra unor caciuli biziie niste musteeee, mama-mama!

    RăspundețiȘtergere
  7. Lucia, nu, inca nu exista link. Momentan revista noua nu a fost pusa pe site.

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.youtube.com/watch?v=JP12_Gi34Fg

    RăspundețiȘtergere
  9. Aoleu! Sărmanii autori de traduceri proaste și de calcuri lingvistice! Mi se rupe inima de ei, cît rău le-a făcut Lucia, ridiculizîndu-i fără măcar să-i numească! Lucia, învață să „trăiești frumos” și pardonează-i în considerarea misiei lor de stricători de limbă profesioniști.

    RăspundețiȘtergere
  10. Horia Gârbea
    Dar ce bun la suflet şi milostiv ai devenit! Hmm, aş putea să-ţi urmez exemplul :D

    RăspundețiȘtergere
  11. misto articol mi-a placut mult sper sa mai citesc si alte articole de tine si in viitor.:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Iti urez, cu intarziere, la multi ani. Regret ca n-am putut veni la intalnirea de la lansare.Eheee, era si un prilej de aducere aminte de minunatele seri ale tineretii mele cand intram mai des in acea cladire, cu prietenii mei, poetii, mai cu seama la carciuma, ha,ha,ha , si, draga Lucia, cred ca suntem cam leat !
    Sper sa ne vedem , caci astept cu nerabdare sa citesc cartea ta.

    RăspundețiȘtergere
  13. La multi ani cu ocazia zilei de 8 martie!
    O primavara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  14. zincabeiu
    Mulţumesc pentru urări, ne vom vedea neapărat, chiar în cîrciuma respectivă :))

    theodora0303
    Mulţumesc, la fel!

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!