O leapşă, două lepşe, ba chiar trei

E sezon de lepşe? Epidemie? Ceva este, că prea circulă multe.
Una e leapşa-premiu, primită personal de la Neliniştitu'. Cică aş fi Scrib Superior... Mai ştii? Poate chiar sunt. Oricum, după ce am citit, m-am simţi instantaneu slabă, frumoasă şi deşteaptă. :D

Hai să mă conformez parţial, adică să spun că trebuie pusă poza, transcris regulamentul - asta încerc să fac, dat un link spre o pagină cu linkuri zisă Mr. Linky List unde fiecare ar trebuji să-şi treacă numele şi linkul (no way!), evident un link spre cel de la care a venit leapşa-premiu, ceea ce am făcut şi de transmis premiul leapşă altor scribi. Superiori, desigur. OK, toţi prietenii mei care se ştiu Scribi Superiori (adică toţi) să se considere premiaţi, dacă vor, să ia leapşa şi s-o dea mai departe, eu am destulă treabă cu concursul "Blog de blog". Şi cu alte lepşe.
La Cody e o leapşă despre cărţi. E interesantă, luaţi-o cu încredere, dar îmi creează mici probleme. Ce să răspund la întrebarea nr.8: "Ce părere aţi avea despre o întîlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?" Aici am două variante, cam naşpa amîndouă: 

1. nu vreau să destăinui aici ce spun cînd mă văd în oglindă
2. cînd îmi întîlnesc colegii le spun bună ziua

Deci e clar, leapşa asta nu e pentru mine, nu pentru că mi-aş da aere sau m-aş crede prea importantă, sper că mă cunoaşteţi destul de bine ca să nu mă bănuiţi de aşa ceva, ci pentru că acest punct opt mă face să-mi pierd necesara seriozitate lepşească :D
Şi uite că am ajuns la a treia leapşă. Sună sorescian, ca "A treia ţeapă".
E leapşa cu ieşitul în stradă, luată de la Mădălina.  De ce - pentru ce - aş ieşi în stradă?
Pentru un prieten aş ieşi. Chiar şi pe gerul ăsta.
De fapt, persoana care a inventat această leapşă vrea să afle ce i-ar scoate în stradă pe români, ce i-ar face să protesteze.
Nimic.
Motivele sunt lehamitea, fatalismul mioritic şi capra vecinului.
Ne plîngem de absenţa spiritului civic. Ne plîngem de precaritatea societăţii civile.
Ceea ce nu înţeleg mulţi este că spiritul civic începe cu noi, cu atitudinea noastră faţă de ce se întîmplă nu neapărat pe scena politică, ci chiar acasă la noi sau în vecinătatea noastră imediată.
Am mai povestit, poate chiar pe blog, despre prima mea întîlnire cu spiritul civic în acţiune. Era în 1981, cred. Mă aflam pentru prima dată - şi deocamdată singura - la Roma. Într-o după-amiază am ajuns la celebra Fontana din Trevi, pe care o cunoşteam din "La dolce vita" lui Fellini.

Ei, bine, acolo era un fel de grevă.
Ştiţi că toţi turiştii aruncă un bănuţ în apă şi-şi pun o dorinţă. Dar ce se întîmplă cu bănuţii? Pe vremea aceea - nu ştiu ce s-a mai întîmplat de atunci - puştanii din cartier adunau monedele. Ca bani de buzunar sau, uneori, ca sursă de venit pentru cîte o familie mai săracă. Dar cu o zi înainte de vizita noastră, municipalitatea din Roma, în marea-i înţelepciune, luase hotărîrea de a colecta banii pentru urbe, interzicînd accesul tinerilor din cartier. Pe vremea aceea nu exista telefon mobil, nici twitter, dar asta nu i-a împiedicat pe locuitorii cartierului să organizeze de pe-o zi pe alta un protest: puştii din cartier erau căţăraţi pe statuile fîntînii, în timp ce toţi comercianţii din zonă - anticari, vînzători de suveniruri, patroni de cafenele şi restaurante au pus afişul "Închis". Oamenii aceia, care trăiau din turism, au renunţat la cîştigul unei zile în semn de solidaritate cu copiii lor şi ai vecinilor lor.
Nu e mare lucru? E un fleac? Citez din înţelepciunea chineză: chiar şi un drum de o mie de li începe cu un singur pas.