joi, 18 februarie 2010

Minunata lume nouă

Lucia - try the automatic Friend Finder!
Aşa mi se adresează de dimineaţă Facebook şi-mi dă numele unor prieteni care şi-au găsit prieteni cu căutătorul automat.
Cum să-i spun că eu m-am obişnuit aşa, de mulţi ani, să-mi găsesc prieteni fără ajutorul unui automat? Am prieteni foarte buni - şi nu sunt puţini.
Dar, mă gîndesc, poate nu toţi oamenii îşi găsesc singuri prieteni, deci unii ar putea apela la automatul cu pricina.
iar dacă nici aşa nu reuşesc, există site-uri unde poţi închiria un prieten, doi, trei, cît te ţine punga. Prieteni cu care să ieşi la o bere sau la o cafea, să înveţi să dansezi sau să meştereşti ceva, să mergi la sală, la spectacole, să-ţi dea un sfat sau, pur şi simplu, să staţi de vorbă. Acest serviciu e disponibil în SUA şi Canada. Japonezii merg şi mai de parte cu diversificarea serviciilor - poţi lua cu chirie un căţel sau o pisică, ba chiar şi un om - o rudă îndepărtată sau mai apropiată care să asiste la o nuntă sau înmormântare. Se poate închiria un soţ pentru mamele singure, care să-i ducă pe copii la şcoală şi la sport, ba chiar şi părinţi, dacă n-ai cui să-i spui necazurile sau îţi trebuie un umăr pe care să plîngi.

Concluzia o găsesc tot pe Facebook:

Care sunt IQ tău?

15 comentarii:

  1. Nu sunt foarte sigura ca persoane cunoscute in acest mod pot fi numite "prieteni". Prietenia mi se pare ceva mai profund,e nevoie de afinitati, gindiri, preferinte si, de ce nu, un anumit gen de iubiri comune.
    Pentru a umple un gol nu cred ca as apela la oameni, poate o pisica, un catel, o carte, un CD cu muzica preferata...

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sunt novice pe facebook.Am intrat cu rezerve si prejudecati.M-am impiedecat in setari,uluindu-ma pe mine si pe altii de cate gafe am putut face.M-am ales, cu niste ,prieteni'remarcabili.Ghilimelele au rolul de a sublinia virtualul.Discut pe subiectele de interes ,cu persoane selectate.Si-mi place.Doresc sa subliniez ca am o viata plina,familie,servici,activitate sociala,prieteni.Comunic foarte mult in viata reala,obosesc si ...fug in virtual.De ce? Nu va mai plictisesc si ma gandesc sa revin cu explicatii detaliate cand voi sedimenta rezultatele auto-psihoanalizei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Matilda
    Se pot găsi prieteni în mediul virtual - eu am găsit şi mă bucur foarte mult - dar trebuie să-i găsim noi, nu un automat.

    Oana Stoica Mujea
    Da, mi-am dat seama :)

    lucia
    Cum îi spuneam şi Matildei, prieteniile din mediul virtual pot deveni reale, dar opţiunea trebuie să fie a noastră, nu a unui automat. De ce fugim în virtual? Poate nu fugim. Poate e o prelungire a realului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am hălăduit vreo 3-4 luni prin blogosferă pînă să fac primul comentariu, pe blogul lui Crina. Aveam făcută o listă de prieteni cu care am început să "vorbesc" pe blog sau mess.Pe unii ulterior i-am cunoscut şi în realitate( Crina,Darius, Radu,TreX,Florin09,Cristi Chiovari, Gabriel Leş,Oana,Xreder, Bogdan Hrib). Toţi numai unul şi unul,nişte persoane extraordinare, şi mă simt onorat că-i cunosc.
    Friend finder mi se pare că e o soluţie pentru persoane care au probleme de comunicare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cody
    Bună dimineaţa!

    Adrian SM
    Eu am "navigat" mult, luni de zile, apoi, cînd am început să mă ţin serios de blog, m-am împrietenit cu unii dintre cei care comentau sau la care comentam. Dar încet, treptat.
    Friend Finder e un automat care-ţi găseşte pe Facebook prietenii pe care îi ai deja în agendă şi-ţi sugerează alţii pe ideea că aveţi prieteni comuni. Aşa am ajuns să am "prieteni" care sunt prietenii prietenilor unor prieteni ai prietenilor prietenilor mei. Cam 80 la sută din listă.

    RăspundețiȘtergere
  6. Facebook foloseşte în foloseşte probabil pe Zbanghelie drept traducător.

    RăspundețiȘtergere
  7. Lucia fa si tu ce am facut eu acum ceva vreme. am taiat din lista la sange. am ramas cu vreo 38 da ma gandesc serios sa mai tai cativa si din aia.

    RăspundețiȘtergere
  8. E trist sa iti gasesti "prieteni" in felul acesta, e trist ca s-a ajuns la asa ceva.
    Hai sa zicem ca o pisica ori un catel, mai "merge" - ca sa vezi cum e ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Gabriela Savitsky
    Există chiar şi mai proşti decît Zbanghelie...

    Cody
    Deocamdată îi las, nu mă deranjează.

    hot-coffee
    Da, e trist...

    RăspundețiȘtergere
  10. A, deci nu sunt singurul? Si ei, cand am intrat pe FB sa vad ce vrea Cody de la mine, m-am trezit cu automatul care mi-a oferit niste prieteni automati, printre care erau trei doamne si o EBA. Da, da, o EBA. Doamnelor le-am dat Ignore si EBEI i-am oferit ... sperante. Cand FB imi va oferi un ness dimineata, ma voi dedica lui.

    RăspundețiȘtergere
  11. GS
    Trei doamne automate şi o EBA! TE cam răsfaţă FB, ai pile, probabil. Ai să vezi, mîine îţi va oferi şi ness virtual :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Umanitatea traverseaza o criza de comunicare fara precedent.Cu cat creste numarul posibilitatilor de socializare, mai cu seama in virtual, cu atat criza se adanceste.Prietenia adevarata este o taina si nu o intamplare.Ea nu se " cere", nu se vaneaza . Iar goana de pe Facebook e masura disperarii noastre.

    RăspundețiȘtergere
  13. zincabeiu
    Foarte adevărat şi foarte bine spus.

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!