joi, 25 februarie 2010

Blog de blog - cele mai bune bloguri din 2009. Concluzii înainte de gală

Iată-ne, deci, la finalul acestei competiţii fără egal. Fără egal, pentru că, spre deosebire de alte concursuri de bloggeri şi bloguri, concursuri de muzică uşoară, alegeri parlamentare şi prezidenţiale, la care contează numărul de voturi, deci sunt obiective, imparţiale şi democratice, concursul "Blog de blog - cele mai bune bloguri din 2009" se bazează pe principiul nedemocratic, dar universal valabil, al prinţului Orlofsky:

Chacun à son goût! Mai pe româneşte, cum vrea muşchii noştri. Ai juriului, adică. Un juriu eminamente subiectiv, format din scriitori, bloggeri şi alţi oameni de bine, şi-a asumat cu voioşie şi devotament dificila sarcină de a selecta cîştigătorii.

Lucrările juriului s-au desfăşurat online, dar şi offline, ba chiar şi off the record. S-au semnalat numeroase tentative de influenţare a juriului, prin comentarii, sms-uri, telefoane, cafele, sacoşe, damigene şi alte asemenea premii virtuale.
Membrii juriului au aplicat întocmai regulamentul, adică:

  • Au citit sau n-au citit lucrările candidaţilor. Oricum se votează omul, nu partidul/ programul/cartea/blogul.
  • Blaturile au fost făcute transparent şi pe faţă, spre deosebire de alte jocuri, concursuri şi alegeri, unde ele, blaturile, sunt mult mai opace.
  • Membrii juriului au aplecat urechea la toate bîrfele, vorbele, zvonurile şi şuşotelile. Informaţiile vor fi păstrate şase luni.

În scopul de a conferi o aparenţă de obiectivitate, pentru departajarea candidaţilor a fost organizat un referendum. În cursul votării au fost semnalate numeroase tentative de fraudare - vot multiplu, vot în gaşcă, insulte, înjurături pe diferite bloguri, comentarii maliţioase etc. Nu s-a semnalat folosirea în scop electoral a autobuzelor.  Juriul a examinat încercările de fraudare a referendumului şi a decis că acestea nu au cum să influenţeze rezultatul.
Oricum, pentru că nu s-au prezentat la vot cel puţin 50%+1 dintre bloggerii cu drept de vot, referendumul a fost invalidat.
În consecinţă, juriul a fost nevoit să decidă arbitrar şi de capul lui, iar la nevoie prin tragere la sorţi sau dînd cu banul.

5 comentarii:

  1. Slava D-lui, de alegeri democratice ma cam saturasem! E cazul sa vina o premiere din asta arbitrara, discretionara, tiranica chiar, ca-n Rusia :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Micawber
    Ai să vezi la gala online în ce hal de arbitrari şi discreţionari suntem. Chiar o tiranie ca-n Rusia! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Vreau sa vad retrageri in direct in timpul cong...adica Galei :D deci renuntari in favoarea celor care TREBUIE sa castige.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine că e online gala.Că de era live se lăsa cu sînge, împuşcături,crime şi alte chestii de astea violente... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Elisa
    Sper să nu se întîmple, doar nu e congres!

    Adrian SM
    Nu fi prea sigur că online nu vor fi din astea... Chiar aseară, la jurizare... Dar mai bine să nu discutăm despre asta...

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!