Casting cu bloggeri - Update cu poze
Asta e o leapşă, primită acum cîteva zile de la Mordechai. Să fac distribuţia unui film cu bloggeri!
Mana, care a primit şi ea aceeaşi leapşă, s-a descurcat, în filmul ei toate personajele sunt politicieni care au blog. Un foarte reuşit remake, cu aceleaşi personaje, am văzut la Mădălina.
Dar ce mă fac eu, care n-am mai fost la film de 15 ani, iar la televizor nu prea mă uit la filme? Chiar şi cînd mă uit, tot nu reţin numele actorilor. Ei, unde-s vremurile cînd voiam să fiu regizor de film (am trecut şi prin faza asta), vedeam toate filmele de la Cinematecă şi mă duceam, iarna, în cîte un cinematograf de cartier, să văd ultimul film al lui Jancso sau al lui Wajda? Asta era prin 1970-71. Atunci ştiam tot, ce distribuţii aş fi putut face!
Ei, dar ce fac acum?
Cred că am găsit soluţia. Filmul s-ar putea numi "Bloggeri pe malul mării" (asta ca să nu semene cu noul roman poliţist al Oanei, un roman cu bloggeri, în care locul acţiunii este o cabană de munte). Sau să-i spunem mai bine "Viaţă de blogger"? Sau "Blogul fatal"? Sau cum?
Oricum se va numi filmul, personajele veţi fi voi, prietenii mei mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi, aflaţi sau nu în blogroll-ul meu, indiferent de culoarea politică şi locul în Zelist.
Iată de ce vă invit pe toţi să participaţi la casting. Vă alegeţi fiecare rolul preferat - un rol principal, secundar, episodic sau de figuraţie - şi spuneţi pe cine, dintre marii actori ai României şi lumii, i-aţi vedea în rolurile respective. Cine v-ar putea reda personalitatea, caracterul, expresia?
Ca să ştiţi cam ce roluri vor exista în film, ar trebui acum să scriu un sinopsis. Dar n-am timp, aşa că vă spun doar în mare despre ce va fi vorba - despre viaţa bloggerilor, viaţa lor online şi offline, cu mari drame şi mici crize, cu prietenii şi, uneori, duşmănii, cu idile, despărţiri, certuri, glume, lepşe, comentarii, probleme de conexiune şi multe altele.
Vă invit, deci, la casting! Să facem împreună distribuţia ideală pentru acest film. Cu staruri de la Hollywood sau cu actori pe care-i cunoaştem din filmele şi de pe scenele noastre.
Iar leapşa poate s-o ia oricine se ştie cinefil.
Ah, dar nu vreau să închei înainte de a vă spune că am găsit actriţa perfectă pentru rolul meu! Este Virginia Mirea de la Teatrul de Comedie.
În rolul Oanei Stoica Mujea, Angelina Jolie
În rolul lui Cody, Marcel Iureş
În rolul Mădălinei, ca să ne păzească, Lassie
În rolul lui George Şerban, Alain Delon
Meryl Streep, în rolul Elisei
În rolul Anonimului Bordelez, Petre Nicolae
În rolul Lilick, Elizabeth Taylor
Catherine Zeta-Jones în rolul Crinei
Kirstie Alley în rolul Valentinei
Marius Florea Vizante în rolul lui Horia Gârbea
Nea Costache ar fi dorit ca rolul lui să fi fost interpretat de neuitatul Amza Pellea














Eu Angelina Joli :D Preiau, preiau, dar am zis sa fiu prima.
În rolul Oanei, Angelina Jolie!!!!
Marcel Iures cred ca ar fi cel mai potrivit sa-mi joace rolul
Marcel Iureş în rolul lui Cody!!!
Eu stau de veghe la malul mării şi pentru toate întâmplarile. Interpretată de Lassie. Hauuu-hau!
Mădălina, fii mai umană! Lassie? :))
Multi actori si-ar dori sa ma ... joace dar putini ar reusi atat de bine ca Delon. Cred ca e singurul care ar indrzni aceasta ... provocare.
În dificilul rol al lui GS, Alain Delon!!!
Meryl Sreep,daca nu-i prea ocupata :D
În rolul Elisei, Meryl Streep!!!
