miercuri, 27 ianuarie 2010

O leapşă, două lepşe, ba chiar trei

E sezon de lepşe? Epidemie? Ceva este, că prea circulă multe.
Una e leapşa-premiu, primită personal de la Neliniştitu'. Cică aş fi Scrib Superior... Mai ştii? Poate chiar sunt. Oricum, după ce am citit, m-am simţi instantaneu slabă, frumoasă şi deşteaptă. :D


Hai să mă conformez parţial, adică să spun că trebuie pusă poza, transcris regulamentul - asta încerc să fac, dat un link spre o pagină cu linkuri zisă Mr. Linky List unde fiecare ar trebuji să-şi treacă numele şi linkul (no way!), evident un link spre cel de la care a venit leapşa-premiu, ceea ce am făcut şi de transmis premiul leapşă altor scribi. Superiori, desigur. OK, toţi prietenii mei care se ştiu Scribi Superiori (adică toţi) să se considere premiaţi, dacă vor, să ia leapşa şi s-o dea mai departe, eu am destulă treabă cu concursul "Blog de blog". Şi cu alte lepşe.
La Cody e o leapşă despre cărţi. E interesantă, luaţi-o cu încredere, dar îmi creează mici probleme. Ce să răspund la întrebarea nr.8: "Ce părere aţi avea despre o întîlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?" Aici am două variante, cam naşpa amîndouă: 
  1. nu vreau să destăinui aici ce spun cînd mă văd în oglindă
  2. cînd îmi întîlnesc colegii le spun bună ziua
Deci e clar, leapşa asta nu e pentru mine, nu pentru că mi-aş da aere sau m-aş crede prea importantă, sper că mă cunoaşteţi destul de bine ca să nu mă bănuiţi de aşa ceva, ci pentru că acest punct opt mă face să-mi pierd necesara seriozitate lepşească :D
Şi uite că am ajuns la a treia leapşă. Sună sorescian, ca "A treia ţeapă".
E leapşa cu ieşitul în stradă, luată de la Mădălina.  De ce - pentru ce - aş ieşi în stradă?
Pentru un prieten aş ieşi. Chiar şi pe gerul ăsta.
De fapt, persoana care a inventat această leapşă vrea să afle ce i-ar scoate în stradă pe români, ce i-ar face să protesteze.
Nimic.
Motivele sunt lehamitea, fatalismul mioritic şi capra vecinului.
Ne plîngem de absenţa spiritului civic. Ne plîngem de precaritatea societăţii civile.
Ceea ce nu înţeleg mulţi este că spiritul civic începe cu noi, cu atitudinea noastră faţă de ce se întîmplă nu neapărat pe scena politică, ci chiar acasă la noi sau în vecinătatea noastră imediată.
Am mai povestit, poate chiar pe blog, despre prima mea întîlnire cu spiritul civic în acţiune. Era în 1981, cred. Mă aflam pentru prima dată - şi deocamdată singura - la Roma. Într-o după-amiază am ajuns la celebra Fontana din Trevi, pe care o cunoşteam din "La dolce vita" lui Fellini.


Ei, bine, acolo era un fel de grevă.
Ştiţi că toţi turiştii aruncă un bănuţ în apă şi-şi pun o dorinţă. Dar ce se întîmplă cu bănuţii? Pe vremea aceea - nu ştiu ce s-a mai întîmplat de atunci - puştanii din cartier adunau monedele. Ca bani de buzunar sau, uneori, ca sursă de venit pentru cîte o familie mai săracă. Dar cu o zi înainte de vizita noastră, municipalitatea din Roma, în marea-i înţelepciune, luase hotărîrea de a colecta banii pentru urbe, interzicînd accesul tinerilor din cartier. Pe vremea aceea nu exista telefon mobil, nici twitter, dar asta nu i-a împiedicat pe locuitorii cartierului să organizeze de pe-o zi pe alta un protest: puştii din cartier erau căţăraţi pe statuile fîntînii, în timp ce toţi comercianţii din zonă - anticari, vînzători de suveniruri, patroni de cafenele şi restaurante au pus afişul "Închis". Oamenii aceia, care trăiau din turism, au renunţat la cîştigul unei zile în semn de solidaritate cu copiii lor şi ai vecinilor lor.
Nu e mare lucru? E un fleac? Citez din înţelepciunea chineză: chiar şi un drum de o mie de li începe cu un singur pas.

