Nu vreau să fiu fan!

Prietenii (de pe Facebook) au acum ocazia să ştie de ce. Să ştie şi ei că orice ar face, oricît ar insista, eu voi continua să dau ignore la invitaţiile de a deveni fan al cuiva sau al unei publicaţii, idei, organizaţii, firme. A, da, m-am înscris ca fan la Farmville, pe cînd îl mai jucam, şi la încă vreo două jocuri, abandonate între timp şi ele, dar nu din admiraţie sinceră, ci din interes - ca fan primeam cadouri sau puncte sau altceva strict necesar, cum ar fi un anume peşte sau un coteţ de găini.
Dar să devin eu fan al unei persoane pe care n-o cunosc (cine-şi cunoaşte toţi prietenii de pe Facebook?), al unei reviste pe care n-am citit-o sau al unui restaurant unde n-am mîncat... E caraghios!
Fan vine de la fanatic. În spaniolă i se spune aficionado, în franceză inconditionnel. Adică admirator fără condiţii, fără întrebări, fără îndoieli...
Îmi aduc aminte de o şedinţă de pe vremea cînd eram ziaristă - cred că prin ianuarie 1991, conferinţa FSN Bucureşti, la Palatul Pionierilor devenit Palatul Copiilor. Cînd a văzut cum năvălea lumea pe scenă să ia autografe de la Petre Roman, o colegă a exclamat (şi a doua zi a scris un articol cu acest titlu): "FSN nu are militanţi, ci fani". E, poate, o explicaţie pentru evoluţia ulterioară a vieţii noastre politice. Fanii (sau fanaticii) iubesc sau urăsc fără să-şi pună întrebări, fără să gîndească, fără să ştie, de fapt, ce-i mînă în luptă. De asta pot fi votaţi la alegeri candidaţi cu mai multe pete decît cea mai pătată panteră. De asta pot să apară partide fără ideologie sau gata să-şi schimbe doctrina dacă "interesul naţional" o cere. Sau alte interese, locale sau personale.
Deci, sper că aţi înţeles de ce nu vreau şi nu pot să fiu fan.
În schimb, nu pot să nu recunosc că am organizat acum cîţiva ani un fan-club. Fan-clubul Don Juan. Cu milioane de fani. Mai precis, fane. Vreţi să vă înscrieţi? Nu e pe Facebook, ci în cartea mea "Don Juan şi ceilalţi", pe care o găsiţi pe site-ul meu.