In rolul meu, daca ar mai trai, Amza Pellea!
buna dimineata Lucia. o zi buna
Auu, Lucia, si eu am leapsa de la MM si aceeasi dilema ca si tine. Ce filme, ce actori daca eu nu mai am timp de ele?! Super idee ai avut ca sa-ti onorezi «comanda»! Ru inca ma gandesc la evenimentul pe care l-am organizat astazi cu echipa de la «Din inima pentru copii» la mall Baneasa si la care va invit pe toti sa participati, daca aveti chef sa iesiti din casa la o partida de cumparaturi. Noi o sa va oferim o floare si o inima de turta dulce in numele copiilor bolnavi de cancer, omagiati luni de intreaga planeta!
Hmm, ma gandii, dar am si gasit.
Numa' Petre Nicolae ma poate juca, Ghitza cela din "Pas in doi".
Dar e musai ca sa vorbesc inainte cu el, e periculos, imi intra-n piele si mai baga si de la el, trebe sa-i zic:
- Petrica, te ia gaia daca ma faci festival, nu scapi de mine, n-ai unde te ascunde, te gasesc si-n grandilop daca mi-o faci! :)
Bordelezu
Amya Pellea, dacă ar mai fi printre noi, ar juca rolul lui Nea Costache.
Petre Nicolae în rolul Bordelezului!
Cody
Bună dimineaţa!
Simona Ionescu
N-ai spus ce actriţă vezi în rolul tău!
Aş veni cu drag la Băneasa, dar maşina mea încă e înghesuită printre nămeţi... :(
Lucia,
Poate ca era nevoie sa explic, pentru neinitiati, ca grandilop-ul e doar un garderob. :)
Sunt multumit peste masura de cum ai facut distributia!
Sarumuna!
Bordelezu
Blogger inseamna persoana, care are blog?Si atat?
Daca este asa,eu as putea fi make-up artist,desi in viata mea,nu am fardat pe nimeni! :) As putea face si cafea.
Anonim, avem nevoie şi de specialişti în machiaj şi de aducători de cafea, dar numai dacă-ţi spui numele. Alfel va trebui să-ţi şterg comentariul!
D-na Verona,in nici un caz nu am dorit sa fiu anonim\a,dar nu prea stiu cum functioneaza blogul dv.V-am scris de mai multe ori si nu am reusit sa trimit comentariul.Scuze,pentru inabilitate.Incerc din nou.
lucia(dv. sunteti cu L)
lucia
Acum că ştiu, e ok. Dar văd că a mers cu ID de Google - e cea mai simplă cale şi cea mai sigură.
Deci, să vină cafeaua! :))
Cred ca o sa incerc sa-mi joc rolul chiar eu, daca o sa mi se ofere ocazia. :)) Cu ocazia asta o sa-i cunosc mai bine si pe cativa actori enumerati de voi. :D
Lilick, prea tîrziu! Am distribuit-o deja în rolul tău pe Elizabeth Taylor!
Sper ca pe vremea cand era ceva mai tanara... :))
Lilick
Absolut! :D
Ok, m-ati pus sa ma trec si eu, m-am trecut.
Kirstie Alley in perioada cand juca cu travolta in trilogia aia comica cu "uite cine vorbeste", "Uite cine mai vorbeste" si "Uite cine cu cine vorbeste". Sunt pe undeva pe aproape, desi sunt bruneta.
Lucia, ne-ai cam lasat cu caruta in drum. Ai lansat acea provocare cu traducerea din romana in romana, apoi ai schimbat, pur si simplu, vorba. Eu unul, care inteleg ca am fost cam departe de raspunsul perfect, as fi fost curios sa stiu care este acela, in opinia ta! Macar sa invat ceva din toata povestea asta, nu? Atita premiu merit si eu, ca si toti cei care au participat!
Augustin
Intenţionez să dau rezultatul testului odată cu rezultatul concursului. Nicio grijă, n-am uitat!
buna dimineata Lucia. dar in rolul lui MeMe cine o sa joace?
Cody
Audrey Hepburn?
prin 1940, nu?
Primul ei rol de film a fost în 1950... Căutăm pe altcineva?
Pai ce, am zis eu c-ai uitat?
Augustin
Mie aşa mi s-a părut :)
pai mai bine o intrebam pe impricinata cine vrea sa joace in locul ei
În rolul meu cel mai ideal e Ben Laden...
Cody
Vedem, poate o întrebăm.