9 comentarii:

  1. Doamne, Lucia, cat de frumos ai povestit, mai ales episodul de la Fontana din Trevi. Ei, da. Lucrurile astea sunt printre putinele care ma impresioneaza profund. As vrea sa traiesc intr-o lume in care se intampla asa ceva. Maruntisul ala, luat, era micul drept incalcat al unei mici comunitati. Traiau din turism, dar daruiau bucurii turistilor. Si probabil (de fapt sigur) Fantana era/e mandria lor. Iar banutii, ofranda lasata de trecatori. Stiau ca lor li se cuvenea, celor care tineau acel loc al urbei viu. Lor, copiilor lor, saracilor lor. Adevarat spirit civic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lilick
    De fapt, pentru acest episod am scris toată postarea. Nu putem vorbi de spirit civic pînă nu începe să ne pese de cei din jur.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa povestea, repet eu constarea lui Lilick, asa este. In acelasi spirit, parca, nu, a fost si editorialul lui Adrian Nastase de azi din Jurnalul, mi-a placut foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. tocmai de aceea nu am nominalizat pe nimeni pentru preluarea lepsei, nu vroiam ca cineva sa se simta obligat sa o faca. iti multumesc ca te-ai gandit sa o preiei si in acelasi timp te absolv de ea pentru ca ai treaba multa cu concursul. oricum punctul opt nu era o frana serioasa ,puteai sa nu raspunzi la el. )))

    RăspundețiȘtergere
  5. Mădălina Ionescu
    Da, am citit articolul lui Adrian Năstase, este foarte bun, am citit şi ce-ai scris despre el. Poate, într-un fel, aşa mi-a venit ideea.

    Cody
    Adevărul e că nu aveam chef de nicio leapşă, dar voiam să spun povestea cu Fontana di Trevi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am apreciat si eu felul cum ati ilustrat cu un exemplu existenta spiritului civic. E mai putin desvoltat insa la romani decat la italieni? Oare nu a fost votat Basescu de doua ori, la fel ca si in Italia - Berlusconi? Dar ia sa fi castigat alegerile cu doar cateva zeci de mii de voturi Geoana, sa fi vazut atunci ce proteste de masa ar fi pus la cale PD-L si al sau sef!
    P.S. Pacat ca nu va cunosc adresa, caci as fi dorit sa va trimit articolul de azi de pe blogul lui P.Assouline, despre Saramago si blogurile scriitorilor! (v. passouline.blog.lemonde.fr/livres)

    RăspundețiȘtergere
  7. De cele mai multe ori oamenii ies în stradă din spirit de turmă. Şi de frică. De frică de majoritate. Nu neapărat pt că ar avea ei ceva personal de revendicat. E ca şi-n bancul ală de pe vreamea lui Ceauşescu: mă pun şi eu la coadă că nu se ştie ce se dă! Noi românii am fost crescuţi cu dictonul că minoritatea se se supune necondiţionat majorităţii. Adică, frate, cum să stau eu comod în fotoliul meu propriu şi personal şi să ma uit pe Discovery? Cum să-mi regulez în linişte consoarta şi să mă doară în cur de ce se întâmplă pe afară? Dacă cineva face prezenţa? Aii!??

    RăspundețiȘtergere
  8. N. Răducanu
    Eu vorbeam despre un exerciţiu al solidarităţii, care mi se pare că aici lipseşte. Că şi italienii pot fi manipulaţi cu discursuri populiste este fără îndoială adevărat.
    Am să vă las un comentariu pe blog, ca să aveţi adresa mea. Voi citi articolul lui P. Assouline, mulţumesc că mi l-aţi semnalat.

    Almarion
    Nu era dicton, era principiul centralismului democratic :D
    Da, sigur, spiritul de turmă e o realitate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Doamne de ar citi asta colegii mei...
    În România predomină încă filozofia de genul " Mai rău să nu fie" de aia e greu să organizezi o acţiune care necesită o susţinere mai largă. E valabil la nivel de firmă,bloc, cartier, stradă, comună sau oraş...

    RăspundețiȘtergere

Click pe poză!