Adrian SM
Nu pot accepta, ne trebuie un actor!
as fi curios ce zice Mordechai, si-a inchipuit vreodata ca o sa se dezvolte leapsa lui in felul asta
Eu mi-l aleg pe Marius Florea Vizante ca seamana oarecum fizic si e un actor bun
hihihi, chiar se potrivesc !
Cody
Cred că da...
Marius Florea Vizante în rolul lui Horia Gârbea!!!
Matilda
Dar tu? Ce actriţă va juca rolul tău?
În rolul Luciei o propun pe tipa aia sagace care joacă în filmele polițiste, un serial în care e cîte o crimă pe epoisod, un fel de Miss Marple care le știe pe toate și îi pribde pe toți, nu știu acum cum o cheama și din păcate nici numele personajului. Diferența e că actrița are ochii de culoare mai deschisă.
Horia Gârbea
Deja am ales-o pe Virginia Mirea, nu schimb distribuţia!
In rolul lui Vania pe cine am putea distribui?
buna dimineata Lucia, un inceput de saptamana frumos
Trebuie sa gasesc o actrita migniona, vesela si trista, vioaie si comoda, desteapta si mai mult bleguta (ce delicata sunt!). Deci, imposibil sa gasesc. Poate imi sugerati ceva...
Cody
Bună dimineaţa!
Matilda
Trebuie s-o găsim! :)
Ziua buna!
Nu ceda, nu schimba distributia!
Fii barbata, Lucia! :))
Noi ne intelegeam bine, adicatelea Petrica si cu Virginia. Faceam o scena, seara, la Caldararu, pe malul lacului Cernica, la biban, c-o damigeana langa noi...
Si, la un moment dat...
Nu-ti mai povestesc mai departe pentru ca mai citesc si altii si ne fura viitoru'! :))
Bordelezu
Porpunerea lui Horia nu e rea deloc, cu Angela Lansbury în rolul meu - dar rămîn la părerea că Virginia e mai bună, deci nu schimb distribuţia!
N-am fost niciodată la Căldăraru, dar poate fi un loc de filmare interesant :)
Lucia,
Nu putem s-o luam si pe Tora Vasilescu, o facem cam ca prin opzeci si, mmm, stie sa faca o stiuca umpluta, nu vreu sa mai mi-aduc aminte ca-mi creste colesterolu' :))
Bordelezu
Ştiuca umplută este un argument forte, dar în ce rol o vezi pe Tora Vasilescu în filmul meu?
Propunerea Angelei Lansbury n-a fost rea, dimpotriva, prea buna, dar eu vad filmul si cu un pic de "sifi" :) dar si cu un pic de mov. Nu trebuie ca actrita/actorul sa-ti/sa ne semene fizic, caracterial, pentru ca nu s-ar mai uita nimeni la film daca cel din virtual e la fel si-n real.
Asa ca iti dai seama cum ar casca toti gura daca ar vedea-o pe Tora Vasilescu, avand fusta suflecata, cantand precum... na, c-am uitat, da, Ana Lesko, in timp ce spala stiuca pe marginea cociocului, interpretand-o pe
Roxana Iordache! :))
Sa vezi acum dracie, ce-o sa-mi faca Roxana! :)
Bordelezu
Nu ştiu dacă Roxana Iordache vrea să participe la producţia noastră cinematografică.
Lucia draga,
Si eu m-am gandit sa scriu un articol cu titlul ala. M-am gandit la asta cand scriam comentariu pe blogul dl Serban.
Intr-un fel ma bucura sa vad ca gandim la fel.
Intr-un fel imi pare rau ca am ajuns amandoua sa gandim la asta. Intelegi ce vreau sa spun.
Cu mult drag si respect
Theodora Marinescu
buna dimineata Lucia. am avut un "cosmar" in noaptea ce tocmai a trecut. se facea ca vizionez filmul nostru cu Iures in rolul meu ))) ce face un joc, cum imi afecteaza el visele )))
Cody
Sper că filmul era bun :)
din pacate am vazut doar niste scene secventiale, nu ma pot pronunta )))
M-am lăsat dus de val... :) Mă gândesc la Ilarion Ciobanu. Că tare bine le grăia ardeleneşte şi a jucat multe roluri în care lupta cu arma în mînă pentru dreptate...
Este trist ce se intampla.
Domnul Ion Iliescu a anuntat ca se retrage din toate functiile pe care le are in PSD.
http://theodora0303.wordpress.com/2010/02/16/social-democrat-votant-de-stanga-caut-partid-rog-seriozitate/
>>